BĂȚ, bețe, s. n. 1. Bucată de lemn lungă și subțire. ◊ Expr. A pune (cuiva) bețe în roate = a face (cuiva) dificultăți pentru a zădărnici o acțiune, un plan. (Reg.) A da (ca câinele) prin băț = a fi extrem de insistent, de obraznic. A rămâne cu traista-n băț = a sărăci. A-și lua traista-n băț = a porni la drum, a pleca. ♦ (Adverbial) Drept, țeapăn, rigid. Stă băț. 2. Fig. Lovitură dată cu bățul (1). 3. Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea diferitelor unelte, mașini etc. Bățul ițelor. – Et. nec.

BEAT², -Ă, beți, -te, adj. Care este în stare de ebrietate; aghesmuit, afumat, amețit, băut², cherchelit, făcut², matosit. ♦ Fig. Copleșit, amețit, tulburat de o stare sufletească foarte plăcută. Beat de fericire. – Lat. bibitus.

bat, ~ă a vz beat

băț [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 87 / Pl: bețe și (înv) ~uri / E: nct] 1 sn Bucată de lemn lungă și subțire (tăiată dintr-o ramură dreaptă de copac) cu diverse întrebuințări. 2 sn (Pfm; îe) A pune (cuiva) bețe în roate A face (cuiva) dificultăți spre a zădărnici o acțiune, un plan. 3 sn (Reg; pop; îe) A da (ca câinele) prin ~ A fi foarte insistent. 4 sn (Reg; îae) A fi foarte obraznic. 5 sn (Reg; îe) A rămâne cu traista-n ~ A sărăci. 6 sn (Pop; îe) A-și lua traista-n ~ A porni la drum. 7 a (Reg; îe) A feșteli ~ul A se face de râs. 8 sn (Reg; îe) A pipăi vorba cu ~ul A căuta ceartă. 9 av (Pfm) Drept și rigid. 10 sm (Îlav) De-a ~ul Pus pe ceartă. 11 sn (Pex) Lovitură dată cu bățul (1). 12 sn (Pan) Axul umbrelei. 13 sn Vergea la vatalele războiului de țesut. 14 sn Pana de răsucit a ferăstrăului de mână.

bât¹ sn vz bâtă

bât², ~ă a [At: M. CHIRIȚESCU, CONV. LIT. XLIV, I 38 / E: pbl bătrân] 1 (Reg; mai ales în limbajul copiilor; Taica- (sau tata-) -u, maica- (sau mama-) -a Bătrân sau bătrână. 2 (Reg; îae) Bunic sau bunică.

bâtă sf [At: ȘINCAI, HR. II 281/19 / V: bât (pl: ~e; rar ~uri) / Pl: ~e / E: nct] Băț lung și gros, de obicei cu măciulie la un capăt. corectat(ă)

beat¹, ~ă a [At: CORESI, PS. 304 / V: (Mol) bat, bată / Pl: beți, bete / E: ml bibitus] 1 Amețit de băutură Si: aghesmuit, băut², cherchelit, făcut, matosit. 2 (Fig) Copleșit, tulburat de o stare sufletească plăcută. 3 (Pfm; îe) ~ de cap Zăpăcit.

băț s.n. 1 Bucată de lemn lungă și subțire (tăiată dintr-o ramură de copac), cu diverse întrebuințări. ◊ Expr. A pune (cuiva) bețe în roate = a face (cuiva) dificultăți (pentru a zădărnici o acțiune sau un plan). A-și lua traista în băț = a pleca. A rămîne cu traista în băț = a sărăci. A vorbi (sau a răspunde) de-a bățul = a vorbi (sau a răspunde) în răspăr. (pop.) A da (ca cîinele) prin băț = a fi foarte îndrăzneț, necumpătat și obraznic. La o aruncătură de băț v. aruncătură. O azvîrlitură (de băț) v. azvîrlitură. Caută a băț v. căuta. Tinerețe-n două bețe v. tinerețe. Cu traista în băț sau traistă-n băț v. traistă. La (sau ca de) o (ori două, trei etc.) zvîrlitură (sau zvîrlituri) de băț v. zvîrlitură. ♦ (adv.) Drept, rigid. Stă băț. 2 Ext. Lovitură dată cu bățul. A primit zece bețe la palmă. 3 Băț de chibrit = chibrit. ◊ Expr. Nici (măcar) un băț de chibrit = nimic. 4 Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea unor obiecte, unelte, mașini etc. Bețele tobei. • pl. bețe. /etimol. nec.

beat², -ă adj. (despre oameni) 1 Care a băut (mai mult decît trebuie) băuturi alcoolice; care este în stare de ebrietate; băut. ◊ Expr. Beat lemn (ori clampă, criță, cuc, frînt, lemn, mangă, mort, tun, turtă etc.) de beat = beat peste măsură, foarte beat. Eu și Nae Ipingescu, ipistatul, beat frînt (CAR.). 2 Fig. Care este copleșit de o emoție puternică, tulburat de un sentiment puternic, de o stare sufletească foarte plăcută. Beat de iubire. ◊ Expr. Beat de cap = amețit; zăpăcit. • pl. beți, bete. /lat. bĭbĭtus, -a, -um.

bît, -ă adj., s.m., s.f. (reg.) 1 adj. Bătrîn. 2 s.m., s.f. art. Bunic sau bunică. - Bună dimineața, bîtule!... – Bună dimineața, Darie! (STANCU). • /probabil de la bătrîn.

bîtă¹ s.f. 1 Băț lung și gros (cu măciulie la un capăt); ciomag, (reg.) botă. Bate-mă, Doamne, cu bîta, Nu mă bate cu urîta (POP.). ◊ Expr. (adj.) A fi bîtă = a nu ști nimic la un examen la școală. A da cu bîta în baltă v. baltă. Ajunge o bîtă la un car de (sau cu) oale v. ajunge. Trosc cu bîta-n baltă! v. trosc. 2 Lovitură dată cu un astfel de băț. Trăit pînă atunci sub grija și sub bîta baciului. • pl. -e. /<bg. бът.

blănit, -ă (pop.) Care este căptușit cu blană. • pl. -ți, -te. /v. blăni.

❍BAT 👉 BEAT.

❍BĂT = BÎT.

BĂȚ (pl. bețe) sn. 1 Nuia groasă, vargă de lemn, uneori noduroasă și cu măciucă, de care se sprijinește cineva cînd umblă, sau cu care se apără la nevoie ¶ 2 pr. ext. Lovitură dată cu bățul, bătaie: i-a tras cîteva bețe pe spinare; știe numai de ~ (PAMF.), te ascultă numai cînd îl bați, se sperie numai de bătaie ¶ 3 Bețișor: dă-mi un ~ de chibrit; de aci, Maram. (VIC.): un ~, un chibrit ¶ 4 Din expr. a sta drept, țeapăn ca un ~, s’a născut locuțiunea eliptică a sta ~, a sta țeapăn, a sta bățos: stăpînindu-se și stînd ~ înaintea lui (EMIN.); de aci, ~, adv. cu înțelesul de țeapăn: purtau mai toți... cravată liliachie și guler scrobit ~, înalt peste urechi (I.-GH.) ¶ 5 proverb: Dumnezeu nu bate cu ~ul, se zice cînd dă peste cineva o nenorocire mare (adică Dumnezeu, cînd vrea să pedepsească pe om, îl face să simtă urgia cerească); – a pune bețe în roate cuiva, a face cuiva încurcături, a-i zădărnici planurile, a-i pune tot felul de piedici ca să nu poată izbuti; – a-și lua traista ’n ~, a se găti de plecare, a porni la drum; – a rămînea cu traista ’n ~, a sărăci de tot, a ajunge pe drumuri; – a da prin ~ (CRG.), a da Ia om fără ~ (ALECS.), a fi fără rușine, foarte obraznic, prea îndrăzneț; – a vorbi tot de-a bățul (VOR.), a vorbi răstit, gata de ceartă.

BEAT adj. și sm. 1 Care a băut atît de mult (vin, rachiu sau alte băuturi alcoolice) încît s’a amețit și nu-și mai dă seama ce face sau ce vorbește; proverb: cînd zic doi că ești ~, du-te și te culcă, a) trebue să urmezi părerea celor mai mulți, chiar dacă aceasta e greșită; b) chiar dacă ești nevinovat, cînd mai mulți te învinovățesc, trebuie să te supui voinței lor; proverb: omul (sau bețivul) cînd e ~, se crede împărat, bețivul uită toate necazurile cînd s’a îmbătat, se crede deopotrivă cu toată lumea, chiar cu cei mai de seamă; ~ mort, ~ turtă, ~ frînt, care s’a îmbătat rău, încît nu mai e în stare să se urnească din loc ¶ 2 Fig. Amețit: ~ de bucurie; declar că sînt ~ de farmecul Adelinei (ALECS.) [lat. bĭbĭtus].

BÎT (pl. -te) sn. Băn. Trans. = BÎTĂ.

BÎTĂ¹ (pl. -te) sf. 1 Ciomag gros, noduros (🖼 497): un cioban stă răzemat în ~ pe o muche de deal (VLAH.) ¶ 2 pr. ext. Lovitură dată cu ciomagul, ciomăgeală, bătaie: știe numai de ~ (PAMF.).

BÎTICUȚĂ (pl. -țe) sf. Trans. dim. BÎTĂ1 după ce-și făcură fie-care cîte o ~, plecară la cale (RET.).

BÎTUȚĂ (pl. -țe) sf. Trans. 1 dim. BÎTĂ: Am o ~ învărgată, Pe cîmp aruncată (ghicitoare despre „șarpe”) (GOR.) ¶ 2 (Bețișor de) chibrit (FR.-CDR.).

BĂȚ, bețe, s. n. 1. Bucată de lemn lungă și subțire. ◊ Expr. A pune (cuiva) bețe în roate = a face (cuiva) dificultăți pentru a zădărnici o acțiune, un plan. (Reg.) A da (ca câinele) prin băț = a fi extrem de insistent, de obraznic. A rămâne cu traista-n băț = a sărăci. A-și lua traista-n băț = a porni la drum, a pleca. ♦ (Adverbial) Drept țeapăn, rigid. Stă băț. 2. Fig. Lovitură cu bățul (1). 3. Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea diferitelor unelte, mașini etc. Bățul ițelor. – Et. nec.

BEAT², -Ă, beți, -te, adj. Care este în stare de ebrietate; aghesmuit, afumat, amețit, băut² (2), cherchelit, făcut², matosit. ♦ Fig. Copleșit, amețit, tulburat de o stare sufletească foarte plăcută. Beat de amor. Beat de fericire. – Lat. bibitus.

BĂȚ, bețe, s. n. 1. Bucată de lemn lungă și subțire, tăiată de obicei dintr-o ramură de copac și avînd diverse întrebuințări. V. bîtă. Ședea ghemuit pe scara vagonului, cu un băț strîns subsuoară. DUMITRIU, N. 6. Iată vine-un sol de pace c-o năframî-n vîrf de băț. EMINESCU, O. I 146. Ajunge un băț la un car dă oale. BUDAI-DELEANU, Ț. 395. ◊ Expr. A pune (cuiva) bețe în roate = a face (cuiva) dificultăți, a pune piedici, pentru a zădărnici o acțiune sau un plan. A vorbi (sau a răspunde) de-a bățul = a vorbi (sau a răspunde) în răspăr, făcînd pe sfătosul. Numai cantonierul le răspundea de-a bățul, făcîndu-i să rîdă mereu. POPA, V. 105. A da (ca Cîinele) prin băț = a fi din cale-afară de îndrăzneț, impertinent și necumpătat. Iedul cel mare și cu cel mijlociu dau prin băț de obraznici ce erau. CREANGĂ, P. 19. A-și lua traista în băț = a porni la drum. Moșneagul... își ia traista în băț și face cum i-a zis baba. CREANGĂ, P. 74. A rămîne cu traista-n băț = a sărăci, a ajunge la sapă de lemn. ◊ (În comparații și metafore) Domnule! zice ea stăpănindu-se și stînd băț înaintea lui. EMINESCU, N. 90. Purtau... frac cafeniu deschis... cravată liliachie și guler scrobit băț. GHICA, S. 259. ♦ Băț de chibrit = chibrit. Irina bîjbîi cu mîna pe brîul hornei și dădu peste vreo două bețe de chibrituri. BUJOR, S. 106. Nici (sau măcar) un băț de chibrit = nimic. 2. Fig. Lovitură sau bătaie cu bățul. 3. Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea a diferite unelte, mașini etc. Bățul ițelor. Bețele tobei.

BEAT, -Ă, beți, -te, adj. 1. Cu mintea tulburată de băuturi alcoolice, în stare de ebrietate, amețit de băutură. Vorbise fără supărare și-l lovise ca în vis. Era beat. DUMITRIU, B. F. 158. E beat, domnule judecător, nu știe ce spune. SADOVEANU, N. F. 94. ◊ Expr. Beat mort (sau turtă, lemn, tun, cuc, frînt etc.) sau mort (sau cuc trecut) de beat = beat peste măsură. Vasile se închisese în casă și zăcea beat mort toată ziua. DUMITRIU, N. 246. Doarme – lămuri în locul lui altcareva dinlăuntru. E beat mort. GALAN, Z. R. 386. Măi băieți, măi... spunea Codău beat lemn. CAMILAR, N. I 196. Boierul tot bea și bea... și cînd au fost... cuc de beat... s-au prăvălit ca mort într-o parte. SBIERA, P. 224. 2. Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») îmbătat, copleșit (de un sentiment, de o impresie puternică etc.); amețit. Rizea se miră că nu-l vede beat de bucurie. DUMITRIU, B. F. 110. Beat de viață, pieptul mi-l umflu. De chiote văzduhu-ntreg să-l umplu. BENIUC, V. 55. Privirile de farmec bete Mi le-am întors cătră pămînt – Iar spicele jucau în vînt, Ca-n horă după-un vesel cînt. COȘBUC, P. I 176. ◊ Expr. Beat de cap = amețit; zăpăcit. ♦ (Despre om sau priviri) Tulbure, rătăcit (ca privirea unui om beat). Cu pasul slab, cu ochii beți, El a plecat, gemînd, p-afară. COȘBUC, P. I 101.

BÎT s. m. (Regional, numai în forma articulată) Bunic. Bună dimineața, bîtule!... – Bună dimineața, Darie... – Ce mai faci, bîtule? – Bine, Darie... STANCU, D. 88.

BÎTĂ², bîte, s. f. 1. Băț lung și gros, de obicei cu măciulie la un capăt; măciucă, ciomag. Îl văd copil de unsprezece ani, răzemat în bîtă ciobănește, cu opincuța strînsă pe picior și cu o căciulă mare țurcănească dată pe ceafă. VLAHUȚĂ, O. A. 290. În piepturile păstorilor tineri, răzimați c-un cot de-o stîncă și c-o mînă pe bîtă, încolțea... dorul voiniciei! EMINESCU, N. 5. Bate-mă, doamne, cu bîta, Nu mă bate cu urîta! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 430. Ajunge o bîtă la un car de oale. ◊ Expr. A da cu bîta-n baltă v. baltă. 2. Lovitură de ciomag; bătaie; p. ext. autoritate severă (a cuiva). Știe numai de bîtă. ▭ Flăcăul... fiind trăit pîn-atunci sub grija și sub bîta baciului... nu se simțea în stare... să țină piept atîtor întrebări. GALAN, Z. R. 227.

BĂȚ, bețe, s. n. 1. Bucată de lemn lungă și subțire avînd diverse întrebuințări. ◊ Băț de chibrit = chibrit. ◊ Expr. A pune (cuiva) bețe în roate = a face (cuiva) dificultăți, pentru a zădărnici o acțiune, un plan. A da (ca cîinele) prin băț = a fi extrem de îndrazneț, de obraznic. A rămîne cu traista-n băț = a sărăci. A-și lua traista-n băț = a porni la drum. ♦ (Adverbial) Drept, țeapăn. Stă băț în fața lui. 2. Fig. Lovitură sau bătaie cu bățul (1). 3. Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea diferitelor unelte, mașini etc. Bățul ițelor.

BÎTĂ², bîte, s. f. Băț lung și gros (cu măciulie la un capăt); ciomag. ♦ Lovitură de bîtă; bătaie.

BEAT, -Ă, beți, -te, adj. Amețit de băutură, în stare de ebrietate. ♦ Fig. Îmbătat, copleșit de o emoție puternică; amețit; zăpăcit. – Lat. bibitus.

BÎT, bîți, s. m. (Reg.) Bunic.

BĂȚ bețe n. 1) Bucată de lemn lungă și subțire (cu diferite întrebuințări). * A pune (cuiva) bețe în roate a crea greutăți pentru a zădărnici realizarea unor planuri; a pune piedici. A rămâne cu traista în ~ a ajunge pe drumuri; a se ruina; a fi falit. 2) Lovitură dată cu asemenea bucată de lemn. /Orig. nec.

BÂTĂ ~e f. Băț lung și gros, cu sau fără măciulie la capăt; măciucă; ghioagă; ciomag. /<sl. butu

BEAT ~ă (beți, bete) 1) Care a consumat sau este sub efectul alcoolului; atins de băutură; în stare de ebrietate; băut. ~ turtă. 2) fig. Care este într-o stare sufletească foarte plăcută (din cauza unei emoții puternice). ~ de fericire. /<lat. bibitus

băț n. baston; a pune cuiva bețe în roată, a-i pune piedici. [Singular abstras din bețe: primitiv *băt (cf. bâtă)].

bâtă f. băț lung și gros: 1. de mânat vitele; 2. ca armă la bătaie: măciucă. [Slav. BŬTŬ].

beat a. 1. care a băut prea mult; 2. fig. amețit, cu mintea orbită de pasiuni: beat de bucurie, de glorie. [Lat. *BIBITUS].

2) bat, -ă adj. pl. bețĭ, bete. Nord. Beat.

băț n., pl. bețe (cp. cu bîtă și cu ung. bot, băț, dacă nu maĭ degrabă cu lat. vitium, care, dacă s’ar fi păstrat, ar fi dat băț. P. înț., cp. cu flagel). Baston, bucată de lemn cam ca un baston saŭ ca o vărguță saŭ și maĭ mică: un băț de chibrit. Lovitură de băț: a trage cuĭva un băț.

beat, beată adj., pl. bețĭ, bete (lat. bĭbĭtus, băut, de unde s’a făcut bebetus, apoĭ bet, iar de aci beat după fem. beată și anal. luĭ treaz, breaz, maĭ ales că treaz e chear opusu luĭ beat). Tare amețit de băutură: beat de rachiŭ. Fig. Foarte emoționat (vesel): beat de bucurie, de mîndrie. – În nord bat, bată, pl. tot bețĭ, bete.

bîtă f., pl. e (vsl. bŭtŭ, sceptru. V. botă 2). Ciomag lung (cum poartă ciobaniĭ). Lovitură dată cu un asemenea cĭomag: ĭ-a tras o bîtă. V. ghioagă, moacă 2 și țoapă 2.

băț s. n., pl. bețe

bâtă s. f., g.-d. art. bâtei; pl. bâte corectat(ă)

beat¹ adj. m., pl. beți; f. beată, pl. bete

băț s. n., pl. bețe

bâtă s. f., g.-d. art. bâtei; pl. bâte

beat¹ adj. m., pl. beți; f. beată, pl. bete

băț s. n., pl. bețe

bât s. m., pl. bâți

bâtă s. f., pl. bâte

beat, beată; beți, bete pl. (ca atribut se întrebuințează numai după substantiv : femeie beată); beat mort.

băț (bețe), s. n. – Bucată de lemn, nuia. Probabil din sl. bičĭ „flagellum”, cf. dubletul bici. Fonetismul nu este clar, dar dificultățile pe care le prezintă nu sînt de netrecut. Pledează în favoarea acestei ipoteze identitatea sensurilor, și absența acestor cuvinte în dialecte. În schimb, celelate explicații date pînă acum, nu par convingătoare. Miklosich, Slaw. Elem., 16, urmat de Cihac, se referă la sl. bŭtŭ „sceptrum” (› rom. bîtă), de unde provine și mag. bot; însă ipoteza sa lasă neexplicată transformarea lui t în ț. DAR pune în legătură cuvîntul băț cu bîtă, ca mai sus, și cu mag. pa(l)ca; pentru dificultățile prezentate de această analogie, cf. Skok, 62. Există și unii care caută explicația în lat. După Pascu, Lat., 256, din lat. *vĭttum, și acesta de la vitta; totuși, rămîne nelămurită alterarea consoanei finale. Scriban se gîndește la vitium, ceea ce este imposibil din punct de vedere semantic. Lausberg, Mundarten, 186, propune lat. vectis, de unde și calabr., basil. bett „baston”; dar fonetismul ridică mari dificultăți. Der. bățos, adj. (fibros; drept, țeapăn; îngîmfat, plin de sine); bețigaș, bețișor, s. n. *dim. al lui băț).

beat (beată), adj. – Binecuvîntat, fericit. Fr. béat. – Der. beatifica, vb. din lat. beatificare; beatitudine, s. f., din lat. beatitudo.

beat (beată), adj. – Amețit, băut, cherchelit. – Megl. beat, istr. bęt. Lat. bĭbĭtus (Pușcariu 196; Candrea-Dens., 153; REW 1080; DAR), cf. sp. beodo. Este inutilă ipoteza lui Pascu, Beiträge, 14, care pleacă de la o formă ipotetică *bebetus › *bet; pe baza f. beată a acestei forme s-ar fi format din nou un m. beat. Imposibilitatea acestei regresiuni este evidentă, căci contrazice alternanța care cere ca m. de la înceată, bleagă, seacă să fie încet, bleg, sec, cu inevitabila reducere a diftongului. Der. beție, s. f. (ebrietate); bețiu, adj. (îmbătător; bețiv); bețiv, adj. (care are viciul beției, alcoolic); bețit, adj. înv. (bețiv); bețivi, vb. (a se îmbăta; a chefui); bețivan, s. m. (augmentativ al lui bețiv); bețivănie, s. f. (beție); îmbăta, vb. (a se ameți cu băutură); îmbătător, adj. (amețitor); desbăta, vb. (a se trezi din beție). Bețiv provine de la bețiu, ca văduv de la *văduu (cf. și brudiu-brudiv, sglobiu-sglobiv etc.); sînt prin urmare inutile încercările de explicare pe baza unui lat. *bibitivus (Candrea-Dens., 154), sau a unei influențe a sl. pijanivŭ (DAR). Pentru îmbăta se indică de obicei ca sursă directă un lat. *imbĭbĭtare, care nu pare necesar.

bîtă (bîte), s. f. – Par, măciucă, ciomag. Sl. bŭtŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac); cf. rădăcina sl. batŭ (rus. bat, sb. bat „par”; Berneker 46). Der. bîtea, s. f. (ciocan de lemn; specie de papură, Typha angustifolia, Sparganium ramosum); bîti, vb. (rar, în Banat: a bate, a ciomăgi).

băț în expresii ca a fi băț, a se ține băț (Udrescu, s.v. băț), nu avem substantivul băț, ci o „deraiere” pentru bine (vezi articolul meu citat aici mai sus, p. 12, și reprodus în Scrieri de iei și de azi, p. 161 și urm.).

de băț v. fecioreasca (1).

ARGUMENTUM BACULINUM (lat.) argumentul bățului – Dreptul roman admitea, pentru dovedirea proprietății, atingerea cu bățul a unui lucru. Ironic, indică utilizarea forței drept argument suprem.

BÎT, -A substantive: bît scurtare familiară din „bătrînul, bunicul”, și subst. bîlă (măciucă). 1. Bît b. (Drj 29). 2. Bîtă, Gh. mold. 3. Bîte fam. act., ard., în f. s. Gîrba (r. Oradea).

a avea un băț în cur expr. (vulg.) a avea mersul țeapăn

a da cu bâta-n baltă expr. (pop.) a face o gafă.

a da prin băț expr. (pop.) a fi foarte obraznic.

a fi bâtă expr. a fi complet pe dinafară / nepriceput într-un anumit domeniu.

A FI BEAT a se afuma, a da cu căciula-n câini, a se face, a se face afiș / cobză / cocă, a fura luleaua neamțului, a intra cu liftul în pom, a se îmbăta turtă, a lua ciocârlanul de coadă, a lua luleaua neamțului, a lua purceaua de coadă, a se machi, a se matofi, a se matoli, a se matosi, a mirosi a ceață, a se pili, a prinde prepelița / purceaua de coadă, a i se sui la cap, a se tămâia, a se trosni, a se trotila, a se tufli, a se turci, a se turti, a umbla pe șapte cărări, a i se urca la cap, a se vărui, a se vopsi.

a pune bețe în roate (cuiva) expr. a(-i) face (cuiva) greutăți; a sabota planurile cuiva.

a rămâne cu traista-n băț / cu fundul gol expr. a sărăci, a scăpăta.

a se lua în bețe / în coarne (cu cineva) expr. a se certa foarte tare

a sta băț expr. a fi țeapăn.

a-i intra bețele în cur / în fund expr. (vulg. – d. femei) a fi foarte slabă, a avea picioare subțiri.

a-și lua traista-n băț expr. a pleca, a porni la drum.

băț, bățe, s. n. 1. toc; stilou. 2. condamnare penală. 3. (adol.) o mie de lei. 3. semnătură.

bâtă, adj. (invar.) ignorant.

BEAT abțiguit, achiu, afanisit, afazit, afumat, aghesmuit, arămit, aromit, atins, chilacciu, chiurluit, ciobit, clei, cleios, cu chef, cu șprițu’ / cu țuica-n nas, drogat, flecuit, împărtășit, împușcat, împușcat în aripă, într-o dungă, mache, machit, matol, matolit, matosit, matrafoxat, mazgugur, obosit, ochit, șprițuit, trăscănit, trosnit, trotilat, tuflit, turlac, turtă, turtit, văruit, vopsit.

la o aruncătură / azvârlitură de băț / piatră (de ceva) expr. aproape, nu departe (de ceva).

rahat în ploaie / pe băț expr. 1. lucru de calitate inferioară. 2. persoană insignifiantă.

BĂȚ s., adv. 1. s. nuia, vargă, (reg.) beldie, (Transilv., Bucov. și Mold.) șteap. (L-a atins cu ~ul.) 2. s. coadă, nuia, prăjină, vargă, (reg.) beldie, paliță, prăștină, rudă, sticiu. (~ul undiței.) 3. adv. v. țeapăn.

BĂȚ s. v. spetează.

BÂT s. v. bătrân, bunic, moș, moșneag, tată mare.

BÂTĂ s. v. ciomag.

BEAT adj. amețit, băut, cherchelit, îmbătat, turmentat, (livr.) grizat, (rar) trecut, (înv. și pop.) candriu, (pop.) turlac, vâjâit, (reg.) amnărit, învinoșat, rătutit, vinos, (prin Ban.) chermeleu, (Transilv. și Maram.) șumen, (prin Transilv.) șumenit, (fam.) abțiguit, (fam. și fig.) afumat, aghesmuit, făcut, oțelit, pilit, sfințit, tămâiat, târnosit, trăsnit, turtit, (arg.) mahit, matol, matosit. (E un om ~.)

BEAT adj. v. amețit, zăpăcit.

BĂȚ s., adv. 1. s. nuia, vargă, (reg.) beldie, (Transilv., Bucov. și Mold.) șteap. (L-a atins cu ~.) 2. s. coadă, nuia, prăjină, vargă, (reg.) beldie, paliță, prăștină, rudă, sticiu. (~ undiței.) 3. adv. bățos, drept, rigid, țeapăn. (Stă ~.)

băț s. v. SPETEAZĂ.

BEAT adj. amețit, băut, cherchelit, îmbătat, turmentat, (livr.) grizat, (rar) trecut, (înv. și pop.) candriu, (pop.) turlac, vîjîit, (reg.) amnărit, învinoșat, rătutit, vinos, (prin Ban.) chermeleu, (Transilv. și Maram.) șumen, (prin Transilv.) șumenit, (fam. fig.) afumat, aghesmuit, făcut, oțelit, pilit, sfințit, tămîiat, tîrnosit, trăsnit, turtit, (arg.) mahit, matol, matosit. (E un om ~.)

beat adj. v. AMEȚIT. ZĂPĂCIT.

bît s. v. BĂTRÎN. BUNIC. MOȘ. MOȘNEAG. TATĂ MARE.

BÎTĂ s. ciomag, măciucă, (pop.) toroipan (reg.) ghioagă, jarchină, macă, moacă, otic, pătăchie, tămînjer, tăujer, tufan, tufă, (Mold., Bucov. și Transilv.) botă, (Mold.) ceatlău, (Olt.) colvă, (Ban.) crivac, (Olt.) dîrjală, (Ban.) haidamac, (Olt. și Ban.) jilăvete, (Transilv. si Maram.) măcău, (Transilv., Maram. și Olt.) șuvei, (prin Bucov.) tașmău, (Mold.) toropală, (inv.) fuscel, fuște. (L-a izbit cu ~.)

BĂȚ. Subst. Băț, bețișor (dim.), bețigaș; bîtă, botă (reg.), palcă (reg.), paliță (reg.), baston, bastonaș (dim ), cîrjă, toiag, toiegel (dim.), ciomag, ciomăgel (dim.), dîrjală (reg.), ceatlău (reg.), moacă (pop.), macău (reg.), bold, strămurare (înv. și pop.), strămurăriță (înv. și pop.); măciucă, măciucuță (dim.), bîzdoacă (reg.), toroipan (reg. și fam.), toropală (reg.), baltag, băltăgel (dim.), ghioagă, buzdugan, stîlpan (rar), topuz. Alpenștoc. Retevei, scurtătură, verdete (reg.). Vargă, vărguță (dim.), vărguliță, vergea, vergeluță (dim.), vergelușă, vergel, nuia, nuielușă (dim.), nuieluță, fuscel, joardă, jordie, jordiță (dim.). Bătător, mîtcă (reg.), brighidău (reg.), îmblăciu; prăjină; făcăleț, melesteu (reg.), mestecău (reg.). Vb. A da (a bate, a arde) cu bățul, a îmboldi, a ciomăgi (fam.), a îmblăti (fig.), a toroipăni (reg.), a buzdugăni (rar). V. armă, bătaie.

Beat ≠ treaz

batul, -ă, batuli, -e, adj., s.n. Soi de măr nobil (Malus pumila): „În anii de recoltă bună [din Maram.] se exportă 200-300 de vagoane de mere de soiuri nobile (Ionatan, Batul etc.) în Cehoslovacia, Ungaria, Germania, Siria și Palestina” (Dermer, Marin, 1935: 87; v. și Borza, 1968: 105). – Et. nec.

batul, -ă, adj. – (bot.) Soi de măr nobil (Malus pumila); mere batule (Borza, 1968: 105): „În anii de recoltă bună [din Maramureș] se exportă 200-300 de vagoane de mere de soiuri nobile (Ionatan, Batul etc.) în Cehoslovacia, Ungaria, Germania, Siria și Palestina” (Demeter, Marin, 1935: 87). – Et. nec.

batul, -ă, adj. – (bot.) Soi de măr nobil (Malus pumila); mere batule (Borza 1968: 105): „În anii de recoltă bună se exportă 200-300 de vagoane de mere de soiuri nobile (Ionatan, Batul etc.) în Cehoslovacia, Ungaria, Germania, Siria și Palestina” (Demeter, Marin 1935: 87). – Et. nec.

BÎT s. n. (Trans. SV) Sceptru. Și bîtul crăiesc îi am dat în mînă, Mai mare în Sionul mieu l-am pus. VCC, 7. Bîtul crăiesc cel de fier. VCC, 7. Etimologie: sl. bŭtŭ. substantiv neutru

băț, bețe, s.n. – Nuia, vergea. – Et. nec. (DEX, MDA).

bâtă, bâte, s.f. – 1. Botă, ciomag, par. 2. Carte de joc; dâbă. ♦ (onom.) Bâta, nume de familie (24 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (DEX, MDA); din sl. bǔtǔ „sceptru” (Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER).