brâncă², brânci, (brângă), s.f. – 1. (med. vet.) Boală contagioasă, specifică porcilor (brângă): „Animalul nu are poftă de mâncare și apar unele semne de neliniște. Localnicii (din Călinești) cunosc o plantă numită brânguță, care este culeasă, fiartă și cu fiertura se spală animalul bolnav și i se dă să și bea” (Memoria, 2004: 1.072). 2. (bot.) Buruiană de bubă, urzică neagră, brânca porcului (Scrophularia nodosa L.). ♦ (med. pop.) Folosită pentru zgâlci (scrofuloză); de asemenea, contra gușterului (crup difteric) la porci (Borza, 1968: 157). – Et. nec. (DEX); cf. srb. brnka < sl. brekno „a inflama” (DA, MDA); gr. braghós, bránhos „răceală, brâncă porcească” (Scriban, Cihac, Pascu). Cuv. rom. > srb. brnka (Candrea, cf. DER).