2 intrări

34 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIBÁCI, -CE, dibaci, -ce, adj. Îndemânatic, abil, priceput, iscusit. – Cf. sb. gibak.

dibaci, ~ace a [At: OBLĂDUIREA, 65/8 / V: (reg) dub~ / Pl: ~ / E: ns cf srb gibak] 1 (D. oameni) Care este priceput, îndemânatic, iscusit. 2 (D. mâini[1]) Care face ceva cu îndemânare, cu iscusință. 3 (D. oameni) Care este inventiv, ingenios. 4 (Fig; d. oameni) Viclean. 5 (Pex; fig; d. oameni) Versat. corectată

  1. mîini → mâini — gall

DIBÁCI, -CE, dibaci, -ce, adj. Îndemânatic, abil, priceput, iscusit. – Cf. scr. gibak.

DIBÁCI, -E, dibaci, -e, adj. (Despre persoane și despre aptitudinile sau acțiunile lor) Îndemînatic, abil, iscusit. A dat șfoară în țară că are grabnică trebuință de un om în plină putere, țintaș dibaci. POPA, V. 7. Sigură de locul cucerit cu o așa dibace strategie, îmi scotea ceasornicul din buzunar, marea ei pasiune, îl remonta în toate felurile, îmi aranja cu o minuțioasă fantezie mustățile, cravata și părul. IBRĂILEANU, A. 18. În sfîrșit, auzind împăratul că este la un sat aproape un unchiaș dibaci, a trimis să-l cheme. ISPIRESCU, L. 1. Mintea sa cea femeiască întotdauna aplecată spre vicleșug și dibace în scornituri meșteșugite, numaidecît îi dete în gînd ce să facă. POPESCU, B. III 83. ◊ Fig. Într-adevăr, avînd pană dibace, m-am îndeletnicit uneori, la petreceri, cu asemenea jocuri. SADOVEANU, Z. C. 163. ◊ (Adverbial) O țeară întreagă scăpată din robie numai prin inima vitează și prin săgeata dibaci mînată ale unui vînător, iată desigur cea mai falnică izbîndă cu care se poate mîndri vînătoria. ODOBESCU, S. III 81. – Variantă: ghibáci, -e adj.

DIBÁCI ~e adj. (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește pricepere și îndemânare; îndemânatic; abil; iscusit. /cf. sb. dibaci

dibácĭ (vest) și ghibácĭ (est), -ce adj., pl. tot așa (sîrb. gibak, vsl. gybakŭ, flexibil, infl. de dibuĭ). Îndemănatic, priceput. V. isteț.

DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci.

DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci.

dibăci vt [At: CREANGĂ, O. 233 / V: (reg) dub~ / Pzi: ~césc / E: dibaci] (Pop) 1 (C.i. situații, planuri, proiecte etc.) A potrivi cu iscusință, cu îndemânare Si: a nimeri. 2 A descoperi (după multă căutare) Si: a dibui, a găsi. 3 (Rar) A căuta cu stăruință.

DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A potrivi lucrurile cu îndemînare, cu iscusință; a nimeri. (Atestat în forma regională ghibăci) Vorba ceea: în care cămeșă s-a măniet, într-aceea s-a dezmînia. Că altfel n-ai cum s-a ghibăcești. CREANGĂ, A. 98. 2. A căuta cu stăruință. Florea, vechilul, a bătut multe săptămîni drumurile spre Cudabi și spre Mînjina, dibăcind un creștin pe măsura dată de stăpîn, numai că i-a fost degeaba colindatul. POPA, V. 7. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui (4). Rîdea fericit Că m-a dibăcit. BANUȘ, B. 104. – Variantă: ghibăcí vb. IV.

GHIBĂCÍ, ghibăcesc, vb. IV. Tranz. V. dibăci.

A DIBĂCÍ ~ésc tranz. pop. 1) A potrivi cu dibacie. 2) A studia cu insistență (pentru a cunoaște). 3) A găsi după o căutare îndelungată; a descoperi. /Din dibaci

dibaciu a. îndemânatic, iscusit. [De aceeaș origină cu dibuitor].

ghibăcì v. a fi ghibaciu: altfel n’ai cum să ghibăcești CR.

dibăcésc v. tr. (d. dibacĭ și dibuĭ). Găsesc când îmĭ trebuĭe, nemeresc: a dibăcĭ o cheĭe, un cuțit, o slugă bună. Scot la capăt, descurc, termin, îndeplinesc (ceva dificil).

arată toate definițiile

Intrare: dibaci
dibaci adjectiv
adjectiv (A115)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dibaci
  • dibaciul
  • dibaciu‑
  • dibace
  • dibacea
plural
  • dibaci
  • dibacii
  • dibace
  • dibacele
genitiv-dativ singular
  • dibaci
  • dibaciului
  • dibace
  • dibacei
plural
  • dibaci
  • dibacilor
  • dibace
  • dibacelor
vocativ singular
plural
ghibaci adjectiv
adjectiv (A115)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ghibaci
  • ghibaciul
  • ghibaciu‑
  • ghibace
  • ghibacea
plural
  • ghibaci
  • ghibacii
  • ghibace
  • ghibacele
genitiv-dativ singular
  • ghibaci
  • ghibaciului
  • ghibace
  • ghibacei
plural
  • ghibaci
  • ghibacilor
  • ghibace
  • ghibacelor
vocativ singular
plural
dubaci adjectiv
adjectiv (A115)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dubaci
  • dubaciul
  • dubaciu‑
  • dubace
  • dubacea
plural
  • dubaci
  • dubacii
  • dubace
  • dubacele
genitiv-dativ singular
  • dubaci
  • dubaciului
  • dubace
  • dubacei
plural
  • dubaci
  • dubacilor
  • dubace
  • dubacelor
vocativ singular
plural
Intrare: dibăci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dibăci
  • dibăcire
  • dibăcit
  • dibăcitu‑
  • dibăcind
  • dibăcindu‑
singular plural
  • dibăcește
  • dibăciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dibăcesc
(să)
  • dibăcesc
  • dibăceam
  • dibăcii
  • dibăcisem
a II-a (tu)
  • dibăcești
(să)
  • dibăcești
  • dibăceai
  • dibăciși
  • dibăciseși
a III-a (el, ea)
  • dibăcește
(să)
  • dibăcească
  • dibăcea
  • dibăci
  • dibăcise
plural I (noi)
  • dibăcim
(să)
  • dibăcim
  • dibăceam
  • dibăcirăm
  • dibăciserăm
  • dibăcisem
a II-a (voi)
  • dibăciți
(să)
  • dibăciți
  • dibăceați
  • dibăcirăți
  • dibăciserăți
  • dibăciseți
a III-a (ei, ele)
  • dibăcesc
(să)
  • dibăcească
  • dibăceau
  • dibăci
  • dibăciseră
verb (VT406)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ghibăci
  • ghibăcire
  • ghibăcit
  • ghibăcitu‑
  • ghibăcind
  • ghibăcindu‑
singular plural
  • ghibăcește
  • ghibăciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ghibăcesc
(să)
  • ghibăcesc
  • ghibăceam
  • ghibăcii
  • ghibăcisem
a II-a (tu)
  • ghibăcești
(să)
  • ghibăcești
  • ghibăceai
  • ghibăciși
  • ghibăciseși
a III-a (el, ea)
  • ghibăcește
(să)
  • ghibăcească
  • ghibăcea
  • ghibăci
  • ghibăcise
plural I (noi)
  • ghibăcim
(să)
  • ghibăcim
  • ghibăceam
  • ghibăcirăm
  • ghibăciserăm
  • ghibăcisem
a II-a (voi)
  • ghibăciți
(să)
  • ghibăciți
  • ghibăceați
  • ghibăcirăți
  • ghibăciserăți
  • ghibăciseți
a III-a (ei, ele)
  • ghibăcesc
(să)
  • ghibăcească
  • ghibăceau
  • ghibăci
  • ghibăciseră
verb (VT406)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dubăci
  • dubăcire
  • dubăcit
  • dubăcitu‑
  • dubăcind
  • dubăcindu‑
singular plural
  • dubăcește
  • dubăciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dubăcesc
(să)
  • dubăcesc
  • dubăceam
  • dubăcii
  • dubăcisem
a II-a (tu)
  • dubăcești
(să)
  • dubăcești
  • dubăceai
  • dubăciși
  • dubăciseși
a III-a (el, ea)
  • dubăcește
(să)
  • dubăcească
  • dubăcea
  • dubăci
  • dubăcise
plural I (noi)
  • dubăcim
(să)
  • dubăcim
  • dubăceam
  • dubăcirăm
  • dubăciserăm
  • dubăcisem
a II-a (voi)
  • dubăciți
(să)
  • dubăciți
  • dubăceați
  • dubăcirăți
  • dubăciserăți
  • dubăciseți
a III-a (ei, ele)
  • dubăcesc
(să)
  • dubăcească
  • dubăceau
  • dubăci
  • dubăciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dibaci ghibaci dubaci

  • exemple
    • A dat șfoară în țară că are grabnică trebuință de un om în plină putere, țintaș dibaci. POPA, V. 7.
      surse: DLRLC
    • Sigură de locul cucerit cu o așa dibace strategie, îmi scotea ceasornicul din buzunar, marea ei pasiune, îl remonta în toate felurile, îmi aranja cu o minuțioasă fantezie mustățile, cravata și părul. IBRĂILEANU, A. 18.
      surse: DLRLC
    • În sfîrșit, auzind împăratul că este la un sat aproape un unchiaș dibaci, a trimis să-l cheme. ISPIRESCU, L. 1.
      surse: DLRLC
    • Mintea sa cea femeiască întotdauna aplecată spre vicleșug și dibace în scornituri meșteșugite, numaidecît îi dete in gînd ce să facă. POPESCU, B. III 83.
      surse: DLRLC
    • figurat Într-adevăr, avînd pană dibace, m-am îndeletnicit uneori, la petreceri, cu asemenea jocuri. SADOVEANU, Z. C. 163.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial O țeară întreagă scăpată din robie numai prin inima vitează și prin săgeata dibaci mînată ale unui vînător, iată desigur cea mai falnică izbîndă cu care se poate mîndri vînătoria. ODOBESCU, S. III 81.
      surse: DLRLC

etimologie:

dibăci ghibăci dubăci popular

  • 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: nimeri potrivi un exemplu
    exemple
    • Vorba ceea: în care cămeșă s-a măniet, într-aceea s-a dezmînia. Că altfel n-ai cum s-a ghibăcești. CREANGĂ, A. 98.
      surse: DLRLC
  • 2. A căuta cu stăruință.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: căuta un exemplu
    exemple
    • Florea, vechilul, a bătut multe săptămîni drumurile spre Cudabi și spre Mînjina, dibăcind un creștin pe măsura dată de stăpîn, numai că i-a fost degeaba colindatul. POPA, V. 7.
      surse: DLRLC
  • 3. A descoperi (după multă căutare).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: afla descoperi dibui găsi un exemplu
    exemple
    • Rîdea fericit Că m-a dibăcit. BANUȘ, B. 104.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • dibaci
    surse: DEX '09 DEX '98