hălădi v vz hălădui

hălădui [At: DOSOFTEI, V. S. 28/2 / V: ~di, hlă~ / Pzi: ~esc / E: mg haladni] 1 vi (Înv) A fugi de cineva sau de ceva. 2 vi (Înv) A se refugia undeva. 3 vi (Înv) A evada. 4 vi (Înv) A ajunge undeva (prin fugă). 5 vt A reuși să facă ceva. 6 vi A scăpa cu viață dintr-o mare primejdie. 7 vi A locui undeva în pace. 8 vi A sta undeva ferit de primejdii. 9 vi (Reg) A se însănătoși. 10 vt (Reg) A termina ceva. 11 vt (Reg; îe) Dumnezeu să vă ~ască Rămâneți cu bine. 12 vi (Reg; îe) Cum o mai ~ești? Ce mai faci? 13 vt (Reg) A pune ceva la loc sigur. 14 vt (Reg) A descărca. 15 vi (Reg) A naște.

HĂLĂDUI (-uesc) vb. intr. 1 A scăpa cu viață, a se mîntui ¶ 2 A sta, a trăi undeva liniștit, ferit de primejdii: Uriașii cari hălăduiau în Malva au pornit... pe alte tărîmuri (vlah.); de n-ar fi lupi colțoși în lume, bine ar mai ~ turmele (alecs.) ¶ 3 A izbuti: cu mare ce hălăduesc de deschid ușa (crg.) [ung. haladni]

HĂLĂDUI, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. A trăi undeva liniștit, ferit, în voie, în libertate; p. ext. a locui, a sălășlui. Iar cuviosul Agatanghel, binecuvîntînd casa și saraiurile prietinului hangiu, a dorit prea mult să afle ce bărbați străini mai hălăduiesc în acel frumos tîrg al Iampolului. SADOVEANU, N. P. 322. Nu vă e destul că, pre cît a fost tîlharul acesta cu zile, el a hălăduit în domnie atîția mari de ani? ODOBESCU, S. I 110. În codrii Catrinului, În pădurea Pinului, Unde corbii locuiesc Și ca frunza se-mulțesc Și bine hălăduiesc! ALECSANDRI, P. P. 147. 2. (Învechit) A scăpa (cu viață, de o primejdie). N-a mai fost chip să hălăduiască de feciorul blagocinului (= al administratorului bisericesc). CONTEMPORANUL, V_I 100. 3. (Rar) A izbuti. După multă trudă, cu mare ce hălăduiesc de deschid ușa. CREANGĂ, P. 256.

A HĂLĂDUI ~iesc intranz. 1) pop. A trăi în tihnă într-un loc ferit de primejdie. 2) înv. A scăpa dintr-o situație primejdioasă; a izbuti. /<ung. haladni

hălăduì v. 1. a scăpa de cineva: cu mare ce hălăduiesc de deschid ușa CR.; 2. a petrece în tihnă, a trăi: să poată hălădui lumea în pace BĂLC.; 3. a sălășlui: unde corbii locuiesc și bine hălăduiesc POP. [Ung. HALADNI, a trăgăna, a zăbovi undeva].

hălăduĭésc v. intr. (ung. haladni, a înainta, a prospera, a se prelungi. V. hălăstuĭesc). Vechĭ. Evadez, fug, scap dintr’un pericul. Nasc, scap de sarcină: femeĭa a hălăduit. Azĭ. Reușesc să, ajung să: a hălăduit să intre. Petrec, trăĭesc liniștit: corbiĭ hălăduĭesc bine în codri. V. tr. Descarc: ĭară badea cum sosi, carele hălădui (P. P.). V. huzuresc.

hălădui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiesc, 3 sg. hălăduiește, imperf. 1 hălăduiam; conj. prez. 1 sg. să hălăduiesc, 3 să hălăduiască

hălădui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiesc, imperf. 3 sg. hălăduia; conj. prez. 3 să hălăduiască

hălădui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiesc, imperf. 3 sg. hălăduia; conj. prez. 3 sg. și pl. hălăduiască

hălădui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiesc, conj. hălăduiască)

hălădui (-uesc, hălăduit), vb. – 1. (Înv.) A se refugia, a se adăposti. – 2. A scăpa, a se salva. – 3. A trăi, a locui, a sălășlui. – Var. (înv.) hălăstui. Mag. haladni „a merge în față” (DAR). – Der. hălăduință, s. f. (lăcaș).

HĂLĂDUI vb. v. domicilia, fi, izbuti, locui, reuși, salva, scăpa, sta, ședea, trăi, viețui.

hălădui vb. v. DOMICILIA. FI. IZBUTI. LOCUI. REUȘI. SALVA. SCĂPA. STA. ȘEDEA. TRĂI. VIEȚUI.

hălădí, hălădesc, (hălădui), v.i. (reg.) 1. A trăi undeva în voie, în liniște: „Hăi, mamă, ce să fac, că nu poci hălădui de-o femeie?” (Bilțiu, 2007: 277). 2. A scăpa cu viața. 3. A reuși, a trece de, a apuca: „La alții le-o părut bine / C-o hălăduit cu mine” (Bârlea, 1924, II: 135). – Din magh. haladni „a merge mai departe; a progresa” (MDA).

hălădi, hălădesc, (hălădui), vb. intranz. – (reg.) 1. A trăi undeva în voie, în liniște. 2. A scăpa cu viața. 3. A reuși, a trece de, a apuca: „La alții le-o părut bine / C-o hălăduit cu mine” (Bârlea, 1924, II: 135); „Cine ibde ș-apoi spune / Nu hălăduia din fune” (Calendar, 1980: 81). – Din magh. haladni „a merge mai departe; a progresa” (MDA).

hălădi, hălădesc, vb. intranz. – 1. A trăi undeva în voie, în liniște. 2. A scăpa cu viața. 3. A reuși, a trece de, a apuca: „La alții le-o părut bine / C-o hălăduit cu mine” (Bârlea 1924 II: 135); „Cine ibde ș-apoi spune / Nu hălăduia din fune” (Calendar 1980: 81). – Din magh. haladni „a merge mai departe”.

HĂLĂDUI vb. (Mold., Trans. N) A scăpa, a se salva. A: Nici voi, lumii înțelepți, cu filosofia hălăduiți de lume, nici theologhia v-au scutit de primejdii. CVL, 165. Cade în cursă păcătosul și hălăduiaște dintr-însă direplul. DP, 36^v. Nu hălăduia, de ciambururile slobodziia cu călărimea lor. NCL I, 43. A hălăduit din lațul tău. CD 1698, 12^r. Să hălăduiască de vrăjmașii lui. CRB, 171^r. Și asa au hălăduit cu viata. NECULCE; cf. URECHE; CVL, 163; CLM, 20^v; M. COSTIN; DOSOFTEI, VS; CRON. 1689, 35^r; N. COSTIN; CRON. 1707, 32^v; CANTEMIR, HR,; CRB, 165^v; PSEUDO:MUSTE; CD 1770, 13^v; CRON. SEC. XVIII, 25^v. C: Bine te-ai păzit de ai hălăduit din muncile noastre. POGREB.,117^r. // B: Cea hălăduită casă a casii Iudii. BIBLIA (1688). C: Acolo îl trimise să hălăduiască de frate-său Isav. CRON. ante 1730, 37^v. Etimologie: magh. haladni.

hălăduí, v.i. v. hălădi.