dátă sf [At: ASACHI, S. L. II, 45 / Pl: ~te / E: fr date] 1-2 Timp sau moment în care are (sau va avea) loc un fapt, o întâmplare Si: oară¹ (1). 3 (Îlav) ~ta trecută Într-o împrejurare trecută. 4 (Îlav) ~ta viitoare Într-o împrejurare ulterioară. 5 (Îlav) De ~ta aceasta (sau asta), ori (înv) astă ~ Acum. 6 (Îal) În rândul acesta. 7 (Înv; îlav) Din ~ta de acum De acum înainte. 8 (Îlav) Întru (sau la) acea ~ În acel timp. 9 (Înv; îal) Imediat. 10 (Îlal) Pe ~ ce (sau cum) Imediat. 11 (Îal) În momentul când. 12 (Îlav; îoc) de două sau de mai multe ori) O ~ Într-un singur rând. 13 (Îlav) Nu o ~ Adesea. 14 (Îlav) O ~ (cu) În același timp (cu). 15 (Îlav) O ~ cu capul Niciodată. 16 (Îe) O ~ pentru totdeauna Definitiv. 17 (Îe) Încă o ~ Din nou. 18 (Îae) A doua oară. 19 (Îlc) O ~ (ce) Imediat (ce). 20 (Îal) De vreme ce. 21 (Înv; îlav) întâia ~ cât Îndată ce. 22 Timp precis (exprimat în termeni calendaristici) când s-a produs sau urmează să se producă un eveniment. 23 Indicație exactă a timpului (exprimată calendaristic) care apare pe un document, pe o scrisoare, lucrare etc. 24 (Mpl) Numere, mărimi, relații, fapte, elemente etc. care servesc la rezolvarea unei probleme sau care sunt obținute în urma unor cercetări, urmând să fie supuse unor prelucrări și care pot servi la tragerea unei concluzii, la luarea unei decizii etc.

DÁTĂ, date, s. f. I. Timpul precis (exprimat în termeni calendaristici) când s-a produs sau urmează să se producă un eveniment. ♦ Indicația acestui timp pe un act, pe o scrisoare etc. II. 1. (La pl.) Fapte stabilite (de știință), elemente care constituie punctul de plecare în cercetarea unei probleme, în luarea unei hotărâri etc. 2. (Mat.) Fiecare dintre mărimile, relațiile etc. care servesc pentru rezolvarea unei probleme sau care sunt obținute în urma unei cercetări și urmează să fie supuse unei prelucrări. – Din fr. date.

DÁTĂ, date, s. f. I. Timpul precis (exprimat în termeni calendaristici) când s-a produs sau urmează să se producă un eveniment. ♦ Indicația acestui timp pe un act, pe o scrisoare etc. (pusă la întocmirea lor). II. Fiecare dintre numerele, mărimile, relațiile etc. care servesc pentru rezolvarea unei probleme sau care sunt obținute în urma unei cercetări și urmează să fie supuse unei prelucrări. – Din fr. date.

DÁTĂ¹, dăți, s. f. (Rar la pl.) Timpul sau momentul în care are loc un fapt sau o întîmplare. Se aud lătrăturile unui cîine de fiecare dată cînd vine sau pleacă lume străină. CAMIL PETRESCU, T. I 533. A fost singura dată în trei luni cînd au vorbit atît de lung. C. PETRESCU, C. V. 356. O singură dată a întrebat cu gura plină de plăcintă: Elisabeta, de cîte ori se mănîncă la noi pe zi? SAHIA, N. 57. ◊ (În concurență cu «oară») L-ai văzut prima dată acum două săptămîni. CAMIL PETRESCU, T. III 119. Dar eu văd de-atîtea dăți Ce cuminte-i firea! COȘBUC, P. I 264. Și-ntîia dată-n viață un plîns amar mă-neacă. EMINESCU, O. I 91. ◊ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior, în împrejurarea trecută. Ca și data trecută, aruncară făina pe jos. ȘEZ. I 86. Data viitoare = cu prilejul ulterior, într-o împrejurare viitoare. Să știți că vă aduc data viitoare un ulcior de țuică. SADOVEANU, P. M. 28. De data aceasta (sau asta) sau de astă dată = în împrejurarea în care ne găsim acum, de rîndul acesta, acuma. De data aceasta n-ar mai fi o luptă, ci s-ar vedea simple trupuri... cum aleargă mecanic, în dorul de viață. SAHIA, N. 18. De astă dată însă vă rog să-mi răspundeți categoric. VLAHUȚĂ, O. A. 431. Tot eu te voi scăpa și de data asta. ȘEZ. IV 4. Pe dată (ce... sau cum...), pe loc, numaidecît; în momentul cînd... Orice fecior o vedea Pe dată o și-ndrăgea. TEODORESCU, P. P. 152. (În opoziție cu de două ori) O dată = într-un singur rînd, nu de mai multe ori. Cînd era să iasă, își mai aruncă ochii o dată prin grajd. ISPIRESCU, L. 3. N-am pățit eu asta numai o dată în viața mea. CREANGĂ, P. 124. Să mai sărut o dată pămîntul țerei mele! ALECSANDRI, P. III 296. Să nu ne mai întîlnim Numai sîmbăta o dată, Duminica ziua toată, Alte zile-arareori, Într-una de nouă ori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 62. Nu o dată = în repetate rînduri, de multe ori, adesea. O dată (cu) = în același timp (cu)..., cu același prilej, concomitent, simultan. O dată cu venirea serii, femeile au aprins focul în vatră. BOGZA, C. O. 117. Baba, care se culcase o dată cu găinile, se sculă cu noaptea-n cap. CREANGĂ, P. 6. Nu te ocupa de multe trebi o dată. NEGRUZZI, S. I 248. (Cu o construcție mai puțin obișnuită) Ajunse cu seara o dată la un loc. RETEGANUL, la TDRG. ◊ Expr. O dată cu capul = cu nici un preț, niciodată. O dată cu capul nu putea el crede una ca asta. ISPIRESCU, L. 20 St! nu deschide o dată cu capul! CARAGIALE, O. I 99. O dată pentru totdeauna = definitiv, irevocabil. Ei trebuie să înțeleagă o dată pentru totdeauna că forța brațelor noastre întrece forța tuturor motoarelor. SAHIA, N. 36. Încă o dată = din nou, a doua oară. Încă o dată de vei veni... să te faci că nici mă cunoști. id. ib. 62. ◊ Loc. conj. O dată = (înaintea unui participiu sau a unui adjectiv) din moment ce, îndată ce, imediat ce. O dată intrată pe calea putreziciunii morale și intelectuale, clasa burgheză se cadaverizează. IONESCU-RION, C. 109. O dată pornit din casa d-tale, înapoi nu m-oi mai întoarce. CREANGĂ, P. 192. O dată liberi, unii din noi luară calea Parisului, alții se duseră în Transilvania. BOLINTINEANU, O. 269. O dată ce = de vreme ce. O dată ce s-a luat hotărîrea, rămîne valabilă.

DÁTĂ², date, s. f. 1. Indicație precisă a timpului calendaristic (zi, an etc.) în care s-a întîmplat un eveniment sau un fapt. Nici un vapor romînesc nu pleca la acea dată spre Rotterdam. BART, E. 247. ♦ Mențiune indicînd timpul (anul, luna, ziua) întocmirii unei scrisori, a unui act, a unei inscripții etc. Cînd am venit la prînz, am găsit ușa închisă și biletul ăsta pe ușă... Uite, scrie data, 15 octombrie 1937. CAMIL PETRESCU, T. III 53. 2. (Mai ales la pl.) Fapte stabilite (de știință), elemente necesare care servesc ca punct de plecare în cercetarea unei chestiuni, la tragerea unei concluzii sau la luarea unei hotărîri. Mi-ar fi trebuit date precise. DAVIDOGLU, M. 90. Aș putea, cu datele pe care le am despre viața și firea ta, să-ți dovedesc că «pesimismul» tău nu e de loc sincer. VLAHUȚĂ, O. A. 326. Miron și alți hronicari au scris mai toți după tradiții, fără a îngriji datele. NEGRUZZI, S. I 202.

DÁTĂ³ s. f. 1. (Regional, numai în expr.) Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina; după cum trebuie, după cum se cuvine, se cade, se obișnuiește. Cu lăutari s-aducem fata, Cu vin și chef, precum e data. COȘBUC, P. I 241. Stați... pînă merg eu... să mă gat, cum e data să meargă omul RETEGANUL, P. III 9. 2. (Popular) Soartă, destin. Eu n-am mumă, tu n-ai tată, Amîndoi sîntem d-o dată. BIBICESCU, P. P. 25. ◊ Expr. Așa-i (sau așa i-a fost) data (cuiva) = așa-i soarta (cuiva), așa i-a fost (cuiva) sortit, scris. Așa-i data fetelor Să scrie cătanelor. HODOȘ, P. P. 208.

dátă¹ (oară) s. f., g.-d. art. dắții; pl. dăți

dátă³ (zi, cifră, element matematic) s. f., g.-d. art. dátei; pl. dáte

dátă² (obicei, soartă) (reg.) s. f.

dátă (calendaristică, a unei probleme) s. f., pl. dáte

dátă (momentul unei întâmplări, oară) s. f., g.-d. art. dății; pl. dăți

dátă (soartă, obicei) s. f.

DÁTĂ s. 1. (înv.) veleat. (La ce ~ s-a întâmplat evenimentul?) 2. termen, timp, vreme, zi, (pop.) soroc, (înv.) sorocire, veleat. (La ~ hotărâtă...) 3. v. oară. 4. v. rând, (reg.) vers. (În trei dăți am fost pe deal.)

DÁTĂ s. v. datină, destin, fatalitate, fel, menire, noroc, obicei, predestinare, rânduială, soartă, tradiție, ursită, uz, uzanță, zodie.

DÁTĂ s.f. Timp în care s-a petrecut, s-a făcut sau trebuie să se facă ceva; indicația acestui timp. [< fr. date, it. data].

DÁTĂ s. f. 1. timp în care s-a petrecut sau urmează să se facă ceva; indicația acestui timp. 2. (mat.) număr, mărime, relație etc. care servește la rezolvarea unei probleme. 3. (pl.) informații referitoare la ceva. (< fr. date)

dată (dắți), s. f. – 1. Oară, rînd. – Dintr-o dată, brusc. – Pe dată, imediat. – 2. Soartă, destin. De la dat, part. de la a da (după Tiktin, direct din lat. data); pentru al doilea sens, cf. lat. fata, rom. zisa, scrisa. Cu acest ultim sens formează și pl. date. Se întîlnește cu dată, s. f. (timpul precis al unui eveniment), din fr. date, și dată, s. f. (dat, antecedent), traducere a fr. donnée. Comp. altădată, adv. (odinioară), care se distinge de obicei de altă dată (în alt rînd; încă o dată); deocamdată, adv. (pentru moment); deodată, adv. (dintr-o dată, brusc; simultan); vreodată, adv. (uneori); niciodată, adv. (nicicînd); îndată, adv. (imediat). – Din rom. provine rut. data „rație” (Candrea, Elemente, 407).

DÁTĂ¹ ~e f. 1) Timpul precis când s-a produs sau urmează să se producă un fapt, un eveniment. ~ istorică. 2) Indicație a acestui timp pe un act. 3) la pl. Fapte concrete cunoscute care servesc drept punct de plecare pentru cercetarea unei probleme sau pentru a trage o concluzie. ~e științifice. /<fr. date

DÁTĂ² dăți f. Fiecare dintre cazurile când se produce o întâmplare sau un fapt care se repetă; oară. O singură ~. Ultima ~. ◊ De altă ~ din trecut; de cândva. O ~ pentru totdeauna definitiv; categoric. De fiecare ~ de câte ori are loc. De ~a aceasta în cazul de față. /<fr. date

dată f. 1. deseamnă momentul, timpu lui sau repetițiunea-i: întâia-dată, altă dată; pe dată, la moment; 2. fig. soartă: așa le-a fost dată; 3. pl. noțiuni ce servă de bază unui raționament, unei cercetări: datele fundamentale ale discuțiunii; 4. timpul preciz când s’a făcut sau e să se facă ceva. [Lat. DATA; sensurile 3 și 4 reproduc pe ale fr. donnée și date].