2 intrări

38 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

blestemát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: blestema] 1-2 Blestemare (1-2).

blestemat2, ~ă [At: CUV. D. BĂTR. II, 47 / Pl: ~ați, ~e / E: blestema] 1 a Pe care l-a blestemat cineva Si: afurisit, procletit. 2 a Pe care l-a ajuns un blestem. 3 smf Ticălos. 4 a (D. femei) Depravat. 5 smf (Gmț; d. copii) Ștrengar.

BLESTEMÁT, -Ă, blestemați, -te, adj. 1. Lovit, ajuns de blestem. ♦ Rău, neprielnic, dușmănos. 2. (Adesea substantivat) (Om) ticălos. – V. blestema.

BLESTEMÁT, -Ă, blestemați, -te, adj. 1. Lovit, ajuns de blestem. ♦ Rău, neprielnic, dușmănos. 2. (Adesea substantivat) Cu purtări rele; depravat, rău, ticălos. – V. blestema.

BLESTEMÁT, -Ă, blestemați, -te, adj. 1. (Și în forma, populară blăstămat) Cu purtări rele; rău, ticălos, mișel; (adesea în glumă, fără înțeles rău, despre copii) ștrengar. Să nu-ți faci de lucru cu ei, căci sînt niște oameni blestemați! ◊ (Substantivat) Dar tu, blestemato, cine ești? BENIUC, V. 66. Dăduse poruncă să pornească în căutarea blestematului care îi făcuse de rușine. PAS, Z. I 227. Ia stați oleacă, blăstămaților, să vă dau eu! CREANGĂ, A. 42. Șezi binișor, blăstămatule! ALECSANDRI, T. 110. ♦ Nenorocit, rău, neprielnic. Vreme blestemată. 2. (în superstiții) Pe care l-a blestemat cineva, pe care l-a ajuns blestemul cuiva; afurisit. Arunc repede floarea, ca pe un lucru blestemat. SAHIA, N. 27. – Variantă: (popular) blăstămát, -ă adj.

BLESTEMÁT, -Ă, blestemați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Cu purtări rele; rău, ticălos. ♦ Neprielnic. Vreme blestemată. 2. (În superstiții) Care este obiectul unui blestem; afurisit. – V. blestema.

BLESTEMÁT ~tă (~ți, ~te) 1) (în superstiții) Care a fost ajuns de un blestem; lovit de blestem. 3) și substantival fam. (despre persoane) Care comite fapte nedemne; ticălos; mârșav; netrebnic; infam; josnic; abject. /v. a blestema

blestemat a. ajuns de blestem: viața ’mi este acum blestemată BOL.; 2. criminal, scelerat: fapte blestemate; 3. defăimat, mișel, netrebnic; 4. foarte rău: pirul e plantă blestemată.

blăstăma v vz blestema

blăstema v vz blestema

blestemá [At: COD. VOR. 124/12 / V: -tăma, blăstăma, blăs- / Pzi: blestém (A: blés-) / E: ml *blastimare] 1 vi (Înv) A huli. 2 vt (Înv) A înjura. 3 vt(a) A invoca abaterea nenorocirii asupra cuiva. 4 vt(a) (C. este Dumnezeu) A sorti pe cineva nenorocirii. 5-6 vt (C. e momentul întâmplării unei nenorociri) A-și aminti cu durere (sau mânie). 7 vr (Înv) A se jura. 8-9 vtr (Înv) A jura sau a face pe cineva să jure.

clat1, ~ă a [At: IORGA, S. D. XVII, 114 / Pl: ~ați, ~e / E: vsl *клѧтъ cf proclet] (Înv) Blestemat.

BLESTEMÁ, bléstem, vb. I. Tranz. A rosti un blestem. ♦ Intranz. A înjura, a ocărî, a huli. [Prez. ind. acc. și: blestém] – Lat. pop. blastimare (= blasphemare).

BLESTEMÁ, bléstem, vb. I. Tranz. A invoca urgia divinității împotriva cuiva. ♦ Intranz. A înjura, a ocărî, a huli.[Prez. ind. acc. și: blestém] – Lat. pop. blastimare (= blasphemare).

BLĂSTĂMÁ vb. I v. blestema.

BLĂSTĂMÁT, -Ă adj. v. blestemat.

BLĂSTEMÁ vb. I v. blestema.

BLESTEMÁ, bléstem, vb. I. 1. Tranz. (Și în forma populară blăstăma) A spune, a rosti, a exprima un blestem împotriva cuiva (v. afurisi); a invoca abaterea unei nenorociri asupra cuiva. În «Venere și Madonă» poetul învinuiește, blestemă pe iubita sa. GHEREA, ST. CR. I 143. Plimbă-se călugării, Blestemîndu-și părinții, De ce i-au călugărit Și nu i-au căsătorit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 217. ◊ (Urmat de propoziții secundare arătînd felul nenorocirii) Împărăteasa își blăstămă fata ca să se facă pasăre verde și nouă ani să trăiască în codru. BOTA, P. 105. ◊ Absol. Femeile au început să țipe, să ocărască și să blesteme. PAS, L. I 31. ◊ Refl. reciproc. Hai să ne blăstămăm, și care dintre noi amîndoi a fi mai meșter, acela să ieie banii! CREANGĂ, P. 58. 2. Intranz. A înjura, a ocărî cu vorbe urîte, a rosti vorbe de hulă; a huli. Femeia blestema de ciudă... mai ales că și pruncul plîngea în leagăn. CAMILAR, TEM. 82. ◊ Tranz. (Cu privire la un moment din viață, la viață, soartă etc.) A cîrti, a se revolta împotrivă-i. Viața nu-mi blestem Și nici moartea nu mi-o chem. MACEDONSKI, O. I 39. 3. Prez. ind. accentuat și: blestem.Prez. ind. pers. 3 și: blesteamă (GHEREA, ST. CR. I 143). – Variante: (popular) blăstămá, blástăm și blăstăm, blăstemá vb. I

BLESTEMÁ, bléstem, vb. I. Tranz. A exprima un blestem împotriva cuiva. ♦ Intranz. A înjura, a ocărî; a huli. ♦ A cârti, a se revolta împotriva vieții, a soartei etc. [Prez. ind. acc. și: blestém] – Lat. *blastemare (< blasphemare).

A BLESTEMÁ bléstem 1. tranz. A supune unui blestem; a condamna la nenorocire. 2. intranz. A rosti blesteme la adresa cuiva. /<lat. blastemare

arată toate definițiile

Intrare: blestemat
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blestemat
  • blestematul
  • blestematu‑
  • blestema
  • blestemata
plural
  • blestemați
  • blestemații
  • blestemate
  • blestematele
genitiv-dativ singular
  • blestemat
  • blestematului
  • blestemate
  • blestematei
plural
  • blestemați
  • blestemaților
  • blestemate
  • blestematelor
vocativ singular
  • blestematule
  • blestemate
  • blestema
  • blestemato
plural
  • blestemaților
  • blestematelor
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blăstămat
  • blăstămatul
  • blăstămatu‑
  • blăstăma
  • blăstămata
plural
  • blăstămați
  • blăstămații
  • blăstămate
  • blăstămatele
genitiv-dativ singular
  • blăstămat
  • blăstămatului
  • blăstămate
  • blăstămatei
plural
  • blăstămați
  • blăstămaților
  • blăstămate
  • blăstămatelor
vocativ singular
  • blăstămatule
  • blăstămate
  • blăstăma
  • blăstămato
plural
  • blăstămaților
  • blăstămatelor
Intrare: blestema
  • pronunție: blestem, blestem
verb (VT1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • blestema
  • blestemare
  • blestemat
  • blestematu‑
  • blestemând
  • blestemându‑
singular plural
  • bleste
  • blestemați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • blestem
(să)
  • blestem
  • blestemam
  • blestemai
  • blestemasem
a II-a (tu)
  • blestemi
(să)
  • blestemi
  • blestemai
  • blestemași
  • blestemaseși
a III-a (el, ea)
  • bleste
(să)
  • blesteme
  • blestema
  • blestemă
  • blestemase
plural I (noi)
  • blestemăm
(să)
  • blestemăm
  • blestemam
  • blestemarăm
  • blestemaserăm
  • blestemasem
a II-a (voi)
  • blestemați
(să)
  • blestemați
  • blestemați
  • blestemarăți
  • blestemaserăți
  • blestemaseți
a III-a (ei, ele)
  • bleste
(să)
  • blesteme
  • blestemau
  • blestema
  • blestemaseră
verb (VT19.1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • blăstăma
  • blăstămare
  • blăstămat
  • blăstămatu‑
  • blăstămând
  • blăstămându‑
singular plural
  • blastămă
  • blăstămați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • blastăm
(să)
  • blastăm
  • blăstămam
  • blăstămai
  • blăstămasem
a II-a (tu)
  • blastămi
(să)
  • blastămi
  • blăstămai
  • blăstămași
  • blăstămaseși
a III-a (el, ea)
  • blastămă
(să)
  • blastăme
  • blăstăma
  • blăstămă
  • blăstămase
plural I (noi)
  • blăstămăm
(să)
  • blăstămăm
  • blăstămam
  • blăstămarăm
  • blăstămaserăm
  • blăstămasem
a II-a (voi)
  • blăstămați
(să)
  • blăstămați
  • blăstămați
  • blăstămarăți
  • blăstămaserăți
  • blăstămaseți
a III-a (ei, ele)
  • blastămă
(să)
  • blastăme
  • blăstămau
  • blăstăma
  • blăstămaseră
verb (VT1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • blăstema
  • blăstemare
  • blăstemat
  • blăstematu‑
  • blăstemând
  • blăstemându‑
singular plural
  • blăste
  • blăstemați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • blăstem
(să)
  • blăstem
  • blăstemam
  • blăstemai
  • blăstemasem
a II-a (tu)
  • blăstemi
(să)
  • blăstemi
  • blăstemai
  • blăstemași
  • blăstemaseși
a III-a (el, ea)
  • blăste
(să)
  • blăsteme
  • blăstema
  • blăstemă
  • blăstemase
plural I (noi)
  • blăstemăm
(să)
  • blăstemăm
  • blăstemam
  • blăstemarăm
  • blăstemaserăm
  • blăstemasem
a II-a (voi)
  • blăstemați
(să)
  • blăstemați
  • blăstemați
  • blăstemarăți
  • blăstemaserăți
  • blăstemaseți
a III-a (ei, ele)
  • blăste
(să)
  • blăsteme
  • blăstemau
  • blăstema
  • blăstemaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

blestemat blăstămat

etimologie:

  • vezi blestema
    surse: DEX '98 DEX '09

blestema blăstăma blăstema

  • 1. A rosti un blestem.
    surse: DEX '09 DLRLC 5 exemple
    exemple
    • În «Venere și Madonă» poetul învinuiește, blestemă pe iubita sa. GHEREA, ST. CR. I 143.
      surse: DLRLC
    • Plimbă-se călugării, Blestemîndu-și părinții, De ce i-au călugărit Și nu i-au căsătorit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 217.
      surse: DLRLC
    • Împărăteasa își blăstămă fata ca să se facă pasăre verde și nouă ani să trăiască în codru. BOTA, P. 105.
      surse: DLRLC
    • absolut Femeile au început să țipe, să ocărască și să blesteme. PAS, L. I 31.
      surse: DLRLC
    • reflexiv reciproc Hai să ne blăstămăm, și care dintre noi amîndoi a fi mai meșter, acela să ieie banii! CREANGĂ, P. 58.
      surse: DLRLC
    • exemple
      • Femeia blestema de ciudă... mai ales că și pruncul plîngea în leagăn. CAMILAR, TEM. 82.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. tranzitiv (Cu privire la un moment din viață, la viață, soartă etc.) A se revolta împotrivă-i.
        surse: DLRLC sinonime: cârti revolta un exemplu
        exemple
        • Viața nu-mi blestem Și nici moartea nu mi-o chem. MACEDONSKI, O. I 39. 3.
          surse: DLRLC

etimologie: