bântuit², ~ă a [At: VĂCĂRESCUL, IST. 279 / Pl: ~iți, ~e / E: bântui] 1 Prigonit. 2 Chinuit. 3 Devastat.

bântuit¹ sn [At: DA / Pl: ~uri / E: bântui] (Rar) 1-2 Bântuire (1-2). 3-4 Bântuire (4-5). 5 Bântuire (7).

bântuit a. 1. vătămat; 2. pustiit: bântuit de ciumă.

bîntuit, -ă adj. 1 Care este devastat de năvălitori, de dușmani. 2 Care este chinuit, prigonit. 3 Care este tulburat. Bîntuit de aceste gînduri, ajunseiu în sfîrșit acasă (GAN.). 4 (în credințe; despre oameni, case etc.) Care este frecventat de stafii, de entități din altă lume. În Anglia a stat într-o casă bîntuită. • pl. -ți, -te. /v. bîntui.

bîntuít, -ă adj. Vătămat, atins: țară bîntuită de Jidanĭ.