beiu m. 1. titlu dat de Turci guvernatorului unei provincii sau unui oraș (mai mic decât pașă); 2. în special, titlul Domnilor Români: turcește-te, beiule, beiule, creștinule! POP.; 3. Domn în genere (mai mult ironic): dormia cât un beiu până ce asfinția soarele CR.; 4. partea scobită a arșicului ridicată în sus (partea numită în Mold. «împărat»): jocul în beiu bun. [Turc. BEY].