18 definiții pentru abil

abil, ~ă a [At: MAIORESCU, D. I, 573 / Pl: ~i, ~e / E: fr habile, lat habilis] Care se descurcă cu ușurință Si: descurcăreț, iscusit, îndemânatic.

ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este îndemânatic, iscusit, priceput, dibaci. ♦ Șmecher, descurcăreț. – Din fr. habile, lat. habilis.

ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este îndemânatic, iscusit, priceput, dibaci. ♦ Șmecher, descurcăreț. – Din fr. habile, lat. habilis.

ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. Îndemînatic, destoinic, dibaci, priceput, iscusit. Profesorul cel nou... era un abil pedagog. GALACTION, O. I 15. Toată diplomația lui abilă dăduse greș. BART, E. 297.

ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. (Adesea adverbial) Îndemânatic, iscusit, priceput. ♦ Șmecher. – Fr. habile (lat. lit. habilis).

abíl, -ă adj. Care este îndemânatic, dibaci, priceput, iscusit într-un anumit domeniu. Profesorul cel nou era un abil pedagog (CR.). ♦ Care vădește îndemânare, dibăcie, iscusință. O politică abilă și discretă a adus rezultate bune. ◊ (adv.) A evitat abil răspunsul. ♦ Fig. Care este descurcăreț, șmecher. Un individ abil care și-a păcălit colaboratorii. • pl. -i, -e. /<fr. habile, lat. habĭlis, -e „ușor, comod; apt”.

abíl adj. m., pl. abíli; f. abílă, pl. abíle

abíl adj. m., pl. abíli; f. sg. abílă, pl. abíle

ABÍL adj. 1. v. îndemânatic. 2. (fam.) descurcăreț. (Om~.) 3. șiret, șmecher, viclean, (pop.) mehenghi. (Tânăr ~.)

Abil ≠ inabil, neîndemânatic, stângaci

ABÍL, -Ă adj. 1. Îndemânatic, dibaci, priceput, iscusit. ♦ Șmecher. 2. (Jur.; despre o persoană) Care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept. [Cf. fr. habile, lat. habilis].

abíl1, -ă adj. 1. îndemânatic, dibaci, priceput. 2. (jur.) apt a îndeplini condițiile cerute de lege. (< fr. habile, lat. habilis)

abíl, -ă, abili, -e, adj. Îndemînatic, iscusit; descurcăreț.

ábíl (abílă), adj. – Dibaci, iscusit. < Fr. habile. Accentul este indiferent. – Der. abilita, vb.; abilitate, s. f., din fr.

ABÍL ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial Care vădește agerime (în mișcări); dibaci; iscusit; îndemânatic. Persoană ~ă. 2) Care este făcut cu dibăcie și inteligență; iscusit. 3) rar Care se orientează ușor în situații diferite; descurcăreț. /<fr. habile, lat. habilis

*ábil adj. (lat. hábilis de la habére, a avea). Îndemănatic, priceput: abil la luptă. Adv. În mod abil. – Fals abil (după fr. habile).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ABIL adj. 1. deștept, dibaci, ingenios, iscusit, isteț, îndemînatic, meșter, priceput, (pop.) mehenghi, (înv. și reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) meșteșugareț, practic, (fam. fig.) breaz. (Om ~.) 2. descurcăreț. (Om ~.) 3. șiret, șmecher, viclean, (pop.) mehenghi. (Om ~.)

Intrare: abil
abil1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • abil
  • abilul
  • abilu‑
  • abi
  • abila
plural
  • abili
  • abilii
  • abile
  • abilele
genitiv-dativ singular
  • abil
  • abilului
  • abile
  • abilei
plural
  • abili
  • abililor
  • abile
  • abilelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

abil

etimologie: