HĂLĂDUI, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. A trăi undeva liniștit, ferit, în voie, în libertate; p. ext. a locui, a sălășlui. Iar cuviosul Agatanghel, binecuvîntînd casa și saraiurile prietinului hangiu, a dorit prea mult să afle ce bărbați străini mai hălăduiesc în acel frumos tîrg al Iampolului. SADOVEANU, N. P. 322. Nu vă e destul că, pre cît a fost tîlharul acesta cu zile, el a hălăduit în domnie atîția mari de ani? ODOBESCU, S. I 110. În codrii Catrinului, În pădurea Pinului, Unde corbii locuiesc Și ca frunza se-mulțesc Și bine hălăduiesc! ALECSANDRI, P. P. 147. 2. (Învechit) A scăpa (cu viață, de o primejdie). N-a mai fost chip să hălăduiască de feciorul blagocinului (= al administratorului bisericesc). CONTEMPORANUL, V_I 100. 3. (Rar) A izbuti. După multă trudă, cu mare ce hălăduiesc de deschid ușa. CREANGĂ, P. 256.