bântuit¹ sn [At: DA / Pl: ~uri / E: bântui] (Rar) 1-2 Bântuire (1-2). 3-4 Bântuire (4-5). 5 Bântuire (7).

bântuit², ~ă a [At: VĂCĂRESCUL, IST. 279 / Pl: ~iți, ~e / E: bântui] 1 Prigonit. 2 Chinuit. 3 Devastat.

bântuit a. 1. vătămat; 2. pustiit: bântuit de ciumă.

BÂNTUÍ, bấntui, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre forțele naturii: la pers. 3) A lovi insistent și cu violență (o regiune, recolta, livezile, satele etc.), producând pagube. ♦ Tranz. (Despre boli, războaie, năvăliri; la pers. 3) A pustii, a devasta, a face ravagii. 2. Tranz. (Înv.) A împila, a chinui, a asupri. ♦ (Reg., în imprecații) A pedepsi, a bate. 3. Intranz. și tranz. (Fam.) A cutreiera (1). – Din magh. bántani.

bântuí [At: (a. 1602), ap. HEM. 3210 / V: băn- / Pzi: bântui, (rar) -esc / E: mg bántani] 1-2 vti (Înv; mai ales d. oameni) A nu lăsa pe cineva în pace Si: a asupri, a prigoni. 3-4 vti (Înv; mai ales d. acțiunea unui spirit rău, un vis urât etc.) A întuneca mintea cuiva Si: a chinui, a tulbura. 5-6 (Rar; d. un miros neplăcut) A supăra. 7-8 vti (Înv; d. hoți, dușmani, monștri) A încălca un ținut (prin atacuri și năvăliri repetate) Si: a jefui. 9-10 vti (D. războaie, boli molipsitoare etc.) A da peste cineva Si: a face ravagii, a devasta. 11-12 vti (D. forțele naturii) A lovi repetat și cu violență (o regiune, recolta, livezile, satele etc.) producând pagube. 13 vt (Îvr) A pune la încercare Si: a ispiti. 14 vt (Reg; în imprecații) A pedepsi.

BÂNTUÍ, bấntui, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre forțele naturii: la pers. 3) A lovi insistent și cu violență (o regiune, recolta, livezile, satele etc.), producând pagube. A cutreiera. ♦ Tranz. (Despre boli, războaie, năvăliri) A pustii, a devasta, a face ravagii. 2. Tranz. (Înv.) A împila, a chinui, a asupri. ♦ (Reg., în imprecații) A pedepsi, a bate. Să (mă) bântuie (Dumnezeu)! – Din magh. bántani.

BÎNTUÍ, bîntui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre, un element dezlănțuit al naturii, o epidemie, o pacoste, o nenorocire; fig. despre griji, necazuri) A se abate, cu furie și pentru o durată (relativ) mare, aducînd pagube; a face ravagii. Visez ca vijeliile cumplite Ce-au bîntuit în aste părți... [copiii] să le-auză numai povestite. BENIUC, V. 17. După ce-a bîntuit cît i-a fost rînduiala, viscolul a stat. SADOVEANU, P. M. 180. Aflu din țară că p-acolo bîntuie ger strașnic. CARAGIALE, O. VII 112. ◊ Tranz. (Cu privire la locul sau persoana care pătimește) Cite alte vești de-acestea nu bîntuie bordeiele răchițencelor. CAMILAR, N. I 336. In toată domnia noastră griji multe ne-au bîntuit [zise împăratul Kira]. SADOVEANU, D. P. 164. Chelbea bîntuie plășile Răcăciunii, Gîrlele și Bilieștii. IONESCU, P. 178. Jălania și tristețea bîntuiau acuma casa popii. ȘEZ. IV 186 ◊ Fig. - Țăranul... cu un singur cuvînt... arată furtuna ce-i bîntuie sufletul. GHEREA, ST. CR. II 244. ◊ Refl. pas. Pe cînd Moldavia se bîntuia de războaie și de răscoale, [Alexandru cel Bun] zidi aproape de biserică și un turn de piatră. NEGRUZZI S.I 213. 2. Tranz. (Învechit; subiectul este o persoană, complementul arată o țară, un ținut) A pustii, a devasta; (complementul indică o colectivitate) a împila, a asupri, a oprima. [Alexandru-vodă] bîntuia cumplit țara cu asuprelile sale. ISPIRESCU, M. V. 4. În tot cursul verii [posturile turcești de la Rahova] ne zădărise... bîntuind tare tîrgulețul nostru Bechetul și împrejmuirile lui. ODOBESCU, S. III 568. Dumnezeu să te întărească în gîndul ce ai pus de a nu mai... bîntui norodul. NEGRUZZI, S. I 151. (În basme și superstiții) Chimera... bintuia nouă țări împrejurul sălașului ei. ISPIRESCU, U. 121 După bucluc umbli, peste bucluc ai dat... Să te înveți tu de altă dată a mai bîntui oamenii, sarsailă spurcat ce ești. CREANGĂ, P. 306.

BÂNTUÍ, bấntui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre un element al naturii, o calamitate etc.; fig. despre griji, necazuri; la pers. 3) A se abate cu furie, aducând pagube, a face ravagii. ♦ Tranz. Viscolul bântuie satele. 2. Tranz. (Înv., despre oameni) A pustii, a devasta; fig. a asupri, a oprima. – Magh. bántani.

A BÂNTUÍ bântuie intranz. (despre epidemii, fenomene ale naturii etc.) A se desfășura cu o mare putere, luând amploare (cauzând pierderi). /<ung. bántani

bântuì v. 1. a face mare pagubă, a vătăma, a strica: piatra a bântuit rău bucatele; 2. a infesta: Turcii bântuiră țara; 3. a pustii: ciuma bântue orașul. [Ung. BÁNTANI].

bîntuĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (ung. bántani; vsl. bantováti, bg. bantuvam). Vatăm, stric: grindina a bîntuit cerealele. Infestez: dușmaniĭ aŭ bîntŭit țara. Îs în acțiune vătămătoare: cĭuma bîntuĭe orașu. V. intr. Pe aicĭ bîntuĭe boala.

bîntuít, -ă adj. Vătămat, atins: țară bîntuită de Jidanĭ.

bântuí (a ~) vb., ind. prez. 3 bấntuie, imperf. 3 sg. bântuiá; conj. prez. 3 să bấntuie

bântuí vb., ind. prez. 1 sg. bântui, 3 sg. și pl. bântuie, imperf. 3 sg. bântuiá

bîntui (ind. prez. 3 sg. și pl. bîntuie)

bântuiu, -tue 3 ind., conj., -uiam 1 imp.

BÂNTUÍ vb. v. asupri, exploata, împila, împovăra, năpăstui, oprima, oropsi, persecuta, prigoni, tiraniza, urgisi.

bîntui vb. v. ASUPRI. EXPLOATA. ÎMPILA. ÎMPOVĂRA. NĂPĂSTUI. OPRIMA. OROPSI. PERSECUTA. PRIGONI. TIRANIZA. URGISI.

bîntuí (-uiésc, ít), vb. – 1. A deranja, a supăra, a ofensa. – 2. A călca în picioare. – 3. A face stricăciuni. Mag. bántani „a deranja” (Cihac, II, 478; DAR; Gáldi, Dict., 84). Cuvîntul există și în sl. (bg. bantuvam, sb., cr., slov. bantovati,rut. bantowati: cf. Berneker 42), dar pare a proveni din mag. Miklosich, Wander., 12, crede că rut. provine din rom. – Der. bînșag, s. n. (bălărie, hățiș, mărăcini); bîntuială, s. f. (supărare; stricăciune); bîntuitor, adj. (devastator).