2 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

crezut1 sn [At: N. COSTIN, ap. LET. I2, 106 / Pl: (rar) ~e / E: crede] 1 (Îla) De ~ Vrednic de încredere. 2 (Îal) Care poate fi acceptat. 3-4 (Îe; îlav) (A da ceva) pe ~e (A da ceva) pe credit.

crezut2, ~ă [At: PSALT. HUR., ap. PSALT. 300 / Pl: ~uți, ~e / E: crede] 1 a în care poți crede (1). 2 a Căruia poți să-i dai încredere. 3 a Pe care te poți bizui. 4 a Care merită încredere. 5 a Bănuit. 6 a (Reg) Închipuit. 7 a (Reg) Încrezut. 8-9 smf, a (Nob) (Persoană) care crede (1).

crezut, -ă adj. Care se crede mult (maĭ ales frumos), încrezut. Vechĭ. Credincĭos: slugă bună și crezută (Nec. 2, 403).

CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere.

CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere.

crede [At: COD. VOR. 29/12 / Pzi: cred și (reg) crez, Cj 3: să ~ea și (reg) să ~ează, Im: ~ede și ~ezi, Ps: ~ezui, Pt: ~ezut, Gz: ~ezând / E: ml credo, -ere] 1 vt (Iuz) A însărcina pe cineva cu ceva. 2 vt (Iuz) A încredința cuiva ceva. 3 vt (Îoc a se îndoi) A fi încredințat de adevărul unui lucru Si: a se încrede, a se încredința. 4 vt (Iuz; elipsă pentru crede că n-am) Se spune cerșetorilor când nu li se dă pomană. 5 vt (Îe) Cred și eu! Nu mă mir. 6 vt (Îae) Desigur. 7-8 vi (Cu pp în) A da crezare (30-31) cuiva. 9 vi (Cu pp în) A avea încredere în cineva. 10 vi (Cu pp în) A se bizui pe cineva. 11 vt(a) A admite adevărul a ceva. 12 vt(a) A accepta părerea cuiva. 13 vt(a) A înțelege pe cineva. 14 vi (Îe) A nu ~ ochilor (sau, înv, ochii) A nu crede ceea ce se vede. 15 vi (Îe) A (nu)-i veni a ~ A (nu) putea să creadă (3) ceva. 16 vt(a) (Îe) (Să vezi și) să nu crezi! Este de necrezut! 17 vt(a) (Îvp; pzi) Zău! 18 vt(a) (Ban; îf -ezi!) Crede-mă! 19 vt A considera că... 20 vt A i se părea că... 21 vt A-și închipui că... 22 vt(a) (Pzi 2; int) Oare? 23 vi (Îe) Cine te crezi? Ce părere ai? 24 vi (Îae) Ești înfumurat. 25 vi A avea milă de cineva. 26 vi A avea înțelegere pentru suferința cuiva. 27 vi A lua în seamă necazul cuiva. 28 vi (Cu pp în) A ține foarte mult la ceva. 29-30 vi (Cu pp în) A avea un cult pentru cineva sau ceva. 31-32 vi A-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 33 vi A crede în Dumnezeu și a accepta preceptele religioase. 34 vt A presupune. 35 vt A bănui. 36 vt A spera. 37-38 vt A lua drept altceva sau altcineva decât este în realitate. 39 vr A se considera. 40 vr (Pex) A se socoti altfel decât este în realitate. 41 vr (Pex) A avea despre sine părere exagerat de bună.

CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. (Urmat de o completivă directă) A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. Cum o văzură ei, crezînd că este un voinic, unul îi zise... ISPIRESCU, L. 19. Crede și d-ta, mătușă, că, de-i face pe treabă, n-are să-ți fie degeaba. CREANGĂ, P. 172. Cred că ne vom putea înțelege ușor împreună. ALECSANDRI, T. I 283. Maică... Ești bătrînă și nu crezi... Că dintr-o sută ș-o mie Numai una-mi place mie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 100. ◊ (Cu privire la spusele cuiva, p. ext. la persoana care spune) Și, văzînd că nu o crede, îi dete înscris cu sîngele său. ISPIRESCU, L. 5. Te crede moșul, nepoate. CREANGĂ, P. 211. Spune, bade, spune verde, Că minciună eu n-oi crede! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237. ◊ Absol. Vedea cu ochelarii și tot nu vrea să creadă. MACEDONSKI, O. I 49. În sfîrșit, i-am căzut la genunchi... Am plîns chiar, crezi tu? ALECSANDRI, T. I 423. (Foarte des în basme) Mai mincinos cine nu crede. ISPIRESCU, L. 1. (La imperativ, ca scuză către un cerșitoi căruia nu i se dă nimic) Crede, moșule, crede... Mîine,. babo, mîine... Au fost și ieri aci și tot așa li s-a spus; să creadă că nu li se poate da un bănuț. PAS, Z. I 51. ◊ Expr. Cred și eu = se înțelege de la sine, nu-i de mirare că-i așa. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. (Urmat de determinări în dativ sau introduse prin prep. «la») A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător (pentru durerea sau suferința cuiva). Baia, acum cred eu frăține-meu. CREANGĂ, P. 188. Cine a iubit ca mine va crede durerii mele. CONACHI, P. 100. L-așa oameni pătimași Poate crede cinevași... PANN, P. V. III 12. Frunză verde-a mărului, Nu crede feciorului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 276. ◊ Loc. adj. și adv. De necrezut = cum nu-ți poți închipui, de neînchipuit. Nu știa carte, însă ținea cu o rînduială de necrezut socotelile gospodăriei. CAMILAR, TEM. 63. ◊ Expr. A nu-î crede (cuiva) = a nu-i fi milă (de cineva). Iată moartea vine, Vine, se răpede, Și nime nu-mi crede! ALECSANDRI, P. P. 118. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. Nu-i venea să-și creadă urechilor, și totuși Vasile nu rostise nici un neadevăr. C. PETRESCU, A. 387. Să giudece și cucoana Chirița ca d-ta... dar parcă nu-mi vine a crede. ALECSANDRI, T. I 156. 4. Tranz. (Urmat de o completivă directă) A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. A crezut Că moare-n cîmp aci. COȘBUC, P. I 231. Eu cred că tot ce-i a mămucăi e și al nostru. CREANGĂ, P. 9. Nu crede că în lume, singurel și rătăcit, Nu-i găsi un suflet tînăr ce de tine-i îndrăgit. EMINESCU, O. I 80. Și tu, bade, crezi că eu Mă topesc de dorul tău? JARNÍK-BÎRSEANU, 229. ◊ Expr. Îmi vine a crede că... v. veni. ◊ (Complementul indică o persoană) Îl cred în stare de orice. DAVIDOGLU, M. 15. ♦ A considera pe cineva altfel decît este în realitate. Tot mă crezi copil! DAVIDOGLU, M. 8. Nu te-aș fi crezut așa slab de înger. CREANGĂ, P. 222. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerată în bine, a se socoti mai mult decît este în realitate; a fi îngîmfat. Vezi, ăsta e cusurul tăuprea te crezi! CARAGIALE, O. II 125. ♦ A spera. Ai îndrăznit a crede că iar mă vei putea înșela. NEGRUZZI, S. 141. 4. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «tra») A avea încredere deplină în cineva «au în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. Cred în dimineața acestui început Și-n flamura întinsă spre luminosul mîine. TULBURE, V. R. 26. De crezi în poezie... De crezi în tinereță... De crezi în al tău frate... ALECSANDRI, P. I 130. Nici vorba le asculta, Nici în vorba lor credea. TEODORESCU, P. P. 432. 5. Intranz. (În concepțiile mistico-religioase) A admite existenți lui dumnezeu și a primi dogmele bisericii; a avea o credință religioasă, (Urmat de determinări introduse prin prep. «în») Grecii antici credeați în zei.Prez. ind. și: (regional) crez (CARAGIALE, O. VII 11).

A SE CRÉDE mă cred intranz. A avea o părere exagerată despre calitățile proprii; a fi încrezut. /<lat. credere

A CRÉDE cred 1. tranz. 1) A accepta ca fiind adevărat sau posibil. ~ cele spuse.Cred și eu se înțelege de la sine. 2) (de regulă, urmat de o completivă) A găsi de cuviință; a socoti; a considera; a gândi. 3) A prețui printr-o judecată favorabilă; a considera; a socoti; a aprecia. Acest semn îl credem de bun augur. 4) (persoane) A trata cu îngăduință, cunoscând situația; a înțelege. 2. intranz. 1) A avea (toată) nădejdea; a se încrede. 2) A avea o anumită credință religioasă; a fi credincios. /<lat. credere

CREDE vb. (Mold.) A preda, a încredința. Mai cu credință iastă cuiva trupul fără vas ocheanului a-și crede decît norocul. CI, 97. Marginea împărățiii și hotarul cel mai în fruntea a tuturor tătarilor în mînă străină nu-l putea creade. CANTEMIR, HR. Etimologie: lat. credere.

crede v. 1. a fi convins că un lucru e adevărat: sătulul nu crede celui flămând; 2. a avea încredere în cineva, a urma sfaturilor sale: crede ce-ți spun; 3. a socoti, a presupune: cred că vei reuși; 4. a avea credință: a crede în D-zeu; 5. a avea o părere (adesea exagerată) despre sine: el se crede. [Lat. CREDERE].

cred (est) și crez (vest), a crede v. tr. (lat. crédere, it. crédere, pv. crezer, creire, fr. croire, sp. creer, pg. crer.Crezĭ, să creadă. V. perd, vînd). Sînt convins că e adevărat: cred o legendă, cred că e aci. Îmĭ închiouĭ, judec, socotesc: lumea-l crede prost, crede că e prost. V. intr. Daŭ crezare: sătulu nu crede celuĭ flămînd (Prov.). Am credință: a crede în Dumnezeŭ. V. refl. Am cea maĭ bună ideĭe de mine, îs fudul: te prea crezĭ, măĭ prostule!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger. crezấnd; part. crezút

créde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. créd, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 sg. și pl. creádă; part. crezút

crede (ind. prez. 1 sg. cred, conj. creadă)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CRÉDE vb. 1. v. considera. 2. a considera, a găsi, a socoti, a vedea. (Această circumstanță o ~ de bun augur.) 3. a se considera, a se închipui, a se socoti, a se vedea, (pop.) a se ține. (Se ~ inteligent.) 4. v. bănui. 5. a presupune, a socoti, (franțuzism) a prezuma, (reg.) a probălui, (înv.) a supoza. (~ că vom pleca în două zile.) 6. v. aștepta. 7. v. părea. 8. v. spera. 9. v. încrede.

CREDE vb. 1. a aprecia, a chibzui, a considera, a găsi, a gîndi, a judeca, a opina, a socoti, (pop.) a chiti, a cugeta, (înv.) a cunoaște, a număra. (Eu ~ că așa trebuie să facem.) 2. a considera, a găsi, a socoti, a vedea. (Această circumstanță o ~ de bun augur.) 3. a se considera, a se închipui, a se socoti, a se vedea, (pop.) a se ține. (Se ~ inteligent.) 4. a bănui, a ghici, a gîndi, a-și imagina, a-și închipui, a întrezări, a presupune, a prevedea, a socoti, a ști, a visa, (rar) a prevesti, (înv. și reg.) a nădăi, (reg.) a chibzui, a probălui, (fig.) a mirosi. (Cine ar fi ~ că se va întîmpla astfel?) 5. a presupune, a socoti, (franțuzism) a prezuma, (reg.) a probălui, (înv.) a supoza. (~ că vom pleca în două zile.) 6. a (se) aștepta, a-și imagina, a-și închipui. (Ce ~ că ai să vezi?) 7. a-și imagina, a-și închipui, a i se năzări, a i se părea, (înv. și pop.) a i se năluci. (Tu ~ numai că l-ai văzut!) 8. a nădăjdui, a spera, (înv. și reg.) a se nădăi. (A început a ~ că va fi liniștit.) 9. a se încrede. (~ în tine!)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

créde (-d, -ezút), vb.1. A socoti, a-și imagina, a-și închipui. – 2. A fi de părere. – 3. A avea încredere. – 4. A avea credință religioasă. – 5. A da credit părerii altcuiva. – 6. A înțelege, a compătimi, a fi înțelegător față de durerea cuiva. – 7. (Refl.) A fi îngîmfat, a avea o părere bună despre sine. – Mr. cred, cridzui, credere, istr. credu. Lat. crēdĕre (Pușcariu 411; Candrea-Dens., 404; REW 2307; DAR); cf. it. credere, prov., v. cat. creire, fr. croire, sp. creer, port. crer.Der. crez, s. n. (totalitatea principiilor cuiva, concepția de viață); crezut, s. m. (persoană de încredere; împuternicit); necrezut, adj. (incredibil); crezător, adj. (încrezător; credul); crezare, s. f. (încredere); crezămînt, s. n. (încredere, credit); încrede, vb. (a încredința ceva cuiva; rar, a asigura; înv., a converti, a convinge; refl., a avea încredere, a avea siguranță, a spera); încrezut, adj. (încrezător; fidel; mîndru, înfumurat); încrezător, adj. (încrezător, credul); neîncrezător, adj. (incredul; bănuitor); încredere, s. f. (siguranță, credință; credulitate); neîncredere, s. f. (lipsă de încredere, suspiciune); încrezămînt, s. n. (înv., credință). Cf. credință. Der. neol. creanță, s. f. (credit), din fr. créance; credență, s. f. (înv., bufet, mobilă), din it. credenza, sec. XVIII; în Trans., cu var. înv. credenț, din germ. Kredenz(tisch); credit, s. n., din it. credito, fr. crédit; credita, vb., din fr. créditer; (a)creditivă, s. f., din germ. Akkreditiv; creditor, s. m., din it. creditore; credul, adj., din fr. crédule; credulitate, s. f., din fr.; incredul, adj.; credibilitate, s. f.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CREDO QUIA ABSURDUM (EST) (lat.) cred fiindcă este absurd – Variantă sub care a intrat în circulație un paradox formulat de Tertulian („De carne Christi”, 5) invocat uneori în favoarea credinței oarbe, fără temei rațional.

arată toate definițiile

Intrare: crezut
crezut adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • crezut
  • crezutul
  • crezutu‑
  • crezu
  • crezuta
plural
  • crezuți
  • crezuții
  • crezute
  • crezutele
genitiv-dativ singular
  • crezut
  • crezutului
  • crezute
  • crezutei
plural
  • crezuți
  • crezuților
  • crezute
  • crezutelor
vocativ singular
plural
Intrare: crede
verb (VT607)
Surse flexiune: DOOM 2
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • crede
  • credere
  • crezut
  • crezutu‑
  • crezând
  • crezându‑
singular plural
  • crezi
  • crede-
  • credeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cred
  • crez
(să)
  • cred
  • crez
  • credeam
  • crezui
  • crezusem
a II-a (tu)
  • crezi
(să)
  • crezi
  • credeai
  • crezuși
  • crezuseși
a III-a (el, ea)
  • crede
(să)
  • crea
  • crea
  • credea
  • crezu
  • crezuse
plural I (noi)
  • credem
(să)
  • credem
  • credeam
  • crezurăm
  • crezuserăm
  • crezusem
a II-a (voi)
  • credeți
(să)
  • credeți
  • credeați
  • crezurăți
  • crezuserăți
  • crezuseți
a III-a (ei, ele)
  • cred
(să)
  • crea
  • crea
  • credeau
  • crezu
  • crezuseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

crede

  • 1. tranzitiv A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 11 exemple
    exemple
    • Cum o văzură ei, crezînd că este un voinic, unul îi zise... ISPIRESCU, L. 19.
      surse: DLRLC
    • Crede și d-ta, mătușă, că, de-i face pe treabă, n-are să-ți fie degeaba. CREANGĂ, P. 172.
      surse: DLRLC
    • Cred că ne vom putea înțelege ușor împreună. ALECSANDRI, T. I 283.
      surse: DLRLC
    • Maică... Ești bătrînă și nu crezi... Că dintr-o sută ș-o mie Numai una-mi place mie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 100.
      surse: DLRLC
    • Și, văzînd că nu o crede, îi dete înscris cu sîngele său. ISPIRESCU, L. 5.
      surse: DLRLC
    • Te crede moșul, nepoate. CREANGĂ, P. 211.
      surse: DLRLC
    • Spune, bade, spune verde, Că minciună eu n-oi crede! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237.
      surse: DLRLC
    • absolut Vedea cu ochelarii și tot nu vrea să creadă. MACEDONSKI, O. I 49.
      surse: DLRLC
    • În sfîrșit, i-am căzut la genunchi... Am plîns chiar, crezi tu? ALECSANDRI, T. I 423.
      surse: DLRLC
    • adesea în basme Mai mincinos cine nu crede. ISPIRESCU, L. 1.
      surse: DLRLC
    • (la) imperativ (Ca scuză către un cerșitor căruia nu i se dă nimic) Crede, moșule, crede... Mîine,. babo, mîine... Au fost și ieri aci și tot așa li s-a spus; să creadă că nu li se poate da un bănuț. PAS, Z. I 51.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. expresie Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. intranzitiv A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 4 exemple
    exemple
    • Ba ia, acum cred eu frăține-meu. CREANGĂ, P. 188.
      surse: DLRLC
    • Cine a iubit ca mine va crede durerii mele. CONACHI, P. 100.
      surse: DLRLC
    • L-așa oameni pătimași Poate crede cinevași... PANN, P. V. III 12.
      surse: DLRLC
    • Frunză verde-a mărului, Nu crede feciorului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 276.
      surse: DLRLC
    • 2.1. locuțiune adjectivală locuțiune adverbială De necrezut = cum nu-ți poți închipui, de neînchipuit.
      exemple
      • Nu știa carte, însă ținea cu o rînduială de necrezut socotelile gospodăriei. CAMILAR, TEM. 63.
        surse: DLRLC
    • 2.2. expresie A nu-i crede (cuiva) = a nu-i fi milă (de cineva).
      exemple
      • Iată moartea vine, Vine, se răpede, Și nime nu-mi crede! ALECSANDRI, P. P. 118.
        surse: DLRLC
    • 2.3. expresie A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
      exemple
      • Nu-i venea să-și creadă urechilor, și totuși Vasile nu rostise nici un neadevăr. C. PETRESCU, A. 387.
        surse: DLRLC
      • Să giudece și cucoana Chirița ca d-ta... dar parcă nu-mi vine a crede. ALECSANDRI, T. I 156.
        surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv A fi de părere, a-și închipui, a i se părea.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: părea socoti închipui attach_file 5 exemple
    exemple
    • A crezut Că moare-n cîmp aci. COȘBUC, P. I 231.
      surse: DLRLC
    • Eu cred că tot ce-i a mămucăi e și al nostru. CREANGĂ, P. 9.
      surse: DLRLC
    • Nu crede că în lume, singurel și rătăcit, Nu-i găsi un suflet tînăr ce de tine-i îndrăgit. EMINESCU, O. I 80.
      surse: DLRLC
    • Și tu, bade, crezi că eu Mă topesc de dorul tău? JARNÍK-BÎRSEANU, 229.
      surse: DLRLC
    • Îl cred în stare de orice. DAVIDOGLU, M. 15.
      surse: DLRLC
    • 3.1. expresie Îmi vine a crede că...
      surse: DLRLC
    • 3.2. A considera pe cineva altfel decât este în realitate.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
      exemple
      • Tot mă crezi copil! DAVIDOGLU, M. 8.
        surse: DLRLC
      • Nu te-aș fi crezut așa slab de înger. CREANGĂ, P. 222.
        surse: DLRLC
    • 3.3. reflexiv A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Vezi, ăsta e cusurul tău – prea te crezi! CARAGIALE, O. II 125.
        surse: DLRLC
    • exemple
      • Ai îndrăznit a crede că iar mă vei putea înșela. NEGRUZZI, S. 141.
        surse: DLRLC
  • 4. intranzitiv A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
    exemple
    • Cred în dimineața acestui început Și-n flamura întinsă spre luminosul mîine. TULBURE, V. R. 26.
      surse: DLRLC
    • De crezi în poezie... De crezi în tinereță... De crezi în al tău frate... ALECSANDRI, P. I 130.
      surse: DLRLC
    • Nici vorba le asculta, Nici în vorba lor credea. TEODORESCU, P. P. 432.
      surse: DLRLC
  • 5. intranzitiv A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie: