2 intrări

33 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DĂRMÁT, -Ă adj. v. dărâmat.

DĂRÂMÁ, dărấm, vb. I. Tranz. 1. A doborî, a culca la pământ, fig. a distruge, a nimici, a risipi. ♦ Refl. A se prăbuși, a se surpa; a se ruina, a se dărăpăna (1). ♦ A demola o clădire (veche). 2. (Rar) A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. ♦ (Reg.) A cosi iarbă, cereale etc. [Var.: (reg.) dărmá vb. I] – Lat. *deramare.

DĂRÂMÁ, dărấm, vb. I. Tranz. 1. A doborî, a culca la pământ, fig. a distruge, a nimici, a risipi. ♦ Refl. A se prăbuși, a se surpa; a se ruina, a se dărăpăna (1). ♦ A demola o clădire (veche). 2. (Rar) A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. ♦ (Reg.) A cosi iarbă, cereale etc. [Var.: (reg.) dărmá vb. I] – Lat. *deramare.

DĂRÂMÁT, -Ă, dărâmați, -te, adj. 1. Prăbușit, surpat; ruinat; fig. nimicit, distrus. 2. (Despre copaci) Cu ramurile, cu frunzele rupte. [Var.: (reg.) dărmát, -ă adj.] – V. dărâma.

DĂRÂMÁT, -Ă, dărâmați, -te, adj. 1. Prăbușit, surpat; ruinat; fig. nimicit, distrus. 2. (Despre copaci) Cu ramurile, cu frunzele rupte. [Var.: (reg.) dărmát, -ă adj.] – V. dărâma.

DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

dărâmá [At: DA ms / V: (reg) ~rmá / Pzi: ~dărâm / E: lat deramare] 1 vt A culca la pământ Si: a doborî. 2 vt (Fig) A distruge. 3 vr A se prăbuși. 4 vr A se ruina. 5 vt A demola o clădire (veche). 6 vt (Rar) A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. 7 vt (Reg) A cosi iarbă, cereale etc.

dărâmat1 sn [At: MDA ms / V: ~rm~ / Pl: ~uri / E: dărâma] 1-6 Dărâmare (1-6)

dărâmat2, ~ă a [At: DA ms / V: (reg) ~rm~ / Pl: ~ați, ~e / E: dărâma] 1 Doborât2. 2 (Fig) Distrus2. 3 Prăbușit2. 4 Ruinat2. 5 (D. clădiri) Demolat2. 6 (D. copaci) Cu ramurile, cu frunzele rupte.

DĂRÎMÁ, dărîm, vb. I. 1. Tranz. A doborî la pămînt, a distruge, a nimici. Șuvoaiele cutremurau codrii, dărîmînd arborii, împleticindu-i. CAMILAR, T. 60. Așezați unul lîngă altul, cît e abatajul de lung, minerii fac tot ce le e în putință să dărîme cît mai repede peretele de cărbune pe care îl au în față. BOGZA, V. J. 118. Se desfășurau fînațuri pe care brumele și omăturile le dărîmau necosite. SADOVEANU, Z. C. 70. (Fig.) Răspunsul lui Andrei îi dărîmă ultima icoană din suflet. CAMIL PETRESCU, T. I 160. ◊ Refl. pas. Făcu semn și corturile se dărîmară. SADOVEANU, Z. C. 275. ♦ Refl. A se prăvăli, a se surpa, a se ruina, a se dărăpăna. În loc să-și vază de casă, că se dărîmă, cumpără cai. PREDA, Î. 115. Părea că se dărîmă sala de aplauze. CAMIL PETRESCU, T. II 546. ◊ (Poetic) Prin stihii ce prind să se dărîme, Farul meu va lumina cu sînge. BENIUC, V. 41. ♦ A desface cu îngrijire o construcție pentru a folosi din nou materialul. 2. Refl. (Despre oameni) A cădea la pămînt, a se prăbuși; a se răsturna. Trăgîndu-se un pas înapoi, s-a dărîmat dintr-o dată, secat de puteri, pe ușa casei boierești. GALAN, Z. R. 212. Nu fără demnitate, șătrarul se dărîmă la pămînt. SADOVEANU, Z. C. 38. 3. Tranz. (Rar) A tăia, a rupe, a da jos (ramuri, frunze, fructe) dintr-un copac; p. ext. a distruge un copac (rupîndu-i ramurile, frunzele). ♦ (Cu privire la iarbă, cereale etc.) A tăia cu coasa; a cosi. – Variantă: (regional) dărma, darm (BENIUC, V. 127, CREANGĂ, A. 112, ALECSANDRI, P. II 143, KOGĂLNICEANU, S. 215), vb. I.

DĂRÎMAT, -Ă, dărîmați, -te, adj. 1. Prăbușit, surpat, distrus, nimicit, ruinat. Trecătorul se rătăcea... printre garduri de nuiele, zăplazuri dărîmate, ziduri risipite. SADOVEANU, Z. C. 79. Rădăcini rămase în malurile dărîmate ca niște gheare de dihanie. GALACTION, O. I 107. Pe zidul dărîmat... crește în fiecare an o iederă. CAMIL PETRESCU, T. II 580. Vede casa-i părintească și cu strașinile-i late Pe sub care se agață cuiburile dărîmate. MACEDONSKI, O. I 86. ◊ Fig. (Adverbial) Mai bine vînd pămîntul, vorbește dărîmat tata. STANCU, D. 99. ♦ (Despre construcții) Desfăcut cu îngrijire pentru a folosi din nou materialul. 2. (Despre copaci) Din care s-au tăiat, s-au rupt ramuri, frunze etc. – Variantă: (regional) dărmát, -ă adj.

A SE DĂRÂMÁ pers. 3 se dărâmă intranz. 1) (despre construcții) A se deteriora, căzând la pământ (sub acțiunea anumitor factori dăunători); a se distruge; a se ruina. 2) (despre terenuri, maluri) A se desprinde de masiv, alunecând la vale; a se nărui; a se surpa; a se ponorî. /<lat. deramare

A DĂRÂMÁ dărâm tranz. A face să se dărâme. /<lat. deramare

dărâmà v. 1. a da jos, a face să cază bucată cu bucată: a dărâma o casă; 2. fig. a strica, a ruina: a dărâmat pe mulți oameni. [Lat. *DERAMARE (din RAMUS, cracă), a da jos ramurile unui arbore: termen horticol generalizat în limbă (cf. dărâmătură, care a conservat în parte sensul primitiv)].

dărmà v. (poetic) a dărâma: se darmă munți, cetatea se darmă AL.

dărî́m și dărám, a -îmá și (ob.) -ămá v. tr. (lat. *de-rámo, -áre, a da jos ramurile, d. râmus, ramură. Formele cu acc. pe tulpină aŭ a orĭ î, iar cele-lalte ă, rar î. Cp. cu fărîm). Daŭ jos ramurile: am cules nucile fără să dărîm nucu. Dobor, daŭ jos distrugînd (vorbind de zidurĭ și de alte construcțiuni): a dărăma casa, zidu, podu. Dobor, răpun, trîntesc: sacu mă dărăma de greu ce e. Fig. Înving pin uneltirĭ: a dărăma un adversar politic. – Rar și lit. darm, a dărma (nord), ca sfarm.

arată toate definițiile

Intrare: dărâma
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dărâma
  • dărâmare
  • dărâmat
  • dărâmatu‑
  • dărâmând
  • dărâmându‑
singular plural
  • dărâ
  • dărâmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dărâm
(să)
  • dărâm
  • dărâmam
  • dărâmai
  • dărâmasem
a II-a (tu)
  • dărâmi
(să)
  • dărâmi
  • dărâmai
  • dărâmași
  • dărâmaseși
a III-a (el, ea)
  • dărâ
(să)
  • dărâme
  • dărâma
  • dărâmă
  • dărâmase
plural I (noi)
  • dărâmăm
(să)
  • dărâmăm
  • dărâmam
  • dărâmarăm
  • dărâmaserăm
  • dărâmasem
a II-a (voi)
  • dărâmați
(să)
  • dărâmați
  • dărâmați
  • dărâmarăți
  • dărâmaserăți
  • dărâmaseți
a III-a (ei, ele)
  • dărâ
(să)
  • dărâme
  • dărâmau
  • dărâma
  • dărâmaseră
verb (VT22)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dărma
  • dărmare
  • dărmat
  • dărmatu‑
  • dărmând
  • dărmându‑
singular plural
  • darmă
  • dărmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dărm
(să)
  • dărm
  • dărmam
  • dărmai
  • dărmasem
a II-a (tu)
  • dărmi
(să)
  • dărmi
  • dărmai
  • dărmași
  • dărmaseși
a III-a (el, ea)
  • darmă
(să)
  • darme
  • dărme
  • dărma
  • dărmă
  • dărmase
plural I (noi)
  • dărmăm
(să)
  • dărmăm
  • dărmam
  • dărmarăm
  • dărmaserăm
  • dărmasem
a II-a (voi)
  • dărmați
(să)
  • dărmați
  • dărmați
  • dărmarăți
  • dărmaserăți
  • dărmaseți
a III-a (ei, ele)
  • darmă
(să)
  • darme
  • dărme
  • dărmau
  • dărma
  • dărmaseră
Intrare: dărâmat
dărâmat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dărâmat
  • dărâmatul
  • dărâmatu‑
  • dărâma
  • dărâmata
plural
  • dărâmați
  • dărâmații
  • dărâmate
  • dărâmatele
genitiv-dativ singular
  • dărâmat
  • dărâmatului
  • dărâmate
  • dărâmatei
plural
  • dărâmați
  • dărâmaților
  • dărâmate
  • dărâmatelor
vocativ singular
plural
dărmat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dărmat
  • dărmatul
  • dărmatu‑
  • dărma
  • dărmata
plural
  • dărmați
  • dărmații
  • dărmate
  • dărmatele
genitiv-dativ singular
  • dărmat
  • dărmatului
  • dărmate
  • dărmatei
plural
  • dărmați
  • dărmaților
  • dărmate
  • dărmatelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dărâma dărma

  • 1. A culca la pământ.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: doborî poligni attach_file 5 exemple
    exemple
    • Șuvoaiele cutremurau codrii, dărîmînd arborii, împleticindu-i. CAMILAR, T. 60.
      surse: DLRLC
    • Așezați unul lîngă altul, cît e abatajul de lung, minerii fac tot ce le e în putință să dărîme cît mai repede peretele de cărbune pe care îl au în față. BOGZA, V. J. 118.
      surse: DLRLC
    • Se desfășurau fînațuri pe care brumele și omăturile le dărîmau necosite. SADOVEANU, Z. C. 70.
      surse: DLRLC
    • figurat Răspunsul lui Andrei îi dărîmă ultima icoană din suflet. CAMIL PETRESCU, T. I 160.
      surse: DLRLC
    • pasiv Făcu semn și corturile se dărîmară. SADOVEANU, Z. C. 275.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.2. reflexiv A se prăbuși, a se surpa; a se ruina, a se dărăpăna.
      exemple
      • În loc să-și vază de casă, că se dărîmă, cumpără cai. PREDA, Î. 115.
        surse: DLRLC
      • Părea că se dărîmă sala de aplauze. CAMIL PETRESCU, T. II 546.
        surse: DLRLC
      • poetic Prin stihii ce prind să se dărîme, Farul meu va lumina cu sînge. BENIUC, V. 41.
        surse: DLRLC
    • 1.3. A demola o clădire (veche).
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: demola
      • diferențiere A desface cu îngrijire o construcție pentru a folosi din nou materialul.
        surse: DLRLC
  • 2. reflexiv (Despre oameni) A cădea la pământ, a se prăbuși; a se răsturna.
    exemple
    • Trăgîndu-se un pas înapoi, s-a dărîmat dintr-o dată, secat de puteri, pe ușa casei boierești. GALAN, Z. R. 212.
      surse: DLRLC
    • Nu fără demnitate, șătrarul se dărîmă la pămînt. SADOVEANU, Z. C. 38.
      surse: DLRLC
  • 3. rar A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: rupe tăia
    • 3.1. prin extensiune A distruge un copac (rupându-i ramurile, frunzele).
      surse: DLRLC
    • 3.2. regional A cosi iarbă, cereale etc.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cosi

etimologie:

dărâmat dărmat

  • exemple
    • Trecătorul se rătăcea... printre garduri de nuiele, zăplazuri dărîmate, ziduri risipite. SADOVEANU, Z. C. 79.
      surse: DLRLC
    • Rădăcini rămase în malurile dărîmate ca niște gheare de dihanie. GALACTION, O. I 107.
      surse: DLRLC
    • Pe zidul dărîmat... crește în fiecare an o iederă. CAMIL PETRESCU, T. II 580.
      surse: DLRLC
    • Vede casa-i părintească și cu strașinile-i late Pe sub care se agață cuiburile dărîmate. MACEDONSKI, O. I 86.
      surse: DLRLC
    • figurat (și) adverbial Mai bine vînd pămîntul, vorbește dărîmat tata. STANCU, D. 99.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.2. (Despre construcții) Desfăcut cu îngrijire pentru a folosi din nou materialul.
      surse: DLRLC
  • 2. (Despre copaci) Cu ramurile, cu frunzele rupte.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • vezi dărâma
    surse: DEX '98 DEX '09