17 definiții pentru fuma


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer).

fuma [At: M. COSTIN, LET. I, 250/2 / Pzi: ~mez, 3 ~ează, (înv) fuma / E: (1-2) ml fumare, (3-4) fr fumer] 1 vi (Pop) A arde cu fum Si: a fumega (1). 2 vt (Înv) A face să fumege. 3-4 vti A inhala fumul de tutun din țigară sau din pipă Si: (îvp) a bea (tutun), (reg) a duhăni.

FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz., Tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Din lat. fumare (înțelesul după fr. fumer).

FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă. Doi oameni... stau rezemați de roțile trăsurii și fumau. SAHIA, N. 58. Se deprinde a bea cafea turcească și a fuma dintr-un ciubuc lung. NEGRUZZI, S. I 69. ◊ Tranz. Cît fumă moșneagul o lulea de tutun, nourul de la Ceahlău crescu pînă-n naltul cerului. SADOVEANU, O. VI 513. Nu poate vorbi, nici nu poate încă fuma țigările pe care le-am adus. CAMIL PETRESCU, U. N. 424.

FUMÁ vb. intr. a aspira, a trage (în piept) fumul de tutun. (< fr. fumer)

A FUMÁ ~éz 1. intranz. 1) A inspira pe gură fum de tutun. 2) A practica fumatul; a fi fumător. 2. tranz. (țigări, țigarete etc.) A consuma trăgând fumul în plămâni. /<lat. fumare

fumà v. a trage, a bea tutun. [Lat. FUMARE].

fum sn [At: DOSOFTEI, PS. 50 / Pl: ~uri / E: ml fumus] 1 Suspensie de particule solide într-un mediu gazos, produsă în cursul arderii incomplete a materialelor combustibile (sau artificial și intenționat, cu ajutorul unor substanțe chimice). 2 (Îlv) A pune (ceva) la ~ A afuma (ceva). 3 (Fig) Amețeală (provocată de alcool). 4 (Pfm; îe) A avea ~ (sau ceață) în creieri A fi beat. 5 Cantitate de fum (1) pe care fumătorul o trage dintr-o dată din țigară sau din pipă. 6 (Mpp) Substanțe medicamentoase, mai ales pulberi mercuriale, din a căror ardere rezultă un fum (1) considerat a avea efecte terapeutice în unele boli, mai ales cele sifilitice. 7 (Fig; lpl) Îngâmfare. 8 (Fig; lpl) Pretenții nejustificate Si: gărgăuni. 9 (Înv; în legătură cu impozite, dări) Gospodărie, considerată ca o grupare în jurul vetrei Si: casă (41), familie (1). 10 Canal cotit, în interiorul unei sobe, prin care circulă gazele calde înainte de a ieși pe coș. 11 (Bot; îc) ~ul-pământului (Fumăriei officinalis).

2) fum, a v. intr. (lat. fumare. V. afum, fumez). Vechĭ. Azĭ Trans. Fumeg: lampa fumă. V. tr. Incendiez: Tătariĭ fuma țara Leșească, Cazaciĭ fuma lăcașurile (M. Cost. 1, 280, și 333).

*fuméz v. intr. și tr. (d. fum 2 după fr. fumer). Țin în gură o țigară (o lulea, o narghilea) aprinsă și-ĭ aspir fumu: a fuma (a bea tutun, a trage tutun), a fuma o țigară. V. duhănesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fumá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumeáză

fumá vb., ind. prez. 1 sg. fuméz, 3 sg. și pl. fumeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FUMÁ vb. (pop.) a bea, a suge, (Maram.) a duhăni, (fam.) a pufăi, a pufni, a trage. (~ țigări tari.)

FUMA vb. (pop.) a bea, a suge, (Maram.) a duhăni, (fam.) a pufăi, a pufni, a trage. (~ țigări tari.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

A FUMA a aresta locotenenți / sergenți, a bate un cui, a băga rotocoale, a bea tutun, a călări, a contopi, a creiona, (d. femei) a fuma ca o șerpoaică, (d. bărbați) a fuma ca un turc, a trage un cui.

a fuma ca o șerpoaică expr. (d. femei) a fuma foarte mult / excesiv.

a fuma ca un turc expr. (d. bărbați) a fuma foarte mult / excesiv.

Intrare: fuma
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fuma
  • fumare
  • fumat
  • fumatu‑
  • fumând
  • fumându‑
singular plural
  • fumea
  • fumați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • fumez
(să)
  • fumez
  • fumam
  • fumai
  • fumasem
a II-a (tu)
  • fumezi
(să)
  • fumezi
  • fumai
  • fumași
  • fumaseși
a III-a (el, ea)
  • fumea
(să)
  • fumeze
  • fuma
  • fumă
  • fumase
plural I (noi)
  • fumăm
(să)
  • fumăm
  • fumam
  • fumarăm
  • fumaserăm
  • fumasem
a II-a (voi)
  • fumați
(să)
  • fumați
  • fumați
  • fumarăți
  • fumaserăți
  • fumaseți
a III-a (ei, ele)
  • fumea
(să)
  • fumeze
  • fumau
  • fuma
  • fumaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fuma

  • 1. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 sinonime: bea duhăni 4 exemple
    exemple
    • Doi oameni... stau rezemați de roțile trăsurii și fumau. SAHIA, N. 58.
      surse: DLRLC
    • Se deprinde a bea cafea turcească și a fuma dintr-un ciubuc lung. NEGRUZZI, S. I 69.
      surse: DLRLC
    • Cît fumă moșneagul o lulea de tutun, nourul de la Ceahlău crescu pînă-n naltul cerului. SADOVEANU, O. VI 513.
      surse: DLRLC
    • Nu poate vorbi, nici nu poate încă fuma țigările pe care le-am adus. CAMIL PETRESCU, U. N. 424.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • limba latină fumare (înțelesul după limba franceză fumer).
    surse: DEX '09