BEI, bei, s. m. Guvernator al unui oraș sau al unei provincii din fostul Imperiu Otoman. ♦ Titlu dat de turci domnilor Țărilor Române; p. ext. prinț oriental. – Din tc. bey.

bei sm [At: MOXA, 405 / V: beg, beu, (7-10) be / Pl: ~ / E: tc bey] 1 Guvernator al unui oraș sau al unei provincii din fostul Imperiu Otoman. 2 (În Evul Mediu) Domnitor al unui principat autonom supus suzeranității Turciei. 3 (Înv) Titlu dat de turci domnilor țărilor românești. 4 (Pex) Prinț oriental. 5 (În epoca fanariotă, îf bei-mu, ca formulă de politețe) Domnul meu. 6 (Înv; Mol) Boier mare. 7 Parte scobită a arșicului. 8 Poziție a arșicului cu partea scobită în sus. 9-10 (Îs) ~ buza și sicciu-~ Varietăți ale jocului cu arșice.

bei s.m. 1 Titlu nobiliar în țările din Orientul Apropiat și Mijlociu. ♦ Persoană care avea acest titlu. ◊ Expr. A dormi ca un bei v. dormi. 2 (în Ev. Med., în Imperiul Otoman) Guvernator al unei provincii turcești sau al unui teritoriu supus turcilor. ♦ Persoană care avea acest titlu. 3 (în Ev. Med., în Țările Rom.) Titlu dat de turci domnilor din Țările Române. ♦ Persoană care avea acest titlu. 4 (în sec. 19-20, în Turcia) Titlu acordat unor ofițeri superiori și unor înalți funcționari. ♦ Persoană care avea acest titlu. • pl. bei. /<tc. bey.

BEI, bei, s. m. Guvernator al unui oraș sau al unei provincii din fostul Imperiu otoman. ♦ Titlu dat de turci domnilor țărilor românești; p. ext. prinț oriental. – Din tc. bey.

BEI, bei, s. m. 1. (Învechit) Guvernator al unui oraș sau al unei provincii turcești sau supuse turcilor, avînd rangul de pașă cu un singur tui. Se iscă vrajbă cumplită, mai înainte ca prințesa Irina să ajungă a pricepe dacă ar avea foloase mai mari.... de pe urma beiului de Bamos. PAS, L. I 113. Hassan ajurat Să zacă de spaimă o lună, Văzut-au și beii că fuga e bună Și bietului pașă dreptate i-au dat. COȘBUC, P. I 207. ♦ Titlu dat de turci domnilor Țărilor Romînești; prinț. Strigă pașa-al Diiului...: Turcește- te, Iancule, Turcește-te, beiule, Beiule, creștinule. TEODORESCU, P. P. 480. ♦ Boier mare. Și la beiul, și la Smadoviceanca gem hambarele. DUMITRIU, B. F. 20. Vă poftesc, beiule, să vă întoarceți veseli [de la vînătoare], chiar dacă nu veți avea dobîndă. SADOVEANU, O. A. II 217. ◊ Expr. A dormi cît un bei = a dormi bine, mult și adînc. Cerbul... se culca acolo pe loc și dormea cît un bei. CREANGĂ, P. 224. ◊ (Grecism învechit, în apelativul onorific) Bei-mu = domnul meu. Mă întrebi, bei-mu, dacă am drepturi la pensie? ALECSANDRI, T. I 382. 2. Demnitar sau guvernator al unui principat autonom (care depindea odinioară de Turcia), supus unei suzeranități străine. Beiul Tunisiei.

BEI, bei, s. m. 1. (Înv.) Guvernator al unui oraș sau al unei provincii turcești sau supuse turcilor. ♦ Titlu dat de turci domnilor țărilor românești; p. ext. prinț. 2. Demnitar sau guvernator al unui principat autonom supus unei suveranități străine. Beiul Tunisiei. – Tc. bey.

BEI ~ m. înv. 1) Titlu nobiliar, purtat în țările din Orientul Apropiat și cel Mijlociu. 2) Guvernator al unui oraș sau al unei provincii din fostul Imperiu Otoman. 3) Titlu dat de turci domnitorilor din Principatele Dunărene. /<turc. bey

BEI s.m. (Mold., ȚR) Guvernator al unui oraș sau al unei provincii din Imperiul Otoman; titlu dat de turci domnilor Țărilor Românești. A: Aveau tătarii un beiu, pus de împăratul. PSEUDO-AMIRAS. Beiul de Moldova este un ghiaur și știe toate ce se fac la Mosc și la Leși. NECULCE; cf. N. COSTIN. B: Mulți bei și mai marii oștilor turcești au perit la acel războiu. R. POPESCU, apud ȘIO; cf. LET. ȚR, 25^r, 25^v, 31^v, 49^v. Etimologie: tc. bey. substantiv masculin

beĭ m. (turc. beĭ. V. beg). Guvernator al uneĭ provinciĭ saŭ al unuĭ oraș turcesc (cu rol de pașă cu un singur tuĭ). Titlu dat de Turcĭ domnilor româneștĭ. Titlu onorific maĭ mic decît decît pașă (care se dă numaĭ Turcilor). La arșic (în Munt. vest), partea în formă de S, numită și domn (opusă armașului. V. sicĭ).

BEA, beau, vb. II. 1. Tranz. (Adesea fig.) A înghiți un lichid. ◊ Expr. A bea paharul pănă-n fund = a îndura un necaz, o durere până la capăt. 2. Intranz. Spec. A consuma băuturi alcoolice. ◊ Expr. (Fam.) A bea în sănătatea (sau în cinstea, pentru succesul) cuiva = a sărbători pe cineva, consumând băuturi alcoolice în cinstea (și pe socoteala) lui. 3. Tranz. A cheltui, a risipi bani, avere etc. pe băutură. ◊ Expr. A-și bea și cămașa = a cheltui totul pe băutură. A-și bea (și) mințile = a bea până la inconștiență sau până la nebunie. 4. Tranz. (Pop.; în expr.) A bea tutun = a fuma. – Lat. bibere.

BEHEHÉ interj. Cuvânt care imită strigătul oilor sau al caprelor; bee, mehehe. [Var.: bée interj.] – Onomatopee.

băl, ~ă [At: ANON. CAR. / V: bel¹ a, bală, bea² sf, bâlă a / Pl: ~i, ~e / E: vsl вѣлъ] (Reg) 1 a (D. părul oamenilor) Blond. 2 a (D. oameni; îoc oacheș) Cu părul blond și cu fața albă. 3 a Frumos. 4 sf Iubită. 5 sf Lele. 6 a (D. animale; îoc negru) Care are corpul sau numai botul alb. 7 smf Animal cu corpul sau cu botul alb.

be sm vz bei

bea² sf vz băl

bea³ [At: COD. VOR. 50 / Pzi: beau, bei, bea, bem, beți, (înv) beați, beau / E: ml bibere] 1 vt A înghiți un lichid. 2 vt A suge. 3 vi A consuma băuturi alcoolice. 4 vi A chefui. 5 vt (C. i. un fapt, un eveniment sau o persoană) A bea (4) în cinstea și pe cheltuiala cuiva. 6 vi (Fam; îe) A ~ în sănătatea (sau cinstea, ori pentru succesul) cuiva A sărbători pe cineva, consumând băuturi alcoolice în cinstea și pe cheltuiala lui. 7 vt (Pfm; îe) A-și ~ (și) mințile A bea până la inconștiență sau până la nebunie. 8 vt (Fig) A cheltui, a risipi bani, avere pe băutură. 9 vt (Pop; îe) A-și ~ și cămașa A cheltui totul pe băutură. 10 vr (D. un lucru; înv) A se învechi. 11 vt (Înv; îe) A ~ tutun A fuma.

bea¹ i vz behehe

beaheahea i vz behehe

bec³ i vz behehe

bécă i vz behehe

béce¹ i vz behehe

bee i vz behehe

beg¹ sm vz bei

beheahea i vz behehe

beheé i vz behehe

behehé [At: ȘEZ. IV, 16 / V: bee, bea, bec³, beheé, beheahea / E: fo] 1 i Cuvânt care imită strigătul oilor sau caprelor. 2 s (Rar) Miel. 3 s (Rar) Oaie. 4 s (Rar) Capră.

bel¹, ~ă a vz băl

biel a vz băl

băl, -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni sau despre părul lor) Blond. 2 (despre animale, mai ales despre oi) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. • pl. -i, -e. /<sl. veche бала.

bea vb. II. 1 tr. A înghiți, a consuma un lichid. ◊ Expr. A bea paharul pînă la fund = a îndura o supărare, un necaz pînă la capăt. A bea tot amarul v. amar. A nu avea (nici) după ce bea apă v. apă. A bea apă clocotită și a mînca foc v. clocotit. Doar n-am băut cucută (ca să...) v. cucută. Doar n-am băut gaz v. gaz. A bea dintr-o înghițitură v. înghițitură. A bea dintr-un pahar (cu cineva) v. pahar. A bea paharul morții (ori de moarte) v. pahar. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă v. vrea. ♦ A sorbi, a suge. ◊ Poet. Văd fluturi albaștri ușori Roind și bînd miere din flori (EMIN.). 2 intr. A consuma băuturi alcoolice. ◊ Expr. (fam.) A bea în cinstea (sau pentru succesul) cuiva = a sărbători pe cineva. A bea la botul calului v. bot. A-și bea (și) mințile v. minte. A se pune pe mîncat și pe băut v. mînca. A bea (cîte) un păhărel v. păhărel. A bea în (ori pentru, reg., de) sănătatea (cuiva) v. sănătate. A bea ca în tîrg v. tîrg. A bea de-i (sau pînă-i) trosnesc (sau să-i trosnească) urechile (sau fălcile) v. trosni. A ține (pe cineva) pe mîncat și pe băut v. mînca. Bea de usucă v. usca. ♦ (tr.) A sărbători (printr-o petrecere, printr-un chef) pe cineva; a consuma băuturi în cinstea și pe cheltuiala altuia. 3 intr. A cădea în patima beției. A început să bea. 4 tr. A cheltui, a risipi bani, avere etc. pe băutură. ◊ Expr. A-și bea și cămașa v. cămașă. 5 tr. Expr. (pop.) A bea tutun (sau o țigară) = a fuma. A bea ciubuc v. ciubuc. Cît ai bea o țigară ori în cîtă vreme ai bea o țigară v. țigară. • prez.ind. beau. /lat. bĭbĕre.

bec¹ s.m. (sport) Fundaș la jocul de fotbal. • pl. -ci. /<engl. back.

bec² s.n. 1 Sferă sau pară de sticlă cu un soclu (prin care se montează la o lampă) și cu un filament în interior, care devine incandescent și luminează cînd este străbătut de un curent electric; ext. orice corp de iluminat electric. ◊ Bec de siguranță = siguranță care oprește un aparat, o instalație etc. în caz de deranjament. Bec de control = a) lampă electrică portativă, cu care se încearcă dacă un circuit electric prezintă sau nu o întrerupere; b) bec electric montat pe un tablou de distribuție pentru a semnaliza anumite deranjamente. Bec cu incandescență v. incandescență. ◊ Expr. (fam.) A face (sau a curăța) ceva bec = a face ceva să strălucească de curățenie. A fi (sau a cădea, a călca) pe bec = a) afi sau a ajunge într-o situație fară ieșire; a i se înfunda; b) a rămîne uimit; c) (fam.) a cădea în mîinile poliției; d) (arg.) a rămîne însărcinată. A-i stinge (cuiva) becul v. stinge. 2 Sită a unei lămpi de gaz. 3 Arzător special de laborator pentru combustia gazelor, care permite reglarea accesului aerului și al gazului, arderea facîndu-se cu flacără luminoasă sau neluminoasă, în funcție de necesități. 4 (tehn.) Bec de sudură = ajutaj de sudură prin care iese amestecul de gaz combustibil și gaz carburant. 5 (constr.) Mulură la partea de jos a ferestrei, care împiedică prelingerea apei de ploaie pe fațadă. • pl. -uri. /<fr. bec.

bee interj. v. behehe.

behehe interj., subst. 1 interj. Cuvînt care imită strigătul oilor sau al caprelor. 2 subst. (pop.) Miel; oaie. 3 subst. (pop.) Capră. • și bee interj, /form. expr.

bel¹ s.m. (fiz.) Unitate de măsură pentru intensitatea sunetelor, reprezentînd raportul logaritmic dintre intensitatea undei sonore măsurate și intensitatea la pragul de audibilitate (b). • pl. -i. /<fr. bel; cf. nm. pr. Alexander Graham Bell, fizician american.

bel², -ă adj. (înv.) Frumos. • pl. -i, -e. /<fr. belle, it. bella.

BEA, beau, vb. II. 1. Tranz. (Adesea fig.) A înghiți un lichid. ◊ Expr. A bea paharul până-n fund = a îndura un necaz, o durere până la capăt. 2. Intranz. Spec. A consuma băuturi alcoolice. ◊ Expr. (Fam.) A bea în sănătatea (sau în cinstea, pentru succesul) cuiva = a sărbători pe cineva, consumând băuturi alcoolice în cinstea (și pe socoteala) lui. 3. Tranz. A cheltui, a risipi bani, avere etc. pe băutură. ◊ Expr. A-și bea și cămașa = a cheltui totul pe băutură. A-și bea (și) mințile= a bea până la inconștiență sau până la nebunie. 4. Tranz. (Pop.; în expr.) A bea tutun = a fuma. – Lat. bibere.

BÉE interj. v. behehe.

BEHEHÉ interj., subst. 1. Interj. Cuvânt care imită strigătul oilor sau al caprelor; mehehe. 2. Subst. Miel; oaie; capră. [Var.: bée interj.] – Onomatopee.

BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Ban., Transilv.) 1. (Despre oameni, în opoziție cu oacheș, smead) Blond; bălai, bălan. Frunză verde calapăr, Doi voinici, maică, mă cer: Unu-i negru, unu-i băl. Frunză verde de măr dulce, După băl, maică, m-aș duce. HODOȘ, P. P. 186. 2. (Despre oi, mai rar despre boi, vaci, cîini sau cai; în opoziție cu lai) Alb pe tot corpul sau numai pe bot.

BEA, beau, vb. II. 1. Tranz. A înghiți, a consuma un lichid. Unii... se opreau la vreo fîntînă, făcîndu-se că beau apă. DUMITRIU, B. F. 107. Are obiceiul a bea în toată Sara o cupă de lapte dulce. CREANGĂ, P. 97. Hai, mîndră, la apă bună, Apă bună de băut, Gură dulce de vîndut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 233. (Absol.) [La izvor] un tînăr călător... s-a rugat Să bea din cana lor. COȘBUC, P. I 281. ◊ (Poetic) Ochii mei sînt morți ca și lacurile de unde bea curcubeul apă. DAVIDOGLU, O. 100. ◊ Expr. A bea paharul pînă-n fund = a îndura un necaz, un chin, o durere pînă la capăt. (Familiar) Doar n-am băut gaz, se zice ca răspuns negativ la o propunere sau o invitație nepotrivită. ♦ A suge, a sorbi. Văd fluturi albaștri ușori Roind și bînd miere din flori. EMINESCU, O. IV 5 ◊ Fig. Aș fi băut ulcioare de lumină Din... raza soarelui blajină. TULBURE, V. R. 11. O strînse cu atîta foc, încît îi părea c-o să-i beie viața toată din gura ei. EMINESCU, N. 64. 2. Intranz. A consuma băuturi alcoolice. Băuse și prinsese mai multă mîncărime de limbă. PAS, L. I 9. Nemaiavînd pe ce bea, ți-a vîndut ție punga cu făină. RETEGANUL, P. IV 27 Cu rudele bea și benchetuiește, dar neguțătorii nu face. NEGRUZZI, S. I 249. ◊ Expr. A bea în sănătatea (sau în cinstea) cuiva = a închina cu un pahar de vin, de rachiu etc. pentru cineva, fîcîndu-i urări. ♦ A se da la beție; a avea patima beției. A început să bea. ♦ Tranz. (Familiar, cu privire la o persoană sau la un eveniment) A sărbători (printr-un chef sau printr-o petrecere), a consuma băuturi în cinstea și (de obicei) pe cheltuiala altuia, mai ales a celui sărbătorit. Mi-e să nu întîrzii, că te-aș bea. DAVIDOGLU, M. 42. Izvorul de unde capeți informațiile... îl cunosc... – Aș! – Pe ce te prinzi?... -Pe un dejun la Iordache... Primești? -Primesc, zise Caracudi sigur că mă bea. CARAGIALE, O. II 301. 3. Tranz. (Cu privire la bani, avere etc.) A cheltui, a risipi pe băutură; a toca. Cucul zice, mierla zice: Nu-ți bea banii, măi voinice! ALECSANDRI, P. P. 298. Cu lăutari și cu gloată Băui, nene, turma toată. ALECSANDRI, P. P. 265. ◊ Expr. A-și bea și cămașa = a cheltui totul pe băutură. A-și bea și mințile = a-și pierde judecata sănătoasă din cauza băuturii, a bea pînă la inconștiență sau la nebunie. 4. Tranz. (Popular, cu privire la tutun, țigări, lulea) A fuma. De cînd am prins a dezlega buchile, nu mai beau tabac. CAMILAR, N. II 369. Din pricina, ta n-am fost în stare să beau o țigară de tutun. SADOVEANU, O. III 535. Dacă găsește tutun, îl bea! CARAGIALE, O. VII 23. Mai șede moș Nichifor așa pe gînduri, pînă-și gătește de băut luleaua. CREANGĂ, P. 132. – Forme gramaticale: prez. ind. beau, bei, bea, bem, beți, beau; imperf. beam, beai, bea, beam, beați, beau; perf. s. băui, băuși, bău, băurăm, băurăți, băură; part. băut și (Transilv., Ban.) beut (HODOȘ, P. P. 190).

BEHEHÉ interj. Onomatopee care imită zbieretul oilor sau al caprelor; mehehe. ♦ (Substantivat, glumeț) Berbec, oaie sau capră. Dascăle, Pascăle, Adus-ai pe behehea? TEODORESCU, P. P. 260. Pentru behehe vei prăpădi și pe mihoho (= umblînd prea mult după un lucru neînsemnat, poți pierde ceva mai de preț).

BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni) Blond. 2. (Despre animale) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. – Slav (v. sl. bĕlŭ „alb”).

BEA, beau, vb. II. 1. Tranz. (Adesea fig.) A înghiți, a consuma un lichid. ◊ Expr. A bea paharul pînă-n fund = a îndura un necaz, o durere pînă la capăt. (Fam.) Doar n-am băut gaz, se spune ca răspuns negativ la o propunere nepotrivită. 2. Intranz. A consuma băuturi alcoolice. ◊ Expr. A bea în sănătatea (sau în cinstea) cuiva = a închina cu un pahar de băutură pentru cineva, făcîndu-i urări. ♦ A cădea în patima beției. ♦ Tranz. (Fam.) A sărbători pe cineva (printr-un chef sau printr-o petrecere), a consuma băuturi în cinstea (și pe socoteala) cuiva. 3. Tranz. A cheltui, a risipi bani, avere etc. pe băutură. ◊ Expr. A-și bea și cămașa = a cheltui totul pe băutură. A-și bea și mințile = a bea pînă la inconștiență sau pînă la nebunie. 4. Tranz. (Pop.) A fuma. Nu mai beau tabac (CAMILAR). – Lat. bibere.

BEHEHÉ interj. Cuvînt care imită strigătul oilor sau al caprelor. – Onomatopee.

BĂL ~ă (~i, ~e) reg. (despre oi) Care este alb pe tot corpul sau numai pe bot. /<sl. bĕlu

A BEÁ beáu 1. tranz. 1) (un lichid) A consuma, înghițind (pentru a-și potoli setea). * ~ paharul până la fund a îndura un necaz sau o suferință până la capăt. ~ în sănătatea (sau în cinstea) cuiva a închina un pahar de băutură în cinstea celui sărbătorit. 2) (bani, avere) A cheltui până la epuizare. * A-și ~ și mințile a bea până la inconștiență. 3) pop.: ~ tutun a fuma, trăgând fumul în plămâni. 2. intranz. A consuma băuturi alcoolice în mod abuziv; a avea patima beției. /<lat. bibere

BĂL adj. (Ban.) Bălan, blond, alb. Bĕl. Albus. AC, 330. Etimologie: sl. bĕlŭ. Vezi și băloi Cf. gălbeneț (2). adjectiv

băl a. 1. alb, vorbind de oi (în opozițiune cu laiu); 2. în Banat: frumos, mândru (în cântecele populare); 3. în Oltenia: bălă, lele, țărancă. [Slav. BIELŬ, alb].

beà v. 1. a sorbi cu gura și a înghiți un lichid; 2. a trage pe gât fumul, a fuma: a bea tutun; 3. a bea fără măsură, a avea darul beției: cam bea. [Lat. BIBERE; sensul 2 se rapoartă la fumatul oriental, care era mai mult o soarbere decât o aspirare].

behehe! int. bee! ║ m. berbece, oaie: pentru behehe vor prăpădi și pe mihoho NEGR. [Onomatopee].

beiu m. 1. titlu dat de Turci guvernatorului unei provincii sau unui oraș (mai mic decât pașă); 2. în special, titlul Domnilor Români: turcește-te, beiule, beiule, creștinule! POP.; 3. Domn în genere (mai mult ironic): dormia cât un beiu până ce asfinția soarele CR.; 4. partea scobită a arșicului ridicată în sus (partea numită în Mold. «împărat»): jocul în beiu bun. [Turc. BEY].

bel a. Mold. V. băl.

Chehaia-Beiu (Hagi-Ahmed) m. guvernator al Munteniei dela 182l-1822, apoi Pașă de Rusciuc și de Silistra.

Enver Bey m. maior turc, erou național, a luptat în Tripolitania, împotriva Italienilor, a reluat Adrianopolea dela Bulgari. Azi, general și pașă.

Mehemet-Bey m. 1. boier muntean din neamul Basarabeștilor, turcit, vru să prefacă Muntenia în pașalâc, dar fu respins de Radu dela Afumați (1522); 2. numele lui Mihnea Turcitul, după ce se făcuse mahomedan.

băl, bălă adj. pl. băĭ, băle (vsl. bĭelŭ, alb. V. bălaĭ, balcoș). Ban. Trans. vest. Bălaĭ.

be și behehé interj. care arată strigătu oilor.

beáŭ (vest) și béŭ (est), beút (Ban. Olt. Trans.) și băút, a bea v. tr. (lat. bĭbere; it. bere, și bévere, pv. beure, fr. boire, sp. pg. beber. – Beaŭ, beĭ, el bea, eĭ bea, în nord iĭ beu; să beaŭ, să beĭ, să bea, în nord să beĭe, bănd și, la Moxa, beund). Înghit un lichid: a bea apă, vin. Pop. Fumez (ca turc. tütün ičmek): a bea tutun. Îs bețiv: acest om cam bea. Cheltuĭesc pe băutură: am un leŭ și vreŭ să-l beŭ (P.P.) Fig. A bea paharu pînă’n fund, a suferi o nenorocire pînă la capăt. A bea în sănătatea cuĭva, a închina un pahar (a ridica un toast) în sănătatea cuĭva. Cp. cu ĭau și vreaŭ.

behehé, interj. care arată strigătu oilor. V. be.

beŭ V. beaŭ.

bei s. m., pl. bei, art. beii

bei s. m., pl. bei, art. beii

bei s. m., pl. bei, art. béii

băl (reg.) adj. m., pl. băli; f. bălă, pl. băle

bea (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. beau, 2 sg. bei, 3 sg. bea, imperf. 1 beam, perf. s. 1 sg. băui, m.m.c.p. 1 pl. băuserăm; conj. prez. 1 sg. să beau, 3 să bea; ger. bând; part. băut

băl (reg.) adj. m., pl. băli; f. bălă, pl. băle

bea (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. beau, 2 sg. bei, imperf. 1 sg. și pl. beam, 2 sg. beai, perf. s. 1 sg. băui; conj. prez. 3 să bea; ger. bând; part. băut

băl adj. m., pl. băli; f. sg. bălă, pl. băle

bea vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. beau, 2 sg. bei, imperf. 1 sg. și pl. beam, 2 sg. beai, perf. s. 1 sg. băúi; ger. bând; part. băút

bee v. behehe

behehé/bee interj.

bea (1 sil.) (ind. prez. 1 sg. beau, 2 sg. bei, imperf. beam, beai... 1 sil.; perf. băui, part. băut)

beau, bei 2.

beiu, bei.

BĂL adj. v. bălai, bălan, blond, galben.

BEA vb. 1. a trage, (reg.) a țucsui, (fam. fig.) a pili, a suge. (E bețiv, ~ mult.) 2. a consuma. (~ multe ceaiuri diuretice.)

BEA vb. v. fuma, sorbi, suge.

băl adj.v. BĂLAI, BĂLAN, BLOND, GALBEN.

BEA vb. 1. a trage, (reg.) a țucsui, (fam. fig.) a pili, a suge. (E bețiv, ~ mult.) 2. a consuma. (~ multe ceaiuri diuretice.)

bea vb. v. FUMA. SORBI. SUGE.

béi (béi), s. m. – 1. Titlu nobiliar al Imperiului Otoman, rezervat guvernatorilor de provincii sau domnitorilor vasali ai Imperiului. Din punctul de vedere al administrației otomane, era și titlu al domnitorilor din Munt. și Mold. – 2. Unghi concav la arșice. – Mr. bei. Tc. beg sau bey (Roesler 589; Șeineanu, II, 43; Lokotsch 282), cf. ngr. μπέης, alb. bek, bg. bei.

beá (beáu, băút), vb. – 1. A înghiți un lichid. – 2. A cheltui băutură, a-și prăpădi banii, a mînca, a fuma. – 3. A fuma. – Mr. beau (beari), megl. bęu, istr. beut (mbeare). Lat. bĭbĕre (Pușcariu 192; REW 1074; Candrea-Dens., 152; DAR); cf. it. bere, prov. beure, fr. boire, sp., port. beber. Este cuvînt cu răspîndire foarte generală (ALR 81). Conjug. sa se caracterizează în Mold. prin tendința de a suprima în toate formele diftongul ea: beau › beu, să beu › să bee. Expresia a bea tutun (sens 3) este traducerea tc. tütün icmek, ngr. πίνω ϰαπνόν. Cf. și băutură, beat. Der. băut, adj. (beat); băutor, adj. (bețiv), pe care REW și Pascu, Lat. Elem., 275, le fac să provină direct din lat. bibitor, cf. it. bibitore, fr. buveur, prov., cat. bevedor, sp., port. bebedor.

behehé interj. – Imită behăitul oilor și caprelor. – Var. bea(aa), be(ee), me(a)he(a)he(a). Creație expresivă, de unde derivă: behăi, vb. (a scoate sunetul specific al oilor); behăitură, s. f. (behăit); behăhăi, vb. (a behăi).

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. – (înv.) 1. Alb; (ref. la oi) cu lâna de culoare albă; alb curat (Precup, 1926). 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea, 1924, I: 310). ♦ Valea lui Băl, toponim în Rohia; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în Iza, la Săliște. – Din sl. bĕlŭ „alb” (DER, MDA); cuvânt autohton (Hasdeu, Brâncuș), din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb” (v. Pokorny, IEW, 118).

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. – (înv.) 1. Alb; (ref. la oi) cu lâna de culoare albă; alb curat (Precup 1926). 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea 1924 I: 310). Valea lui Băl, toponim în Rohia-Lăpuș; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în Iza la Săliștea; Bălan, nume de familie provenit dintr-o poreclă sau un supranume („blond”). – Din sl. bĕlŭ „alb” (DA, DER); Cuvânt autohton (Hasdeu 1894, Brâncuși 1983) din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb”.

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. (înv.) 1. Alb. ■ (Oaie) cu lâna de culoare albă; alb curat. 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea, 1924, I: 310). ■ (top.) Valea lui Băl, în Rohia; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în râul Iza, la Săliștea de Sus. – Din sl. bĕlŭ „alb” (DER, MDA); cuv. autohton (Hasdeu, Brâncuș), din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb” (v. Pokorny, IEW, 118).

BEI (< tc.) s. m. 1. Titlu nobiliar în țările din Orientul Apropiat și Mijlociu. A circulat și sub formele de beg și bek. 2. (În ev. med. în Imp. Otoman) Guvernator al unei provincii turcești sau al unui teritoriu supus turcilor. 3. (În sec. 19-20, în Turcia) Titlu acordat unor ofițeri superiori și unor înalți funcționari. 4. (Între 1705 și 1957, în Tunisia) Titlu purtat de conducătorul ereditar.

BEI subst. < tc. bey sau beg, vechiu titlu princiar la turci. 1. Beiu, St., (act.); -lescu. 2. Beia b. (17 B IV 120). 3. Cf. Beina (VM). 4. Din blg. Бeикo, derivat din tc. bey, (Weig): Beicu, E., act.; Beica t; Beicea vecin (17 B IV 511).

NUNC EST BIBENDUM (lat.) acum să bem! – Horațiu, „Ode”, I, 37, 1-2: „Nunc este bibendum, nunc pede libero pulsanda tellus!” („Acum să bem, acum să batem cu piciorul, liber (în voie), pământul!”). Poetul salută victoria romanilor la Actium. Îndemn entuziast la sărbătorirea unui mare succes.

Ulu-beĭ, v. Hulubei.

L’appétit vient en mangeant, mais la soif s’en va en buvant (fr. „Pofta vine mîncînd, dar setea trece bînd”) – Din Gargantua (cap. V) de Rabelais. De obicei, se citează numai prima parte, care de altfel a devenit o zicală foarte populară. De la mîncarea propriu-zisă, proverbul a trecut la sensul figurat, spre a caracteriza în general lăcomia nepotolită a acelora care, cu cît au mai mult cu atît vor și mai mult. LIT.

Nunc est bibendum (lat. „Acum să bem!”) – Oda a 37-a din cartea întîi a Odelor lui Horațiu a fost scrisă după ce romanii au repurtat marea și neașteptata victorie de la Actium. Oda începe astfel: Nunc est bibendum, nunc pede libero, pulsanda tellus! (Acum să bem, acum cu pas voios (liber) să batem pămîntul!). Adică o invitație la chef și joc, spre a sărbători o biruință deosebită, un succes neprevăzut. LIT.

bei, beiuri, s. n. partea plină a arșicului de miel (câștigătoare în jocul de copii „siciu-bei”).

A BEA a băga pe conductă, a bea la metru, a-și bea mințile, a ciobi, a citi, a conspecta, a cupla, a da de dușcă, a degresa, a drincui, a duce la mustață, a glisa, a împărtăși, a împușca, a se încălzi, a-și încărca bateriile, a se întrece cu băutura, a lua la bord, a (se) pili, a pupa paharul, a ridica halbere, a studia, a suge, a șprițui, a trage la măsea / la mustață, a se țuicui, a uda adălmașul, a uda prânzul, a se unge pe gât, a usca.

a bea la metru expr. a bea mult și făra a ține cont de calitatea băuturii.

a bea paharul până la fund expr. a îndura un necaz / o durere până la capăt.

a bea tutun expr. a fuma.

a-și bea banii expr. (d. – alcoolici) a cheltui toți banii pe băutură.

a-și bea mințile expr. a bea până la inconștiență sau nebunie.

a-și bea și cămașa, expr. v. a-și bea banii.

cine a băut apă de la boierul ăsta mai vine și mai bea prov. (deț.) cine a fost o dată la pușcărie va reveni acolo.

siciu-bei expr. (înv.) joc de copii în care se folosesc arșicele de miel.