hălădí, hălădesc, (hălădui), v.i. (reg.) 1. A trăi undeva în voie, în liniște: „Hăi, mamă, ce să fac, că nu poci hălădui de-o femeie?” (Bilțiu, 2007: 277). 2. A scăpa cu viața. 3. A reuși, a trece de, a apuca: „La alții le-o părut bine / C-o hălăduit cu mine” (Bârlea, 1924, II: 135). – Din magh. haladni „a merge mai departe; a progresa” (MDA).