4 intrări

Articole pe această temă:

45 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

aducére sf [At: COD. VOR. 32/5 / PI: -ri / E: aduce] 1 Luare cu sine a unui lucru care este apoi predat cuiva. 2 (Cop „la îndeplinire”) îndeplinire. 3 (Cop „la cunoștință”) înștiințare. 4 (Cop „în isprava”) Isprăvire. 5 (Înv; cop „la săvârșit”) Săvârșire. 6 (Înv; cop „la mirare”) Minunare. 7 Conducere. 8 (Fig) Decidere. 9 Facere. 10 Producere. 11 Creare. 12 Apropiere a ceva de sine sau de o parte a corpului. 13 Dare a unei anumite direcții unei părți a corpului. 14 îndoire. 15 Mișcare a mâinii pentru a putea fi îndoită. 16 Mișcare a mâinii pentru a lovi cu putere. 17 Procurare. 18 Pricinuire. 19 Ajungere într-o anumită situație. 20 (Înv) Jertfă. 21 (Îe) ~ spre îndeplinire Executare. 22 (Grm; iuz; îs) Semnul ~ rii Ghilimele. 23 (Jur; înv; îe) Mandat de ~ Ordin scris prin care un inculpat este chemat în fața justiției. 24 (Îe) -aminte Amintire.

ADÚCERE, aduceri, s. f. Acțiunea de a aduce. ◊ Aducere-aminte = amintire. – V. aduce.

ADÚCERE, aduceri, s. f. Acțiunea de a aduce.Aducere-aminte = amintire. – V. aduce.

ADUCÉRE, aduceri, s. f. Acțiunea de a aduce. 1. Transportare de la oarecare distanță pînă undeva, sau pînă la cineva. Aducerea lemnelor din pădure.Mandat de aducere = ordin scris al unui judecător de instrucție, prin care acesta cere să i se înfățișeze o persoană necesară justiției. 2. (Împreună cu un substantiv abstract introdus prin prep. «la» exprimă acțiunea corespunzătoare sensului; acestuia) v. aduce (4). Aducerea la îndeplinire a sarcinilor. 3. (În expr.) Aducere-aminte = amintire, v. aminte.

ADÚCERE, aduceri, s. f. Acțiunea de a aduce.Expr. Aducere-aminte = amintire.

adúcere s. f., g.-d. art. adúcerii; pl. adúceri

adúcere s. f., g.-d. art. adúcerii; pl. adúceri

ADÚCERE ~i f. 1) v. A ADUCE. 2): ~ aminte reproducere în minte a ceea ce s-a păstrat în memorie. /v. a aduce

aducere f. fapta de a aduce; aducere la împlinire, executare.

adúcere f. Acțiunea de a aduce. Vechĭ. Prinos, jertfă Aducere aminte, amintire, revenire în memorie.

adúce [At: COD. VOR. 54/14/ Pzi: adúc / E: ml adducere] 1 vt A lua cu sine un lucru și a veni cu el la cineva (pentru a-l preda). 2 (Îe) Ce vânt te aduce? Se spune cuiva care a venit pe neașteptate. 3 (Îe) A ~ vorba de (sau despre) ceva A îndrepta discuția către un anumit subiect. 4 (îae) A pomeni despre ceva. 5 vt (Jur; înv; îe) A ~ pâra A acuza în fața judecătorilor. 6 vt (Înv; îe) A ~ la mijloc A cita ceva în sprijinul unei afirmații. 7 vt (Îe) A ~ înainte A cita. 8 vr (Înv) A se referi la ceva. 9 vt (Cop „la îndeplinire”) A îndeplini. 10 vt (Cop „la cunoștință”) A înștiința. 11 vt (Cop „la capăt”) A sfârși. 12 (Înv; cop „în isprava”) A isprăvi. 13 vt (Înv; cop „la săvârșit”) A săvârși. 14 vt (Înv; cop „la mirare”) A se minuna. 15 vt (C. este o persoană) A conduce. 16 vi (Nob; numai la imperativ) Haide ! 17 (Fig) A decide. 18 vt A face. 19 (Îe) A ~ la brazda bună A îndrepta. 20 (Îe) A ~ la (sau în) sapă de lemn A sărăci. 21 vt A produce. 22 vt Acrea. 23 (Îe) Ce-i aduce? Ce-i pasă? 24 vt A apropia ceva de sine sau de o parte a corpului. 25 vt A da unei părți a corpului o anumită direcție. 26 vt A îndoi. 27 vt (C. este mâna, piciorul etc.) A mișca pentru a îndoi. 28 vt A face o mișcare cu mâna pentru a lovi cu putere. 29-30 vi (Îe) A (o) ~ (bine) din condei A vorbi sau a scrie cu artă. 31 vi (Îae) A se dovedi abil, diplomat într-o anumită împrejurare. 32 vi (îe) A ~ din meșteșug A face ceva cu multă artă. 33 vt A procura. 34 vt A pricinui. 35 vt A face să ajungă într-o anumită stare, situație. 36-37 vtr (Îe) A(-și) ~ aminte A(-și) aminti. 38-39 vtr (îae) A se aștepta la ceva. 40 vi A semăna puțin cu ceva sau cu cineva.

ADÚCE, aduc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vânt te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului său. ♦ A da unui lucru o anumită mișcare sau direcție. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a vorbi sau a scrie cu dibăcie; a se dovedi abil, diplomat într-o anumită împrejurare. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a îndrepta discuția asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a pricinui, a cauza. 4. Tranz. A face să ajungă într-o anumită situație, stare. 5. Intranz. A semăna întrucâtva cu cineva sau cu ceva. 6. Tranz. și refl. (în loc. vb.) A(-și) aduce aminte = a(-și) aminti. – Lat. adducere.

ADÚCE, adúc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vânt te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului său. ♦ A da unui lucru o anumită mișcare sau direcție. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a vorbi sau a scrie cu dibăcie; a se dovedi abil, diplomat într-o anumită împrejurare. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a îndrepta discuția asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a pricinui, a cauza. 4. Tranz. A face să ajungă într-o anumită situație, stare. 5. Intranz. A semăna întrucâtva cu cineva sau cu ceva. 6. Tranz. și refl. (În expr.) A-și aduce aminte = a(-și) aminti. – Lat. adducere.

ADÚCE, adúc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). M-am dus, am căutat în glugă și am adus cavalul. SADOVEANU, N. F. 18. Venise fata de-mpărat Cu alte fete, pe-nserat, S-aducă apă din izvor. COȘBUC, P. I 280. Da de prînz Ce mi-ai adus ? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 271. ◊ (Cu privire la ființe) Ca să scapi de pedeapsă, alt chip nu e decît să te duci să-mi aduci pe fata lui Verdeș-împărat. ISPIRESCU, L. 42. Cu ce vei sătura lăcomia acestor cete de păgîni ce aduci cu măria-ta? NEGRUZZI, S. I 140. ◊ Fig. Nu știu însă cum și ce fel ne aduse vorba a pomeni despre grauri. ODOBESCU, S. III 23. ◊ Expr. Ce vînt te-aduce? se spune celui care vine pe neașteptate. Da ce vînt te-o adus pe la noi, soro dragă? ALECSANDRI, T. I 123. ♦ (La imper.) Dă-mi! (În forma regională adă) Adă la mine cele trei smicele de măr dulce! CREANGĂ, P. 273. O slugă... a adus acest bilet.Adă, am zis. NEGRUZZI, S. I 53. 2. Tranz. A apropia (ceva) de sine sau de o parte a trupului său. De-abia putu aduce puțin mîna spre gură. CREANGĂ, P. 15. ♦ A da (unui lucru) o anumită mișcare sau direcție. Aduse paloșul cam pieziș și-i reteză capul. ISPIRESCU, L. 28. Miu Zglobiul Bine-l aducea, Cu sete-l trîntea. TEODORESCU, P. P. 499. ♦ Expr. A o aduce (bine) din condei sau a o aduce bine = a-și potrivi vorbele cu dibăcie, pentru a atinge scopul urmărit. A aduce vorba (de sau despre ceva) = a îndrepta vorbirea asupra unui obiect, a pomeni despre.. Dacă se adunară la un loc, aduseră vorba iarăși despre broasca fratelui lor. ISPIRESCU, L. 36. 3. Tranz. A produce, a crea, a da naștere, a pricinui. A aduce beneficii. ◊ Omul neînvățat e ca un copac neîngrijit, care nici o roadă nu aduce. NEGRUZZI, S. I 8. Vița ce n-aduce rod se taie. Usturoiul, cînd îl strivești, lacrimi îți aduce.Expr. Ce-i aduce? = ce-i folosește? ce-i pasă ? ce-l importă ? De-oi petrece-ncă cu mițe și cu pureci și cu luna, Ori de nu – cui ce-i aduce? EMINESCU, N. 44. 4. Tranz. A face să ajungă (într-o anumită stare, într-o anumită situație). Iată în ce stare m-ai adus! NEGRUZZI, S. I 19. ◊ Expr. A aduce (pe cineva) la realitate = a face (pe cineva) să înțeleagă o anumită situație, să vadă un lucru sub aspectul lui real. Vartolomeu Diaconu încercă să-și aducă fata la realitate, de la distanță, cu tot soiul de schime elocvente, încruntîndu-se și făcîndu-i semn să înceteze. C. PETRESCU, A. 286. A aduce (pe cineva) la sapă de lemn v. sapă. A aduce pe (sau la) brazdă (bună) v. brazdă. ◊ (În legătură cu substantive abstracte introduse prin prep. «la», exprimă acțiunea corespunzătoare sensului substantivului) Am adus la îndeplinire ordinul. ◊ M-a trimis... să aduc la cunoștința măriei-voastre că el, cică, poate să vă facă podul.. CREANGĂ, P. 80. 5. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin. prep. «cu») A semăna (cu cineva sau cu ceva). Ai! ce mai cal! Al meu, tăiat din lemn de corn... Nici pe departe n-aducea cu-acela [al copiilor de bogătași]. BENIUC, V. 36. [Părintele Palamon] aduce puțin și cu poetul Costache Conachi. IBRĂILEANU, A. 129. Apoi mă mieram eu de ce vorbești așa de bine moldovenește și aduci la mers cu de-a noastre. CREANGĂ, P. 129. Aducea de departe cu un amic al maiorului. ALECSANDRI, T. I 352. 6. Refl. (În expr.) A-și aduce aminte = a-și aminti, v. aminte. – Forme gramaticale: imper. ádu și (regional) ádă, perf. s. adusei, part. adus.

ADÚCE, adúc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vânt te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. ♦ (La imperativ) Dă-mi! 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului său. Aduce puțin mâna spre gură (CREANGĂ). ♦ A da unui lucru o anumită mișcare sau direcție. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a-și potrivi vorbele cu dibăcie. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a îndrepta discuția asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a crea; a pricinui. Un copac neîngrijit nici o roadă nu aduce (NEGRUZZI). 4. Tranz. A face să ajungă într-o anumită situație. ◊ Expr. A aduce la același numitor = a face ca mai multe fracții ordinare să aibă același numitor; fig. a uniformiza. 5. Intranz. A semăna cu cineva sau cu ceva. Aducea de departe cu un amic al maiorului (ALECSANDRI). 6. Tranz. și refl. (În expr.) A-și aduce aminte = a-și aminti. – Lat. adducere.

adúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adúc, 1 pl. adúcem, 2 pl. adúceți, imperf. 3 sg. aduceá, perf. s. 1 sg. aduséi, 1 pl. adúserăm; imper. 2 sg. ádu (și: ád-o), neg. nu adúce, 2 pl. adúceți; ger. aducấnd; part. adús

adúce amínte (a ~) loc. vb. v. adúce

adúcere amínte (tempo lent) / (tempo rapid) adúcere-amínte loc. s. f., g.-d. art. adúcerii amínte / adúcerii-amínte; pl. adúceri amínte / adúceri-amínte, art. adúcerile amínte / adúcerile-amínte

adúce vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adúc, imperf. 3 sg. aduceá, perf. s. 1 sg. aduséi, 1 pl. adúserăm; imper. 2 sg. adú (dar: ad-o), neg. nu adúce; part. adús

adúcere-amínte s. f., g.-d. art. adúcerii-amínte; pl. adúceri-amínte

Intrare: aduce
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) aduce aducere adus aducând singular plural
adu, a aduceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) aduc (să) aduc aduceam adusei adusesem
a II-a (tu) aduci (să) aduci aduceai aduseși aduseseși
a III-a (el, ea) aduce (să) adu aducea aduse adusese
plural I (noi) aducem (să) aducem aduceam aduserăm aduseserăm, adusesem*
a II-a (voi) aduceți (să) aduceți aduceați aduserăți aduseserăți, aduseseți*
a III-a (ei, ele) aduc (să) adu aduceau aduseră aduseseră
Intrare: aducere
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aducere aducerea
plural aduceri aducerile
genitiv-dativ singular aduceri aducerii
plural aduceri aducerilor
vocativ singular
plural
Intrare: aducere aminte
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aducere aminte aducerea aminte
plural aduceri aminte aducerile aminte
genitiv-dativ singular aduceri aminte aducerii aminte
plural aduceri aminte aducerilor aminte
vocativ singular
plural
Intrare: aducere-aminte
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aducere-aminte aducerea-aminte
plural aduceri-aminte aducerile-aminte
genitiv-dativ singular aduceri-aminte aducerii-aminte
plural aduceri-aminte aducerilor-aminte
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)