HĂLĂDUI (-uesc) vb. intr. 1 A scăpa cu viață, a se mîntui ¶ 2 A sta, a trăi undeva liniștit, ferit de primejdii: Uriașii cari hălăduiau în Malva au pornit... pe alte tărîmuri (vlah.); de n-ar fi lupi colțoși în lume, bine ar mai ~ turmele (alecs.) ¶ 3 A izbuti: cu mare ce hălăduesc de deschid ușa (crg.) [ung. haladni]