aminte av [At: DA / E: a¹ + minte] 1-2 (Îlv) A (-și) aduce ~ A (-și) aminti. 3 (Înv; îlv) A fi (sau a lua, a pica, a veni) ~ A da atenție. 4 (Înv; îalv) A asculta. 5 (Îe) A lua ~ la ceva A observa cu atenție ceva. 6 (Îe) A-i fi (cuiva) ~ (de ceva) A dori (să facă ceva).

AMINTE adv. 1 În expresiunile: a-și aduce ~, a) a-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut; proverb: nebunul nu rîde de ce vede, ci de ce-și aduce ~ b) a băga de seamă, a ține socoteală: adu-ți ~ de învățăturile mele (ISP.); ‡a-și aduce ~ cu..., a semăna cu...: întru unele voroave își aduce ~ preste seamă cu a noastră limbă moldovenească (M.-COST.) ¶ 2 A aduce ~, a redeștepta în mintea cuiva un fapt, un lucru din trecut, a face pe cineva să se gîndească la un lucru care i-a pierit poate din minte: nu-mi mai aduce ~ de nenorocirile din trecut ¶ 3 Aducere ~, faptul de a(-și) aduce aminte: iată cîteva aduceri ~ din tinerețe (I.-GH.); – contr. NEADUCERE ~: doamna clătină din cap în semn de neaducere ~ (GN.) ¶ 4 Aducător ~, care aduce aminte; ‡care-și aduce aminte ¶ 5 A lua ~ (la sau ‡spre) ceva, a) a fi cu gîndul la ceva, a lua în seamă ceva: ascultați, fii, învățătura tatălui și luați ~ a cunoaște socoteala (BIBL.); b) a fi cu toată băgarea de seamă la ceva, a nu-i scăpa nimic din vedere: luă ~ la toate amănuntele (ISP.); ‡a se lua ~, a avea grijă de sine: mîncîndu și săturîndu-te, ia-te ~ pre tine să nu ți să lățească inima (BIBL.) ¶ 6 Luare ~, băgare de seamă, atențiune: cu ochi cercetători se uita cu mare luare ~ (ISP.); – contr. NELUARE ~ ¶ 7 ‡Luător ~, băgător de seamă ¶ 8 A-i veni ~, a i se redeștepta în minte, a-i veni în gînd, a-i trece prin minte: într’o zi i-au venit lui Bertoldo ~ să meargă să vază și el cetatea (GAST.) ¶ 9 ❍A-i pica ~, a-și aduce aminte, a-și da seamă ¶ 10 A-i fi ~ a) avea de gînd: mi-i ~ să plec; b) a avea tragere de inimă, dispoziție pentru ceva: nu-i e ~ să lucreze; c) a-i trece prin minte, a-i veni în gînd: nimărui ~ n’a fost să le dea de știre (MUST.) [a³ + minte].

AMINTE adv. (Numai în expr.) A(-și) aduce aminte = a (-și) aminti. Aducîndu-mi... aminte de petrecerile mele la bunicul... am rostit o vorbă care îmi plăcea. SADOVEANU, N. F. 5. Ia adu-ți aminte ce ți-am spus odată. CREANGĂ, P. 168. Ea trebui de el în somn Aminte să-și aducă. EMINESCU, O. I 171. Aduc aminte romînilor una din faptele cele mai strălucite ale luptei părinților lor pentru libertate. BĂLCESCU, O. I 193. A lua aminte = a ține seamă de ceva, a lua în considerare, a nu trece cu vederea, a considera. Dar cum puteam, ochi avînd, să nu văz, văzînd să nu iau aminte, luînd aminte să nu aseamăn, asemănînd să nu judec binele și să nu pohtesc a-l face arătat compatrioților mei? GOLESCU, Î. 20. Stăpîna mea, ia aminte Că cîntările-s cuvinte între inimi despărțite. CONACHI, P. 191. A lua aminte la ceva = a) a fi atent la ceva, a băga de seamă. El își căuta de drum în treaba lui, fără să ia aminte la cele ce tot spuneau fetele. ISPIRESCU, L. 62; b) a observa cu atenție, a se uita bine, a cerceta. Dete cîteva tîrcoale curții împărătești și luă aminte la toate amănunturile. ISPIRESCU, L. 75. A-i fi (cuiva) aminte (de ceva) = (mai ales în construcții negative) a avea chef (de ceva). Nu mi-e aminte de petreceri. ◊ Compuse: aducere-aminte = amintire. Dureroasele aduceri-aminte cădeau ca niște ace care... mă umpleau de venin. VLAHUȚĂ, O. A. 149. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri. EMINESCU, O. I 107. Fapta [lui Mihai Viteazul la Călugăreni] este vrednică de toată aducerea-aminte. BĂLCESCU, O. I 26; luare-aminte = atenție, grijă. Mezinul Jderilor a prins a fi cu luare-aminte. SADOVEANU, F. J. 524. Gheorghiță urmărea cu mare luare-aminte toate vorbele și purtările maică-sa. SADOVEANU, B. 101. Așa a aflat însă [Zaharia] că satul lui de la poalele munților poate opri luarea-aminte a unor cărturari veniți să-l caute. C. PETRESCU, R. DR. 34. Din buzunarul vestei scoase o periuță cu o oglingioară, își potrivește mustața, sprîncenele – se examinează cu luare-aminte. VLAHUȚĂ, O. A. 212. Ascultă, rogu-te, cu luare-aminte. CARAGIALE, O. III 48.

AMINTE adv. (În expr.) A(-și) aduce aminte = a(-și) aminti. A lua aminte = a ține seamă de ceva, a nu trece cu vederea. A lua aminte la ceva = a fi atent la ceva, a observa cu atenție ceva. A-i fi (cuiva) aminte (de ceva) = a avea chef (de ceva). ◊ Compuse: aducere-aminte = amintire; luare-aminte = atenție, grijă. – Din a³ + minte.

AMINTE adv.: A(-și) aduce ~ a(-și) aminti. Aducere ~ amintire. Cu luare ~ cu atenție. A lua ~ a ține seama de ceva. A lua ~ la ceva a fi atent la ceva. /a + minte

aminte adv. a lua aminte, a observa, a băga de seamă; a fi cuiva aminte, a purta grijă de ceva (v. aduce). [Lat. AD MENTEM].

amínte adv. (a 4 și minte). Aduc aminte, amintesc, chem în memorie: ĭ-am adus aminte toate saŭ de toate, îmĭ aduc aminte ce-a fost. Ĭaŭ aminte, observ, îs atent, bag de samă: luațĭ aminte la vorbele mele. Mĭ-e aminte (Munt.), mă gîndesc, îs dispus: acum nu mĭ-e aminte de joc.

‡ADINTA (adint) vb. intr. (OOS.) (TKT.) A lua aminte.

aminte adv. (în expr.)

aminte (în expr.) adv.

aminte adv.

aminte (luați aminte).

+lua aminte (a ~) (a ține seamă de ceva; a observa cu atenție ceva) (desp. lu-a) loc. vb. v. lua

AD PERPETUAM REI MEMORIAM (lat.) spre veșnică aducere aminte a acestei fapte – Text utilizat pe inscripțiile comemorative.

ET NUNC... ERUDIMINI, QUI INDICATIS TERRAM (lat.) și acum... luați aminte voi, cei ce judecați Pământul – Psalmii, 2, 10. O mare răspundere apasă pe umerii celor chemați să hotărască destinele semenilor.

MEMENTO, HOMO, QUIA PULVIS ES ET IN PULVEREM REVERTERIS (lat.) adu-ți aminte, omule, că pulbere ești și în pulbere te vei întoarce – „Geneza”, 3, 19.

Memento, homo, quia pulvis es et in pulverem reverteris (lat. „Amintește-ți, omule, că pulbere ești și că în pulbere te vei întoarce”) „Cartea genezei” (cap. III, versetul 19) – Potrivit legendei biblice, vorbele de mai sus au fost adresate de Dumnezeu lui Adam, după ce acesta a săvîrșit păcatul originar, mîncînd fructul oprit din pomul cunoașterii. Preluată de literatură, expresia e folosită spre a sublinia fragilitatea și vremelnicia ființei omenești. Horațiu, în Ode (IV, 7.16), a rezumat-o în patru cuvinte: Pulvis et umbra sumus (Pulbere și umbră sîntem). BIB.

Memento mori (lat. „Adu-ți aminte că vei muri”) – vechi adagiu latin, adoptat în secolul al XII-lea ca salut de către călugării trapiști (ordin religios din Trappe – Franța). În antichitate se vindeau mici cranii de lemn sau de fildeș, pe care erau scrise cuvintele „memento mori”, spre a aminti asceților că sînt muritori. În epoca Renașterii, sculptori de talent au dat acestor capete de om valoarea unor obiecte de artă, care de asemenea erau denumite „memento mori”. Cu timpul, adagiul a devenit un simplu semnal de aducere aminte. Ceva mai mult, spre a servi mai limpede acestui scop, expresia se desparte de cuvîntul mori și se prezintă adesea numai sub forma: memento! Echivalentul ei modern este termenul englez: Remember! (vezi). Goethe, în Poezie și adevăr (vol. I, cartea IX, pag. 405), spune: „... al treisprezecelea oaspete ar putea deveni, dacă nu pentru el însuși, desigur pentru un alt musafir, un fatal memento mori”. Tot Goethe, într-un catren epigramatic intitulat Memento, amintește oamenilor că trebuie să lupte împotriva destinului. Iar Eminescu, în Împărat și proletar, strofa 19: „Zidiți din dărmăture gigantici piramide/ Ca un memento mori pe al istoriei plan…” IST.

Te hominem esse memento (lat. „Adu-ți aminte că ești om”) – Învingătorilor romani, care se întorceau încărcați de glorie la Roma, li se atrăgea atenția în ziua sărbătoririi lor: Cave ne cadas! (vezi) un avertisment adresat celor trufași. În același scop se folosea în diferite ocazii: Te hominem esse memento, ca un îndemn pentru a respecta virtuțile omenești și pentru a săvîrși alte fapte remarcabile. IST.