13 intrări

72 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DÚLCE, (A) dulci, adj., (B 2) dulciuri, s. n., (B 1) s. n. A. Adj. I. 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului. ♦ Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahăr etc.). 2. (Despre lapte) Proaspăt; nefermentat. ♦ (Despre brânzeturi) Care nu a fost sărat sau care a fost puțin sărat. 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1). 4. (Despre apă) De râu, de izvor, de fântână. II. Fig. 1. Frumos, drăguț, gingaș. Zâmbet dulce.Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta. ♦ (Despre miros) Aromatic, parfumat. ♦ (Despre glas, sunete etc.) Plăcut la auz; melodios. ♦ (Despre lumină) Puțin intens, blând, potolit. ♦ (Despre culori) Estompat, pal. 2. (Despre somn) Liniștit, calm, odihnitor. 3. (Despre gesturi, acțiuni) Ușor, delicat, gingaș. 4. (Despre terenuri) Puțin înclinat, cu pantă redusă, ușor de urcat. 5. (Despre climă și agenți fizici) Moderat, temperat. 6. (Despre ființe) Simpatic, plăcut la înfățișare sau în comportări. ♦ Iubit, drag. 7. (Despre oameni) Blând, omenos, înțelegător. ♦ Care procură mulțumire; agreabil. ♦ (Despre vorbe) Care place, desfată, mângâie. ♦ (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; p. ext. searbăd, fad. B. S. n. 1. Ceea ce e plăcut, bun; ceea ce produce plăcere, bucurie. ◊ Loc. adj. De dulce = (în ritualul Bisericii creștine; despre mâncăruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngăduit să se mănânce orice fel de aliment. ◊ Expr. (Fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reproșa (cuiva ceva), a certa pe cineva. ♦ Perioadă de timp cât este îngăduit credincioșilor creștini să mănânce carne. 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (A I 1), comestibil; desert. – Lat. dulcis.

dúlce [At: At: COD. VOR. 125/5 / V: ~lciu / Pl: ~lciuri, dulci, ~ / E: ml dulcis, -em] 1 a Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului. 2 a Care a fost îndulcit. 3 a (D. lapte) Proaspăt. 4 a (D. brânzeturi) Care nu a fost sărat. 5 a (D. brânzeturi) Care a fost sărat foarte puțin. 6 a (D. fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gust dulce (1). 7 a (D. apă) Care nu este sărată. 8 a (D. apă) De izvor. 9 a (D. apă) De fântână. 10 a (Fig) Frumos. 11 a (Fig) Drăguț. 12 a (Fig) Gingaș. 13 a (D. miros) Aromat. 14 a (D. glas, sunet etc.) Plăcut la auz Si: armonios, melodios. 15 a (D. lumină) Puțin intens Si: blând. 16 a (D. culori) Estompat. 17 a (D. somn) Liniștit. 18 a (D. somn) Odihnitor. 19 a (D. gesturi, acțiuni) Ușor. 20 a (D. gesturi, acțiuni) Delicat. 21 a (D. terenuri) Cu o pantă redusă. 22 a (D. terenuri) Ușor de urcat. 23 a (D. climă, agenți fizici) Moderat. 24 a (D. climă, agenți fizici) Temperat. 25 a (D. ființe) Plăcut la înfățișare sau în comportări Si: simpatic. 26 a (D. ființe) Iubit. 27 a (D. ființe) Drag. 28 a (D. oameni) Înțelegător. 29 a (D. oameni) Blând. 30 a (D. oameni) Care provoacă mulțumire Si: agreabil. 31 a (D. vorbe) Alintătoare. 32 a (D. gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste. 33 a (Îe) A face (cuiva) ochi ~lci A privi (pe cineva) cu dragoste Si: a curta. 34 sni (Bis; d. alimente; îla) De ~ Care este permis numai în perioadele dintre posturi. 35 sni (Bis; d. zile sau perioade; îal) În care este îngăduit să se mănânce orice fel de alimente. 36 sni (Fam; îe) A spune (cuiva ceva) de ~ A spune (cuiva) lucruri dezagrabile. 37 sni (Îae) A reproșa (cuiva ceva). 38 sn Lucru sau faptă care produce plăcere. 39 sn Lucru sau faptă plăcută. 40 sn (Mpl) Alimente preparate cu zahăr sau miere.

DÚLCE, (A) dulci, adj., (B 2) dulciuri, s. n., (B 1) s. n. A. Adj. I. 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului. ♦ Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahăr etc.). 2. (Despre lapte) Proaspăt; nefermentat. ♦ (Despre brânzeturi) Care nu a fost sărat sau care a fost sărat foarte puțin. 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1). 4. (Despre apă) De râu, de izvor, de fântână. II. Fig. 1. Frumos, drăguț, gingaș. Zâmbet dulce.Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta. ♦ (Despre miros) Aromatic, parfumat. ♦ (Despre glas, sunete etc.) Plăcut la auz; melodios. ♦ (Despre lumină) Puțin intens, blând, potolit. ♦ (Despre culori) Estompat, pal. 2. (Despre somn) Liniștit, calm, odihnitor. 3. (Despre gesturi, acțiuni) Ușor, delicat, gingaș. 4. (Despre terenuri) Puțin înclinat, cu pantă redusă, ușor de urcat. 5. (Despre climă și agenți fizici) Moderat, temperat. 6. (Despre ființe) Simpatic, plăcut la înfățișare sau în comportări. ♦ Iubit, drag. 7. (Despre oameni) Blând, omenos, înțelegător. ♦ Care procură mulțumire; agreabil. ♦ (Despre vorbe) Care place, desfată, mângâie. ♦ (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; p. ext. searbăd, fad. B. S. n. 1. Ceea ce e plăcut, bun; ceea ce produce plăcere, bucurie. ◊ Loc. adj. De dulce = (în ritualul bisericii creștine; despre mâncăruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngăduit să se mănânce orice fel de aliment. ◊ Expr. (Fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reproșa (cuiva ceva), a certa pe cineva. ♦ Perioadă de timp cât este îngăduit credincioșilor creștini să mănânce carne. 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (A I 1) care se mănâncă. – Lat. dulcis.

DÚLCE2, (2) dulciuri, s. n. 1. (În opoziție cu amar) Tot ceea ce e plăcut, bun; tot ce produce plăcere sau bucurie. V. bine. Pîn’nu-i gusta amarul nu știi ce-i dulcele. ȘEZ. I 219. Omul are un dulce și un amar. Loc. adv. (Rar) Cu dulce = cu dragoste, cu drag, cu plăcere. Mireasa lui... îi zise încet, la ureche, sărutîndu-l cu dulce: Nu uita, Făt-Frumos, că pe cît vei fi tu departe, eu oi tot plînge. EMINESCU, N. 13. ◊ Loc. adj. De dulce = (în ritualul bisericii creștine) care nu este de post, care e de frupt. Mîncare de dulce. Zi de dulce. ◊ (Eliptic) Cumpără-ți... vaci și oi, să ai de dulce-n casă. RETEGANUL, P. IV 23. ♦ (În forma articulată, urmat de numele, la genitiv, al sărbătorii de care se leagă) Timpul în care le este îngăduit creștinilor ortodocși să mănînce carne. Dulcele crăciunului. 2. (Concretizat, familiar) Nume care se dă felurilor de mîncare dulci, servite ca desert. ♦ (La pl.) Nume care se dă preparatelor dulci (prăjituri, bomboane etc.). Doi copii veniră să ceară de cîțiva lei dulciuri albe cu vine trandafirii din cutia negustorului. DUMITRIU, N. 192.

DÚLCE1, dulci, adj. I. 1. (În opoziție cu amar, sărat, acru) Care are gustul caracteristic al mierii și al zahărului. Boabele au must dulce. STANCU, D. 255. Părul grijit de dînsa era-ncărcat de pere galbene ca ceara, de coapte ce erau, și dulci ca mierea. CREANGĂ, P. 290. ◊ Fig. Bătrîna asta, cugeta ea, m-ar dori ucenică a ei. Dar mai întăi ar pofti să mă guste ca să cunoască ce fel de poamă sînt: dulce ori amară. SADOVEANU, P. M. 252. Ce-a fost verde a vestejit, Ce-a fost dulce a amărît, Ce-a fost vesel s-a mîhnit. ALECSANDRI, P. P. 336. ♦ Îndulcit (cu zahăr, cu miere etc.). Cafeaua e dulce. ♦ (Despre brînzeturi) Nesărat, proaspăt. Caș dulce.Am drăguț păcurăraș, Vine seara-aduce caș, Dimineața urdă dulce Și-mi dă gură și se duce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 410. 2. (Despre lapte, în opoziție cu acru, bătut, prins etc.) Proaspăt (fiert sau nefiert), nefermentat. Să-mi dea orzul fiert în lapte dulce. ISPIRESCU, L. 16. Împăratul are obicei a bea în toată sara o cupă de lapte dulce. CREANGĂ, P. 97. [Îl] voi hrăni cu miez de nucă și-l voi adăpa cu lapte dulce. EMINESCU, N. 27. ♦ (Despre fructe, în opoziție cu pădureț) Care este produs de un pom fructifer, îngrijit, altoit; (despre pomi) care face fructe bune de mîncat. Să-mi aducă trei smicele de măr dulce. CREANGĂ, P. 272. Și te suie-n mărul dulce, De vezi badea cum se duce. JARNÍk-BÎRSEANU, D. 112. 3. (Despre apă, în opoziție cu sărată, de mare) De rîu, de izvor, de fîntînă; (în opoziție cu sălcie) bună de băut. Pești de apă dulce.Fîntîna... era plină pînă-n gură cu apă limpede cum îi lacrima, dulce și rece cum îi gheața. CREANGĂ, P. 290. Acuș avem să dăm peste o fîntînă cu apă dulce și rece ca gheața. id. ib. 204. II. Fig. 1. (În opoziție cu aspru, urît, tare, violent) Frumos, drăgălaș, gingaș. Chipul Evantiei, luminat de dulcele ei zîmbet, nu-l părăsea o clipă. BART, E. 134. Fruntea albă-n părul galben Pe-al meu braț încet s-o culci, Lăsînd pradă gurii mele Ale tale buze dulci. EMINESCU, O. I 75. Cîntă-o albă copiliță Cu ochi dulci, dizmierdători Și cu sînul plin de flori. ALECSANDRI, P. II 90. Frumoasa noapte cînd plăpînda-i lină rază A copilei dulce frunte cu vii umbre colora. ALEXANDRESCU, P. 136. ◊ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a arunca (cuiva) priviri de dragoste, a privi galeș. ♦ (Despre miros) Plăcut, aromatic, parfumat. Prin fînețele bogate, suim la deal, și dulcele miros al florilor ne pătrunde pînă în suflet. SADOVEANU, O. VII 218. În mirosul fără asemănare de dulce pe care îl dă cîmpului sulcina... inima lui... se ușura de povara tuturor durerilor. VLAHUȚĂ, O. A. 102. Fiecare floare era... cu un miros dulce de te îmbăta. ISPIRESCU, L. 6. ♦ (Despre sunete, glas, cîntec etc.) Plăcut la auz, melodios. Ascultam picușurile streșinii în bălțile de apă, regulate și dulci. SADOVEANU, O. I 386. Ritmic valurile cad, Cum se zbate-n dulce ropot Apa-n vad. COȘBUC, P. I 48. Graiul ei cel dulce și viersul cu lipici. ISPIRESCU, L. 35. Mii de glasuri slabe încep sub bolta largă Un cînt frumos și dulce, adormitor. EMINESCU, O. I 94. ◊ (Adverbial) Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara. EMINESCU, O. I 152. Cornul sună plin de jale, Sună dulce, sună greu. id. ib. 104. Ea cînta dulce ca ciocîrlia. ALECSANDRI, P. I 20. ♦ (Despre lumină sau surse de lumină) Blînd, potolit. [Pe șantiere] se lucrează... la lumina galbenă a soarelui dulce de toamnă. STANCU, U.R.S.S. 16. Acuma perdelele de la ferestrele Tincăi erau ridicate și oalele cu flori se deslușeau în lumina dulce a amurgului. SADOVEANU, O. IV 81. ♦ (Despre culori, în opoziție cu strident) Pal, estompat. Culoare dulce. 2. (Despre somn, în opoziție cu agitat, neliniștit) Liniștit, calm, ușor, odihnitor. Un somn dulce, moleșitor, mă cerca. SADOVEANU, O. VI 59. Colea despre ziuă cînd somnul e mai dulce, auzii un fîlfîit. ISPIRESCU, L. 74. După morar nu m-oi duce, Că somnul cînd e mai dulce, El moara că și-o pornește Și pe mine mă trezește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 75. ♦ (Despre acțiuni, în opoziție cu brusc, violent) Lin, ușor, delicat. Atingere dulce.O, dulce mîngîiere! ALECSANDRI, P. A. 43. ◊ (Adverbial) [Apa]-n urmă, liniștită Dulce unda-și alina. ALECSANDRI, P. A. 41. 3. (Despre terenuri, în opoziție cu abrupt) Cu pantă mică, înclinat puțin,ușor de urcat. Caii scunzi duceau pe povîrnișuri dulci căruțe cu turci cu fes. ARGHEZI, P. T. 160. ♦ (Despre climă și agenți fizici, în opoziție cu aspru, pătrunzător sau cu fierbinte, dogoritor) Moderat, temperat, plăcut. Climă dulce. Adiere dulce.Alei! cumnățica mea! Răsărit-ai ca o stea, Ce vînt dulce te-a bătut, La noi de te-ai abătut? ALECSANDRI, P. P. 126. 4. (Despre ființe, în opoziție cu aspru, nesuferit) Plăcut (la înfățișare sau în atitudine), simpatic (în felul de a fi), drăguț, drăgălaș, delicat, blînd. Angela...[e] frumoasă, dulce și bună. CAMIL PETRESCU, T. I 383. Iubesc o fată... dulce ca visele mării. EMINESCU, N. 13. A ta zîmbire Mi-arată cît de dulce ești. id. O. I 117. ◊ (Poetic) Tînguiosul bucium sună, L-ascultăm cu-atîta drag, Pe cînd iese dulcea lună Dintr-o rariște de fag. EMINESCU, O. I 209. ◊ (Urmat de o determinare introdusă prin prep. «la») Murad al II-lea... era... dulce la trai, dar iute la mînie. BĂLCESCU, O. II 32. Floricică mierioară... Dulce-ai fost la sărutat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23. ◊ (Adverbial) Ea zîmbind își mișcă dulce a ei buze mici, subțiri. EMINESCU, O. I 79. ♦ (Alintător) Iubit, drag, scump. O, mamă, dulce mamă, din negura de vremi Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi. EMINESCU, O. I 129. O, dulce-al nopții mele domn, De ce nu vii tu? Vină! id. ib. 168. Amoroase porumbițe... zboară către dulcele lor cuib. ODOBESCU, S. III 35. În țara mea dulce sînt drumuri de flori. ALECSANDRI, O. 99. 5. (În opoziție cu crud, sever) Blînd, omenos. Și sufietul ei dulce din ce în ce-i mai cald. EMINESCU, O. I 95. S-au cunoscut dreapta și dulcea oblăduire, fericirea, fireasca slobozenie a norodului. GOLESCU, Î. 145. ♦ Care procură mulțumiri; plăcut, agreabil. Ce dulce gînd era! Și-acum... acum e de prisos! COȘBUC, P. I 231. De lume am fugit; o știu eu cît e de dulce și de amară, bat-o pustia s-o bată! CREANGĂ, P. 314. Mi-au adus aminte de vro scenă a vieții mele, mai mult tristă decît dulce. DACIA LIT. 284. Erau dulci acele ore de extaz și de gîndire. ALEXANDRESCU, P. 137. ♦ (Despre vorbe) Care place, care desfată, care mîngîie; blînd. De multe ori cuvintele cele dulci sînt mincinoase și înșelătoare. POPESCU, B. III 71. Nu ies din cuvîntul ei afară nici cu fapta, nici cu vorba: căci «vorba dulce mult aduce». CREANGĂ, A. 69. ♦ (Despre gînduri exprimate, versuri etc.) De dragoste. Pe margini de caiete, scriam versuri dulci, de pildă Către vreo trandafirie și sălbatecă Clotildă. EMINESCU, O. I 140. Niciodată să nu-mbuci, Pîn-aminte nu-ți aduci De-a noastre cuvinte dulci! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 263. 6. (Transilv.; despre persoane din aceeași familie) Legat printr-o legătură de rudenie apropiată, directă, de gradul întîi; (în opoziție cu vitreg) înrudit prin legături de sînge. Mamă dulce. Văr dulce.Am avut un frate dulce Ș-acuma departe-l duce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 297. 7. (În expr.) Bube dulci v. bubă.

DÚLCE2 ~i adj. 1) Care are gustul zahărului sau al mierii. Struguri ~i. 2) Care a fost îndulcit (cu zahăr sau cu miere). 3): Lapte ~ lapte proaspăt. 4): Apă ~ apă de izvor sau de râu. 5): Caș ~ caș nesărat. 6) fig. Care produce plăcere (vizuală, auditivă, olfactivă etc.). Zâmbet ~. Somn ~. ◊ Vorba ~ mult aduce cu binele poți multe. 7) (despre persoane) La care cineva ține (foarte) mult; drag; scump. Mamă ~. 8) (despre ființe vii, de obicei mici) Care trezește simpatie. 9): Climă ~ climă temperată, moderată. /<lat. dulcis

DÚLCE1 dúlciuri n. 1) Ceea ce produce plăcere și satisfacție deosebită. ◊ A fi sătul de dulce a se sătura de bine. Până nu guști amarul, nu știi ce-i dulcele până nu guști viața grea, n-o înțelegi pe cea bună. 2): De dulce care, după ritualul bisericii creștine, nu se mănâncă în timp de post; de frupt. 3) mai ales la pl. pop. Mâncare servită ca desert. /<lat. dulcis

dulce a. 1. plăcut la gust: laptele e dulce, dulce ca zahărul; 2. care nu-i sărat: ape dulci; 3. fig. ușor și liniștit: o vieață dulce, aer dulce, somn dulce; 4. ce place inimei, spiritului: speranță dulce; 5. bun și blând: dulce păsărică; 6. care nu face rău: bube dulci. [Lat. DULCIS]. ║ n. 1. mâncare de carne și lăpturi: zile de dulce; 2. timpul în care se cade a mânca carne: dulcele Crăciunului.

dúlce adj. (lat. dŭlcis, it. dolce, pv. dolz, fr. doux, sp. dulce, pg. doce). De gustu mĭeriĭ saŭ al zahăruluĭ. Nesărat: supă dulce. Apă dulce, apă de rîŭ orĭ de lac nesărat, în opoz. cu „apă de mare”. Lapte dulce, așa cum îl ĭeĭ de la vacă, în opoz. cu lapte acru bătut ș.a. Fig. Plăcut: voce dulce, amintirĭ dulcĭ. Blînd: privire dulce. Blînd, afabil: caracter dulce. Temperat: vînt dulce. Nu tare înclinat: povîrniș dulce. Liniștit, plăcut: somn dulce. Bube dulcĭ, un fel de bube molipsitoare. S.n. Mîncare de dulce, care nu e de post, ca carnea. Zi de dulce, zi în care se mănîncă carne. Dulcĭurĭ, prăjiturĭ, plăcinte, dulceață ș.a. Adv. În mod dulce.

BÚBĂ, bube, s. f. 1. Nume generic dat umflăturilor cu caracter purulent ale țesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o bubă coaptă = a menaja pe cineva. (Fam.) S-a spart buba = s-a dat totul pe față; s-a dezvăluit totul. ◊ Compuse: (pop.) bubă-neagră = dalac; bube-dulci = bubulițe dese, de natură infecțioasă, care apar în special la copii, în jurul gurii, pe cap etc.; buba-mânzului = gurmă. ♦ (Pop.) Rană. 2. Fig. (Fam.) Punct slab, parte delicată, dificilă a unei probleme. ♦ Defect, defecțiune (a unui sistem tehnic). – Cf. ucr. buba.

CARTÓF, cartofi, s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită, comestibili, bogați în amidon (Solanum tuberosum); p. restr. tuberculul acestei plante, folosit în alimentație și ca furaj; barabulă, picioc, picioică, barabușcă, bulughină. ◊ Zahăr de cartofi = glucoză obținută din amidonul de cartofi (1). 2. (În sintagma) Cartof-dulce = batat. [Var.: (reg.) cartoáfă, cartófă, cartóflă s. f.] – Din germ. Kartoffel.

LEMN, (2, 3) lemne, s. n. 1. Țesut conducător al unor plante superioare, alcătuit din trahee, parenchim și fibre cu lignină, folosit ca material de construcție, drept combustibil etc. ◊ Expr. A fi de lemn (sau ca lemnul) = a nu simți nimic, a fi insensibil. A se face de lemn = a înțepeni; a deveni dur. A rămâne ca de lemn = a înlemni, a încremeni (din cauza unei surprize, unei emoții etc.). A îngheța lemn = a înțepeni de frig, a îngheța tun. 2. Tulpina și ramurile unui arbore (sau arbust) tăiat, servind pentru construcții, drept combustibil etc.; bucată ruptă sau tăiată din trunchiul sau din ramurile unui arbore (sau unui arbust). ◊ Expr. Doarme de poți să tai lemne pe el, se spune despre cineva care doarme adânc. E ger de crapă lemnele, se spune când e foarte frig. 3. (Înv. și pop.) Copac, arbust. ◊ Compuse: lemn-câinesc = arbust cu frunze mici și groase, cu flori albe și fructe negre, cultivat prin grădini, ca gard viu (Ligustrum vulgare); lemn-dulce = plantă erbacee cu flori mici, liliachii; plutitoare-dulce (Glyicyrrhiza echinata); lemnul-Domnului = subarbust din familia compozeelor, cu flori galbene și cu miros de lămâie; lemnuș (Artemisia abrotanum).Lat. lignum.

PLUTITÓR, -OÁRE, plutitori, -oare, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care poate pluti la suprafața unui lichid; flotabil. ◊ Pod plutitor = platformă care servește la transportul persoanelor sau lucrurilor de la un mal la celălalt al unei ape; bac. Insulă plutitoare sau ostrov plutitor = îngrămădire de pământ, nisip sau nămol, mai ales în apele curgătoare, formând o insuliță acoperită cu vegetație. ♦ Care se menține în văzduh. ♦ (Înv.; despre ape curgătoare) Navigabil. 2. S. n. Corp care plutește la suprafața unui lichid și care, fiind legat printr-un sistem de pârghii, cabluri etc., indică și uneori reglează nivelul lichidului dintr-un recipient; flotor. ♦ Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decât a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă. 3. S. n. Construcție care plutește, prevăzută cu un echipament cu ajutorul căruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosită în navigație. 4. S. f. (Bot.) Rourică. 5. S. f. (Bot.; reg.; în sintagma) Plutitoare-dulce = lemn-dulce. – Pluti + suf. -tor.

reglisă sf [At: BIANU, D. / A: nct / E: fr réglisse] (Bot) Lemn-dulce (Glycyrhiza echinata).

PLUTITÓR, -OÁRE, plutitori, -oare, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care poate pluti la suprafața unui lichid; flotabil. ◊ Pod plutitor = platformă care servește la transportul persoanelor sau lucrurilor de la un mal la celălalt al unei ape; bac. Insulă plutitoare sau ostrov plutitor = îngrămădire de pământ, nisip sau nămol, mai ales în apele curgătoare, formând o insuliță acoperită cu vegetație. ♦ Care se menține în văzduh. ♦ (Înv.; despre ape curgătoare) Navigabil. 2. S. n. Corp care plutește la suprafața unui lichid și care, fiind legat printr-un sistem de pârghii, cabluri etc., indică și uneori reglează nivelul lichidului dintr-un recipient; flotor. ♦ Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decât a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă. 3. S. n. Construcție care plutește, prevăzută cu un echipament cu ajutorul căruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosită în navigație. 4. S. f. (Bot.) Rourică. 5. S. f. (Bot.; în sintagma) Plutitoare dulce = lemn-dulce. – Pluti + suf. -tor.

BÚBĂ, bube, s. f. 1. Nume generic dat umflăturilor cu caracter purulent ale țesutului celular de sub piele. V. abces, buboi, furuncul. Se pricepea să tămăduiască jupuiturile, bubele. PAS, L. I 71. Ce n-a făcut el ca să se curețe de bube? ISPIRESCU, L. 386. Am făcut o bubă-n cap. ȘEZ. III 201. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o bubă coaptă = a menaja pe cineva. ◊ Compuse: (popular) bubă-neagră = dalac. [Filozofii măriei-tale] dobitoace să fie și să-i taie casapii; casapi să fie și să piară de bubă-neagră. SADOVEANU, D. P. 102; bube-dulci = bubulițe dese, de natură infecțioasă, care se ivesc în special la copii, de obicei în jurul gurii sau pe cap. ◊ Fig. Știu, dragul maichii, că buba ta e la inimă, de mînie și obidă. SADOVEANU, M. C. 50. ♦ Rană. După ce veni ursul la dînsul, [Țugulea] se căzni pînă ce îi scoase steapul, apoi îl legă la bubă. ISPIRESCU, L. 326. ◊ Fig. Punct slab, parte gingașă, delicată, plină de dificultăți a unei probleme. În alte părți oamenii se luptă împotriva ei [a nedreptății], pe cînd noi o privim ca o stare normală! Asta e buba cea mare. REBREANU, R. I 65. ◊ Expr. Îi știu eu buba = știu eu ce necaz sau ce punct slab are. ♦ Încurcătură, dificultate. Stați, că d-aici începe buba cu Miai. PREDA, Î. 82.

LEMN, (2, 3) lemne, s. n. 1. (Numai la sg.) Substanță dură, compactă sau fibroasă care alcătuiește tulpina, ramurile și rădăcina arborilor și arbuștilor și care servește ca material de construcție, pentru prelucrări chimice, drept combustibil etc. Am cerut domnului Iordan rachiu într-o ploscă de lemn. SADOVEANU, B. 106. Bronz, catifea, lemn sau mătase, Prind grai aproape omenesc. MACEDONSKI, O. I 179. [Soacra] rodea în nurori, cum roade cariul în lemn. CREANGĂ, P. 12. Cadențata bătaie a unui orologiu de lemn. EMINESCU, N. 35. La lemnul tare trebuie secure ascuțită.Expr. A ajunge (sau a aduce pe cineva) la sapă de lemn = a sărăci cu desăvîrșire, a despuia. A fi de lemn (sau ca lemnul) = a nu simți nimic, a fi nesimțitor, a fi insensibil la ceva; a nu ști nimic. Da tat'tu de ce doarme, măi? Ce, el e de lemn? DUMITRIU, B. F. 101. La instrucție mergea binișor, dar la teorie era ca lemnul. SADOVEANU, O. VI 140. A rămîne ca de lemn = a înlemni, a încremeni, a nu mai spune nimic (din cauza unei emoții copleșitoare). În urma lui, Comăneșteanu rămase ca de lemn. D. ZAMFIRESCU, R. 250. A se face de lemn = a înțepeni (din cauza frigului, a băuturii excesive etc.). Și au băut cu toții pînă ce li s-au făcut fălcile de lemn. SADOVEANU, D. P. 12. ◊ (Adverbial, în expr.) A fi înghețat lemn = a înțepeni de frig, a fi înghețat bocnă, a fi înghețat tun. E înghețată lemn. Nici nu poate vorbi. BUJOR, S. 106. 2. (Mai ales la pl.; uneori determinat prin «de foc» sau «de ars») Trunchiul și ramurile unui arbore servind pentru construcție sau drept combustibil. La poalele unui codru... vede o dihanie de om, care se pîrpîlea pe lîngă un foc de douăzeci și patru de stînjeni de lemne. CREANGĂ, P. 239. Dacă vă puneți la vatră dinaintea focului, auziți lemnele țipînd. NEGRUZZI, S. I 246. ◊ Doarme de poți să tai lemne pe el, se spune despre cineva care doarme greu. Adoarme mort, de puteai să tai lemne pe dînsul. CREANGĂ, P. 215. E ger de crapă lemnele, se spune cînd e foarte frig. Era un pui de ger în dimineața aceea, de crăpau lemnele. id. A. 23. ♦ Bucată, parte tăiată sau ruptă din trunchiul sau din ramurile unui arbore. Ședea și el pe prispă și ascuțea un lemn. DUMITRIU, N. 93. Aș fi luat două lemne uscate, apoi le-aș fi frecat unul cu altul pînă ce s-ar fi aprins. DRĂGHICI, R. 67. 3. (Învechit și regional) Copac, arbust. Toate lemnele se pleacă Cu capul către pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 152. Frunză verde lemn sucit. HODOȘ, P. P. 120. 4. Compuse: lemn-cîinesc (sau lemnul-cîinelui) = arbust, cu frunze mici și groase de un verde-închis, cultivat de obicei prin parcuri și prin grădini servind drept gard viu (Ligustrum vulgare); măliniță. Vița sălbatecă urcase amestecîndu-și frunzele și florile tufișurilor de lemn-cîinesc. MACEDONSKI, O. III 109. Frunză verde lemn-cîinesc, Stau mereu și mă gîndesc. TEODORESCU, P. P. 317; lemn-dulce = plantă erbacee cu flori albe sau albastre, a cărei rădăcină e întrebuințată la prepararea unor medicamente (Glycyrrhiza echinata); lemnul- domnului = arbust din familia compozeelor, cu miros pătrunzător de lămîie, cultivat adesea prin parcuri și prin grădini (Artemisia abrotanum); lemnuș (2). Ochiul-boului, lemnul-domnului și limba-mielușelului. FILIMON, C. 264. Grădinile cele de flori... cu lemnul-domnului și lăcrimioară și cu cîte alte plante aromatice. I. IONESCU, M. 373.

cafeá-dúlciuri s. f. Tip de magazin alimentar profilat pe vânzarea cafelei și a dulciurilor ◊ „Pe o distanță foarte scurtă, patru magazine de cafea-dulciuri din centrul Bucureștiului sunt închise în fiecare luni.” R.l. 3 VII 74 p. 5 (din cafea + dulciuri)

dúlciuri-răcoritoáre s. pl.tant. Unitate comercială unde se vând dulciuri și răcoritoare ◊ „Vom aminti, printre ele, de marele magazin de mobilă din Titan, de centrul comercial A 15 bis din același cartier, având magazin alimentar cu autoservire, unități de legume-fructe, mercerie-galanterie-parfumerie, dulciuri-răcoritoare, spălătorie-curățătorie, confecții și încălțăminte, coafură etc.” I.B. 7 II 74 p. 1 (din dulciuri + răcoritoare)

DÚLCIURI f. pl. Produse alimentare dulci; cofeturi; zaharicale. /<lat. dulcis

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

+dulce2 adv. (a privi ~, a vorbi ~)

dulce1 adj. m., f. dulce; pl. m. și f. dulci

dulce2 s. n., (preparate) pl. dulciuri

dúlce s. n., (preparate dulci) pl. dúlciuri

dúlce adj. m. și f. dúlce, g.-d. art. dúlcii; pl. m. și f. dulci

+dulce-acrișor adj. m., pl. dulci-acrișori; f. dulce-acrișoa, pl. dulci-acrișoare

!rădăcină-dulce (plantă) s. f., g.-d. art. rădăcinii-dulci

*cartof-dulce (batat, batată) s. m., pl. cartofi-dulci

plutitoare-dulce (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. plutitorii-dulci

!rădăcină-dulce (plantă) s. f., g.-d. art. rădăcinii-dulci; pl. rădăcini-dulci

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DÚLCE adj. 1. v. îndulcit. 2. proaspăt. (Lapte ~.) 3. nesărat. (Brânză ~.)

DÚLCE adj. v. agreabil, armonios, blând, calm, delicat, domol, drag, drăgălaș, drăguț, estompat, fin, frumos, frumușel, gingaș, grațios, iubit, îmbălsămat, îmbătător, îndrăgit, înmiresmat, lin, liniștit, melodic, melodios, moderat, muzical, netulburat, pal, palid, parfumat, pașnic, pierdut, plăcut, potolit, potrivit, scump, sonor, stins, suav, șters, temperat, tihnit, unduios, ușor.

DULCE adj. 1. îndulcit. (Cafea ~.) 2. proaspăt. (Lapte ~.) 3. nesărat. (Brînză ~.)

dulce adj. v. AGREABIL. ARMONIOS. BLÎND. CALM. DELICAT. DOMOL. DRAG. DRĂGĂLAȘ. DRĂGUȚ. ESTOMPAT. FIN. FRUMOS. FRUMUȘEL. GINGAȘ. GRAȚIOS. IUBIT. ÎMBĂLSĂMAT. ÎMBĂTĂTOR. ÎNMIRESMAT. LIN. LINIȘTIT. MELODIC. MELODIOS. MODERAT. MUZICAL. NETULBURAT. PAL. PALID. PARFUMAT. PAȘNIC. PIERDUT. PLĂCUT. POTOLIT. POTRIVIT. SCUMP. SONOR. STINS. SUAV. ȘTERS. TEMPERAT. TIHNIT. UNDUIOS. UȘOR.

BURETE-DÚLCE s. v. râșcov, vinețică-cu-lapte.

DULCELE CRĂCIÚNULUI s. v. cârneleagă, harți.

DÚLCIURI s. pl. cofeturi (pl.), zaharicale (pl.), (reg.) zăhărele (pl.), (grecism înv.) zumaricale (pl.). (A mâncat multe ~.)

IARBĂ-DÚLCE s. v. fereguță, lemn-dulce, rourică.

RĂDĂCINĂ-DÚLCE s. v. lemn-dulce.

ZGAIBE DÚLCI s. pl. v. bube dulci, impetigo.

burete-dulce s. v. RÎȘCOV. VINEȚICĂ-CU-LAPTE.

dulcele crăciunului s. v. CÎRNELEAGĂ. HARȚI.

DULCIURI s. pl. cofeturi (pl.), zaharicale (pl.), (reg.) zăhărele (pl.), (grecism înv.) zumaricale (pl.). (A mîncat multe ~.)

iarbă-dulce s. v. FEREGUȚĂ. LEMN-DULCE. ROURICĂ.

zgaibe dulci s. pl. v. BUBE DULCI. IMPETIGO.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dulce (dúlce), adj.1. Care are gustul mierii sau zahărului. – 2. Blînd, gingaș. – 3. Plăcut, bun la gust. – 4. Moale, liniștit, molcom. – 5. (Trans.) Legitim. – 6. (Adv.) Cu blîndețe, cu gingășie. – Mr. dulțe, megl. dulți, istr. dul’țe. Lat. dŭlcis (Cihac, I, 84; Pușcariu 554; Candrea-Dens., 520; REW 2792), cf. it. dolce, prov. dolz, dous, fr. doux, cat. dols, sp. dolce.Der. dulce, s. m. (dulceață, însușirea de a fi dulce, perioadă a anului cînd este îngăduit credincioșilor să mănînce carne și produse lactate; produse lactate); dulce (pl. colectiv dulciuri), s. n. (preparat dulce care se mănîncă, cofeturi); dulceag, adj. (cu gust cam dulce), a cărui der. nu este clară; dulcegărie, s. f. (vorbă, purtare dulceagă); dulceață, s. f. (însușirea de a fi dulce, plăcut; produs dulce de mîncare; acțiunea de a mînca produse lactate și carne, interzisă în perioadele de post; preparat alimentar făcut din fructe sau petale fierte în sirop de zahăr), cf. abruz. dulgiázze; dulciu, adj. (pe jumătate dulce); dulcețar, s. m. (cofetar); dulcețăreasă, s. f. (cofetăreasă, care înainte era îndeletnicire obișnuită în casele boierești); dulcoare, s. f. (dulceață), cuvînt rar care, după Pușcariu 555 și REW 2793, provine din lat. dŭlcōrem; dedulci, vb. (a mînca alimente interzise în perioada de post; a se învăța prost, a se nărăvi), format pe baza expresiei de dulce „interzis în post” (Tiktin); îndulci, vb. (a face ceva să fie dulce; a alina, a domoli; refl., a se deprinde, a se obișnui), cf. mr. (î)ndulțescu (după Pușcariu 833; Densusianu, Hlr., 169 și Candrea-Dens., 521, ar reprezenta direct. lat. *indulcῑre); îndulcitor, adj. (care îndulcește; calmant); îndulcitură, s. f. (bomboană). Din rom. provine rut. doljčyca (Candrea, Elemente, 403).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DULCIURI. Subst. Dulciuri, zaharicale, zaharate, zăhărele (reg.), produse zaharoase, cofeturi. Bomboană, bomboană fondantă, acadea, caramelă, drajeuri, pralină, bigi-bigi, sugiuc; alviță; halva, brînză de iepure (reg.); ciocolată; marțipan. Zahăr, zăhărel (dim.); zahăr candel, zahăr de gheață. Zaharuri; zahăr de struguri, zahăr de cartofi, glucoză; zahăr de lapte, lactoză; zahăr de malț; maltoză; zaharină; zaharoză; melasă, fructoză, levuloză. Fructe zaharisite. Miere, miere de albine, miere de stup, ravac. Dulceață, tetrea (înv.); peltea; gem; șerbet; pistil. Suc, sirop, oranjadă, limonadă, citronadă; nectar, miere. Hidro-mel, mied (pop.). Înghețată. Prăjitură; tort. Cofetărie; bombonerie. Cofetar, cichirgiu (înv.). Adj. Dulce, (dulce) ca mierea (ca zahărul), dulcișor (dim.), îndulcit; mieruit (rar), îndulcit cu miere; dulciu, dulceag; zaharat, zaharos, zăhărit (pop.); zaharisit. Îndulcitor (rar). Vb. A îndulci, a face dulce, a pune zahăr, a zăhări (pop.), a mierui (rar), a unge (a îndulci) cu miere. A zaharifica. A se zaharisi. V. alimentație, feluri de mîncare, prăjitură.

LEMN-DULCE s.n. Plantă erbacee, comună în sudul Europei și în Orient (Glycyrrhiza glabra), ale cărei rădăcini cu gust dulce-amar constituie una din cele mai vechi mirodenii, utilizată pentru aromatizarea dulciurilor și a băuturilor; se comercializează sub formă de batoane, bucăți sau pudră. Din sirop de lemn-dulce, negru și vâscos, se fabrică dulciuri (spirale, bastonașe, bomboane), asemănătoare cu guma de mestecat, de culoare neagră și amărui. – Cf. germ. Süßholz (= lemn dulce); it. radice dolce (= rădăcină dulce).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DULCE adj. 1. Dulc/escu (Sur XVIII); -escul (Dm); -ești (Sd XI 85). 2. Dulceag, P., mold., act. < adj. dulceag. 3. Dulcici (Dm). 4. Dulceață, Ioan (Șchei II) < subst.

Dulce-cântărețul v. Roman Melodul.

VINDICTA BONUM VITA IUCUNDIUS IPSA (lat.) răzbunarea e bună, mai dulce chiar decât viața – Iuvenal, „Satirae”, XIII, 180. Satirizare a spiritului vindicativ.

GLYCYRRHIZA L., LEMN DULCE, fam. Leguminosae. Gen originar din regiunile mediteraneene, în Asia, Australia, America de N și America Latină, 12-14 specii, erbacee, perene sau semitufe. Frunze mari, imparipenate, cu foliole ovate, cel puțin pe dos glandulos-punctate. Flori albastre, galbene sau albe, dispuse în raceme, la subsuoara frunzei. Fruct, legumă comprimată, adesea ghimpoasă.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

dulce s. invar. (tox.) canabis.

a face (cuiva) ochi dulci expr. a încerca să cucerească (pe cineva).

a zice (cuiva) vreo două de dulce expr. a certa, a mustra, a dojeni cu asprime (pe cineva).

a-i spune cuiva vreo două de dulce expr. a certa / a mustra pe cineva.

lapte dulce expr. (friz.) barbă moale, ușor de ras.

Intrare: Dulce
Dulce nume propriu
nume propriu (I3)
  • Dulce
Intrare: dulce (adj.)
dulce1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A90)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dulce
  • dulcele
  • dulce
  • dulcea
plural
  • dulci
  • dulcii
  • dulci
  • dulcile
genitiv-dativ singular
  • dulce
  • dulcelui
  • dulci
  • dulcii
plural
  • dulci
  • dulcilor
  • dulci
  • dulcilor
vocativ singular
plural
Intrare: dulce (s.n.)
dulce2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N32)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dulce
  • dulcele
plural
  • dulciuri
  • dulciurile
genitiv-dativ singular
  • dulce
  • dulcelui
plural
  • dulciuri
  • dulciurilor
vocativ singular
plural
Intrare: bube-dulci
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural
  • bube-dulci
  • bubele-dulci
genitiv-dativ singular
plural
  • bube-dulci
  • bubelor-dulci
vocativ singular
plural
Intrare: burete-dulce
burete-dulce substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • burete-dulce
  • buretele-dulce
plural
  • bureți-dulci
  • bureții-dulci
genitiv-dativ singular
  • burete-dulce
  • buretelui-dulce
plural
  • bureți-dulci
  • bureților-dulci
vocativ singular
plural
Intrare: cartof-dulce
cartof-dulce substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cartof-dulce
  • cartoful-dulce
plural
  • cartofi-dulci
  • cartofii-dulci
genitiv-dativ singular
  • cartof-dulce
  • cartofului-dulce
plural
  • cartofi-dulci
  • cartofilor-dulci
vocativ singular
plural
Intrare: dulce-acrișor
dulce-acrișor adjectiv
adjectiv compus
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dulce-acrișor
  • dulce-acrișorul
  • dulce-acrișoa
  • dulce-acrișoara
plural
  • dulci-acrișori
  • dulci-acrișorii
  • dulci-acrișoare
  • dulci-acrișoarele
genitiv-dativ singular
  • dulce-acrișor
  • dulce-acrișorului
  • dulci-acrișoare
  • dulci-acrișoarei
plural
  • dulci-acrișori
  • dulci-acrișorilor
  • dulci-acrișoare
  • dulci-acrișoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: iarbă-dulce
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iarbă-dulce
  • iarba-dulce
plural
genitiv-dativ singular
  • ierbi-dulci
  • ierbii-dulci
plural
vocativ singular
plural
Intrare: lemn-dulce
substantiv neutru compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lemn-dulce
  • lemnul-dulce
plural
genitiv-dativ singular
  • lemn-dulce
  • lemnului-dulce
plural
vocativ singular
plural
Intrare: păiș-dulce
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iș-dulce
  • ișul-dulce
plural
genitiv-dativ singular
  • iș-dulce
  • ișului-dulce
plural
vocativ singular
plural
Intrare: plutitoare-dulce
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • plutitoare-dulce
  • plutitoarea-dulce
plural
genitiv-dativ singular
  • plutitori-dulci
  • plutitorii-dulci
plural
vocativ singular
plural
Intrare: rădăcină-dulce
rădăcină-dulce substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rădăcină-dulce
  • rădăcina-dulce
plural
  • rădăcini-dulci
  • rădăcinile-dulci
genitiv-dativ singular
  • rădăcini-dulci
  • rădăcinii-dulci
plural
  • rădăcini-dulci
  • rădăcinilor-dulci
vocativ singular
plural
Intrare: zgaibe dulci
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural
  • zgaibe dulci
  • zgaibele dulci
genitiv-dativ singular
plural
  • zgaibe dulci
  • zgaibelor dulci
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dulce, dulceadjectiv

  • 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului. DEX '09 DLRLC
    diminutive: dulcișor
    • format_quote Boabele au must dulce. STANCU, D. 255. DLRLC
    • format_quote Părul grijit de dînsa era-ncărcat de pere galbene ca ceara, de coapte ce erau, și dulci ca mierea. CREANGĂ, P. 290. DLRLC
    • format_quote figurat Bătrîna asta, cugeta ea, m-ar dori ucenică a ei. Dar mai întăi ar pofti să mă guste ca să cunoască ce fel de poamă sînt: dulce ori amară. SADOVEANU, P. M. 252. DLRLC
    • format_quote figurat Ce-a fost verde a vestejit, Ce-a fost dulce a amărît, Ce-a fost vesel s-a mîhnit. ALECSANDRI, P. P. 336. DLRLC
    • 1.1. Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahăr etc.). DEX '09 DLRLC
      sinonime: îndulcit
      • format_quote Cafeaua e dulce. DLRLC
  • 2. Despre lapte: nefermentat, proaspăt. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Să-mi dea orzul fiert în lapte dulce. ISPIRESCU, L. 16. DLRLC
    • format_quote Împăratul are obicei a bea în toată sara o cupă de lapte dulce. CREANGĂ, P. 97. DLRLC
    • format_quote [Îl] voi hrăni cu miez de nucă și-l voi adăpa cu lapte dulce. EMINESCU, N. 27. DLRLC
    • 2.1. (Despre brânzeturi) Care nu a fost sărat sau care a fost puțin sărat. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Caș dulce. DLRLC
      • format_quote Am drăguț păcurăraș, Vine seara-aduce caș, Dimineața urdă dulce Și-mi dă gură și se duce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 410. DLRLC
  • 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce. DEX '09 DLRLC
    • 3.1. (Despre pomi) Care face fructe bune de mâncat. DLRLC
      • format_quote Să-mi aducă trei smicele de măr dulce. CREANGĂ, P. 272. DLRLC
      • format_quote Și te suie-n mărul dulce, De vezi badea cum se duce. JARNÍk-BÎRSEANU, D. 112. DLRLC
  • 4. (Despre apă) De râu, de izvor, de fântână. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Pești de apă dulce. DLRLC
    • 4.1. Bună de băut. DLRLC
      • format_quote Fîntîna... era plină pînă-n gură cu apă limpede cum îi lacrima, dulce și rece cum îi gheața. CREANGĂ, P. 290. DLRLC
      • format_quote Acuș avem să dăm peste o fîntînă cu apă dulce și rece ca gheața. CREANGĂ, P. 204. DLRLC
  • 5. figurat Drăguț, drăgălaș, frumos, gingaș. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Chipul Evantiei, luminat de dulcele ei zîmbet, nu-l părăsea o clipă. BART, E. 134. DLRLC
    • format_quote Fruntea albă-n părul galben Pe-al meu braț încet s-o culci, Lăsînd pradă gurii mele Ale tale buze dulci. EMINESCU, O. I 75. DLRLC
    • format_quote Cîntă-o albă copiliță Cu ochi dulci, dizmierdători Și cu sînul plin de flori. ALECSANDRI, P. II 90. DLRLC
    • format_quote Frumoasa noapte cînd plăpînda-i lină rază A copilei dulce frunte cu vii umbre colora. ALEXANDRESCU, P. 136. DLRLC
    • 5.1. Despre miros: aromatic, parfumat, plăcut. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Prin fînețele bogate, suim la deal, și dulcele miros al florilor ne pătrunde pînă în suflet. SADOVEANU, O. VII 218. DLRLC
      • format_quote În mirosul fără asemănare de dulce pe care îl dă cîmpului sulcina... inima lui... se ușura de povara tuturor durerilor. VLAHUȚĂ, O. A. 102. DLRLC
      • format_quote Fiecare floare era... cu un miros dulce de te îmbăta. ISPIRESCU, L. 6. DLRLC
    • 5.2. (Despre glas, sunete etc.) Plăcut la auz. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Ascultam picușurile streșinii în bălțile de apă, regulate și dulci. SADOVEANU, O. I 386. DLRLC
      • format_quote Ritmic valurile cad, Cum se zbate-n dulce ropot Apa-n vad. COȘBUC, P. I 48. DLRLC
      • format_quote Graiul ei cel dulce și viersul cu lipici. ISPIRESCU, L. 35. DLRLC
      • format_quote Mii de glasuri slabe încep sub bolta largă Un cînt frumos și dulce, adormitor. EMINESCU, O. I 94. DLRLC
      • format_quote (și) adverbial Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara. EMINESCU, O. I 152. DLRLC
      • format_quote (și) adverbial Cornul sună plin de jale, Sună dulce, sună greu. EMINESCU, O. I 104. DLRLC
      • format_quote Ea cînta dulce ca ciocîrlia. ALECSANDRI, P. I 20. DLRLC
    • 5.3. (Despre lumină) Puțin intens. DEX '09 DLRLC
      • format_quote [Pe șantiere] se lucrează... la lumina galbenă a soarelui dulce de toamnă. STANCU, U.R.S.S. 16. DLRLC
      • format_quote Acuma perdelele de la ferestrele Tincăi erau ridicate și oalele cu flori se deslușeau în lumina dulce a amurgului. SADOVEANU, O. IV 81. DLRLC
    • 5.4. Despre culori: estompat, pal. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Culoare dulce. DLRLC
    • chat_bubble A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a privi galeș. DEX '09 DLRLC
      sinonime: curta
  • 6. figurat Despre somn: calm, liniștit, odihnitor, ușor. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Un somn dulce, moleșitor, mă cerca. SADOVEANU, O. VI 59. DLRLC
    • format_quote Colea despre ziuă cînd somnul e mai dulce, auzii un fîlfîit. ISPIRESCU, L. 74. DLRLC
    • format_quote După morar nu m-oi duce, Că somnul cînd e mai dulce, El moara că și-o pornește Și pe mine mă trezește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 75. DLRLC
  • 7. figurat Despre gesturi, acțiuni: delicat, gingaș, lin, ușor. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Atingere dulce. DLRLC
    • format_quote O, dulce mîngîiere! ALECSANDRI, P. A. 43. DLRLC
    • format_quote (și) adverbial [Apa]-n urmă, liniștită Dulce unda-și alina. ALECSANDRI, P. A. 41. DLRLC
  • 8. figurat (Despre terenuri) Puțin înclinat, cu pantă redusă, ușor de urcat. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Caii scunzi duceau pe povîrnișuri dulci căruțe cu turci cu fes. ARGHEZI, P. T. 160. DLRLC
  • 9. figurat (Despre climă și agenți fizici: moderat, plăcut, temperat. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Climă dulce. Adiere dulce. DLRLC
    • format_quote Alei! cumnățica mea! Răsărit-ai ca o stea, Ce vînt dulce te-a bătut, La noi de te-ai abătut? ALECSANDRI, P. P. 126. DLRLC
  • 10. figurat (Despre ființe) Plăcut la înfățișare sau în comportări. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Angela... [e] frumoasă, dulce și bună. CAMIL PETRESCU, T. I 383. DLRLC
    • format_quote Iubesc o fată... dulce ca visele mării. EMINESCU, N. 13. DLRLC
    • format_quote A ta zîmbire Mi-arată cît de dulce ești. EMINESCU, O. I 117. DLRLC
    • format_quote poetic Tînguiosul bucium sună, L-ascultăm cu-atîta drag, Pe cînd iese dulcea lună Dintr-o rariște de fag. EMINESCU, O. I 209. DLRLC
    • format_quote Murad al II-lea... era... dulce la trai, dar iute la mînie. BĂLCESCU, O. II 32. DLRLC
    • format_quote Floricică mierioară... Dulce-ai fost la sărutat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23. DLRLC
    • format_quote (și) adverbial Ea zîmbind își mișcă dulce a ei buze mici, subțiri. EMINESCU, O. I 79. DLRLC
    • 10.1. Drag, iubit, scump. DEX '09 DLRLC
      • format_quote O, mamă, dulce mamă, din negura de vremi Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi. EMINESCU, O. I 129. DLRLC
      • format_quote O, dulce-al nopții mele domn, De ce nu vii tu? Vină! EMINESCU, O. I 168. DLRLC
      • format_quote Amoroase porumbițe... zboară către dulcele lor cuib. ODOBESCU, S. III 35. DLRLC
      • format_quote În țara mea dulce sînt drumuri de flori. ALECSANDRI, O. 99. DLRLC
  • 11. figurat Despre oameni: blând, omenos, înțelegător. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Și sufietul ei dulce din ce în ce-i mai cald. EMINESCU, O. I 95. DLRLC
    • format_quote S-au cunoscut dreapta și dulcea oblăduire, fericirea, fireasca slobozenie a norodului. GOLESCU, Î. 145. DLRLC
    • 11.1. Care procură mulțumire. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Ce dulce gînd era! Și-acum... acum e de prisos! COȘBUC, P. I 231. DLRLC
      • format_quote De lume am fugit; o știu eu cît e de dulce și de amară, bat-o pustia s-o bată! CREANGĂ, P. 314. DLRLC
      • format_quote Mi-au adus aminte de vro scenă a vieții mele, mai mult tristă decît dulce. DACIA LIT. 284. DLRLC
      • format_quote Erau dulci acele ore de extaz și de gîndire. ALEXANDRESCU, P. 137. DLRLC
    • 11.2. (Despre vorbe) Care place, desfată, mângâie. DEX '09 DLRLC
      sinonime: blând
      • format_quote De multe ori cuvintele cele dulci sînt mincinoase și înșelătoare. POPESCU, B. III 71. DLRLC
      • format_quote Nu ies din cuvîntul ei afară nici cu fapta, nici cu vorba: căci «vorba dulce mult aduce». CREANGĂ, A. 69. DLRLC
    • 11.3. (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Pe margini de caiete, scriam versuri dulci, de pildă Către vreo trandafirie și sălbatecă Clotildă. EMINESCU, O. I 140. DLRLC
      • format_quote Niciodată să nu-mbuci, Pîn-aminte nu-ți aduci De-a noastre cuvinte dulci! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 263. DLRLC
    • 11.4. regional (Despre persoane din aceeași familie) Legat printr-o legătură de rudenie apropiată, directă, de gradul întâi; (în opoziție cu vitreg) înrudit prin legături de sânge. DLRLC
      • format_quote Mamă dulce. Văr dulce. DLRLC
      • format_quote Am avut un frate dulce Ș-acuma departe-l duce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 297. DLRLC
etimologie:

dulce, dulciurisubstantiv neutru

  • 1. Ceea ce e plăcut, bun; ceea ce produce plăcere, bucurie. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Pîn’nu-i gusta amarul nu știi ce-i dulcele. ȘEZ. I 219. DLRLC
    • format_quote Omul are un dulce și un amar. DLRLC
    • 1.1. Perioadă de timp cât este îngăduit credincioșilor creștini să mănânce carne. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Dulcele Crăciunului. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială rar Cu dulce = cu dragoste, cu drag, cu plăcere. DLRLC
      • format_quote Mireasa lui... îi zise încet, la ureche, sărutîndu-l cu dulce: Nu uita, Făt-Frumos, că pe cît vei fi tu departe, eu oi tot plînge. EMINESCU, N. 13. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală De dulce = (în ritualul Bisericii creștine; despre mâncăruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngăduit să se mănânce orice fel de aliment. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Mâncare de dulce. Zi de dulce. DLRLC
      • format_quote eliptic Cumpără-ți... vaci și oi, să ai de dulce-n casă. RETEGANUL, P. IV 23. DLRLC
    • chat_bubble familiar A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reproșa (cuiva ceva), a certa pe cineva. DEX '09
  • 2. mai ales la plural Preparat dulce, comestibil. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Doi copii veniră să ceară de cîțiva lei dulciuri albe cu vine trandafirii din cutia negustorului. DUMITRIU, N. 192. DLRLC
etimologie:

bube-dulci, bube-dulcisubstantiv feminin plural

  • 1. Bubulițe dese, de natură infecțioasă, care apar în special la copii, în jurul gurii, pe cap etc. DEX '09 DLRLC

cartof-dulce, cartofi-dulcisubstantiv masculin

  • 1. Batat. DEX '09
    sinonime: batat

iarbă-dulcesubstantiv feminin

lemn-dulcesubstantiv neutru

păiș-dulcesubstantiv masculin

plutitoare-dulcesubstantiv feminin

zgaibe dulci, zgaibe dulcisubstantiv feminin plural

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic