2 intrări

8 definiții

COROGÍT, -Ă adj. v. scorojit.

SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. 1. A se deteriora, a se strica (la suprafață). S-au scorojit copacii. STANCU, D. 217. ◊ Fig. Trupul trudit se scorojea, încît părea că numai haina îl susține în cutele metalizate. C. PETRESCU, C. V. 344. [Cerșetorul] părea sub leneșa ninsoare De-nghețul iernii scorojit. DEMETRESCU, O. 40. ◊ Tranz. Soarele și vînturile primăverii scorojiseră prea din timp fața țarinei, acoperind-o cu o scoarță sfărîmicioasă. MIHALE, O. 146. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sînt aplicate) A se coșcovi, a se burduși, a se coji. ◊ (Prin analogie) Piatra plesnea, se scorojea, și dintre fărămiturile ei se alegeau bucățile prețioase de aur. BOGZA, Ț. 14. – Variante: corojí, corogí vb. IV.

SCOROJÍT, -Ă, scorojiți, -te, adj. 1. Deteriorat, stricat la suprafață (de căldură sau de uscăciune). Mitru îi arătă cu privirea ușa scorojită din fund. CAMIL PETRESCU, O. II 134. Se afla la fund și un anume crimpei de curea mucedă, scorojită, străveche. C. PETRESCU, A. R. 195. O scîndură scurtă, scorojită și îngustă se cumpănea, în chip de poliță, pe două cuie lungi de lemn. HOGAȘ, M. N. 78. 2. (Despre vopsele, tencuieli, p. ext. despre scoarța copacilor) Coșcovit, cojit. Lîngă tulpina scorojită stătuse de atitea ori de vorbă cu logodnicul. BASSARABESCU, V. 100. Un lavoar vechi scorojit. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ◊ Fig. S-a mai uitat o clipă la fața aceea uscată și scorojită ca o scoarță de copac. POPA, V. 306. Cel mai bătrîn, un unchiaș scorojit, cu musteața pe oală... îndrăzni să vorbească. BART, S. M. 82. – Variante: corojít, -ă, corogít, -ă adj.

corogí, corogésc, vb. IV (reg.) a snopi în bătaie (pe cineva).

corogì v. a snopi în bătaie. [Lit. a sbârci pielea ca o coroagă].

scorogésc și corogésc (nord) și scorojesc (sud) v. tr. (d. coroagă și rudă cu rus. koróbitĭ și skorobitĭ, a încovoĭa). Fac să se îndoaĭe de căldură: soarele scorojește văpseaŭa, scîndurile. V. refl. Scîndurile s’au scorojit. – În Olt. corfesc și scorfesc (d. corfă, din aceĭașĭ orig.).

Intrare: corogit
corogit
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular corogit corogitul corogită corogita
plural corogiți corogiții corogite corogitele
genitiv-dativ singular corogit corogitului corogite corogitei
plural corogiți corogiților corogite corogitelor
vocativ singular
plural
Intrare: corogi
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) corogi corogire corogit corogind singular plural
corogește corogiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) corogesc (să) corogesc corogeam corogii corogisem
a II-a (tu) corogești (să) corogești corogeai corogiși corogiseși
a III-a (el, ea) corogește (să) corogească corogea corogi corogise
plural I (noi) corogim (să) corogim corogeam corogirăm corogiserăm, corogisem*
a II-a (voi) corogiți (să) corogiți corogeați corogirăți corogiserăți, corogiseți*
a III-a (ei, ele) corogesc (să) corogească corogeau corogi corogiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)