2 definiții pentru bât (s.n.)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
bît, -ă adj., s.m., s.f. (reg.) 1 adj. Bătrîn. 2 s.m., s.f. art. Bunic sau bunică. - Bună dimineața, bîtule!... – Bună dimineața, Darie! (STANCU). • /probabil de la bătrîn.
BÎT s. n. (Trans. SV) Sceptru. Și bîtul crăiesc îi am dat în mînă, Mai mare în Sionul mieu l-am pus. VCC, 7. Bîtul crăiesc cel de fier. VCC, 7. Etimologie: sl. bŭtŭ. substantiv neutru
- sursa: DLRLV (1987)
- adăugată de dante
- acțiuni
Intrare: bât (s.n.)
substantiv neutru (N29) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |