8 intrări

87 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BRÂNCI1, brâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) îmbrânci. – Din brâncă2.

BRÂNCI1, brâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) îmbrânci. – Din brâncă2.

BRÂNCI2 s. m. v. brâncă2.

BRÎNCI2, brînci, s. m. Împinsătură, ghiont. ◊ Expr. A-i da inima brînci = a simți un imbold pentru (a face) ceva. [Pl. și: (n.) brînciuri] – Din brîncă2.

brâncì v. a da brânci cuiva, a-l împinge cu mâinile ca să dea în lături.

BRÂNCĂ1, (3, 4) brânci, s. f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mâncare și prin apariția unor pete violacee. 2. (Pop.) Erizipel. 3. Plantă erbacee fără frunze, cu flori verzui sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară (Salicornia herbacea). ◊ Compuse: brânca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia scopolii); b) cinsteț; brânca-ursului = a) crucea-pământului; b) brădișor (2). 4. Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum).Et. nec.

BRÂNCĂ2, brânci, s. f. 1. (Reg.; în limba literară numai în loc. și expr.) Mână (1). ◊ Loc. adv. Pe (sau în) brânci = pe mâini și pe picioare, de-a bușilea, târându-se. ◊ Expr. A merge (sau a se târî) pe brânci = a merge (sau a se târî) pe mâini și pe picioare, de-a bușilea. A cădea în (sau pe) brânci = a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau în) brânci = a munci până la istovire. 2. (Pop.; în forma brânci) Împunsătură, ghiont, izbitură. ◊ Expr. A-i da inima brânci = a simți un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. [Pl. și: (2, n.) brânciuri.Var.: brânci s. m.] – Lat. branca.

ÎMBRÂNCI, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă.

ÎMBRÂNCI, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă.

brâncă2 sfs [At: ECONOMIA, 102 / E: ns cf srb brnka] 1 (Pop) Boală de vite și de porci manifestată prin umflături la gât și la cap. 2 Plantă ierboasă fără frunze, cu flori verzui sau alburii care formează spice cărnoase și crește pe soluri sărate și care se întrebuințează ca medicament contra brâncii2 (1) Si: brâncarită, gușteriță, iarba-porcului, iarbă-sărată (Salicornia herbacea). 3 (Med; pop) Bubă ascunsă care afectează oasele picioarelor, mâinilor și capului Si: bubă, orbalț. 4 Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum).

brâncă1 sf [At: CANTEMIR, IST. 153 / V: ~nci sm, ~ngă / Pl: ~nci / E: lat branca] 1 (Reg) Parte de jos a picioarelor animalelor Cf labă. 2 (Bot; îc) ~ca-porcului, ~-porcească Buberic (Scrophularia nodosa). 3 (Bot; Buc; îae) Cinsteț. 4 (Bot; îc) ~-ursului, ~-pământului Crucea-pământului (Heracleum Sphondylium). 5 (Bot; îae) Pedicuță (Lycopodium clavatum). 6 (Bot; îc) ~-mâței Crucea-pământului (Atennaria dioica). 7 (Pex; reg) Mână. 8 (Pex; reg) Pumn (ca unitate de măsură). 9 (Îlav) Pe ~nci (sau în patru ~ci) În patru labe. 10 (Pfm; îe) A cădea (sau a da) în (sau pe) ~nci A cădea (cu fața) la pământ (istovit de oboseală sau în semn de închinare). 11 (Ave; îf ~nci) Direct. 12 (Îlv) A da ~ci A împinge. 13 (Fig; îal) A îndemna. 14 (Pan; reg) Arătător al orologiului. 15 (Înv) Mănușă de fier care servea ca instrument de tortură. 16 (Reg) Săgeată (ca un mic stâlp) la intrarea caselor Si: bold. 17 Parte a războiului. 18 (Pfm; îe) A munci (sau a lucra) pe (sau în) ~nci A munci până la istovire. 19 (Pfm; îe) A-i da inima ~nci A simți un imbold pentru (a face) ceva.

îmbrânci [At: PANN, E. II, 138/23 / V: (cscj) ~nca, zb~ / Pzi: ~ncesc / E: în- + brâncă1] 1 vt A da brânci. 2 vt A împinge pe cineva cu putere. 3 vt A da afară. 4 vt A respinge brusc. 5 vi A merge greu, din cauza bătrâneții, slăbiciunii, sărăciei. 6 vi (Îe) A ~ncat de tot A slăbit. 7 vi (Îae) A sărăcit. 8 vi (Îae) Umblă pe brânci.

brîncă2 s.f. 1 (reg.) Mînă. Domnul Romii cu fulgerul în brîncă Lega și dezlega după voie (BUD.). ◊ Loc.adv. Pe (sau în) brînci = pe mîini și pe picioare, de-a bușilea, tîrîndu-se. Δ Expr. A merge (sau a se tîrî) în (sau pe) brînci = a merge (sau a se tîrî) pe mîini și pe picioare, de-a bușilea. Fugind mai mult pe brînci, decît pe picioare (CR.). A cădea în (sau pe) brînci = a) a cădea în mîini, a se sprijini în mîini în cădere. El vrea să se ridice și cade-n brînci din nou (IOSIF); b) a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau în) brînci = a munci din răsputeri; a fi foarte obosit. 2 (pop.; la pl; de obicei constr. cu vb. „a da”) Lovitură, îmbrînceală, bleandă. I-a dat un brînci. ◊ Expr. A-i da inima brînci = a simți un imbold; a avea un stimulent pentru (a face) ceva. Inima îi dete brînci, și ea nu se putu opri, ci îl sărută (ISP.). 3 (reg.) Partea de jos a piciorului animalelor; laba. Să fiu cîine-n patru brînci! (POP.). • pl. -ciuri. și brînci s.m. /lat. branca.

brîncă1 s.f. (pop.) 1 (med. vet.) Boală contagioasă la animalele domestice (caracteristică mai ales porcilor), care se manifestă prin lipsa poftei de mîncare și prin apariția unor pete violacee mai ales pe abdomen. 2 (med.) Erizipel. Mai știu leacuri multe încă Pentru cei ce zac de brîncă (ALECS.). 3 (bot.) Plantă erbacee, cu florile de culoare verzuie-alburie, grupate în formă de spic, fără frunze, care crește în soluri sărate și este folosită în medicina veterinară în tratarea brîncii (Salicornia herbacea). 4 Compuse: (bot.) brînca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia scopolii); b) cinsteț (Salvia ghitinosa); brînca-ursului = a) crucea-pămîntului (Heracleum sphondylium); b) pedicuță (Licopodium clavatum). 5 (bot.) Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrîntă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum). pl. brînci. /cf. gr. βράγχος „răgușeală; boală la porci”.

brînci1 vb. IV. tr., refl. recipr. (reg.) A împinge cu mîna; a (se) îmbrînci. • prez.ind. -esc. /brîncă2 + -i.

*ACANT sbst. *ACANTĂ (pl.-te) sf. 1 🌿 Gen de plante din care singura speță cultivată pe la noi (Acanthus longifolius) e numită de popor „talpa-ursului” 2 💒 Ornament care imită frunza acestei plante (🖼 13) [fr. < lat.].

BRÂNCĂ2, brânci, s. f. 1. (Reg., În limba literară numai în loc. și expr.) mână ◊ Loc. adv. Pe (sau în) brânci = pe mâini și pe picioare, de-a bușilea, târându-se. ◊ Expr. A merge (sau a se târî) pe brânci = a merge (sau a se târî) pe mâini și pe picioare, de-a bușilea. A cădea în (sau pe brânci) = a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau în) brânci = a munci până la istovire. 2. (Pop.; în forma brânci) Împunsătură, ghiont, izbitură. ◊ Expr. A-i da inima brânci = a simți un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. [Pl. și: (2, n.) brânciuriVar.: brânci s. m.] – Lat. branca.

BRÂNCĂ1 s. f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mâncare și apariția unor pete violacee. 2. (Pop.) Erizipel. 3. Plantă erbacee fără frunze, cu flori verzui sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară (Salicornia herbacea) ◊ Compuse: brânca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia scopolii); b) cinsteț; brânca-ursului = a) crucea-pământului; b) brădișor (2). 4. Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum).Et. nec.

BRÎNCĂ1 s. f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mîncare și prin apariția unor pete violacee, în special pe abdomen. 2. Erizipel. Mai știu hacuri multe încă Pentru cei ce zac de brîncă. ALECSANDRI, T. 105.

BRÎNCĂ2, brînci, s. f. 1. (Regional) Mînă. Domnul Romii cu fulgerul în brîncă Lega și dezlega după voie. BUDAI-DELEANU, Ț. 150. ◊ (În limba literară numai în expr.) A merge (sau a fugi, a se urca, a se tîrî etc.) pe (sau, mai rar, în) brînci =(în opoziție cu a merge etc. în picioare) a merge (sau a se urca etc.) pe mîini și pe picioare, pe burtă, de-a bușilea. Urc toți munții pe brînci. TULBURE, V. R. 19. M-am lungit pe brînci lîngă foc. GALACTION, O. I 66. Ca niște uriași culcați pe brînci stau în neclintire, de jur împrejur, dealuri nesfîrșite. VLAHUȚĂ, O. A. 153. Și-au prăpădit papucii, fugind mai mult pe brînci decît în picioare. CREANGĂ, A. 79. A cădea (sau a da) în (sau pe) brînci = a) a cădea în mîini, a se sprijini în cădere cu mîinile de pămînt. El vrea să se ridice și cade-n brînci din nou. IOSIF, PATR. 71; b) fig. a cădea la pămînt (istovit de oboseală). Ne prădau logofeții, cîinoșii vătafi ai puterii, Dam în brînci sub biciul de plumb al poruncii. TOMA, C. V. 389. Mîna puternică a călărețului, care pe dată scurta frtiele, nu lăsa dobitocul obosit să cadă în brînci. CONTEMPORANUL, III 921. Muncești pînă cazi pe brînci. PANN, P. V. I 135. A munci (sau a lucra) pe brînci = a munci pînă la istovire. N-ai putea spune că se lucra pe brînci. PAS, Z. I 294. Patruzeci și opt de ani a muncit pe brînci. SAHIA, N. 94. 2. (La pl.; de obicei construit cu verbul «a da») împinsătură, izbitură (repede și neașteptată); ghiont. Din brînci și din bătăi n-o slăbește. GHEREA, ST. CR. I 186. Ce te izbești de oameni...? și-i dete brînci de-l aruncă cît colo. SLAVICI, O. I 327. Cînd cu brînci groaznice, cînd cu dinte Apărîndu-să, sugrumă și ucide. BUDAI-DELEANU, Ț. 171. ◊ Expr. A-i da inima brînci = a se simți împins către ceva, a simți un imbold pentru (a face) ceva. Inima îi dete brînci, și ea nu se putu opri, ci îl sărută. ISPIRESCU, L. 47. 3. (Regional) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. V. gheară. Să ne scăpăm stăpînul din brîncile lupului. RETEGANUL, P. III 41. Să fiu cîne-n patru brînci! BIBICESCU, P. P. 388. ◊ Compuse: brînca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia Scopolii); b) cinsteț (Salvia glutinosa); brînca-ursului = a) crucea-pămîntului; b) pedicuță (Lycopodium cluvatum). – Variantă: (2) brînci (ISPIRESCU, L. 108) s. m.

ÎMBRÎNCI, îmbrîncesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la persoane) A împinge cu violență, a respinge în mod brusc, a da brînci. Ducîndu-l pe poarta curții, mai mult mort decît viu, îl îmbrînciră în mulțime. NEGRUZZI, S. I 156. Toți o îmbrînciră zicîndu-i să iasă afară. ȘEZ. VI 175. Pe-Oprișanu-l apuca Și pe scări îl îmhrîncea. ALECSANDRI, P. P. 204. ◊ Refl. reciproc. Te-ai băgat cu el printre vînzătorii de ziare, care se îmbrînceau și se ghionteau. PAS, Z. I 166. Arnăuții se-mbrîncea, Pe Iordachi s-arunca. ALECSANDRI, P. P. 182. (Poetic) Valurile vin să se joace-n nisip, Îmbrîncindu-se unul pe altul. LESNEA, I. 38. – Variantă: brînci vb. IV.

BRÎNCĂ2, brînci, s. f. 1. (Reg.) Mînă ◊ (În limba literară numai în expr.) A merge (sau a fugi, a se tîrî etc.) pe (sau în) brînci = a merge (sau a fugi etc.) pe mîini și pe picioare, de-a bușilea. A cădea (sau a da) în (sau pe) brînci = a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a lucra) pe brînci = a munci pînă la istovire. 2. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. – Lat. branca.

BRÎNCĂ1 s. f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mîncare și apariția unor pete violacee. 2. Erizipel. 3. Plantă erbacee fără frunze, cu flori verzui sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară (Salicornia herbacea). ◊ Compuse: brînca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia Scopolii); b) cinsteț; brînca-ursului = a) crucea-pămîntului; b) pedicuță. 4. Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrîntă prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum).

BRÎNCI1, vb. IV. v. îmbrînci.

BRÂNCĂ1 f. 1) Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin apariția unor pete vinete, umflarea gâtului și lipsa poftei de mâncare. 2) pop. Boală înfecțioasă, manifestată prin inflamarea și înroșirea pielii, prin dureri și stare febrilă; erizipel; orbalț. 3) Plantă erbacee fără frunze, având flori albe-verzui, dispuse în spic. * ~a-porcului plantă erbacee meliferă, având tulpina și frunzele acoperite cu peri moi. /Probabil cuv. autoht.

BRÂNCĂ2 ~ci f. pop. 1) Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc; mână. * Pe (sau în) ~ci târându-se pe mâini și pe picioare. A cădea în (sau pe) ~ci a) a cădea sprijinindu-se cu mâinile pe pământ; b) a nu mai putea (de oboseală); a fi mort (de oboseală). 2) mai ales la pl. Izbitură bruscă cu mâinile; îmbrâncitură. * A da ~ci a îmbrânci. A-i da inima ~ci a-l îndemna (pe cineva) inima (să facă ceva). /<lat. branca

A ÎMBRÂNCI ~esc tranz. (persoane) A împinge violent (cu mâinile). [Sil. îm-brân-] /în + brâncă

A SE ÎMBRÂNCI mă ~esc intranz. A face (concomitent) schimb de brânci (unul cu altul). [Sil. îm-brân-] /în + brâncă

BRÎNCĂ s. f. 1. (Ban., Trans. SV) Mînă. Brĕnkĕ. Branca. AC, 331. Și în acealea blide … era tot brînci și trupuri de prunci mici. AMD 1759, 61r. 2. (Mold.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. Leul apucă cu brîncile denainte de săpă cît să să acopere trupul sfintei. DOSOFTEI, VS, apud TDRG. Cînd va să să suie sau să coboare pre varga supțire, precum cu brîncele apucă, așé și coada în giur împregiur își împleticéște, ca din mîni de s-ar scăpa, de coadă spîndzurat rămîind, iarăși a să apuca să poată. CI, 172; cf. CANTEMIR, IST.; CI, 174. 3. (Mold.) Instrument de tortură. A: Cu mănuși[i] ascuțite, brînci de her îi strujiră coastele. DOSOFTEI, VS. // B: Și-l zgîrîiară pre spinare cu brînci ascuțite și tăioase. MINEIUL 1776. Etimologie: lat. branca. Cf. drăpănare. substantiv feminin

acant m. 1. plantă spinoasă, numită obișnuit pălămidă sau brânca ursului, însemnată prin frumusețea frunzelor sale; 2. Arh. podoabă care imitează frunzele acelei plante.

brâncă f. Med. 1. numele popular al erizipelului; 2. umflături la gât sau la cap (la cai și la porci): bivolii sunt apărați de brâncă. [Cf. gr. mod. BRÁNCHOS, răgușeală].

brâncă f. 1. labă și în special laba dinainte a dobitoacelor, ghiară; pe brânci, pe mâini și pe picioare (ca animalele); în brânci, în genuchi: deodată Stambulul cade ’n brânci AL.; 2. (ironic) mână, la om; 3. Mold. brânciu; 4. plantă marină din care se scoate sodă; brânca porcului, buberic; brânca ursului, pălămidă. [Lat. BRANCA, labă de fiară mai ales la nume de plante (ex. branca ursi)].

brânciu m. 1. lovitură cu mâna, ca să se depărteze sau să cază (în brânci): mi-a dat un brânciu; 2. fig. îndemn: inima îi dete brânci. [Singular refăcut din pl. brânci: v. brâncă, labă].

îmbrâncì v. 1. a da brânci, a împinge afară; 2. fig. a excita: provocând dorințe, dulce le îmbrâncește BOL.

2) brîncă f., pl. ĭ (vgr. braghós, pron. bránhos, răceală, brîncă porcească, de unde și alb. brăngă. D. rom. vine sîrb. Banat brinka, orbalț). Erizipel, orbalț. (De boala asta suferă și vitele, care se unflă la gît și la cap, afară de bivolĭ).

1) brîncă f., pl. ĭ (lat. pop. branca, labă; it. branca, labă, ramură; fr. branche). Vechĭ. 1) Palmă: îșĭ răzimă capul în brîncă (Del.). Azĭ. 2) Împingere violentă cu mînile: ĭ-a dat o brîncă încît a căzut. Fig. A da brîncĭ, a îmbrîncĭ, a împinge, a îndemna: inima-ĭ dădea brîncĭ să plece. În brîncĭ saŭ pe brîncĭ, în patru labe, spijinindu-te în mîni și’n picioare: a cădea în brîncĭ, a te tîrî în brîncĭ. (Pop. și un brîncĭ, pl. inuzitat urĭ: ĭ-a făcut un brîncĭ să plece). 3) Vechĭ (Dos. ș.a.). Gheară de fer de torturat oameniĭ.

îmbrîncésc v. tr. (d. brîncă). Daŭ brîncĭ, împing afară orĭ în colo: bețivu fu îmbrîncit. Fig. Îndemn, împing: inima-l îmbrîncea să se ducă. – Și brîncesc: c’o mînă e brîncit spre bară (VR. 1911, 8, 212).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

brânci (împinsătură) s. m., pl. brânci

brânci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. brâncesc, imperf. 3 sg. brâncea; conj. prez. 3 sg. și pl. brâncească

brânci (împinsătură) s. m., pl. brânci

brânca-porcului (plantă) s. f. art., g.-d. art. brâncii-porcului

brânca-ursului (plantă) s. f. art., g.-d. art. brâncii-ursului

brâncă (boală; plantă; mână) (pop.) s. f., g.-d. art. brâncii; (plante; mâini) pl. brânci (mai ales în expr.)

îmbrânci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncesc, 3 sg. îmbrâncește, imperf. 1 îmbrânceam; conj. prez. 1 sg. să îmbrâncesc, 3 să îmbrâncească

brânca-porcului (plantă) s. f. art., g.-d. art. brâncii-porcului

brânca-ursului (plantă) s. f. art., g.-d. art. brâncii-ursului

brâncă (boală, plantă, mână) s. f., g.-d. art. brâncii; (plante, mâini) pl. brânci

îmbrânci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncesc, imperf. 3 sg. îmbrâncea; conj. prez. 3 să îmbrâncească

brâncă (boală, plantă, mână) s. f., g.-d. art. brâncii; (plante, mâini) pl. brânci

îmbrânci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncesc, imperf. 3 sg. îmbrâncea; conj. prez. 3 sg. și pl. îmbrâncească

brîncă (erizipel, salicornie) s. f., pl. brînce

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BRÂNCI vb. v. ghionti, izbi, îmboldi, îmbrânci, împinge, înghionti.

brânci vb. v. GHIONTI. IZBI. ÎMBOLDI. ÎMBRÎNCI. ÎMPINGE. ÎNGHIONTI.

BRÂNCA-PORCULUI s. v. cinsteț.

BRÂNCA-URSULUI s. v. piedicuță, talpa-ursului.

BRÂNCĂ s. (BOT.) 1. (Salicornia herbacea) (rar) salicornie, (reg.) brâncariță, buberic, căpriță, gușterariță, gușteriță, sărigea, soloneț, cornul-salcei, iarba-porcului, iarbă grasă, iarbă-sărată, mătură-roșie, sărătură-roșie. 2. brânca-ursului v. crucea-pământului. 3. v. zămoșiță.

BRÂNCĂ s. v. braț, buberic, erizipel, labă, mănușă, membru superior, mână, rujet.

ÎMBRÂNCI vb. a (se) ghionti, a (se) izbi, a (se) îmboldi, a (se) împinge, a (se) înghionti, (pop.) a (se) buși, (reg.) a (se) brânci, a (se) înghioldi, (prin Mold.) a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dupăci, (prin Olt. și Ban.) a (se) popândi.

brînca-ursului s. v. PIEDICUȚĂ. TALPA-URSULUI.

brîncă s. v. BRAȚ. BUBERIC. ERIZIPEL. LABĂ. MĂNUȘĂ. MEMBRU SUPERIOR. MÎNĂ. RUJET.

BRÎNCĂ s. (BOT.) 1. (Salicornia herbacea) (rar) salicornie, (reg.) brîncariță, buberic, căpriță, gușterariță, gușteriță, sărigea, soloneț, cornul-salcei, iarba-porcului, iarbă-grasă, iarbă-sărată, mătură-roșie, sărătură-roșie. 2. brînca-ursului (Heracleum sphondylium) = crucea-pămîntului, (înv. și reg.) sclipeț, (reg.) laba-ursului, talpa-ursului.

BRÎNCI s. ghiont, izbitură, îmbrînceală, îmbrîncitură, împinsătură, (reg.) ghiold, ștos, (Mold.) bleandă, dupac, (Ban.) poancă, (prin Olt. și Munt.) potîrnog. (I-a dat un ~.)

ÎMBRÎNCI vb. a (se) ghionti, a (se) izbi, a (se) îmboldi, a (se) împinge, a (se) înghionti, (pop.) a (se) buși, (reg.) a (se) brînci, a (se) înghioldi, (prin Mold.) a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dupăci, (prin Olt. și Ban.) a (se) popîndi.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

brîncă (-ci), s. f.1. Anghină. – 2. Săricică (Salicornia herbacea). – 3. Erizipel. Gr. βράγχος „anghină” (Cihac, I, 38 și II, 640; Diculescu, Elementele, 477; Pascu, Beiträge, 26). DAR se referă la sb. brnka, pe care îl derivă din sl. brekno „a inflama”, dar care pare mai curînd că provine din rom. (Candrea, Elementele, 407).

brîncă (-ci), s. f.1. Mînă. – 2. Membru anterior la animale, labă. – 3. Împinsătură, ghiont, vînt (se folosește de preferință la pl.). Lat. branca (Diez, Gramm., I, 30; Pușcariu 220; REW 1285; Candrea-Dens., 182; DAR); cf. it. branca, prov., sp., port. branca, fr. branche. În limba literară, aproape numai cu sensul 3; cu sensul de „mînă” este încă folosit curent în vestul Trans. (ALR 49). Pentru cuvîntul lat., cf. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, Paris, 1925, p. 206. Der. brîncălău, adj. (cu labe mari); brînciș, adv. (cu fața în jos, pe burtă); brîncuță, s. f. (plante, Sisymbrium, officinale; Nasturtium palustre; Nasturtium officinale); îmbrînci, vb. (a împinge violent, a înghionti); îmbrînceală, s. f. (ghiont, brînci; înghesuială, îngrămădeală, mulțime); îmbrîncătură, s. f. (înv., brînci); îmbrîncitură, s. f. (brînci). Din rom. a trecut în mag. bringa (Edelspacher 10).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

brâncă¹, brânci, (brancă), s.f. Mână: „Dimineața s-o sculat, / Cofa-n brâncă o luat” (D. Pop, 1978: 332). ■ Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). – Lat. branca „labă; braț” (DEX, MDA); probabil cuv. autohton (Brâncuș, 1983). ■ Cuv. rom. > magh. bringa (Edelspacher, după DER).

brâncă², brânci, (brângă), s.f. 1. (med. pop. veter.) Boală contagioasă, specifică porcilor (brângă). 2. (bot.) Buruiană de bubă, urzică neagră, brânca porcului (Scrophularia nodosa L.): „Animalul nu are poftă de mâncare și apar unele semne de neliniște. Localnicii (din Călinești) cunosc o plantă numită brânguță, care este culeasă, fiartă și cu fiertura se spală animalul bolnav și i se dă să și bea” (Memoria, 2004: 1.072). ■ (med. pop.) Folosită pentru zgâlci (scrofuloză); de asemenea, contra gușterului (crup difteric) la porci. – Cf. srb. brnka (DA, MDA); gr. braghós, bránhos „răceală, brâncă porcească” (Scriban). ■ Cuv. rom. > srb. brnka (Candrea, după DER).

brâncă1, brânci, s.f. – Mână: „Dimineața s-o sculat, / Cofa-n brâncă o luat” (D. Pop, 1978: 332; Băsești, Codru). Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). – Lat. branca „labă; braț” (Pușcariu, CDDE, DEX, MDA); probabil termen autohton (Brâncuș, 1983). Cuv. rom. > magh. bringa (Edelspacher, cf. DER).

brâncă2, brânci, (brângă), s.f. – 1. (med. vet.) Boală contagioasă, specifică porcilor (brângă): „Animalul nu are poftă de mâncare și apar unele semne de neliniște. Localnicii (din Călinești) cunosc o plantă numită brânguță, care este culeasă, fiartă și cu fiertura se spală animalul bolnav și i se dă să și bea” (Memoria, 2004: 1.072). 2. (bot.) Buruiană de bubă, urzică neagră, brânca porcului (Scrophularia nodosa L.). ♦ (med. pop.) Folosită pentru zgâlci (scrofuloză); de asemenea, contra gușterului (crup difteric) la porci (Borza, 1968: 157). – Et. nec. (DEX); cf. srb. brnka < sl. brekno „a inflama” (DA, MDA); gr. braghós, bránhos „răceală, brâncă porcească” (Scriban, Cihac, Pascu). Cuv. rom. > srb. brnka (Candrea, cf. DER).

brâncă2, -i, (brângă), s.f. – 1. (med. vet.) Boală contagioasă, specifică porcilor (brângă): „Animalul nu are poftă de mâncare și apar unele semne de neliniște. Localnicii (din Călinești) cunosc o plantă numită brânguță, care este culeasă, fiartă și cu fiertura se spală animalul bolnav și i se dă să și bea” (Memoria 2004: 1.072). 2. (bot.) Buruiană de bubă, urzică neagră, brânca porcului (Scrophularia nodosa L.). Folosită în medicina populară pentru zgâlci (scrofuloză); de asemenea, contra gușterului (crup difteric) la porci (Borza 1968: 157). 3. Erizipel (Butura, 1979). – Cf. srb. brnka (MDA).

brâncă1, -i, s.f. – 1. Mână: „Dimineața s-o sculat, / Cofa-n brâncă o luat” (D. Pop 1978: 332; Băsești). – Lat. branca „labă”; Din rom. provine magh. bringa (DER).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a-i da inima brânci expr. a avea poftă să..., a fi predispus să...

Intrare: brânci (ghiont)
brânci1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M73)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brânci
  • brânciul
  • brânciu‑
plural
  • brânci
  • brâncii
genitiv-dativ singular
  • brânci
  • brânciului
plural
  • brânci
  • brâncilor
vocativ singular
plural
brânci2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N60)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brânci
  • brânciul
  • brânciu‑
plural
  • brânciuri
  • brânciurile
genitiv-dativ singular
  • brânci
  • brânciului
plural
  • brânciuri
  • brânciurilor
vocativ singular
plural
brâncă1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brâncă
  • brânca
plural
  • brânci
  • brâncile
genitiv-dativ singular
  • brânci
  • brâncii
plural
  • brânci
  • brâncilor
vocativ singular
plural
Intrare: brânci (vb.)
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • brânci
  • brâncire
  • brâncit
  • brâncitu‑
  • brâncind
  • brâncindu‑
singular plural
  • brâncește
  • brânciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • brâncesc
(să)
  • brâncesc
  • brânceam
  • brâncii
  • brâncisem
a II-a (tu)
  • brâncești
(să)
  • brâncești
  • brânceai
  • brânciși
  • brânciseși
a III-a (el, ea)
  • brâncește
(să)
  • brâncească
  • brâncea
  • brânci
  • brâncise
plural I (noi)
  • brâncim
(să)
  • brâncim
  • brânceam
  • brâncirăm
  • brânciserăm
  • brâncisem
a II-a (voi)
  • brânciți
(să)
  • brânciți
  • brânceați
  • brâncirăți
  • brânciserăți
  • brânciseți
a III-a (ei, ele)
  • brâncesc
(să)
  • brâncească
  • brânceau
  • brânci
  • brânciseră
Intrare: brânca-porcului
brânca-porcului substantiv feminin articulat
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brânca-porcului
plural
genitiv-dativ singular
  • brâncii-porcului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: brânca-ursului
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brânca-ursului
plural
genitiv-dativ singular
  • brâncii-ursului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: brâncă (boală, plantă)
brâncă1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brâncă
  • brânca
plural
  • brânci
  • brâncile
genitiv-dativ singular
  • brânci
  • brâncii
plural
  • brânci
  • brâncilor
vocativ singular
plural
brâncă2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DMLR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brâncă
  • brânca
plural
  • brânce
  • brâncele
genitiv-dativ singular
  • brânce
  • brâncei
plural
  • brânce
  • brâncelor
vocativ singular
plural
Intrare: brâncă (labă)
brâncă1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brâncă
  • brânca
plural
  • brânci
  • brâncile
genitiv-dativ singular
  • brânci
  • brâncii
plural
  • brânci
  • brâncilor
vocativ singular
plural
brângă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: brâncă (mână)
brâncă1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brâncă
  • brânca
plural
  • brânci
  • brâncile
genitiv-dativ singular
  • brânci
  • brâncii
plural
  • brânci
  • brâncilor
vocativ singular
plural
Intrare: îmbrânci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îmbrânci
  • ‑mbrânci
  • îmbrâncire
  • ‑mbrâncire
  • îmbrâncit
  • ‑mbrâncit
  • îmbrâncitu‑
  • ‑mbrâncitu‑
  • îmbrâncind
  • ‑mbrâncind
  • îmbrâncindu‑
  • ‑mbrâncindu‑
singular plural
  • îmbrâncește
  • ‑mbrâncește
  • îmbrânciți
  • ‑mbrânciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îmbrâncesc
  • ‑mbrâncesc
(să)
  • îmbrâncesc
  • ‑mbrâncesc
  • îmbrânceam
  • ‑mbrânceam
  • îmbrâncii
  • ‑mbrâncii
  • îmbrâncisem
  • ‑mbrâncisem
a II-a (tu)
  • îmbrâncești
  • ‑mbrâncești
(să)
  • îmbrâncești
  • ‑mbrâncești
  • îmbrânceai
  • ‑mbrânceai
  • îmbrânciși
  • ‑mbrânciși
  • îmbrânciseși
  • ‑mbrânciseși
a III-a (el, ea)
  • îmbrâncește
  • ‑mbrâncește
(să)
  • îmbrâncească
  • ‑mbrâncească
  • îmbrâncea
  • ‑mbrâncea
  • îmbrânci
  • ‑mbrânci
  • îmbrâncise
  • ‑mbrâncise
plural I (noi)
  • îmbrâncim
  • ‑mbrâncim
(să)
  • îmbrâncim
  • ‑mbrâncim
  • îmbrânceam
  • ‑mbrânceam
  • îmbrâncirăm
  • ‑mbrâncirăm
  • îmbrânciserăm
  • ‑mbrânciserăm
  • îmbrâncisem
  • ‑mbrâncisem
a II-a (voi)
  • îmbrânciți
  • ‑mbrânciți
(să)
  • îmbrânciți
  • ‑mbrânciți
  • îmbrânceați
  • ‑mbrânceați
  • îmbrâncirăți
  • ‑mbrâncirăți
  • îmbrânciserăți
  • ‑mbrânciserăți
  • îmbrânciseți
  • ‑mbrânciseți
a III-a (ei, ele)
  • îmbrâncesc
  • ‑mbrâncesc
(să)
  • îmbrâncească
  • ‑mbrâncească
  • îmbrânceau
  • ‑mbrânceau
  • îmbrânci
  • ‑mbrânci
  • îmbrânciseră
  • ‑mbrânciseră
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • brânci
  • brâncire
  • brâncit
  • brâncitu‑
  • brâncind
  • brâncindu‑
singular plural
  • brâncește
  • brânciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • brâncesc
(să)
  • brâncesc
  • brânceam
  • brâncii
  • brâncisem
a II-a (tu)
  • brâncești
(să)
  • brâncești
  • brânceai
  • brânciși
  • brânciseși
a III-a (el, ea)
  • brâncește
(să)
  • brâncească
  • brâncea
  • brânci
  • brâncise
plural I (noi)
  • brâncim
(să)
  • brâncim
  • brânceam
  • brâncirăm
  • brânciserăm
  • brâncisem
a II-a (voi)
  • brânciți
(să)
  • brânciți
  • brânceați
  • brâncirăți
  • brânciserăți
  • brânciseți
a III-a (ei, ele)
  • brâncesc
(să)
  • brâncească
  • brânceau
  • brânci
  • brânciseră
verb (V10)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îmbrânca
  • ‑mbrânca
  • îmbrâncare
  • ‑mbrâncare
  • îmbrâncat
  • ‑mbrâncat
  • îmbrâncatu‑
  • ‑mbrâncatu‑
  • îmbrâncând
  • ‑mbrâncând
  • îmbrâncându‑
  • ‑mbrâncându‑
singular plural
  • îmbrâncă
  • ‑mbrâncă
  • îmbrâncați
  • ‑mbrâncați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îmbrânc
  • ‑mbrânc
(să)
  • îmbrânc
  • ‑mbrânc
  • îmbrâncam
  • ‑mbrâncam
  • îmbrâncai
  • ‑mbrâncai
  • îmbrâncasem
  • ‑mbrâncasem
a II-a (tu)
  • îmbrânci
  • ‑mbrânci
(să)
  • îmbrânci
  • ‑mbrânci
  • îmbrâncai
  • ‑mbrâncai
  • îmbrâncași
  • ‑mbrâncași
  • îmbrâncaseși
  • ‑mbrâncaseși
a III-a (el, ea)
  • îmbrâncă
  • ‑mbrâncă
(să)
  • îmbrânce
  • ‑mbrânce
  • îmbrânca
  • ‑mbrânca
  • îmbrâncă
  • ‑mbrâncă
  • îmbrâncase
  • ‑mbrâncase
plural I (noi)
  • îmbrâncăm
  • ‑mbrâncăm
(să)
  • îmbrâncăm
  • ‑mbrâncăm
  • îmbrâncam
  • ‑mbrâncam
  • îmbrâncarăm
  • ‑mbrâncarăm
  • îmbrâncaserăm
  • ‑mbrâncaserăm
  • îmbrâncasem
  • ‑mbrâncasem
a II-a (voi)
  • îmbrâncați
  • ‑mbrâncați
(să)
  • îmbrâncați
  • ‑mbrâncați
  • îmbrâncați
  • ‑mbrâncați
  • îmbrâncarăți
  • ‑mbrâncarăți
  • îmbrâncaserăți
  • ‑mbrâncaserăți
  • îmbrâncaseți
  • ‑mbrâncaseți
a III-a (ei, ele)
  • îmbrâncă
  • ‑mbrâncă
(să)
  • îmbrânce
  • ‑mbrânce
  • îmbrâncau
  • ‑mbrâncau
  • îmbrânca
  • ‑mbrânca
  • îmbrâncaseră
  • ‑mbrâncaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

brânci, brâncescverb

etimologie:

brânci, brâncisubstantiv masculin

  • 1. popular (la) plural (În forma brânci; de obicei construit cu verbul «a da») Izbitură bruscă cu mâinile. DEX '09 DLRLC NODEX
    • format_quote Din brînci și din bătăi n-o slăbește. GHEREA, ST. CR. I 186. DLRLC
    • format_quote Ce te izbești de oameni...? și-i dete brînci de-l aruncă cît colo. SLAVICI, O. I 327. DLRLC
    • format_quote Cînd cu brînci groaznice, cînd cu dinte Apărîndu-să, sugrumă și ucide. BUDAI-DELEANU, Ț. 171. DLRLC
    • chat_bubble A da brânci = îmbrânci. NODEX
      sinonime: îmbrânci
    • chat_bubble A-i da inima brânci = a simți un imbold pentru (a face) ceva. DEX '09 DLRLC NODEX
      • format_quote Inima îi dete brînci, și ea nu se putu opri, ci îl sărută. ISPIRESCU, L. 47. DLRLC
etimologie:

brânca-porculuisubstantiv feminin articulat

  • 1. Plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia scopolii). DEX '09 DLRLC
  • 2. Cinsteț. DEX '09 DLRLC
    sinonime: cinsteț

brânca-ursuluisubstantiv feminin articulat

brâncă, brâncisubstantiv feminin

  • 1. (numai) singular Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mâncare și apariția unor pete violacee, în special pe abdomen. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
  • 2. (numai) singular popular Boală infecțioasă, manifestată prin inflamarea și înroșirea pielii, prin dureri și stare febrilă. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Mai știu hacuri multe încă Pentru cei ce zac de brîncă. ALECSANDRI, T. 105. DLRLC
  • 3. Plantă erbacee fără frunze, cu flori verzui sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară (Salicornia herbacea) DEX '09 DEX '98 NODEX
  • 4. Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum). DEX '09 DEX '98
etimologie:

brâncă, brâncisubstantiv feminin

  • 1. regional Partea de jos a picioarelor animalelor. DEX '09 DLRLC
    sinonime: labă
    • format_quote Să ne scăpăm stăpînul din brîncile lupului. RETEGANUL, P. III 41. DLRLC
    • format_quote Să fiu cîne-n patru brînci! BIBICESCU, P. P. 388. DLRLC
etimologie:

brâncă, brâncisubstantiv feminin

  • 1. regional (În limba literară numai în locuțiuni și expresii) Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc; mână. DEX '09 DLRLC NODEX
    sinonime: mână
    • format_quote Domnul Romii cu fulgerul în brîncă Lega și dezlega după voie. BUDAI-DELEANU, Ț. 150. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Pe (sau în) brânci = pe mâini și pe picioare, de-a bușilea, târându-se. DEX '09 NODEX
    • chat_bubble A merge (sau a fugi, a se urca, a se târî) pe brânci = (în opoziție cu a merge etc. în picioare) a merge (sau a fugi, a se urca, a se târî) pe mâini și pe picioare, de-a bușilea. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Urc toți munții pe brînci. TULBURE, V. R. 19. DLRLC
      • format_quote M-am lungit pe brînci lîngă foc. GALACTION, O. I 66. DLRLC
      • format_quote Ca niște uriași culcați pe brînci stau în neclintire, de jur împrejur, dealuri nesfîrșite. VLAHUȚĂ, O. A. 153. DLRLC
      • format_quote Și-au prăpădit papucii, fugind mai mult pe brînci decît în picioare. CREANGĂ, A. 79. DLRLC
    • chat_bubble A cădea (sau a da) în (sau pe) brânci = a cădea în mâini, a se sprijini în cădere cu mâinile de pământ. DLRLC NODEX
      • format_quote El vrea să se ridice și cade-n brînci din nou. IOSIF, PATR. 71. DLRLC
    • chat_bubble A cădea (sau a da) în (sau pe) brânci = a cădea istovit (de oboseală). DEX '09 DLRLC NODEX
      • format_quote Ne prădau logofeții, cîinoșii vătafi ai puterii, Dam în brînci sub biciul de plumb al poruncii. TOMA, C. V. 389. DLRLC
      • format_quote Mîna puternică a călărețului, care pe dată scurta frîiele, nu lăsa dobitocul obosit să cadă în brînci. CONTEMPORANUL, III 921. DLRLC
      • format_quote Muncești pînă cazi pe brînci. PANN, P. V. I 135. DLRLC
    • chat_bubble A munci (sau a da, a lucra) pe (sau în) brânci = a munci până la istovire. DEX '09 DLRLC
      • format_quote N-ai putea spune că se lucra pe brînci. PAS, Z. I 294. DLRLC
      • format_quote Patruzeci și opt de ani a muncit pe brînci. SAHIA, N. 94. DLRLC
etimologie:

îmbrânci, îmbrâncescverb

  • 1. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ducîndu-l pe poarta curții, mai mult mort decît viu, îl îmbrînciră în mulțime. NEGRUZZI, S. I 156. DLRLC
    • format_quote Toți o îmbrînciră zicîndu-i să iasă afară. ȘEZ. VI 175. DLRLC
    • format_quote Pe-Oprișanu-l apuca Și pe scări îl îmhrîncea. ALECSANDRI, P. P. 204. DLRLC
    • format_quote Te-ai băgat cu el printre vînzătorii de ziare, care se îmbrînceau și se ghionteau. PAS, Z. I 166. DLRLC
    • format_quote Arnăuții se-mbrîncea, Pe Iordachi s-arunca. ALECSANDRI, P. P. 182. DLRLC
    • format_quote poetic Valurile vin să se joace-n nisip, Îmbrîncindu-se unul pe altul. LESNEA, I. 38. DLRLC
etimologie:
  • În + brâncă DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic