BRÂNCĂ¹, (3, 4) brânci, s. f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mâncare și prin apariția unor pete violacee. 2. (Pop.) Erizipel. 3. Plantă erbacee fără frunze, cu flori verzui sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară (Salicornia herbacea). ◊ Compuse: brânca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia scopolii); b) cinsteț; brânca-ursului = a) crucea-pământului; b) brădișor (2). 4. Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum). – Et. nec.

brâncă¹ sf [At: CANTEMIR, IST. 153 / V: ~nci sm, ~ngă / Pl: ~nci / E: lat branca] 1 (Reg) Parte de jos a picioarelor animalelor Cf labă. 2 (Bot; îc) ~ca-porcului, ~-porcească Buberic (Scrophularia nodosa). 3 (Bot; Buc; îae) Cinsteț. 4 (Bot; îc) ~-ursului, ~-pământului Crucea-pământului (Heracleum Sphondylium). 5 (Bot; îae) Pedicuță (Lycopodium clavatum). 6 (Bot; îc) ~-mâței Crucea-pământului (Atennaria dioica). 7 (Pex; reg) Mână. 8 (Pex; reg) Pumn (ca unitate de măsură). 9 (Îlav) Pe ~nci (sau în patru ~ci) În patru labe. 10 (Pfm; îe) A cădea (sau a da) în (sau pe) ~nci A cădea (cu fața) la pământ (istovit de oboseală sau în semn de închinare). 11 (Ave; îf ~nci) Direct. 12 (Îlv) A da ~ci A împinge. 13 (Fig; îal) A îndemna. 14 (Pan; reg) Arătător al orologiului. 15 (Înv) Mănușă de fier care servea ca instrument de tortură. 16 (Reg) Săgeată (ca un mic stâlp) la intrarea caselor Si: bold. 17 Parte a războiului. 18 (Pfm; îe) A munci (sau a lucra) pe (sau în) ~nci A munci până la istovire. 19 (Pfm; îe) A-i da inima ~nci A simți un imbold pentru (a face) ceva.

brâncă² sfs [At: ECONOMIA, 102 / E: ns cf srb brnka] 1 (Pop) Boală de vite și de porci manifestată prin umflături la gât și la cap. 2 Plantă ierboasă fără frunze, cu flori verzui sau alburii care formează spice cărnoase și crește pe soluri sărate și care se întrebuințează ca medicament contra brâncii² (1) Si: brâncarită, gușteriță, iarba-porcului, iarbă-sărată (Salicornia herbacea). 3 (Med; pop) Bubă ascunsă care afectează oasele picioarelor, mâinilor și capului Si: bubă, orbalț. 4 Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum).

BRÂNCĂ¹ s. f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mâncare și apariția unor pete violacee. 2. (Pop.) Erizipel. 3. Plantă erbacee fără frunze, cu flori verzui sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară (Salicornia herbacea) ◊ Compuse: brânca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia scopolii); b) cinsteț; brânca-ursului = a) crucea-pământului; b) brădișor (2). 4. Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum). – Et. nec.

BRÂNCĂ¹ f. 1) Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin apariția unor pete vinete, umflarea gâtului și lipsa poftei de mâncare. 2) pop. Boală înfecțioasă, manifestată prin inflamarea și înroșirea pielii, prin dureri și stare febrilă; erizipel; orbalț. 3) Plantă erbacee fără frunze, având flori albe-verzui, dispuse în spic. * ~a-porcului plantă erbacee meliferă, având tulpina și frunzele acoperite cu peri moi. /Probabil cuv. autoht.

brâncă f. Med. 1. numele popular al erizipelului; 2. umflături la gât sau la cap (la cai și la porci): bivolii sunt apărați de brâncă. [Cf. gr. mod. BRÁNCHOS, răgușeală].

brîncă¹ s.f. (pop.) 1 (med. vet.) Boală contagioasă la animalele domestice (caracteristică mai ales porcilor), care se manifestă prin lipsa poftei de mîncare și prin apariția unor pete violacee mai ales pe abdomen. 2 (med.) Erizipel. Mai știu leacuri multe încă Pentru cei ce zac de brîncă (ALECS.). 3 (bot.) Plantă erbacee, cu florile de culoare verzuie-alburie, grupate în formă de spic, fără frunze, care crește în soluri sărate și este folosită în medicina veterinară în tratarea brîncii (Salicornia herbacea). 4 Compuse: (bot.) brînca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia scopolii); b) cinsteț (Salvia ghitinosa); brînca-ursului = a) crucea-pămîntului (Heracleum sphondylium); b) pedicuță (Licopodium clavatum). 5 (bot.) Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrîntă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum). pl. brînci. /cf. gr. βράγχος „răgușeală; boală la porci”.

brîncă² s.f. 1 (reg.) Mînă. Domnul Romii cu fulgerul în brîncă Lega și dezlega după voie (BUD.). ◊ Loc.adv. Pe (sau în) brînci = pe mîini și pe picioare, de-a bușilea, tîrîndu-se. Δ Expr. A merge (sau a se tîrî) în (sau pe) brînci = a merge (sau a se tîrî) pe mîini și pe picioare, de-a bușilea. Fugind mai mult pe brînci, decît pe picioare (CR.). A cădea în (sau pe) brînci = a) a cădea în mîini, a se sprijini în mîini în cădere. El vrea să se ridice și cade-n brînci din nou (IOSIF); b) a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau în) brînci = a munci din răsputeri; a fi foarte obosit. 2 (pop.; la pl; de obicei constr. cu vb. „a da”) Lovitură, îmbrînceală, bleandă. I-a dat un brînci. ◊ Expr. A-i da inima brînci = a simți un imbold; a avea un stimulent pentru (a face) ceva. Inima îi dete brînci, și ea nu se putu opri, ci îl sărută (ISP.). 3 (reg.) Partea de jos a piciorului animalelor; laba. Să fiu cîine-n patru brînci! (POP.). • pl. -ciuri. și brînci s.m. /lat. branca.

BRÎNCARIȚĂ (pl. -țe) sf. 🌿 = BRÎNCĂ²3.

BRÎNCĂ² sf. 🐕 Boală de vite și de porci caracterizată prin umflarea gîtului (la porci și la vite) sau a capului (la vite): porcii i-a vîndut, că a auzit că prind a muri de ~ (RET.) ¶ 2 🩺 Boală, la om, molipsitoare, epidemică, care se manifestă printr’o umflătură dureroasă a straturilor superficiale ale pielii (la față și la gît, la mîini și la picioare); e numită în Mold. „orbalț”: termenul științific e „erisipel” ¶ 3 🌿 Plantă ierboasă care crește pe țărmul mării și din cenușa căreia se extrage sodă; mai poartă numirile de „gușteriță”, „iarba-porcului” și „iarbă-sărată”; poporul o pune în scăldători ca leac pentru bolnavii de brîncă (Salicornia herbaceea) (🖼 602) ¶ 4 🌿 ~ sau BRÎNCA-PORCULUI¹ = BUBERIC ¶ 5 🌿 BRÎNCA-PORCULUI² = CINSTEȚ.

BRÎNCĂ¹ (pl. -ci) sf. I. 1 🐒 Labă, partea de jos a piciorului unui animal: Și momița... cu o grație cochetă, Ține ’n ~ o lornietă (DON.) ¶ 2 familiar Mînă: odată era cît pe-aci să pun brînca pe el (RET.) ¶ 3 familiar Împinsătură puternică cu mîna spre a depărta pe cineva sau a-l face să cadă; îmbrîncitură: am început să-i plătesc cu dobîndă pumnii din grădină și brînca de la școală (GN.) ¶ 4 🌿 BRÎNCA-URSULUI¹ = CRUCEA-PĂMÎNTULUl; BRÎNCA-URSULUI² = PEDICUȚĂ. II. BRÎNCI pl. 1 Labe, picioare; pe ~, în patru labe, pe cîteși patru picioarele (vorb. de animale), pe mîini și pe picioare (vorb. de oameni): a umbla pe ~; a da, a cădea pe sau în ~, a cădea cu fața la pămînt ¶ 2 Împinsătură, îmbrîncitură: asvîrlea pe boier cu ~ pe scară (I.-GH.); a da ~ cuiva, a-l împinge cu putere, ca să se depărteze sau să cadă: i se pare că i-a dat cineva ~ într’un abis (VLAH.); pop. a da un brînciu: numai cîte un brînciu le da... și se duceau peste cap (ISP.); Fig. familiar: inima îi dete ~ (ISP.), inima îl îndemnă, îl îmboldi [lat. branca].

BRÎNCUȚĂ¹ (pl. -țe) sf. 1 dim. BRÎNCĂ¹ ¶ 2 🌿 NAPI-SĂLBATICI ¶ 3 🌿 ~-DE-PISICĂ = SULIȚICĂ.

*ERIZIPEL sbst. 🩺 = BRÎNCĂ² 2 [fr.].

* ERIZIPEL sbst. 🩺 = BRÎNCĂ² 2 [fr.].

IARBĂ (pl. ierburi, ‼ ierbi) sf. 1 🌿 Ori-ce plantă anuală sau cu tulpină anuală care nu devine niciodată lemnoasă, ci rămîne moale și fragedă: ~ verde; a sta culcat pe ~; ca frunza și ca iarbă 👉 FRUNZĂ; din pămînt, din ~ verde, a) de ori-unde se va găsi, fie cît de departe sau cît de greu de găsit: din pămînt, din ~ verde, să te duci să-mi aduci herghelia (ISP.); b) deodată, fără veste, fără să se știe cum și de unde: îndată răsări, ca din pămînt, din ~ verde, un smochin mare (ISP.); ~ de leac, buruiană de leac, plantă medicinală; a căuta ca iarba de leac, a căuta un lucru, greu de găsit, cu stăruință, ca și cum nu ne putem lipsi de el; (P): așteaptă, murgule, să paști ~ verde, se zice cuiva care e tot amînat cu vorbe, cu făgădueli care nu se vor împlini niciodată ¶ 2 Însoțit de un adj. sau de un sbst., designează un mare număr de nume de plante: ~-ALBĂ, plantă ierboasă, cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-trandafirii sau gălbui; cultivată adesea ca plantă ornamentală; numită și „ierbăluță” sau „panglicuță” (Phalaris arundinacea) (🖼 2579); ~-ALBASTRĂ, plantă ierboasă, cu tulpina și cu frunzele vîrtoase, cu flori mai adesea violacee (Molinia coerulea) (🖼 2580); ~-AMARĂ = GRANAT²; – IARBA-ASINULUI = LUMINIȚĂ; ~-ASPRĂ = ȚĂPOȘICĂ¹; ~-BĂLOSĂ = TĂTĂNEASĂ; – IARBA-BĂLȚII = PĂIUȘ 3; -IARBĂ-BĂRBOASĂ, plantă ierboasă, cu florile verzi sau roșii-cafenii, dispuse ca un mănunchiu de spice; numită și „costrei”, „iarbă-ghimpoasă” sau „mohor (negru)” (Panicum crus galli) (🖼 2581); -IARBA-BROAȘTELOR, mică, plantă erbacee acuatică, cu flori albe și frunze cordiforme, ce plutesc deasupra apei; numită și „limba-broaștei” sau „mușcatul-broaștelor” (Hydrocharis morsus ranae) (🖼 2583); – IARBA-BUBEI – PĂPĂLĂU; – IARBA-CAILOR = FLOCOȘICĂ; -IARBA-CANARAȘULUI 👉 CANARAȘ; -IARBA-CERBILOR – PIEPTĂNARIȚĂ; – IARBA-CIUMEI¹ 👉 CIUMĂREA; – IARBA-CIUTEI¹ 👉 CIUTĂ; – IARBA-CIUTEI² = URECHELNIȚĂ; – IARBA-CÎNELUI 👉 CÎINE; – IARBA-CÎMPULUI, plantă ierboasă cu florile verzi-alburii sau violacee, așezate în spice; numită și „iarba-vîntului” sau „păiuș” (Agostis alba) (🖼 2582); – IARBA-COCOȘULUI = COCOȘEL¹ 👉 COCOȘEL 5; – IARBA-CODRULUI = MĂTRĂGUNĂ; – IARBA-DATULUI-ȘI-A-FAPTULUI = FECIORICĂ; – IARBĂ-DE-BOALE, IARBĂ-DE-TOATE-BOALELE = USTUROIȚĂ ; – IARBĂ-DE-COSITOR = BARBA-URSULUI ; – IARBĂ-DE-CURCĂ = FUMĂRIȚĂ ; – IARBĂ-DE-DURERI = COADA-COCOȘULUI ; – IARBĂ-DE-FRIGURI = TRAISTA-CIOBANULUI ; – IARBĂ-DE-LINGOARE(LUNGOARE)¹ 👉 LÎNGOARE ; – IARBĂ-DE-LUNGOARE² = USTUROIȚĂ ; – IARBĂ-DE-LUNGOARE³ = GĂLBĂJOARĂ ; – IARBĂ-DE-MARE, plantă ierboasă acuatică cu tulpina plutitoare și cu frunzele în formă de panglici; crește sub apă pe fundul mării; cu frunzele uscate ale acestei plante se umplu perne și saltele (Zostera marina) (🖼 2584); – IARBĂ-DE-NEGI = ROSTOPASCĂ ; – IARBĂ-DE-SGAIBĂ = SGRĂBUNȚICĂ ; – IARBĂ-DE-ȘOALDINĂ 👉 ȘOALDINĂ ; – IARBĂ-DE-STRĂNUTAT = ROTOȚELE-ALBE ; – IARBĂ-DE-URECHI, plantă ierboasă cu frunzele cărnoase, late și lungărețe sau ovale, cu flori galbene-verzui; numită și „iarba-urechii”, „iarbă-grasă”, „oloisă” sau „verzișoară” (Sedum maximum) (🖼 2585) ; – IARBĂ-DE-VĂTĂMĂTURĂ = VĂTĂMĂTOARE ; –IARBĂ-DEASĂ, plantă ierboasă cu tulpini, subțiri, delicate, cu flori verzui dispuse cîte 2-5 în mici spice (Poa nemoralis) (🖼2587); -IARBA-DEGETELOR = CINCI-DEGETE ; – IARBA-DRAGOSTEI = LIMBA-CUCULUI ; – IARBA-DRUMURILOR = FRUNZĂ-DE-POTCĂ ; – IARBĂ-DULCE¹ = LEMN-DULCE ; – IARBĂ-DULCE² = ROURICĂ ; – IARBĂ-ENGLEZEASCĂ = ZIZANIE¹ ; – IARBA-FECIOAREI sau IARBA-FECIORILOR = FECIORICĂ ; – IARBA-FIARELOR sau FIERULUI 👉 FIER ; – IARBA-FETEI 👉 IARBĂ-MOALE ; – IARBĂ-FLOCOASĂ = CĂTUȘNICĂ și TALPA-GÎȘTEI¹ ; – IARBA-GĂII 👉 GAIE ; – IARBĂ-GHIMPOASĂ = IARBĂ-BĂRBOASĂ și GHIMPARIȚĂ ; – ~-GRASĂ¹, mică plantă erbacee grasă cu tulpina ramificată întinsă pe pămînt, cu frunzele cărnoase și lucioare, cu flori galbene; numită și „grașiță” sau „porcină”; vlătarele tinere ale acestei plante se mănîncă ca salată (Portulaca oleracea) (🖼 2586); – ~-GRASĂ² = ~-DE-URECHI ; – ~-GRASĂ³ URECHELNIȚĂ; -IARBA-IEPURELUI = TREMURĂTOARE; – ~-LĂPTOASĂ = AMĂREALĂ; – IARBA-LUI-DMNEZEU = LEMNUL-DOMNULUI; – IARBA-LUPULUI = IARBA-CIUTEI¹; -~-MARE, frumoasă plantă ierboasă, cu tulpăna dreaptă, vîrtoasă și păroasă, ramificată în partea superioară; face flori galbene dispuse în capitule mari și frumoase la vîrful tulpinei; e întrebuințată de popor contra tusei și altor boale, iar femeile își spală părul cu rădăcina ei fiartă în apă, ca să crească lung; numită și „oman” (🖼 2588) ; – IARBA-MÎȚEI = CĂTUȘNICĂ ; – IARBĂ-MIROSITOARE = VIȚELAR ; – IARBA-MLAȘTINII = RUGINĂ¹ ; – IARBĂ-MOALE, plantă ierboasă, cu tulpina în patru muchi, cu frunze lungi și ascuțite, aspre pe margini, cu flori albe, așezate la vîrful tulpinii; numită și „iarba-fetei” (Stellaria holostea) (🖼 2590) ; – IARBĂ-NEAGRĂ¹, mic arbust, cu frunze mici, cu flori trandafirii, mai rar albe (Calluna vulgaris) (🖼 2589) ; – IARBĂ-NEAGRĂ², plantă ierboasă, cu tulpina în patru muchi, ca și pețiolul frunzelor, cu flori brune-purpurii pe din afară, galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia umbrosa) (🖼 2592) ; – IARBĂ-NEAGRĂ³ = BUSUIOC-SĂLBATIC ; – IARBĂ-NEAGRĂ⁴ = BUBERIC ; – IARBA-NEBUNILOR -SPÎNZ¹ ; – IARBA-OSULUI¹, mic arbust, cu flori galbene, ce crește pe coline și pe pășunile uscate din munți; numit și „ferestrău”, „mălăoiu”, „ruje” sau „ruja – soarelui” (Helianthemum chamaecistus)(🖼 2591); – IARBA-OSULUI² = MĂLĂOAIE ; – IARBA-OVĂSULUI = OBSIGĂ ; – IARBA-PĂRULUI = PERIȘOR¹ ; – IARBA-PORCULUI = BRÎNCĂ ; – IARBA-PURICELUI¹ sau PURICILOR = ~-ROȘIE² ; – IARBA-PURICELUI² = PURICARIȚĂ ; – ~-PUTUROASĂ, plantă ierboasă, cu flori albe, dispuse în umbele; numită și „buruiană pucioasă” sau „pucioagnă” (Bifora radians) (🖼 2593) ; – IARBA-RAIULUI = VETRICE¹ ; – IARBA- RÎNDUNELEI = ROSTOPASCĂ ; – IARBA-RANEI = VĂTĂMĂTOARE ; – ~-ROȘIE¹, plantă ierboasă, cu tulpina roșiatică, cu frunzele dințate și flori galbene; numită și,,cîrligioară„ (Bidens cernuus) (🖼 2594); – ~ROȘIE² DENTIȚĂ; – ~ROȘIE³ = TRESTIE-DE-CÎMPURI; – ~ROȘIE⁴ RĂCULEȚ; – ~ROȘIE⁵ = DINTELE-DRACULUI; – ~ROȘIE⁶ PUNGULIȚĂ; – ~ROȘIE⁷, plantă ierboasă, cu flori albe trandafirii sau roșii purpurii, dispuse în spice cilindrice (Polygonum persicaria) (🖼 2595); – ~SĂRATĂ BRÎNCĂ și SĂRICICĂ; – IARBA-ȘARPELUI¹, plantă, cu frunzele acoperite cu peri aspri, cu flori albastre, rar roșii sau albe, căutate de albine; se credea odinioară că e bună contra mușcăturii șerpilor; numită și,,ochiul-mîței” (Echium vulgare) (🖼 2596); – IARBA-ȘARPELUI² = MAMA-PĂDURII; – IARBA-ȘARPELUI³, plantă cu tulpina de jur împrejur păroasă, cu flori albastre sau roșietice; e întrebuinată de popor că leac contra mușcăturii șerpilor, numită și „șopîrliță” sau „ventrilică” (Veronica latifolia); – ~-SCĂIOASĂ, mică plantă ierboasă, cu tulpini numeroase întinse pe pămînt, cu flori verzui sau violete, așezate cîte două în spice mici în vîrful tupinei (Tragus racemosus) (🖼 2597); – ~SFÎNTĂ = LEMNUL-MAICII-DOMNULUI; – IARBA-SFÎNTULUI-HRISTOFOR ORBALȚ; – IARBA-SFÎNTULUI-IOAN¹, plantă, originară din sudul Germaniei, cu flori albastre, și cu un miros foarte tare; numită și „șerlai” (Salvia sclarea) (🖼 2598); – IARBA-SFÎNTULUI-IOAN² = RĂSCOAGE; – IARBA-SGAIBEI = SGRĂBUNȚICĂ; – IARBA-STUPULUI = ROINIȚĂ¹; – IARBA-SURPĂTURII = FECIORICĂ; – IARBA-SURZILOR, plantă ierboasă, cu flori albe gălbui (Saxifraga aizoon) (🖼 2599); – IARBA-TĂIETURII = VINDECEA; – IARBA-TÎLHARULUI = ORBALȚ; – IARBA-TUNULUI = URECHELNIȚĂ; – IARBA-UNTULUI = VERIGEL; – IARBĂ-USTUROASĂ, plantă ierboasă, cu tulpina cenușie și acoperită de peri, cu frunzele dințate și cu flori roșii-purpurii ce miros ușor a usturoiu; numită și „usturoi-de-lac” (Teucrimum scordium) (🖼 2600); – IARBA-VÎNTULUI¹, plantă ierboasă, cu flori violacee sau verzui, dispuse în spice mici (Agrostis spica venti) (🖼 2601); – IARBA-VÎNTULUI^2.3.4 = CĂTUȘNICĂ, IARBA-CÎMPULUI și OBSIGĂ; – IARBA-VĂTĂMĂTURII = GHIMPARIȚĂ; – IARBA-VULTURULUI, plantă cu tulpina dreaptă și vîrtoasă, cu flori galbene, dispuse în capitule numeroase reunite la vîrful tulpinei (Hieracium umbellatum) (🖼 2602) ¶ 3 ⚔️ ~ de pușcă, praf de pușcă ¶ 4 ~ pucioasă, sulf, pucioasă: tocmind într’o nucă ~ pucioasă (CANT.) ¶ 5 Iarba acului, antimoniu sulfurat [lat. hĕrba].

URS sm. 1 🐒 Mamifer carnivor, fiara cea mai mare ce trăește pe la noi; are înfățișarea greoaie, călcînd apăsat pe toată talpa picioarelor scurte și groase; la nevoie însă fuge iute, înnoată foarte bine și se cațără ca o pisică pe arbori, căci are ghiare ascuțite; cu toate că e carnivor, se hrănește și cu substanțe vegetale, mai ales cu fructe dulci; îi place mierea la nebunie și se urcă pe copaci ca s’o caute, distrugînd stupii; trăește prin munți, în vizuini săpate prin locuri unde se străbate cu greu, sub stînci sau în desișul pădurilor; iarna stă amorțit în bîrlogul lui, cît ține frigul; Țiganii, numiți „ursari”, cresc pui de urși, îi domesticesc și-i deprind să meargă pe două picioare, sprijinindu-se de un băț, să joace la sunetul dairelei, etc. (Ursus arctos) (🖼 5188 👉 și 🖼 5191); prin locurile vecinic acoperite cu ghiață ori cu zăpadă, din apropierea polilor, trăește URSUL-ALB care se deosebește de al nostru prin aceea că e mai mare la trup, iar blana e albă, bătînd în gălbuiu; rezistă la umezeală și frig, avînd blana groasă, deasă și unsuroasă (Ursus maritimus) (🖼 5189): se ținea lumea după dînsul ca după ~ (ISP.); toată lumea din sat și din mănăstire se strînge ca la ~ (CRG.); a se uita la cineva ca la ~, adică ca la un spectacol neobicinuit, unde lumea se strînge grămadă să privească; a trăi ca ~ul (în bîrlog), a fugi de lume, a trăi retras de toți, a nu fi sociabil; de aci, Ⓕ ~, om care fuge de lume, care trăește retras: (P): joacă ~ul prin vecini (sau la cumătra), să gătim tărîțele (ZNN.), ceea ce se întîmplă la vecin astăzi, poate să ni se întîmple și nouă mîine; – se joacă cu coada ~ului, se vîră singur în primejdie, legîndu-se de cei mai puternici; – a luat ~ul de coadă, s’a îmbătat; – parcă are păr de ~, fuge lumea de el; 👉 COADĂ1, JUCA1, NĂDEJDE1, PĂDURE1; dacă ți-e frică de ceva, ia păr de la ~ și te afumă, că-ți vine bine, niți frica (GOR.); se crede că dacă are cineva durere de șele, este bine ca ~ul să-l calce (GOR.) ¶ 2 Olten. 📆 Sîmbăta ~ului, Sîmbăta ce cade cu opt zile înainte de Florii (PAMF.); poporul o serbează pentru ca vitele să fie ferite de fiarele sălbatice; – Ziua ~ului, ziua de 2 Februarie (Stretenia, Întîmpinarea Domnului), cînd, după credința poporului, ursul iese din bîrlogul unde a petrecut toată iarna și inspectează cerul, spre a vedea dacă va mai ținea gerul ¶ 3 Mold. Trans. 🍽 Boț de mămăligă, cu brînză de oaie la mijloc și prăjit pe cărbuni: atunci, nu știu cum, îi cade un ~ mare din sîn... nu de cei pe care-i joacă ursarii, ci de mămăligă, umplut cu brînză, rotund, prăjit pe jăratic (CRG.) ¶ 4 🔧 = MENGHENEA ¶ 5 Olten. 💒 = POPONDOC ¶ 6 Băn. 🏚 = BOGDAN ¶ 7 🌿 BARBA-URSULUI 👉 BARBĂ5; BRÎNCA-URSULUI 👉 BRÎNCĂ¹4; – CIOBOȚICA-URSULUI 👉 CIOBOȚICĂ4; – LABA-URSULUI¹ 👉 LABĂ5; – LABA-URSULUI² = BURETE-DE-CONOPIDĂ; – LABA-URSULUI³ = CRUCEA-PĂMÎNTULUI; – LABA-URSULUI⁴ = PIEDICUȚĂ; – LABA-URSULUI⁵ = CUCURUZ I 2; – MIEREA-URSULUI 👉 MIERE2; STRUGURII-URSULUI 👉 STRUGURE5; TALPA-URSULUI¹ 👉 TALPĂ18; – TALPA-URSULUI² = CRUCEA-PĂMÎNTULUI; – URECHEA-URSULUI, mică plantă ierboasă, cu frunzele cărnoase, dispuse într’o rozetă din mijlocul căreia iese o tulpină cilindrică; face flori galbene, numeroase, dispuse într’un buchet la vîrful tulpinii; crește pe stîncile calcaroase din regiunea alpină și se cultivă adesea ca plantă decorativă (Primula auricula) (🖼 5190) [lat. ŭrsus].

BRÎNCĂ¹ s. f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mîncare și prin apariția unor pete violacee, în special pe abdomen. 2. Erizipel. Mai știu hacuri multe încă Pentru cei ce zac de brîncă. ALECSANDRI, T. 105.

BRÎNCĂ¹ s. f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mîncare și apariția unor pete violacee. 2. Erizipel. 3. Plantă erbacee fără frunze, cu flori verzui sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară (Salicornia herbacea). ◊ Compuse: brînca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia Scopolii); b) cinsteț; brînca-ursului = a) crucea-pămîntului; b) pedicuță. 4. Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrîntă prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum).

2) brîncă f., pl. ĭ (vgr. braghós, pron. bránhos, răceală, brîncă porcească, de unde și alb. brăngă. D. rom. vine sîrb. Banat brinka, orbalț). Erizipel, orbalț. (De boala asta suferă și vitele, care se unflă la gît și la cap, afară de bivolĭ).

brâncă (boală; plantă; mână) (pop.) s. f., g.-d. art. brâncii; (plante; mâini) pl. brânci (mai ales în expr.)

brâncă (boală, plantă, mână) s. f., g.-d. art. brâncii; (plante, mâini) pl. brânci

brâncă (boală, plantă, mână) s. f., g.-d. art. brâncii; (plante, mâini) pl. brânci

brîncă (erizipel, salicornie) s. f., pl. brînce

brîncă (-ci), s. f. – 1. Anghină. – 2. Săricică (Salicornia herbacea). – 3. Erizipel. Gr. βράγχος „anghină” (Cihac, I, 38 și II, 640; Diculescu, Elementele, 477; Pascu, Beiträge, 26). DAR se referă la sb. brnka, pe care îl derivă din sl. brekno „a inflama”, dar care pare mai curînd că provine din rom. (Candrea, Elementele, 407).

BRÂNCĂ s. v. braț, buberic, erizipel, labă, mănușă, membru superior, mână, rujet.

BRÂNCĂ s. (BOT.) 1. (Salicornia herbacea) (rar) salicornie, (reg.) brâncariță, buberic, căpriță, gușterariță, gușteriță, sărigea, soloneț, cornul-salcei, iarba-porcului, iarbă grasă, iarbă-sărată, mătură-roșie, sărătură-roșie. 2. brânca-ursului v. crucea-pământului. 3. v. zămoșiță.

BRÎNCĂ s. (BOT.) 1. (Salicornia herbacea) (rar) salicornie, (reg.) brîncariță, buberic, căpriță, gușterariță, gușteriță, sărigea, soloneț, cornul-salcei, iarba-porcului, iarbă-grasă, iarbă-sărată, mătură-roșie, sărătură-roșie. 2. brînca-ursului (Heracleum sphondylium) = crucea-pămîntului, (înv. și reg.) sclipeț, (reg.) laba-ursului, talpa-ursului.

brîncă s. v. BRAȚ. BUBERIC. ERIZIPEL. LABĂ. MĂNUȘĂ. MEMBRU SUPERIOR. MÎNĂ. RUJET.

brâncă², brânci, (brângă), s.f. – 1. (med. vet.) Boală contagioasă, specifică porcilor (brângă): „Animalul nu are poftă de mâncare și apar unele semne de neliniște. Localnicii (din Călinești) cunosc o plantă numită brânguță, care este culeasă, fiartă și cu fiertura se spală animalul bolnav și i se dă să și bea” (Memoria, 2004: 1.072). 2. (bot.) Buruiană de bubă, urzică neagră, brânca porcului (Scrophularia nodosa L.). ♦ (med. pop.) Folosită pentru zgâlci (scrofuloză); de asemenea, contra gușterului (crup difteric) la porci (Borza, 1968: 157). – Et. nec. (DEX); cf. srb. brnka < sl. brekno „a inflama” (DA, MDA); gr. braghós, bránhos „răceală, brâncă porcească” (Scriban, Cihac, Pascu). Cuv. rom. > srb. brnka (Candrea, cf. DER).

brâncă², -i, (brângă), s.f. – 1. (med. vet.) Boală contagioasă, specifică porcilor (brângă): „Animalul nu are poftă de mâncare și apar unele semne de neliniște. Localnicii (din Călinești) cunosc o plantă numită brânguță, care este culeasă, fiartă și cu fiertura se spală animalul bolnav și i se dă să și bea” (Memoria 2004: 1.072). 2. (bot.) Buruiană de bubă, urzică neagră, brânca porcului (Scrophularia nodosa L.). Folosită în medicina populară pentru zgâlci (scrofuloză); de asemenea, contra gușterului (crup difteric) la porci (Borza 1968: 157). 3. Erizipel (Butura, 1979). – Cf. srb. brnka (MDA).

brâncă², brânci, (brângă), s.f. 1. (med. pop. veter.) Boală contagioasă, specifică porcilor (brângă). 2. (bot.) Buruiană de bubă, urzică neagră, brânca porcului (Scrophularia nodosa L.): „Animalul nu are poftă de mâncare și apar unele semne de neliniște. Localnicii (din Călinești) cunosc o plantă numită brânguță, care este culeasă, fiartă și cu fiertura se spală animalul bolnav și i se dă să și bea” (Memoria, 2004: 1.072). ■ (med. pop.) Folosită pentru zgâlci (scrofuloză); de asemenea, contra gușterului (crup difteric) la porci. – Cf. srb. brnka (DA, MDA); gr. braghós, bránhos „răceală, brâncă porcească” (Scriban). ■ Cuv. rom. > srb. brnka (Candrea, după DER).