8 definiții pentru clevetire clefetire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

clevetire sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 348/34 / V: clefe~ / Pl: ~ri / E: cleveti] (Pfm) 1-2 Cleveteală (1-2).

CLEVETÍRE, clevetiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a cleveti și rezultatul ei; defăimare, calomniere, ponegrire. – V. cleveti.

CLEVETÍRE, clevetiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a cleveti și rezultatul ei; defăimare, calomniere, ponegrire. – V. cleveti.

CLEVETIRE, clevetiri, s. f. Acțiunea de a cleveti și rezultatul ei; bîrfire, ponegrire, calomniere. Bumbacul ce li astupă auzul îi ferește de curente, de clevetiri și de vorbe rele. ANGHEL, PR. 35. Îi venea... să plece la Cosma și să-i ceară iertare, numai ca satul să rămîie de rușine cu clevetirile sale. SLAVICI, N. I 115. Atunci ceilalți s-au vorbit între dînșii să deie jalobă asupra lui cu feluri de clevetiri, pîrîndu-l că ar fi un fățarnic. NEGRUZZI, S. I 225. – Variantă: clefetíre (MACEDONSKI, O. II 224) s. f.

CLEFETÍRE s. f. v. clevetire.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

clevetíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. clevetírii; pl. clevetíri

clevetíre s. f., g.-d. art. clevetírii; pl. clevetíri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CLEVETÍRE s. v. calomniere.

CLEVETIRE s. bîrfă, bîrfeală, bîrfire, bîrfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetit, defăimare, denigrare, discreditare, ponegreală, ponegrire, șoaptă, (pop.) hulă, hulire, năpăstuire, pîră, (înv. și reg.) ponosluire, (Ban.) tonocie, (înv.) balamuție, catigorie, clevetă, mozavirie, (fam. fig.) încondeiere, innegrire. (Nu te pleca la ~ lor!)

Intrare: clevetire
clevetire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clevetire
  • clevetirea
plural
  • clevetiri
  • clevetirile
genitiv-dativ singular
  • clevetiri
  • clevetirii
plural
  • clevetiri
  • clevetirilor
vocativ singular
plural
clefetire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clefetire
  • clefetirea
plural
  • clefetiri
  • clefetirile
genitiv-dativ singular
  • clefetiri
  • clefetirii
plural
  • clefetiri
  • clefetirilor
vocativ singular
plural

clevetire clefetire

  • 1. popular familiar Acțiunea de a cleveti și rezultatul ei.
    exemple
    • Bumbacul ce li astupă auzul îi ferește de curente, de clevetiri și de vorbe rele. ANGHEL, PR. 35.
      surse: DLRLC
    • Îi venea... să plece la Cosma și să-i ceară iertare, numai ca satul să rămîie de rușine cu clevetirile sale. SLAVICI, N. I 115.
      surse: DLRLC
    • Atunci ceilalți s-au vorbit între dînșii să deie jalobă asupra lui cu feluri de clevetiri, pîrîndu-l că ar fi un fățarnic. NEGRUZZI, S. I 225.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi cleveti
    surse: DEX '98 DEX '09