SIMULTAN, -Ă, simultani, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre acțiuni, fenomene și evenimente) Care are loc în același timp cu altul sau cu altele; concomitent. 2. S. n. Demonstrație a unui șahist cu o clasificare superioară care joacă în același timp cu mai mulți adversari de categorie inferioară. [Var.: (înv.) simultaneu, -ee adj.] – Din germ. simultan, fr. simultane, lat. simultaneus.

simultan, ~ă [At: NEGULICI / V: (înv) ~eu / Pl: ~i, ~e / E: lat simultaneus, fr simultané] 1-2 a, av (Care există sau se desfășoară) în același interval de timp Si: concomitent (2), paralel, sincronic (1-2), sincron (1-2) Vz deodată, împreună, totdeodată, totodată. 3 sn Demonstrație la șah unde se joacă în același timp, cu mai mulți adversari de categorie inferioară.

SIMULTAN, -Ă, simultani, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre acțiuni, fenomene și evenimente) Care are loc în același timp cu altul sau cu altele; concomitent. 2. S. n. Demonstrație a unui șahist cu o clasificare superioară care joacă în același timp cu mai mulți adversari de categorie inferioară. [Var.: (înv.) simultaneu, -ee adj.] – Din germ. simultan, fr. simultané, lat. simultaneus.

SIMULTAN, -Ă, simultani, -e, adj. (Despre acțiuni, evenimente și stări, în opoziție cu succesiv) Care se petrece sau există înacelași moment (cu altul sau cu altele); concomitent. Prezența simultană a norilor și a lunii pe cer prilejuiește lumii spectacolul ei cel mai încărcat de o grea, aproape insuportabilă frumusețe. BOGZA, C. O. 52. ◊ (Adverbial) Din vreo sută de gîturi izbucni aproape simultan și furtunos același «huo» revoltat, pe cînd Trifon Guja, apucînd o piatră, o zvîrli după automobilul ce se depărta scrișnind. REBREANU, R. II 45. ♦ (Sistem de) ecuații simultane = (sistem de) ecuații în care mai multe necunoscute intervin deodată în mai multe ecuații. – Variantă: (rar) simultaneu, -ee (MACEDONSKI, O. IV 136) adj.

SIMULTAN, -Ă adj. Care se petrece, care are loc în același timp; concomitent. // s.n. Demonstrație a unui șahist cu o clasificare superioară, care joacă în același timp cu mai mulți adversari de categorie inferioară. [Var. simultaneu, -ee adj. / < fr. simultané, cf. lat. t. simultaneus < simul – în același timp].

SIMULTAN, -Ă I. adj. (și adv.) în același timp; concomitent. II. s. n. demonstrație a unui șahist care joacă în același timp cu mai mulți adversari. (< germ. simultan, fr. simultané, lat. simultaneus)

SIMULTAN ~ă (~i, ~e) și adverbial (despre evenimente, acțiuni etc.) Care se raportează la același moment temporal; în același timp; concomitent. /<lat. simultaneus, fr. simultane

simultan a. se zice de două sau mai multe acțiuni cari se fac în acelaș timp.

simultaneu, ~ee a vz simultan

SIMULTANEU, -EE adj. v. simultan.

*simultanéŭ, -ée adj. (fr. simultanée, mlat. simultáneus, d. lat. simul, în acelașĭ timp, împreună). Făcut în acelașĭ timp: salve simultanee. Adv. Tunurile s’aŭ descărcat simultaneu. – Și simultan.

simultan¹ adj. m., pl. simultani; f. simultană, pl. simultane

simultan¹ adj. m., pl. simultani; f. simultană, pl. simultane

simultan adj. m., pl. simultani; f. sg. simultană, pl. simultane

SIMULTAN adj., adv. 1. adj. v. concomitent. 2. adv. v. concomitent. 3. adv. v. odată.

SIMULTAN adj., adv. 1. adj. concomitent, paralel, sincron, sincronic. (Fenomene ~.) 2. adv. concomitent, paralel, totdeodată, totodată, (înv.) împreună. (~ să începem și aprovizionarea.) 3. adv. concomitent, odată, (pop.) deodată. (Vorbesc ~.)

Simultan ≠ succesiv