DEFĂIMARE, defăimări, s. f. Acțiunea de a defăima și rezultatul ei; bârfire, ponegrire, calomniere. ♦ (Înv.) Dispreț, desconsiderare; umilire, batjocură. – V. defăima.

defăimare sf [At: DOSOFTEI, PS. 42/12 / V: ~fai~, ~faium~, ~fam~, ~ăm~, desf~, difaim~ / Pl: ~mări / E: defăima] 1 (Înv) Îndepărtare cu dispreț și dojană a unei persoane Si: defăimat¹ (1), (înv) defăimăciune (1), defăimătură (1). 2 (Înv) Subapreciere. 3 (Înv) Desconsiderare. 4 (Înv) Înjosire. 5 (Înv) Umilire. 6 (Înv) Detestare. 7 Vorbire de rău a cuiva Si: bârfire, defăimat¹ (7), ponegrire, (înv) defaimă (1), defăimăciune (7), defăimătură (7). 8 Blamare. 9 Calomniere. 10 Hulire. 11 (Îvr; îe) A lua în ~ A lua în batjocură. 12-13 Compromitere a cuiva (de către sine însuși sau) de către altcineva Si: defăimat¹ (11-12), (înv) defăimăciune (11-12), defăimătură (11-12). 14 (Înv) Decădere. 15 (Înv) Profanare. 16 (Înv) Critică vehementă Si: defăimat¹ (15), (înv) defăimăciune (15), defăimătură (15). 17 (Înv) Condamnare. 18 (Înv) Stigmatizare. 19 (Îvr) Anulare a unui act Si: defăimat¹ (18), (înv) defăimăciune (18), defăimătură (18). 20 (Reg; îf desf~) Prefăcătorie.

DEFĂIMARE, defăimări, s. f. Acțiunea de a defăima și rezultatul ei; bârfire, ponegrire, calomniere; dispreț, desconsiderare; umilire, batjocură. – V. defăima.

DEFĂIMARE, defăimări, s. f. Acțiunea de a defăima și rezultatul ei. 1. Ponegrire, clevetire, calomnie, hulă. Nu se da înapoi de la nimic: iscodirea, defăimarea, bîrfeala... toate îi păreau deopotrivă bune. M. I. CARAGIALE, C. 20. 2. (Învechit) Dispreț, desconsiderare, umilire, batjocură. Se temea de asprimea tată-său și de șugubața defăimare a oamenilor. CREANGĂ, P. 89. Cîte umiliri rabdă, cîte defăimări sufere! NEGRUZZI, S. I 323.

defăimare f. acțiunea de a defăima și rezultatul ei.

defăĭmáre f. Acțiunea de a defăĭma.

DEFĂIMA, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare.

defaima vt vz defăima

defaimare sf vz defăimare

defaiuma vt vz defăima

defaiumare sf vz defăimare

defama vt vz defăima

defamare sf vz defăimare

defăima vt [At: COD. VOR. 109/20 / V: ~fai~, ~faiuma, ~fama, ~ăma, desf~, difaima / Pzi: ~faim, ~mez și (înv) ~ăim / E: it diffamare, lat *diffamiare] (C.i. oameni) 1 vt (Înv) A îndepărta cu dispreț și cu dojană. 2 vt (Înv) A subaprecia. 3 vt (Înv) A desconsidera. 4 vt (Înv) A înjosi. 5 vt (Înv) A umili. 6 vt (Înv) A detesta. 7 vt A vorbi de rău Si: a bârfi, a ponegri. 8 vt A blama. 9 vt A calomia. 10 vt A huli. 11-12 vtr A (se) compromite. 13 vr A decădea. 14 vt (Înv) A profana. 15 vt (Înv) A critica vehement. 16 vt (Înv) A condamna. 17 vt (Înv) A stigmatiza. 18 vt (Îvr) A anula un act. 19 vr (Reg; îf desf~) A se preface.

defăma vt vz defăima

defămare sf vz defăimare

desfăima vt vz defăima

desfăimare sf vz defăimare

difamiare sf vz defamare

difăima v vz defăima

difăimare sf vz defăimare

DEFĂIMA, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. [Prez. ind. și.: defaim] – Din lat. *diffamiare.

DEFĂIMA, defaim, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a vătăma reputația cuiva; a bîrfi, a huli, a ponegri, a calomnia. Defăimat ești, ponegrit de asemeni, însă asta-i spre folosul domniei-tale. SADOVEANU, Z. C. 152. E bine că omul vrodată P-alt să nu defaime, să-i puie vro pată. PANN, P. V. I 13. ♦ Refl. (Rar) A se compromite, a se face de rîs. Nu vedeți, nerușinați, Cît o să vă defăimați? TEODORESCU, P. P. 105. 2. (Învechit) A disprețui, a desconsidera, a subaprecia, a nu lua în seamă, a înjosi, a umili. Oh! mă defaimă pentru că-l iubesc din toată inima. NEGRUZZI, S. I 22. Cine mă defaim’ o dată, eu de rudă nu-l cunosc. DACIA LIT. 143. – Prez. ind. și: defăimez.

A DEFĂIMA ~ez tranz. 1) (persoane) A vorbi de rău; a ponegri; a cleveti; a calomnia; a denigra; a blama; a bârfi; a huli; a ponosi. 2) A pune într-o situație de inferioritate, lezând demnitatea; a umili; a înjosi. [Sil. -făi-ma] /<lat. difamiare

defăimà v. a vorbi de rău. [Tras din defaimă = lat. DIFFAMIA].

*defáĭm, a -făĭmá v. tr. (d. faĭmă saŭ lat. pop. dĭffamiare, cl. defámo și diffámo, -are, a defăĭma). Critic, vorbesc de răŭ, calomniez. – Și defăĭm, defăĭmez și desfaĭm.

desfáĭm V. defaĭm.

defăimare (desp. -făi-) s. f., g.-d. art. defăimării; pl. defăimări

defăimare (-făi-) s. f., g.-d. art. defăimării; pl. defăimări

defăimare s. f. (sil. -făi-), g.-d. art. defăimării; pl. defăimări

defăima (a ~) (desp. -făi-) vb., ind. prez. 1 sg. defăimez, 3 defăimează; conj. prez. 1 sg. să defăimez, 3 să defăimeze

defăima (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimează

defăima vb. (sil. -făi-), ind. prez. 1 sg. defăimez, 3 sg. și pl. defaimează

defăima (ind. prez. 3 sg. și pl. defăimă)

defaim, -făimător adj. v.

DEFĂIMARE s. v. desconsiderare, desconsiderație, dispreț.

DEFĂIMARE s. v. calomniere.

DEFĂIMARE s. bîrfă, bîrfeală, bîrfire. bîrfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, denigrare, discreditare, ponegreală, ponegrire, șoaptă, (pop.) hulă, hulire, năpăstuire, pîră, (înv. și reg.) ponosluire, (Ban.) tonocie, (înv.) balamuție, catigore, clevetă, mozavirie, (fam. fig.) încondeiere, înnegrire. (Nu te pleca la ~ lor; o ~ ordinară.)

defăimare s. v. DESCONSIDERARE. DESCONSIDERAȚIE. DISPREȚ.

DEFĂIMARE. Subst. Defăimare, ponegrire, ponegreală, denigrare, comeraj (rar), vituperație (livr.), discreditare, dezonoare; blasfemie, calomnie, calomniere, bîrfă (fam.), bîrfit, bîrfeală, bîrfire, ponos (pop.), clevetire (pop. și fam.), cleveteală (pop. și fam.), clevetă (înv.). Jignire, ofensă, ofensare, apostrofă, insultă, insultare, hulă (pop.), hulire (pop.), vorbă grea, ocară (pop.), ocărîre (rar), injurie, înjosire, umilire, umilință, ultragiu, ultragiere. Defăimător, difamator (franțuzism), denigrator, detractor (livr,), calomniator, hulitor, ponegritor, clevetitor, clevetici, bîrfitor, infamator (rar), criticant (rar), mahalagiu, mahalagioaică, mahalagiță (reg.). Gurile rele. Adj. Defăimător, infamator (rar), infamant, difamant (franțuzism), ponegritor, denigrator, calomniator, calomnios, bîrfitor, batjocoritor. Jignitor, ofensator, ofensant (rar), insultător, hulitor, injurios, înjositor. Defăimat, denigrat, calomniat, bîrfit, terfelit (fig.). Jignit, ofensat, insultat, umilit, înjosit, ultragiat. Vb. A defăima, a ponegri, a denigra, a vitupera (livr.), a detracta (livr.), a blasfemia (livr.), a discredita, a dezonora, ă batjocori, a terfeli (fig.), a calomnia, a vorbi cu păcat, a face (pe cineva) cîrpă de șters, a face pe cineva troacă (albie) de porci; a bîrfi, a ponosi (înv. și reg.), a cleveti (pop. și fam.), a vorbi de rău, a-i scoate (scorni) cuiva nume, a da pe cineva prin tîrg, a scorni minciuni, a-i scoate cuiva cîntece, a împroșca (a azvîrli) cu noroi în cineva, a tîrî în noroi, a lega tinicheaua de coada (cuiva). A jigni, a ofensa, a insulta, a aduce o jignire, (o ofensă, o insultă), a huli (pop.), a ocărî (pop.), a umple pe cineva de bogdaproste, a porcăi (fam.), a înjosi, a ultragia, a face de ocară (de vorbă, de rîs), a înjura, a da (a lua) în tărbacă (tărbăceală); a se alege cu ocări, a se umple de bogdaproste, a intra în gura lumii. Adv. (În mod) defăimător, calomnios, insultător. V. batjocură, blestem, discreditare, dispreț, neprincipialitate, ofensă, provocare; rtmilință.

DEFĂIMA vb. v. calomnia.

DEFĂIMA vb. v. desconsidera, disprețui, nesocoti.

DEFĂIMA vb. a (se) bîrfi, a (se) blama, a (se) calomnia, a (se) cleveti, a (se) denigra, a (se) discredita, a (se) ponegri, (livr.) a (se) detracta, a (se) vitupera, (înv. și pop.) a (se) ocărî, (pop.) a (se) huli, a (se) năpăstui, a (se) povesti, (prin Olt.) a (se) publica, (înv.) a (se) balamuți, a (se) măscări, a (se) mozaviri, a (se) pohlibui, a (se) ponosi, a (se) ponoslui, a (se) prilesti, a (se) vrevi, (fam. fig.) a (se) încondeia, (pop. fig.) a (se) înnegri. (De ce îl ~ pe nedrept?)

defăima vb. v. DESCONSIDERA. DISPREȚUI. NESOCOTI.

Defăimare ≠ elogiere, glorificare, venerare

A defăima ≠ a cinsti, a elogia, a lăuda, a glorifica, a preamări, a venera