DATORA, datorez, vb. I. 1. Tranz. A avea de plătit cuiva o sumă de bani sau, p. ext., un bun; a fi dator cuiva ceva. 2. Tranz. A avea o datorie morală sau legală față de cineva, a-i fi îndatorat pentru ceva; a fi obligat la ceva față de cineva. 3. Refl. A avea drept cauză. [Prez. ind. și: datoresc. Var.: (înv.) datori vb. IV] – Din dator.

datora [At: ANON. CAR. / V: ~ri / Pzi: ~rez / E: dator] 1 (Fșa) vt A avea de restituit cuiva o sumă de bani sau un bun material. 2 vt A avea o datorie morală (sau legală) față de cineva. 3 vt (Pex) A trebui să fie recunoscător cuiva. 4 vrp (Rar; construit cu subiectul logic în dativ) A fi provocat de... 5 vrp (Rar; construit cu subiectul logic în dativ) A se explica prin... 6 vrp A avea drept cauză.

DATORA, datorez, vb. I. 1. Tranz. A avea de plătit cuiva o sumă de bani sau, p. ext., altceva; a fi dator cuiva ceva. 2. Tranz. A avea o datorie morală sau legală față de cineva, a-i fi îndatorat pentru ceva; a fi obligat la ceva față de cineva. 3. Refl. A avea drept cauză. [Var.: datori vb. IV] – Din dator.

DATORA, datorez, vb. I. (Și în forma datori; construit cu dativul) 1. Tranz. (Uneori cu determinări introduse prin prep. «la», indicînd o instituție bancară) A fi dator, a avea de plătit cuiva o sumă de bani sau, p. ext., altceva. Datorește o sumă de bani la bancă. ▭ Tu îmi datorești cincizeci de kilograme porumb. SADOVEANU, P. M. 264. Îți mulțumesc, frate, trebuie să-mi spui cît îți datorez. CAMIL PETRESCU, B. 221. ◊ Fig. Nu datorez nimănui nici o socoteală. SEBASTIAN, T. 283. 2. Tranz. A fi obligat (cu ceva față de cineva), a avea o datorie morală (față de cineva), a trebui să mulțumești cuiva pentru ceva. Omului acesta îi datoresc copiii mei viața tatălui lor. CAMIL PETRESCU, T. I 426. Toate aceste reflecțiuni puțin măgulitoare pentru mine și florile mele nu m-au împiedicat de-a exersa găzduirea ce datorez oaspeților. NEGRUZZI, S. I 99. 3. Refl. unipers. (Mai ales în forma datori) A avea (pe cineva sau ceva) drept cauză. Cărei nedreptăți se datorește trimiterea lui în linia întîi? CAMILAR, N. I 350. Neînduplecatei lor voințe și materialului dîrz din care sînt plămădiți se datorează faptul că la poalele măreților munți nu se întinde un ținut de mizerii. BOGZA, C. O. 269. Surparea părintelui meu se datorește măritului domn de astăzi. SADOVEANU, Z. C. 74. Nu știa că acest monument se datorește celui mai mare sculptor. MACEDONSKI, O. III 72. ◊ Tranz. A povestit tot cui îi datorește rana sa. EMINESCU, N. 125. – Variantă: datori, datoresc, vb. IV.

A DATORA ~ez tranz. 1) A avea de restituit (cuiva). 2) A avea în posesie purtând obligația morală de recunoștință (cuiva). ~ cuiva viața. [Var. a datori] /Din dator

A SE DATORA se ~ează intranz. A avea drept cauză; a fi urmarea. Succesul său se ~ează hazardului. [Var. a se datori] /Din dator

datori vtr vz datora

datorì v. a fi dator în bani: nu-ți datoresc nimic.

datorésc v. tr. (d. dator). Îs dator: a datori un franc la pitar saŭ pitaruluĭ. Îs obligat: datorim patriiĭ viața. – Și datorez (ca îndatorez).

!datora¹ (a ~) (a avea o datorie) vb., ind. prez. 1 sg. datorez, 3 datorează; conj. prez. 1 sg. să datorez, 3 să datoreze

datora² (a se ~) (a avea drept cauză)/(înv.) datori (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se datorează/se datorește, imperf. 3 pl. se datorau/se datoreau; conj. prez. 3 să se datoreze/să se datorească; ger. datorându-se/datorindu-se

datora¹ (a ~)/(înv.) datori¹ (a ~) (a avea o datorie materială sau morală) vb., ind. prez. 3 sg. datorează/datorește, imperf. 3 sg. datora/datorea; conj. prez. 3 să datoreze/să datorească; ger. datorând/datorind

*datora² (a se ~)/(înv.) datori² (a se ~) (a avea drept cauză) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se datorează/se datorește, imperf. 3 sg. se datora/se datorea; conj. prez. 3 să se datoreze/să se datorească; ger. datorându-se/datorindu-se

datora/datori vb., ind. prez. 1 sg. datorez/datoresc, 3 sg. și pl. datorează/ 3 sg. datorește, imperf. 3 sg. datora/datorea; conj. prez. 3 sg. și pl. datoreze/datorească; ger. datorând/datorind

MAXIMA DEBETUR PUERO REVERENTIA (lat.) datorăm copilului cel mai mare respect – Iuvenal, „Satirae”, XIV, 4. Părinții își îndeplinesc îndatoririle de educatori ferindu-l pe copil să vadă sau să audă gesturi sau vorbe necuviincioase.

Maxima debetur puero reverentia (lat. „Cel mai mare respect îl datorăm copilului”) – Versul acesta, al 47-lea, desprins dintr-o satiră a lui Iuvenal (a XIV-a), face parte din pasajul în care se spune că nimic din ceea ce poate supăra văzul sau auzul nu trebuie să calce pragul casei unde se află un copil. Deci înțelesul versului, ajuns zicală, este că trebuie să ferim copilul de vorbe urîte, de obiceiuri rele ș.a.m.d. – întocmai sau încă și mai mult decît ne impun buna-cuviință și respectul față de maturi. Cuvintele acestea (poate cele mai afectuoase și condescendente ce-au ieșit de sub pana necruțătoare a causticului satiric latin) au căpătat astăzi, cînd se acordă cea mai mare atenție creșterii și educației copiilor, o actualitate și o aplicare care le dă adevărata strălucire. LIT.