BEI, bei, s. m. Guvernator al unui oraș sau al unei provincii din fostul Imperiu Otoman. ♦ Titlu dat de turci domnilor Țărilor Române; p. ext. prinț oriental. – Din tc. bey.

bei sm [At: MOXA, 405 / V: beg, beu, (7-10) be / Pl: ~ / E: tc bey] 1 Guvernator al unui oraș sau al unei provincii din fostul Imperiu Otoman. 2 (În Evul Mediu) Domnitor al unui principat autonom supus suzeranității Turciei. 3 (Înv) Titlu dat de turci domnilor țărilor românești. 4 (Pex) Prinț oriental. 5 (În epoca fanariotă, îf bei-mu, ca formulă de politețe) Domnul meu. 6 (Înv; Mol) Boier mare. 7 Parte scobită a arșicului. 8 Poziție a arșicului cu partea scobită în sus. 9-10 (Îs) ~ buza și sicciu-~ Varietăți ale jocului cu arșice.

bei s.m. 1 Titlu nobiliar în țările din Orientul Apropiat și Mijlociu. ♦ Persoană care avea acest titlu. ◊ Expr. A dormi ca un bei v. dormi. 2 (în Ev. Med., în Imperiul Otoman) Guvernator al unei provincii turcești sau al unui teritoriu supus turcilor. ♦ Persoană care avea acest titlu. 3 (în Ev. Med., în Țările Rom.) Titlu dat de turci domnilor din Țările Române. ♦ Persoană care avea acest titlu. 4 (în sec. 19-20, în Turcia) Titlu acordat unor ofițeri superiori și unor înalți funcționari. ♦ Persoană care avea acest titlu. • pl. bei. /<tc. bey.

BEI, bei, s. m. Guvernator al unui oraș sau al unei provincii din fostul Imperiu otoman. ♦ Titlu dat de turci domnilor țărilor românești; p. ext. prinț oriental. – Din tc. bey.

BEI, bei, s. m. 1. (Învechit) Guvernator al unui oraș sau al unei provincii turcești sau supuse turcilor, avînd rangul de pașă cu un singur tui. Se iscă vrajbă cumplită, mai înainte ca prințesa Irina să ajungă a pricepe dacă ar avea foloase mai mari.... de pe urma beiului de Bamos. PAS, L. I 113. Hassan ajurat Să zacă de spaimă o lună, Văzut-au și beii că fuga e bună Și bietului pașă dreptate i-au dat. COȘBUC, P. I 207. ♦ Titlu dat de turci domnilor Țărilor Romînești; prinț. Strigă pașa-al Diiului...: Turcește- te, Iancule, Turcește-te, beiule, Beiule, creștinule. TEODORESCU, P. P. 480. ♦ Boier mare. Și la beiul, și la Smadoviceanca gem hambarele. DUMITRIU, B. F. 20. Vă poftesc, beiule, să vă întoarceți veseli [de la vînătoare], chiar dacă nu veți avea dobîndă. SADOVEANU, O. A. II 217. ◊ Expr. A dormi cît un bei = a dormi bine, mult și adînc. Cerbul... se culca acolo pe loc și dormea cît un bei. CREANGĂ, P. 224. ◊ (Grecism învechit, în apelativul onorific) Bei-mu = domnul meu. Mă întrebi, bei-mu, dacă am drepturi la pensie? ALECSANDRI, T. I 382. 2. Demnitar sau guvernator al unui principat autonom (care depindea odinioară de Turcia), supus unei suzeranități străine. Beiul Tunisiei.

BEI, bei, s. m. 1. (Înv.) Guvernator al unui oraș sau al unei provincii turcești sau supuse turcilor. ♦ Titlu dat de turci domnilor țărilor romînești; p. ext. prinț. 2. Demnitar sau guvernator al unui principat autonom supus unei suveranități străine. Beiul Tunisiei. – Tc. bey.

BEI ~ m. înv. 1) Titlu nobiliar, purtat în țările din Orientul Apropiat și cel Mijlociu. 2) Guvernator al unui oraș sau al unei provincii din fostul Imperiu Otoman. 3) Titlu dat de turci domnitorilor din Principatele Dunărene. /<turc. bey

BEI s.m. (Mold., ȚR) Guvernator al unui oraș sau al unei provincii din Imperiul Otoman; titlu dat de turci domnilor Țărilor Românești. A: Aveau tătarii un beiu, pus de împăratul. PSEUDO-AMIRAS. Beiul de Moldova este un ghiaur și știe toate ce se fac la Mosc și la Leși. NECULCE; cf. N. COSTIN. B: Mulți bei și mai marii oștilor turcești au perit la acel războiu. R. POPESCU, apud ȘIO; cf. LET. ȚR, 25^r, 25^v, 31^v, 49^v. Etimologie: tc. bey. substantiv masculin

beĭ m. (turc. beĭ. V. beg). Guvernator al uneĭ provinciĭ saŭ al unuĭ oraș turcesc (cu rol de pașă cu un singur tuĭ). Titlu dat de Turcĭ domnilor româneștĭ. Titlu onorific maĭ mic decît decît pașă (care se dă numaĭ Turcilor). La arșic (în Munt. vest), partea în formă de S, numită și domn (opusă armașului. V. sicĭ).

be sm vz bei

beg¹ sm vz bei

BEG 👉 BEIU.

BEIU sm. 1 Titlu dat de Turci guvernatorului unei provincii sau unui oraș ¶ 2 🔎 ‡Titlu dat de Turci Domnilor Munteniei sau Moldovei ¶ 3 🎲 În jocul cu arșice, partea arșicului cînd stă ridicata cu partea scobită în sus, în opozițiune cu siciu (👉 🖼 229) ¶ 4 🎲 În jocul de nuci, nuca aleasă ca cea mai grea spre a arunca cu ea în celelalte nuci puse jos; se mai numește și BEG (L.-M.) [tc. bey, beg].

beiu m. 1. titlu dat de Turci guvernatorului unei provincii sau unui oraș (mai mic decât pașă); 2. în special, titlul Domnilor Români: turcește-te, beiule, beiule, creștinule! POP.; 3. Domn în genere (mai mult ironic): dormia cât un beiu până ce asfinția soarele CR.; 4. partea scobită a arșicului ridicată în sus (partea numită în Mold. «împărat»): jocul în beiu bun. [Turc. BEY].

Chehaia-Beiu (Hagi-Ahmed) m. guvernator al Munteniei dela 182l-1822, apoi Pașă de Rusciuc și de Silistra.

Enver Bey m. maior turc, erou național, a luptat în Tripolitania, împotriva Italienilor, a reluat Adrianopolea dela Bulgari. Azi, general și pașă.

Mehemet-Bey m. 1. boier muntean din neamul Basarabeștilor, turcit, vru să prefacă Muntenia în pașalâc, dar fu respins de Radu dela Afumați (1522); 2. numele lui Mihnea Turcitul, după ce se făcuse mahomedan.

bei s. m., pl. bei, art. beii

bei s. m., pl. bei, art. beii

bei s. m., pl. bei, art. beii

bei (bei), s. m. – 1. Titlu nobiliar al Imperiului Otoman, rezervat guvernatorilor de provincii sau domnitorilor vasali ai Imperiului. Din punctul de vedere al administrației otomane, era și titlu al domnitorilor din Munt. și Mold. – 2. Unghi concav la arșice. – Mr. bei. Tc. beg sau bey (Roesler 589; Șeineanu, II, 43; Lokotsch 282), cf. ngr. μπέης, alb. bek, bg. bei.

BEI (< tc.) s. m. 1. Titlu nobiliar în țările din Orientul Apropiat și Mijlociu. A circulat și sub formele de beg și bek. 2. (În ev. med. în Imp. Otoman) Guvernator al unei provincii turcești sau al unui teritoriu supus turcilor. 3. (În sec. 19-20, în Turcia) Titlu acordat unor ofițeri superiori și unor înalți funcționari. 4. (Între 1705 și 1957, în Tunisia) Titlu purtat de conducătorul ereditar.

bei, beiuri, s. n. partea plină a arșicului de miel (câștigătoare în jocul de copii „siciu-bei”).

siciu-bei expr. (înv.) joc de copii în care se folosesc arșicele de miel.