PROCURA, procur, vb. I. Tranz. 1. A face rost de ceva, a obține ceva, a achiziționa. 2. A produce, a provoca, a pricinui. – Din fr. procurer, lat. procurare.

PROCURA, procur, vb. I. Tranz. 1. A face rost de ceva, a obține ceva. 2. A produce, a provoca, a pricinui. – Din fr. procurer, lat. procurare.

PROCURA, procur, vb. I. Tranz. 1. (Construit de obicei cu pronumele în dativ) A face rost de un lucru, a achiziționa. Își procurase literatură de specialitate și mi-a făcut o serie de observații extrem de juste. BARANGA, I. 160. Își procură un vraf de cărți și se puse să caute în ele explicații și dovezi. REBREANU, P. S. 113. Este deci mai în măsură decît oricine să-mi procure amănuntele trebuincioase. KOGĂLNICEANU, S. A. 36. 2. A cauza, a produce, a stîrni. Bucuria aceasta îmi procură și necazul pe care aș vrea să-l înlătur. SADOVEANU, L. 24. Se felicita că acea eroare îi procurase cunoștința unui compatriot. GHICA, A. 644.

PROCURA vb. I. tr. 1. A achiziționa, a face rost de ceva. 2. A produce, a pricinui. [P.i. procur. / < fr. procurer].

A PROCURA procur tranz. 1) A obține prin cumpărare; a achiziționa. 2) A face să se producă; a pricinui; a cauza. Lectura îmi procură plăcere. /<fr. procurer, lat. procurare

procura vb., ind. prez. 1 sg. procur, 3 sg. și pl. procură

PROCURA vb. 1. v. cumpăra. 2. a achiziționa, a furniza, a livra, (înv.) a teslimarisi, a teslimatisi. (A ~ cuiva o marfă.) 3. a obține. (Am ~ cu greu biletele.) 4. a agonisi, a dobândi, (prin Transilv.) a însăma. (A ~ ceva cu trudă.) 5. v. da. 6. v. rostui.