19 definiții pentru dibaci ghibaci dubaci


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dibaci, ~ace a [At: OBLĂDUIREA, 65/8 / V: (reg) dub~ / Pl: ~ / E: ns cf srb gibak] 1 (D. oameni) Care este priceput, îndemânatic, iscusit. 2 (D. mâini[1]) Care face ceva cu îndemânare, cu iscusință. 3 (D. oameni) Care este inventiv, ingenios. 4 (Fig; d. oameni) Viclean. 5 (Pex; fig; d. oameni) Versat. corectată

  1. mîini → mâini — gall

DIBÁCI, -CE, dibaci, -ce, adj. Îndemânatic, abil, priceput, iscusit. – Cf. sb. gibak.

DIBÁCI, -CE, dibaci, -ce, adj. Îndemânatic, abil, priceput, iscusit. – Cf. scr. gibak.

DIBÁCI, -E, dibaci, -e, adj. (Despre persoane și despre aptitudinile sau acțiunile lor) Îndemînatic, abil, iscusit. A dat șfoară în țară că are grabnică trebuință de un om în plină putere, țintaș dibaci. POPA, V. 7. Sigură de locul cucerit cu o așa dibace strategie, îmi scotea ceasornicul din buzunar, marea ei pasiune, îl remonta în toate felurile, îmi aranja cu o minuțioasă fantezie mustățile, cravata și părul. IBRĂILEANU, A. 18. În sfîrșit, auzind împăratul că este la un sat aproape un unchiaș dibaci, a trimis să-l cheme. ISPIRESCU, L. 1. Mintea sa cea femeiască întotdauna aplecată spre vicleșug și dibace în scornituri meșteșugite, numaidecît îi dete în gînd ce să facă. POPESCU, B. III 83. ◊ Fig. Într-adevăr, avînd pană dibace, m-am îndeletnicit uneori, la petreceri, cu asemenea jocuri. SADOVEANU, Z. C. 163. ◊ (Adverbial) O țeară întreagă scăpată din robie numai prin inima vitează și prin săgeata dibaci mînată ale unui vînător, iată desigur cea mai falnică izbîndă cu care se poate mîndri vînătoria. ODOBESCU, S. III 81. – Variantă: ghibáci, -e adj.

DIBÁCI ~e adj. (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește pricepere și îndemânare; îndemânatic; abil; iscusit. /cf. sb. dibaci

dibácĭ (vest) și ghibácĭ (est), -ce adj., pl. tot așa (sîrb. gibak, vsl. gybakŭ, flexibil, infl. de dibuĭ). Îndemănatic, priceput. V. isteț.

dibaciu a. îndemânatic, iscusit. [De aceeaș origină cu dibuitor].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dibáci adj. m., pl. dibáci; f. sg. și pl. dibáce

dibáci adj. m., pl. dibáci; f. sg. și pl. dibáce


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DIBÁCI adj. 1. v. îndemânatic. 2. v. inteligent.

DIBACI adj. 1. abil, deștept, ingenios, iscusit, isteț, îndemînatic, meșter, priceput, (pop.) mehenghi, (înv. și reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) meșteșugareț, practic, (fam. fig.) breaz. (Om ~.) 2. ager, deștept, inteligent, iscusit, isteț, îndemînatic, priceput, (pop.) mintos, (înv. si reg.) marghiol, pricopsit, (prin Transilv.) artut, (Mold. și Bucov.) hîtru, (Transilv.) ocoș, ștram, (înv.) scornaci, (fig.) dezghețat, sprinten, (fam. fig.) breaz. (O minte ~.)

Dibaci ≠ neiscusit, nepriceput, stângaci, nedibaci


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dibáci (dibáce), adj.1. Iscusit, îndemînatic. – 2. (Arg.) Frumos, fain. – Var. (Mold.) ghibaci. Sb. gibak „flexibil”, din sl. gybati „a încovoia” (Cihac, II, 119; Tiktin; Byck-Graur, BL, I, 24), cu finala alterată prin analogie cu pl. Și consoana inițială a fost alterată, prin hiperurbanism, considerîndu-se probabil var. ghibaci ca fiind pronunțare mold.Der. dibăci (var. ghibăci), vb. (a afla; a nimeri; Arg., a pune mîna pe, a-și însuși); dibăcie, s. f. (dexteritate, iscusință, pricepere); nedibaci, adj. (lipsit de dibăcie). Cf. dibui (după Tiktin și Scriban, dibui, a influențat probabil formal pe dibaci).

Intrare: dibaci
dibaci
adjectiv (A115)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dibaci
  • dibaciul
  • dibaciu‑
  • dibace
  • dibacea
plural
  • dibaci
  • dibacii
  • dibace
  • dibacele
genitiv-dativ singular
  • dibaci
  • dibaciului
  • dibace
  • dibacei
plural
  • dibaci
  • dibacilor
  • dibace
  • dibacelor
vocativ singular
plural
ghibaci adjectiv
adjectiv (A115)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ghibaci
  • ghibaciul
  • ghibaciu‑
  • ghibace
  • ghibacea
plural
  • ghibaci
  • ghibacii
  • ghibace
  • ghibacele
genitiv-dativ singular
  • ghibaci
  • ghibaciului
  • ghibace
  • ghibacei
plural
  • ghibaci
  • ghibacilor
  • ghibace
  • ghibacelor
vocativ singular
plural
dubaci adjectiv
adjectiv (A115)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dubaci
  • dubaciul
  • dubaciu‑
  • dubace
  • dubacea
plural
  • dubaci
  • dubacii
  • dubace
  • dubacele
genitiv-dativ singular
  • dubaci
  • dubaciului
  • dubace
  • dubacei
plural
  • dubaci
  • dubacilor
  • dubace
  • dubacelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dibaci ghibaci dubaci

  • exemple
    • A dat șfoară în țară că are grabnică trebuință de un om în plină putere, țintaș dibaci. POPA, V. 7.
      surse: DLRLC
    • Sigură de locul cucerit cu o așa dibace strategie, îmi scotea ceasornicul din buzunar, marea ei pasiune, îl remonta în toate felurile, îmi aranja cu o minuțioasă fantezie mustățile, cravata și părul. IBRĂILEANU, A. 18.
      surse: DLRLC
    • În sfîrșit, auzind împăratul că este la un sat aproape un unchiaș dibaci, a trimis să-l cheme. ISPIRESCU, L. 1.
      surse: DLRLC
    • Mintea sa cea femeiască întotdauna aplecată spre vicleșug și dibace în scornituri meșteșugite, numaidecît îi dete in gînd ce să facă. POPESCU, B. III 83.
      surse: DLRLC
    • figurat Într-adevăr, avînd pană dibace, m-am îndeletnicit uneori, la petreceri, cu asemenea jocuri. SADOVEANU, Z. C. 163.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial O țeară întreagă scăpată din robie numai prin inima vitează și prin săgeata dibaci mînată ale unui vînător, iată desigur cea mai falnică izbîndă cu care se poate mîndri vînătoria. ODOBESCU, S. III 81.
      surse: DLRLC

etimologie: