4 intrări

59 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

certi vt [At: DA / Pzi: ~tez[1] / E: vsl черта] (Ban) A coji un copac pentru a se usca.

  1. Conjugările în -ez sînt specifice verbelor terminate în -a. Mai probabil certesc. — cata

cată-ceártă sm [At: BARONZI, L. I, 96/6 / Pl: ~ / E: ctîm cată + ceartă] (Pop) Om arțăgos.

ceartă sf [At: CORESI, EV. 123/16 / Pl: certe și certuri / E: pvb dl certa] 1 Discuție aprinsă (cu schimb de vorbe aspre) între (două sau) mai multe persoane, rezultată din (păreri sau) interese diferite Si: controversă, dispută, (liv) altercație, litigiu, disensiune, (pop) gâlceavă, (pfm) ciorovăială, (îrg) cioandră, (înv) price, voroavă. 2 (Îe) A căuta ~ cu lumânarea A face tot posibilul să provoace o ceartă. 3 (Îc) Cată-~ Persoană care caută mereu prilej de a se certa. 4 (Bot; reg; îc) ~ta casei Vineriță (Ajuga reptans). 5 (Înv) Gălăgie. 6-7 Murmur (de nemulțumire). 8 Dușmănie. 9 Observație aspră adresată cuiva pentru o greșeală Si: dojană, mustrare, (liv) reprimandă. 10 (Îrg) Pedeapsă.

cert, ~ă a [At: TDRG / Pl: ~rți, ~e / E: lat certus] De care nu te poți îndoi Si: sigur, neîndoios.

certa [At: CORESI, EV. 47/8 / Pzi: cert / E: ml certare] 1 vt A mustra. 2 vrr A discuta în contradictoriu, cu glas ridicat Si: (înv) a se gâlcevi, (pfm) a se dondăni, a se ciorovăi. 3 vt (Înv) A pedepsi. 4 vt (Îvr) A amenda. 5 vt (Înv) A condamna. 6 vrr A rupe relațiile de prietenie cu cineva.

ciceri vt [At: ȘEZ. III, 204/20 / Pzi: ~résc / E: ns cf ciceriș] (Îrg) A certa.

CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. – Din certa (derivat regresiv).

CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. – Din certa (derivat regresiv).

CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. – Din lat. certus.

CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. – Din lat. certus.

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de vorbe aspre, de imputări între două sau mai multe persoane, rezultat din deosebire mare de păreri sau de interese; dispută verbală (în contradictoriu), sfadă, gîlceavă. La ceartă unul spune una, altul alta, ori pe rînd ori amîndoi deodată. CARAGIALE, P. 76. Văzînd cearta iscată între tata și mama din pricina m-a, [bunicul] a zis CREANGĂ, A. 18. ◊ Expr. A căuta ceartă (sau cearta) cu lumînarea = a căuta prilej de ceartă, a umbla după ceartă, a provoca ceartă cu tot dinadinsul. Și de astă dată se legară de dînsul și-i căuta cearta cu luminarea. ISPIRESCU, L. 248. ◊ Fig. O ceartă neîncetată de ciocane căzute zgomotos pe nicovală umplea aerul. ANGHEL, PR. 82. 2. (Rar) Discordie, neînțelegere, dușmănie, vrajbă, ură. Cum e badiul pus la chin, Să-i dau un pahar de vin, De certuri Să ne-mpăcăm, De greșeli Să ne iertăm. TEODORESCU, P. P. 547. – Pl. și: (învechit) certe (ALECSANDRI, P. II 106, ALECSANDRI, P. P. 151).

CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. Un fapt cert.

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. reciproc. A se lua la ceartă, a discuta cu glasul ridicat, cu aprindere (adesea cu vorbe grele și cu imputări aspre); a se sfădi, a se gîlcevi. Ieri ne-am certat! Și mi-e necaz că uit prea iute! COȘBUC, P. I 174. Ei mergînd alături se ceartă și se-ntreabă, Nu văd în fundul nopții o umbră de roșeață. EMINESCU, O. I 97. Cîinii osul ca s-apuce, corbii stîrvul ca să-mpartă, Boierii ca să robească, unii cu alții se ceartă! HASDEU, R. V. 41. În loc de-a ne certa împreună, n-ar fi mai nimerit să ne-nțelegem ca. doi oameni de treabă? ALECSANDRI, T. I 328. ◊ (Poetic) Flori și stele Se certau noaptea-ntre ele. ALECSANDRI, P. II 177. ◊ Expr. A se certa furcă v. furcă. 2. Refl. reciproc. A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi (cu cineva). Pentru-un rîs al ei se ceartă, Și din joc se prind feciorii La trînteli. COȘBUC, P. I 98. 3. Tranz. A mustra, a dojeni (uneori cu vorbe grele, cu imputări aspre). V. ocărî. Mama mă tot ceartă Și tata-i supărat, Și-n ochii mei se uită Toți oamenii din sat. COȘBUC, P. I 61. Și ca certat-apoi și-a pus Privirile-n pămînt. COȘBUC, P. I 281. Împăratul o mai certa cîteodată, din care pricină împărăteasa nu era mulțămită cu starea ei. RETEGANUL, P. II 27. Ileana Simziana... prinse a certa pe neguțător că o înșelase. ISPIRESCU, L. 25. ◊ Absol. (Rar) Ceartă, mamă, cu gura, Numai nu mai blestema. BIBICESCU, P. P. 94. 3. Tranz. (Învechit și arhaizant, de obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A pedepsi. Dar acu vei vrea cu oaste și război ca să ne cerți. EMINESCU, O. I 146. Te-am crescut d-atîta vrane, Și n-avuși de ce te teme; Nici cu vorba Te-am mustrat, Nici cu palma Te-am certat. TEODORESCU, P. P. 668. ◊ Fig. Cu săgeata-i otrăvită A sosit ca să mă certe Fiul cerului albastru Ș-al iluziei deșerte. EMINESCU, O. I 236. ◊ (Cu privire la o vină) Zicu-i și Țăpeluș; că nu iartă Tîlhării, ci cu țapa le ceartă. BUDAI-DELEANU, Ț. 154.

CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. ◊ Expr. A căuta ceartă cu lumânarea = a provoca ceartă cu orice preț. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. Să-i dau un pahar de vin, De certuri Să ne-mpăcăm (TEODORESCU). – Postverbal al lui certa.

CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. – Lat. lit. certus.

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. A se lua la ceartă, a discuta cu glasul ridicat, cu aprindere; a se sfădi, a se gâlcevi. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv. și arh.) A pedepsi. – Lat. certare.

CERT- Element prim de compunere savantă cu semnificația „sigur”, „neîndoielnic”. [< lat. certus].

CERT, -Ă adj. Sigur, neîndoielnic, neîndoios. [< lat. certus, cf. it. certo].

CERT, -Ă adj. sigur, neîndoielnic, neîndoios. (< it. certo, lat. certus)

CEÁRTĂ cérturi f. 1) Schimb de vorbe răstite (adesea ofensatoare) între două sau mai multe persoane; sfadă; gâlceavă. ◊ Bun de ~ căruia îi place să se certe; certăreț. 2) Situație care reflectă o dezbinare de interese. [G.-D. certei; Sil. cear-tă] /v. a (se) certa

CERT ~tă (~ți, ~te) Care este lipsit de îndoială; fără îndoială; neîndoielnic; sigur. Succes ~. /<lat. certus

arată toate definițiile

Intrare: certi
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • certi
  • certire
  • certit
  • certitu‑
  • certind
  • certindu‑
singular plural
  • certește
  • certiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • certesc
(să)
  • certesc
  • certeam
  • certii
  • certisem
a II-a (tu)
  • certești
(să)
  • certești
  • certeai
  • certiși
  • certiseși
a III-a (el, ea)
  • certește
(să)
  • certească
  • certea
  • certi
  • certise
plural I (noi)
  • certim
(să)
  • certim
  • certeam
  • certirăm
  • certiserăm
  • certisem
a II-a (voi)
  • certiți
(să)
  • certiți
  • certeați
  • certirăți
  • certiserăți
  • certiseți
a III-a (ei, ele)
  • certesc
(să)
  • certească
  • certeau
  • certi
  • certiseră
Intrare: ceartă
substantiv feminin (F38)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ceartă
  • cearta
plural
  • certuri
  • certurile
genitiv-dativ singular
  • certe
  • cerți
  • certei
  • cerții
plural
  • certuri
  • certurilor
vocativ singular
plural
Intrare: cert
cert adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cert
  • certul
  • certu‑
  • certă
  • certa
plural
  • cerți
  • cerții
  • certe
  • certele
genitiv-dativ singular
  • cert
  • certului
  • certe
  • certei
plural
  • cerți
  • cerților
  • certe
  • certelor
vocativ singular
plural
Intrare: certa
verb (VT50)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • certa
  • certare
  • certat
  • certatu‑
  • certând
  • certându‑
singular plural
  • ceartă
  • certați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cert
(să)
  • cert
  • certam
  • certai
  • certasem
a II-a (tu)
  • cerți
(să)
  • cerți
  • certai
  • certași
  • certaseși
a III-a (el, ea)
  • ceartă
(să)
  • certe
  • certa
  • certă
  • certase
plural I (noi)
  • certăm
(să)
  • certăm
  • certam
  • certarăm
  • certaserăm
  • certasem
a II-a (voi)
  • certați
(să)
  • certați
  • certați
  • certarăți
  • certaserăți
  • certaseți
a III-a (ei, ele)
  • ceartă
(să)
  • certe
  • certau
  • certa
  • certaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ceartă

  • 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: gâlceavă sfadă 3 exemple
    exemple
    • La ceartă unul spune una, altul alta, ori pe rînd ori amîndoi deodată. CARAGIALE, P. 76.
      surse: DLRLC
    • Văzînd cearta iscată între tata și mama din pricina mea, [bunicul] a zis... CREANGĂ, A. 18.
      surse: DLRLC
    • figurat O ceartă neîncetată de ciocane căzute zgomotos pe nicovală umplea aerul. ANGHEL, PR. 82.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A căuta ceartă (sau cearta) cu lumânarea = a căuta prilej de ceartă, a umbla după ceartă, a provoca ceartă cu tot dinadinsul.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Și de astă dată se legară de dînsul și-i căuta cearta cu lumînarea. ISPIRESCU, L. 248.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Cum e badiul pus la chin, Să-i dau un pahar de vin, De certuri Să ne-mpăcăm, De greșeli Să ne iertăm. TEODORESCU, P. P. 547.
      surse: DLRLC
  • comentariu învechit Plural și: certe.
    surse: DLRLC

etimologie:

cert

etimologie:

certa

  • 1. reflexiv reciproc A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ciondăni ciorovăi gâlcevi sfădi 5 exemple
    exemple
    • Ieri ne-am certat! Și mi-e necaz că uit prea iute! COȘBUC, P. I 174.
      surse: DLRLC
    • Ei mergînd alături se ceartă și se-ntreabă, Nu văd în fundul nopții o umbră de roșeață. EMINESCU, O. I 97.
      surse: DLRLC
    • Cîinii osul ca s-apuce, corbii stîrvul ca să-mpartă, Boierii ca să robească, unii cu alții se ceartă! HASDEU, R. V. 41.
      surse: DLRLC
    • În loc de-a ne certa împreună, n-ar fi mai nimerit să ne-nțelegem ca. doi oameni de treabă? ALECSANDRI, T. I 328.
      surse: DLRLC
    • poetic Flori și stele Se certau noaptea-ntre ele. ALECSANDRI, P. II 177.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A se certa furcă.
      surse: DLRLC
    • 1.2. A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: supăra învrăjbi un exemplu
      exemple
      • Pentru-un rîs al ei se ceartă, Și din joc se prind feciorii La trînteli. COȘBUC, P. I 98.
        surse: DLRLC
    • 1.3. expresie A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.4. expresie A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic.
      surse: DEX '09 DEX '98
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 5 exemple
    exemple
    • Mama mă tot ceartă Și tata-i supărat, Și-n ochii mei se uită Toți oamenii din sat. COȘBUC, P. I 61.
      surse: DLRLC
    • Și ca certat-apoi și-a pus Privirile-n pămînt. COȘBUC, P. I 281.
      surse: DLRLC
    • Împăratul... o mai certa cîteodată, din care pricină împărăteasa nu era mulțămită cu starea ei. RETEGANUL, P. II 27.
      surse: DLRLC
    • Ileana Simziana... prinse a certa pe neguțător că o înșelase. ISPIRESCU, L. 25.
      surse: DLRLC
    • absolut rar Ceartă, mamă, cu gura, Numai nu mai blestema. BIBICESCU, P. P. 94.
      surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
    exemple
    • Dar acu vei vrea cu oaste și război ca să ne cerți. EMINESCU, O. I 146.
      surse: DLRLC
    • Te-am crescut d-atîta vreme, Și n-avuși de ce te teme; Nici cu vorba Te-am mustrat, Nici cu palma Te-am certat. TEODORESCU, P. P. 668.
      surse: DLRLC
    • figurat Cu săgeata-i otrăvită A sosit ca să mă certe Fiul cerului albastru Ș-al iluziei deșerte. EMINESCU, O. I 236.
      surse: DLRLC
    • (Cu privire la o vină) Zicu-i și Țăpeluș; că nu iartă Tîlhării, ci cu țapa le ceartă. BUDAI-DELEANU, Ț. 154.
      surse: DLRLC

etimologie: