DATOR, -OARE, datori, -oare, adj. 1. Care are de plătit cuiva o datorie (bănească). ◊ Expr. Dator vândut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datorează. ♦ Îndatorat față de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moralicește sau prin lege, printr-o învoială) să facă ceva. – Lat. debitorius (după da²).

DATORA, datorez, vb. I. 1. Tranz. A avea de plătit cuiva o sumă de bani sau, p. ext., un bun; a fi dator cuiva ceva. 2. Tranz. A avea o datorie morală sau legală față de cineva, a-i fi îndatorat pentru ceva; a fi obligat la ceva față de cineva. 3. Refl. A avea drept cauză. [Prez. ind. și: datoresc. Var.: (înv.) datori vb. IV] – Din dator.

DATORIE, datorii, s. f. 1. Sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva. ◊ Loc. adv. Pe datorie = pe credit. ◊ Expr. A se băga în datorii = a face datorii, a se îndatora. A se îngloda (sau a se îneca) în datorii = a se împrumuta cu sume mari, care nu mai pot fi restituite. 2. Obligație legală sau morală; îndatorire. ◊ Loc. adv. De (sau din) datorie = din obligație, pentru că trebuie. La datorie = acolo unde te cheamă obligațiile (de serviciu). ◊ Expr. A fi de datoria cuiva să... = a fi obligația cuiva să... A crede de datoria sa să... = a se crede obligat să... – Dator + suf. -ie.

adetoriu, ~oare^[1] a, smf vz dator

dator, ~oare^[1] [At: CORESI, EV. 280 / V: (îvp) dăt~, dătoriu, det~, (înv) ~riu, ~tur, deator,^[2] deatoriu,^[3] detoriu,^[4] (reg) dit~ / Pl: ~i, ~oare / E: ml debitorius] 1 a (Construit mai ales cu verbul a fi sau a rămâne și urmat de determinări introduse adesea prin prepoziția cu, arătând obiectul datoriei) Care are de plătit (cuiva) o datorie (1), de obicei, o sumă de bani. 2 a (Îlv) A (se) da (sau, pop a (se) băga) ~ A se îndatora (cuiva). 3-4 a (Pfm; îe) (A fi) ~ vândut (A fi) plin de datorii (1). 5 a (Pfm; îe) A scoate (pe cineva) ~ A pretinde (cuiva) achitarea unei sume pe care nu o datorează. 6 a (Trs; îe) A se băga ~ (pe ceva) A lua ceva pe datorie. 7 a (Îe) A face ceva ~ A amaneta un obiect. 8 a (De obicei urmat de un conjunctiv sau un infinitiv) Care este obligat (moral, prin lege sau printr-o învoială) să adopte o anumită poziție, sau să acționeze într-un anumit mod Si: constrâns, forțat. 9 a (Pex; de obicei urmat de un conjunctiv sau un infinitiv) Sortit (1). 10 a (Îe) A (nu) rămâne (cuiva) ~ A face totul după cum era stabilit. 11 a (Îae) A clarifica. 12 a (Îae) A răspunde prompt. 13 a (Pex; îae) A se răzbuna. 14 a (Înv; pex) Răspunzător. 15 a (De obicei construit cu verbul a fi) Care are datoria de a mulțumi (cuiva) pentru un serviciu, pentru un sprijin etc. 16 a (De obicei construit cu verbul a fi) Care este îndatorat (cuiva). 17 a (De obicei construit cu verbul a fi) Care este plin de recunoștință. 18 a (Îlv) A fi ~ A datora. 19 sm (Înv; adesea cu referire la divinitate) Dătător. 20 sn (Înv) Datorie (1). 21 sm (Înv; îlav) În ~ Pe datorie (1). 22 sm (Îrg) Debitor.

datora [At: ANON. CAR. / V: ~ri / Pzi: ~rez / E: dator] 1 (Fșa) vt A avea de restituit cuiva o sumă de bani sau un bun material. 2 vt A avea o datorie morală (sau legală) față de cineva. 3 vt (Pex) A trebui să fie recunoscător cuiva. 4 vrp (Rar; construit cu subiectul logic în dativ) A fi provocat de... 5 vrp (Rar; construit cu subiectul logic în dativ) A se explica prin... 6 vrp A avea drept cauză.

datori vtr vz datora

datorie sf [At: CORESI, EV. 285 / V: (reg) adet~, (înv) deat~, diat~, dit~, dot~, (îrg) dăt~, det~ / Pl: ~ii / E: dator + -ie] 1-2 Sumă de bani (sau orice bun) pe care cineva a luat-o cu împrumut (sau pe care o datorează cuiva). 3 (Înv; îs) Carte (sau zapis) de ~ Act în care este consfințită suma sau alt bun pe care o datorează cineva cuiva. 4-5 (Îljv) Cu (sau pe, înv, în) ~ (sau, înv, ~ii) Pe credit. 6-7 (Îal) De împrumut. 8 (Îvr; îlv) A cădea la ~ A se îndatora. 9 (D. soldați; îae) A muri pe câmpul de luptă. 10 (Pex; fig; d. oameni; îae) A se sacrifica pentru o cauză. 11-12 (Îe) A (se) băga sau a (se) îneca, a (se) îngloda, a (se) încurca în (niște) ~ii A (se) împrumuta cu sume mari de bani care nu mai pot fi restituite. 13 (Îe) A bate (pe cineva) (sau a da cuiva) pe ~ A bate (pe cineva) fără nici o justificare. 14 (Pex; îae) A bate (pe cineva) foarte tare. 15 (Îrg) Sumă de plată. 16 (Îrg; spc) Taxă. 17 (Îvr; spc) Impozit. 18 (Îrg; spc) Muncă de scurtă durată efectuată în folos public. 19 (Înv) Ceea ce a fost dat (de către cineva). 20 (Înv; pex) Dar. 21 Ceea ce i se impune cuiva (sau își impune cineva) să facă într-o anumită situație (sau într-un anumit scop) Si: îndatorire, misiune, obligație (înv) datorință (1). 22 Acțiune de o importanță deosebită pe care trebuie s-o înfăptuiască cineva Si: misiune (înv) datorință (2). 23 Responsabilitate morală (sau materială) Si: sarcină, rol¹, (îrg) datorință (3). 24 (Îla) De ~ Cuvenit. 25 (Îlav) De (sau după, din) ~ Din obligații 26 (Îal) Din necesitate. 27 (Îal) După cum se cade. 28 (Îlav) La ~ În locul în care te cheamă obligațiile de serviciu. 29 (Îal) În armată. 30 (D. tineri; îe) A fi chemat la ~ A fi încorporat. 31 (D. oameni; îe) A fi la ~ A fi acolo unde îl cheamă obligațiile de serviciu. 32 (Fig; d. oameni; îae) A fi acolo unde trebuie. 33 (Îlv) A avea ~ (sau ~ia) (să) A fi obligat moral Si: a datora (3). 34 (Îe) A-și face (drept) (sau a împlini) ~ (sau ~ia) A răspunde obligațiilor de serviciu. 35 (Îae) A fi foarte conștiincios. 36 (Îae; pex; cu referire la diferite ramuri ale activității umane) A răspunde cerințelor de bază. 37 (Îe) A fi omul ~i A fi foarte conștiincios. 38 (Îe) A fi (sau, înv, a crede) de (sau în, întru) ~ia (cuiva) A fi obligația cuiva să... 39 (Îe) A crede (sau a ține) de ~ A avea obligația să... 40 (Îvr; îe) Nici ~ a lăsa A se achita de toate obligațiile. 41 (Reg; îe) A te da (sau a călca) ~ia A fi obligat de lege sau de poziția socială, să acționezi într-un anumit mod. 42 (Înv; în religia creștină) Încălcare a obligațiilor față de Dumnezeu. 43 (Înv; pex) Greșeală. 44 (Îvp) Obicei. 45 (Îvp; îlav) După ~ Conform uzanței. 46 (Îvp; îal) Conform tradiției. 47 (Îvp; îal) După cum se cuvine.

datoriu, ~ie smf, a vz dator

datur, ~ă smf, a vz dator

dător, ~oare smf, a vz dator

dătorie sf vz datorie

dătoriu, ~ie smf, a vz dator

detor, ~oare s, a^[1] vz dator corectat(ă)

detorie sf vz datorie

detoriu, ~ie smf, a vz datorie

diatorie sf vz datorie

dietorie sf vz datorie

ditor, ~oare s, a vz dator

ditorie sf vz datorie

dotorie sf vz datorie

†ADETORIU adj. Trans. Dator.

DATOR, -OARE, datori, -oare, adj. 1. Care are de plătit cuiva o datorie (bănească). ◊ Expr. Dator vândut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datorează. ♦ Îndatorat față de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moralicește sau prin lege, printr-o învoială) să facă ceva. – Lat. debitorius (după da²).

DATORA, datorez, vb. I. 1. Tranz. A avea de plătit cuiva o sumă de bani sau, p. ext., altceva; a fi dator cuiva ceva. 2. Tranz. A avea o datorie morală sau legală față de cineva, a-i fi îndatorat pentru ceva; a fi obligat la ceva față de cineva. 3. Refl. A avea drept cauză. [Var.: datori vb. IV] – Din dator.

DATORIE, datorii, s. f. 1. Sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva. ◊ Loc. adv. Pe datorie = pe credit. ◊ Expr. A se băga în datorii = a face datorii, a se îndatora. A se îngloda (sau a se îneca) în datorii = a se împrumuta cu sume mari, care nu mai pot fi restituite. 2. Obligație legală sau morală; îndatorire. ◊ Loc. adv. De (sau din) datorie = din obligație, pentru că trebuie. La datorie = în locul unde te cheamă obligațiile (de serviciu). ◊ Expr. A fi de datoria cuiva să... = a fi obligația cuiva să... A crede de datoria sa să... = a se crede obligat să... – Dator + suf. -ie.

DATOR, -OARE, datori, -oare, adj. (Construit mai ales cu verbul «a fi» sau «a rămîne» și urmat de determinări introduse uneori prin prep. «cu» și arătînd obiectul datoriei). 1. Care are de plătit (cuiva) o datorie, de obicei o sumă de bani. Mohabin a rămas dator unei văduve sărace cu cinci parale, pentru cusutul unui turban. SADOVEANU, D. P. 182. La birt ai rămas dator 800 lei. SEBASTIAN, T. 282. ◊ Fig. Îți sînt dator o lămurire, amicul meu. M. I. CARAGIALE, C. 69. Din zei de-am fi scoborîtori, C-o moarte toți sîntem datori! COȘBUC, P. I 257. ◊ Expr. Dator-vîndut = plin de datorii. Sărac-lipit, dator-vîndut... rămînea netulburat. M. I. CARAGIALE, C. 121. a scoate (pe cineva) dator = a cere, a pretinde (cuiva cu care ai avut o afacere) achitarea unei sume pe care n-o datorează. Băui trei zile de vară... Băui, nene, turma toată Sărăcuț de maica mea Cînd văzui că, după toate, Încă și dator mă scoate. ALECSANDRI, P. P. 265. (Rar) A face dator (un lucru) = a pune amanet, a amaneta, a ipoteca. Mîncai caii și cocia Și-mi făcui datoare via. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 376. 2. (De obicei urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) Obligat (prin lege, printr-o învoială sau moralicește) să facă ceva. Fiecare cetățean al Republicii Populare Romîne este dator să respecte constituția și legile statului de democrație populară. CONST. R.P.R. 42. El e dator să se poarte politicos cu lumea. CARAGIALE, O. III 34. Dă, sîntem datori a ne ajuta unii pe alții. CREANGĂ, O. A. 218. Cetățeanul e dator către lege mai mult decît supunerea sa. El trebuie a-i fi sprijinitor și ajutor. BĂLCESCU, O. I 354. 3. (Construit cu dativul) Care are a mulțumi cuiva pentru un serviciu, pentru un sprijin etc.; îndatorat. Ție îți sînt datoare mîntuirea puilor mei. ISPIRESCU, L. 90. Voi veți trăi; căci vouă Grecia e datoare; Căci voi ați dat semnalul la libertatea sa. ALEXANDRESCU, P. 143.

DATORA, datorez, vb. I. (Și în forma datori; construit cu dativul) 1. Tranz. (Uneori cu determinări introduse prin prep. «la», indicînd o instituție bancară) A fi dator, a avea de plătit cuiva o sumă de bani sau, p. ext., altceva. Datorește o sumă de bani la bancă. ▭ Tu îmi datorești cincizeci de kilograme porumb. SADOVEANU, P. M. 264. Îți mulțumesc, frate, trebuie să-mi spui cît îți datorez. CAMIL PETRESCU, B. 221. ◊ Fig. Nu datorez nimănui nici o socoteală. SEBASTIAN, T. 283. 2. Tranz. A fi obligat (cu ceva față de cineva), a avea o datorie morală (față de cineva), a trebui să mulțumești cuiva pentru ceva. Omului acesta îi datoresc copiii mei viața tatălui lor. CAMIL PETRESCU, T. I 426. Toate aceste reflecțiuni puțin măgulitoare pentru mine și florile mele nu m-au împiedicat de-a exersa găzduirea ce datorez oaspeților. NEGRUZZI, S. I 99. 3. Refl. unipers. (Mai ales în forma datori) A avea (pe cineva sau ceva) drept cauză. Cărei nedreptăți se datorește trimiterea lui în linia întîi? CAMILAR, N. I 350. Neînduplecatei lor voințe și materialului dîrz din care sînt plămădiți se datorează faptul că la poalele măreților munți nu se întinde un ținut de mizerii. BOGZA, C. O. 269. Surparea părintelui meu se datorește măritului domn de astăzi. SADOVEANU, Z. C. 74. Nu știa că acest monument se datorește celui mai mare sculptor. MACEDONSKI, O. III 72. ◊ Tranz. A povestit tot cui îi datorește rana sa. EMINESCU, N. 125. – Variantă: datori, datoresc, vb. IV.

DATORIE, datorii, s. f. 1. Sumă de bani sau, p. ext., orice bun pe care cineva l-a dat cu împrumut sau pe care îl datorează cuiva. Ai să-mi plătești datoria cînd o să fii plin de bani. DUMITRIU, N. 115. Să-și plătească datoriile, fie cătră negustorul liovean, fie cătră domnul său. SADOVEANU, Z. C. 241. Pașadia îi ceru datoria. M. I. CARAGIALE, C. 25. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbele «a da», «a lua», «a cumpăra» etc.) Pe datorie = pe credit. Dădea oamenilor pe datorie, și oamenii nu-i mai plăteau. PAS, Z. I 26. De trei zile mîncam... pe datorie. HOGAȘ, DR. II 51. Dator nu-s, că nu-mi dă nimene pe datorie. CREANGĂ, A. 200. ◊ Expr. A se băga, a se îneca sau a se îngloda în datorii = a se împrumuta cu sume mari de bani care nu mai pot fi restituite. Lucrează aproape pe nimic, că-s înglodați în datorii la catastiful vechilului, care a rămas mare și tare după fuga stăpînului. CAMILAR, N. I 313. ♦ Datorie publică v. public. 2. Obligație (legală sau morală), îndatorire, sarcină. Respectarea legilor statului de democrație populară, care apără drepturile și interesele poporului muncitor, constituie cea mai de seamă datorie a fiecărui om al muncii. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 7, 70. Sînt bărbați care pot sta deasupra vieții și a morții, păstrîndu-și cumpăna inimii în urgii, pentru că au de îndeplinit aici pe pămînt, în timpul lor scurt, o datorie. SADOVEANU, N. P. 144. Mai marii lui, văzîndu-l că și-a făcut datoria de ostaș, l-au slobozit din oaste cu arme cu tot. CREANGĂ, P. 297. ◊ Loc. adv. De (sau din) datorie = din obligație, nu de bunăvoie, pentru că așa se cuvine, așa se cere, așa trebuie. Făt-Frumos... se duse, de! de datorie. ISPIRESCU, L. 105. Își iubesc soția și copiii mai mult din datorie. NEGRUZZI, S. I 221. La datorie = în locul unde te cheamă obligațiile de serviciu. Pe mine mă găsește totdeauna aici, la datorie. SEBASTIAN, T. 193. Eu, la datorie, coane Fănică, zi și noapte la datorie. CARAGIALE, O. I 105. ◊ Loc. adj. (Învechit) De datorie = făcut numai din obligație, cuvenit. A doua zi profesorul veni și, după acea de datorie bună dimineață, scoase din sîn o broșură. NEGRUZZI, S. I 7. ◊ Expr. A fi de datoria cuiva să... = a fi obligația cuiva să... Nu era de datoria mea, însă am coborît de pe podul meu numai ca să lustruiesc biela. SAHIA, N. 30. Ca prietin vechi a cucoanei Nastasicăi, îi de datoria mea să vin o dată cu lăutarii. ALECSANDRI, T. I 155. A crede de datoria sa să... = a se crede obligat să... Crezu de a sa datorie să se mai salte încă o dată. SADOVEANU, Z. C. 166.

DATOR ~oare (~ori, ~oare) 1) Care datorează ceva; care are obligația de a restitui o datorie (bănească). ◊ A socoti (pe cineva) ~ a pretinde cuiva o datorie în mod neîntemeiat. ~ vândut care este încurcat în datorii bănești. 2) Care are obligația morală sau materială de a acționa într-un anumit fel; obligat. 3) Care este obligat moral la recunoștință (pentru un anumit serviciu); îndatorat. /<lat. debitorius

A DATORA ~ez tranz. 1) A avea de restituit (cuiva). 2) A avea în posesie purtând obligația morală de recunoștință (cuiva). ~ cuiva viața. [Var. a datori] /Din dator

A SE DATORA se ~ează intranz. A avea drept cauză; a fi urmarea. Succesul său se ~ează hazardului. [Var. a se datori] /Din dator

DATORIE ~i f. 1) Bun datorat cuiva. ◊ A se îngloda în ~i a avea datorii mari. 2) Sarcină morală sau materială obligatorie; îndatorire; angajament; obligație. ◊ A-și face ~a a se achita (față de cineva). La ~ acolo unde este obligat să fie. A fi de ~a cuiva a ține de obligația cuiva. Din ~ din obligație. [Art. datoria; G.-D. datoriei; Sil. -ri-e ] /dator + suf. ~ie

dator a. și m. care are o datorie (materială sau morală); [Vechiu-rom. detoriu = lat. *DEBITORIUS].

datorì v. a fi dator în bani: nu-ți datoresc nimic.

datorie f. 1. ceea ce se datorește (în bani): orice plată presupune o datorie; 2. fig. ceea ce trebue să se facă: datoriile cetățeanului.

datór și (vechĭ) detór, -oáre adj. (lat. debitor, id., de unde s’a făcut *debtor, *deutor, apoĭ, supt infl. luĭ dat, dator; pv. sp. deudor, pg. devedor). Debitor: am rămas dator un franc, cu un franc. Dator vîndut, foarte dator. Obligat: eștĭ dator să facĭ asta.

datorésc v. tr. (d. dator). Îs dator: a datori un franc la pitar saŭ pitaruluĭ. Îs obligat: datorim patriiĭ viața. – Și datorez (ca îndatorez).

datoríe f. (d. dator). Ceĭa ce se datorește în banĭ: a face datoriĭ și a nu le plătĭ e o hoție saŭ o cerșetorie. Obligațiune: datoria cetățeanuluĭ e să moară pentru patrie cînd e nevoĭe. Pe datorie, pe credit, cu condițiunea de a plătĭ maĭ tîrziŭ: a da, a vinde marfă pe datorie; a lua, a cumpăra pe datorie. V. veresie.

detór V. dator.

dator adj. m., pl. datori; f. sg. și pl. datoare

datora² (a se ~) (a avea drept cauză)/(înv.) datori (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se datorează/se datorește, imperf. 3 pl. se datorau/se datoreau; conj. prez. 3 să se datoreze/să se datorească; ger. datorându-se/datorindu-se

!datora¹ (a ~) (a avea o datorie) vb., ind. prez. 1 sg. datorez, 3 datorează; conj. prez. 1 sg. să datorez, 3 să datoreze

datorie s. f., art. datoria, g.-d. art. datoriei; pl. datorii, art. datoriile (desp. -ri-i-)

dator adj. m., pl. datori; f. sg. și pl. datoare

*datora² (a se ~)/(înv.) datori² (a se ~) (a avea drept cauză) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se datorează/se datorește, imperf. 3 sg. se datora/se datorea; conj. prez. 3 să se datoreze/să se datorească; ger. datorându-se/datorindu-se

datora¹ (a ~)/(înv.) datori¹ (a ~) (a avea o datorie materială sau morală) vb., ind. prez. 3 sg. datorează/datorește, imperf. 3 sg. datora/datorea; conj. prez. 3 să datoreze/să datorească; ger. datorând/datorind

datorie s. f., art. datoria, g.-d. art. datoriei; pl. datorii, art. datoriile

dator adj. m., pl. datori; f. sg. și pl. datoare

datora/datori vb., ind. prez. 1 sg. datorez/datoresc, 3 sg. și pl. datorează/ 3 sg. datorește, imperf. 3 sg. datora/datorea; conj. prez. 3 sg. și pl. datoreze/datorească; ger. datorând/datorind

datorie s. f., g.-d. art. datoriei; pl. datorii, art. datoriile

dator.

datorie, -riei gen. a. (cu înțelesul de sumă datorită, fr „dette”, și de obligațiune morală, fr. „devoir”).

dator (datoare), adj. – 1. Care are de plătit o datorie, debitor. – 2. Obligat. – Var. datoriu, (Trans., Banat) dător(i), detori(u). Mr. dător. Lat. *dĕbĭtorius, în loc de dĕbĭtor (Cipariu, Gram., 86; Pușcariu 486; Candrea-Dens., 473; REW 2492; Tiktin; Candrea); cf. prov., sp. deudor, port. devedor. Vocalismul indică producerea unei contaminări semantic normală, cu dare. – Der. datoriu, s. n. (înv., datorie, obligație); datori (var. datora), vb. (a face datorii; a trebui); datorie, s. f. (sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva; obligație morală); datorință, s. f. (înv., datorie, obligație); datornic, s. m. (dator, debitor), fără a părea important de decis dacă vine de la datorie (Graur, Noms d’agent, 26), sau de la dator (Pușcariu, Dacor., VII, 446); îndatori (var. îndatora), vb. (a da credit, a da împrumut; a obliga); îndatoritor, adj. (generos, serviabil), alb. dëtürë „datorie”, detores „datornic” (cf. Meyer 66) ar putea proveni din rom.

DATORÍE (< dator) s. f. 1. Sumă de bani sau p. ext. orice alt bun datorat cuiva. ◊ (EC.) Obligație contractuală față de un terț (creanțier, creditor) de a restitui, transfera, constitui în folosul acestuia un drept real asupra unui bun, serviciu sau de a îndeplini anumite acțiuni, a executa (sau de a nu executa) anumite lucrări, beneficiarul posedând în raport cu datornicul o creanță. ◊ D. publică = totalitatea obligațiilor pecuniare ale statului, rezultate din împrumuturi interne și externe, pe termen mediu sau lung, contractate de stat în nume propriu sau garantate de acesta. Serviciul datoriei publice = plățile datorate pe un an pentru rambursarea datoriei publice, formate din ratele scadente, dobânzile spezele și comisioanele aferente. D. publică internă = d. publică a statului față de creditori interni, contractată prin emiterea de titluri de credit pe piața internă. D. publică externă = obligațiile financiare ale organismelor statale și/sau ale firmelor particulare pentru care garantează statul, asumate de o țară față de alte țări sau instituții financiare internaționale. D. flotantă = d. contractată de stat prin emiterea de titluri de credit a căror valoare fluctuează în raport cu nivelul emisiunilor și rambursărilor (bonuri de tezaur). D. activă = d. purtătoare de dobândă. D. pasivă = d. nepurtătoare de dobândă. D. asigurată = d. pentru care există garanții de recuperare. D. de război = despăgubiri pe care o țară învinsă într-o conflagrație, trebuie să plătească țării învingătoare. Capital de d. = fonduri împrumutate în scopul finanțării unei activități economice. Finanțare prin d. = împrumut pe termen lung (de regulă garantat pentru rapiditatea obținerii lui) contractat pentru dezvoltare sau plata altor datorii. Monetizarea prin d. = creșterea cantității de monedă în circulație prin utilizarea datoriei interne (emiterea de valori „bonuri” de către stat sau banca centrală către alte bănci). ◊ Loc. Pe datorie = pe credit. 2. (ETICĂ) Comportament sau actele unei persoane rezultate din obligațiile morale, cerute de tradiție, impuse de sentimentul de dreptate sau de bunăvoință.

MAXIMA DEBETUR PUERO REVERENTIA (lat.) datorăm copilului cel mai mare respect – Iuvenal, „Satirae”, XIV, 4. Părinții își îndeplinesc îndatoririle de educatori ferindu-l pe copil să vadă sau să audă gesturi sau vorbe necuviincioase.

DATOR adj. 1. îndatorat. (Om ~ cu bani.) 2. obligat. (Sunt ~ să fac acest lucru.)

DATORIE s. 1. (înv.) dator, îndatorință, îndatorire. (Ți-ai plătit ~?) 2. credit, (pop. și fam.) veresie, (Transilv. și Olt.) credință. (Cumpără pe ~.) 3. v. obligație. 4. v. oficiu. 5. îndatorire, obligație, (livr.) servitute. (~ față de propria noastră concepție.)

DATOR adj. 1. îndatorat. (Om ~ cu bani.) 2. obligat. (Sînt ~ să fac acest lucru.)

DATORIE s. 1. (înv.) dator, îndatorință, îndatorire. (Ți-ai plătit ~?) 2. credit, (pop. și fam.) veresie, (Transilv. și Olt.) credință. (Cumpără pe ~.) 3. îndatorire, însărcinare, obligație, sarcină, (înv.) dator, datorință, îndatorință. (~ ta este să rezolvi problema.) 4. îndatorire, obligație, oficiu, sarcină. (Și-a îndeplinit bine ~ de gazdă.) 5. îndatorire, obligație, (livr.) servitute. (~ față de propria noastră concepție.)

Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să plece (germ. „Der Mohr hat seine Schuldigkeit getan, der Mohr kann gehen”) – cunoscuta replică din piesa Conjurația lui Fiesco de Schiller. În actul III, scena 4, Maurul, după ce îi aduce lui Fiesco informațiile pentru care a fost plătit și după ce îi adună pe membrii conjurației, se depărtează, spunînd vorbele de mai sus. Aceste cuvinte sînt citate cînd cineva și-a îndeplinit o sarcină, și-a terminat o misiune și e cazul să se retragă, să plece. Uneori, în locul cuvîntului Schuldigkeit (datorie) se spune Arbeit (muncă, treabă), dar de obicei expresia nu e folosită în germană, ci în traducere. LIT.

Maxima debetur puero reverentia (lat. „Cel mai mare respect îl datorăm copilului”) – Versul acesta, al 47-lea, desprins dintr-o satiră a lui Iuvenal (a XIV-a), face parte din pasajul în care se spune că nimic din ceea ce poate supăra văzul sau auzul nu trebuie să calce pragul casei unde se află un copil. Deci înțelesul versului, ajuns zicală, este că trebuie să ferim copilul de vorbe urîte, de obiceiuri rele ș.a.m.d. – întocmai sau încă și mai mult decît ne impun buna-cuviință și respectul față de maturi. Cuvintele acestea (poate cele mai afectuoase și condescendente ce-au ieșit de sub pana necruțătoare a causticului satiric latin) au căpătat astăzi, cînd se acordă cea mai mare atenție creșterii și educației copiilor, o actualitate și o aplicare care le dă adevărata strălucire. LIT.

Words pay no debts (engl. „Vorbele nu plătesc datoriile”) – Shakespeare, Troilus și Cresida (III, 2). Cînd Troilus spune că a rămas fără cuvinte, Pandarus, unchiul Cresidei, îi răspunde: Vorbele nu plătesc datoriile; dați fapte! E echivalentul dictonului: fapte, nu vorbe. Vezi: Acta, non verba. LIT.