12 definiții pentru ghiont giont


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ghiont smn [At: NECULCE, ap. LET. II, 209/14 / V: gi~ / Pl: ~nți, ~uri sn / E: nct] 1 Lovitură dată cuiva cu pumnul sau cu cotul (pentru a-l îmbrânci, a-i atrage atenția la ceva etc.) Si: (pop) brânci, ghiold. 2 Pumnul strâns cu care înghiontim pe cineva. 3 (Reg; gmț; lpl) Sarmale.

GHIONT, ghionți, s. m. Lovitură dată cuiva cu pumnul sau cu cotul (pentru a-l îmbrânci, a-i atrage atenția etc.); ghiold, brânci2. [Pl. și: (n.) ghionturi] – Et. nec.

GHIONT, ghionți, s. m. Lovitură dată cuiva cu pumnul sau cu cotul (pentru a-l îmbrânci, a-i atrage atenția etc.); ghiold, brânci2. [Pl. și: (n.) ghionturi] – Et. nec.

GHIONT, ghionți, s. m. Lovitură dată cu pumnul sau cu cotul. Să te superi tu, creștine, Pentru dinții scoși din gură? Pentru-un ghiont și-o-mbrîncitură Cheful să ți-l strici? COȘBUC, P. II 37. ♦ Lovitură ușoară prin care se face semn cuiva. Cînd ți-oi da semn cu ghiontul noaptea, tu atuncea să-l împingi repede în apă. SBIERA, P. 19. Fetele... numa-și dau ghiont una alteia, și chicoteau pe socoteala mea. CREANGĂ, A. 66. – Pl. și: (s. n.) ghionturi (REBREANU, R. I 100).

GHIÓNT ~ți m. Lovitură slabă dată cu cotul sau cu pumnul (pentru a-i atrage atenția cuiva). [Pl. și ghionturi] /Orig. nec.

ghiont n. lovitură violentă cu pumnul, îmbrâncire. [V. ghiold].

ghĭont n., pl. urĭ (cp. cu ghĭold și glonț). Bucată de lemn ca de vre-o 15 c.m. ascuțită și întrebuințată la lovit îndesat (ca cu boxu). Lovitură violentă aplicată cu pumnu strîns ca cum aĭ avea un ghĭont în mînă (pl. și m. ghionțĭ, ca pumnĭ). A da un ghĭont, 1) a lovi cu pumnu, 2) a face semn cuĭva pe furiș ghĭontindu-l, a-ĭ da un bold, un ghĭold.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ghiont s. m. / s. n., pl. ghionți/ghiónturi

ghiont s. m./s. n., pl. ghionți/ghiónturi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

GHIONT s. v. îmbrâncitură.

GHIONT s. brînci, izbitură, îmbrînceală, îmbrîncitură, împinsătură, (reg.) ghiold, ștos, (Mold.) bleandă, dupac, (Ban.) poancă, (prin Olt. și Munt.) potîrnog. (I-a dat un ~.)

Intrare: ghiont
ghiont1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ghiont
  • ghiontul
  • ghiontu‑
plural
  • ghionți
  • ghionții
genitiv-dativ singular
  • ghiont
  • ghiontului
plural
  • ghionți
  • ghionților
vocativ singular
plural
ghiont2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ghiont
  • ghiontul
  • ghiontu‑
plural
  • ghionturi
  • ghionturile
genitiv-dativ singular
  • ghiont
  • ghiontului
plural
  • ghionturi
  • ghionturilor
vocativ singular
plural
giont
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ghiont giont

  • 1. Lovitură dată cuiva cu pumnul sau cu cotul (pentru a-l îmbrânci, a-i atrage atenția etc.); brânci (1.1.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: brânci ghiold îmbrâncitură 3 exemple
    exemple
    • Să te superi tu, creștine, Pentru dinții scoși din gură? Pentru-un ghiont și-o-mbrîncitură Cheful să ți-l strici? COȘBUC, P. II 37.
      surse: DLRLC
    • Cînd ți-oi da semn cu ghiontul noaptea, tu atuncea să-l împingi repede în apă. SBIERA, P. 19.
      surse: DLRLC
    • Fetele... numa-și dau ghiont una alteia, și chicoteau pe socoteala mea. CREANGĂ, A. 66.
      surse: DLRLC

etimologie: