blestema vb. I. tr. 1 (compl. indică persoane) A invoca abaterea asupra cuiva a unei nenorociri sau a urgiei divinității; a rosti un blestem; a afurisi. Plimbă-se călugării, Blestemîndu-și părinții, De ce i-au călugărit Și nu i-au căsătorit (POP.) ◊ (abs.) Femeile au început să țipe, să ocărască și să blesteme (PAS). ◊ (refl. recipr.) Hai să ne blăstămăm! (CR.). ♦ A sorti pe cineva pedepsei lui Dumnezeu. 2 intr. A înjura, a ocărî; a huli. 3 tr. (compl. indică vitregiile vieții, soarta etc.; constr. cu pron. în dat.) A se revolta, a-și aminti cu durere sau cu mînie de ceva. Viața nu-mi blestem Și nici moartea nu mi-o chem (MACED.). • prez.ind. blestem, acc. și blestem. și (pop.) blăstema vb. IV. /lat. pop. blastimare = blasphemare.