adúc, adús, a aduce v. tr. (lat. addúco, -dúcere; it. addurre, pv. vfr. aduire, sp. aducir, pg. adduzir. – Imper. ádă și adú: adu-țĭ [VR. 1925,7,34]. V. duc). Duc (considerîndu-mă pe mine ca centru saŭ locu despre care vorbesc): a aduce apă în casă, pîne copiilor, o scrisoare, o veste. Fac să vie: l-am adus acasă. Produc, fac: pomu aduce roade, munca aduce câștig. Pricinuiesc, fac: ploaĭa a adus marĭ pagube. Îndoĭesc, întorc (Rar): a adus copacu cu vîrfu’n jos. Fig. Fac să ajungă: aicĭ l-a adus beția. V. intr. Semăn puțin: copilu aduce cu tată-su. Aduc la îndeplinire, îndeplinesc. Aduc la cunoștință, comunic, spun. Aduc laude, laud. Aduc aminte, V. aminte. Prov. Nu aduce anu ce aduce ceasu. Vorba dulce mult aduce.