15 definiții pentru conducere


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

conducere sf [At: V. ROM. decembrie 1950, 17 / Pl: ~ri / E: conduce] 1 Îndrumare a unui grup de oameni, instituții, organizații etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. 2 Direcție sau administrație a unei organizații, instituții etc. 3-4 (Pex) Persoană sau colectiv care conduce. 5 Activitate a conducătorului (1).

CONDÚCERE, conduceri, s. f. Acțiunea de a (se) conduce; activitatea conducătorului. ♦ (Concr.) Persoană sau colectiv care conduce. – V. conduce.

CONDÚCERE, conduceri, s. f. Acțiunea de a (se) conduce; activitatea conducătorului. ♦ (Concr.) Persoană sau colectiv care conduce. – V. conduce.

CONDÚCERE, conduceri, s. f. 1. Acțiunea de a conduce; activitatea conducătorului, a celui care stă în frunte, care conduce ceva. Organ de conducere. Colectiv de conducere.Sub conducerea partidului, cu neîntreruptul ajutor al Uniunii Sovietice, Romînia a parcurs în cițiva ani un drum mare, bogat în prefaceri revoluționare. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 12. Femeile muncitoare trebuie ridicate cu îndrăzneală în conducerile organizații lor sindicale. REZ. HOT. I 64. Condiția esențială a succesului muncii de agitație este conducerea zilnică și concretă a acestei munci de către organizația de partid. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 5, 68. Un comandant suprem, un amiral, lua la miezul nopții conducerea operațiilor. BOGZA, A. I. 313. ◊ Conducere unică=principiu potrivit căruia conducerea este alcătuită dintr-o singură persoană sau dintr-un singur organ (instituție, întreprindere, organizație etc.) reprezentînd interesele tuturor celorlalte persoane sau organe conduse. Conducere colectivă = principiu suprem de conducere în partidul marxist-leninist, constînd în atragerea maselor în munca de conducere, prin elaborarea și discutarea în colectiv a hotărîrilor, prin dezvoltarea spiritului de răspundere personală și prin crearea condițiilor favorabile desfășurării criticii de jos. Principiul conducerii colective este principiul suprem de conducere în partidul marxist-leninist. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2724. 2. (Concretizat) Forța conducătoare constituită din persoanele care dirijează un partid, o întreprindere etc.; colectivul care conduce, conducătorii.

CONDÚCERE s.f. Acțiunea de a (se) conduce; activitatea unui conducător. ♦ (Concr.) Persoană sau colectiv care dirijează o instituție, o întreprindere etc. [< conduce].

CONDÚCERE s. f. 1. acțiunea de a (se) conduce; activitatea unui conducător. 2. organ de cârmuire politică sau administrativă. (< conduce)

CONDÚCERE ~i f. 1) v. A CONDUCE. 2) Persoană sau colectiv care conduce. ~ea institutului. ~ea adunării. [G.-D. conducerii] /v. a conduce

conducere f. 1. fapta de a conduce; 2. fig. direcțiune; 3. conduct: conducerea apei, gazului.

*condúcere f. Acțiunea de a conduce. Direcțiune: afacerile-s supt conducerea luĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

condúcere s. f., g.-d. art. condúcerii; pl. condúceri

condúcere s. f. → ducere


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONDÚCERE s. 1. cârmuire, diriguire, domnie, guvernare, stăpânire, (înv. și pop.) oblăduire, (înv.) chiverniseală, chivernisire, ocârmuire, purtare, purtat, stăpânie, vlădicie, (fig.) cârmă. (~ țării în vremea lui Mihai Viteazul.) 2. v. guvernare. 3. v. putere. 4. v. administrație. 5. v. comandă. 6. v. prezidare. 7. v. dirijare. 8. direcție, șefie. (Deține ~ unei instituții.) 9. v. (concr.) staff. (Întreaga ~ a fost schimbată.) 10. v. îndrumare. 11. v. însoțire.

CONDUCERE s. 1. cîrmuire, diriguire, domnie, guvernare, stăpînire, (înv. și pop.) oblăduire, (înv.) chiverniseală, chivernisire, ocîrmuire, purtare, purtat, stăpînie, vlădicie, (fig.) cîrmă. (~ țării în vremea lui Mihai Viteazul.) 2. guvernare, regim. (O nouă ~ în acel stat.) 3. putere, (fig.) cîrmă. (A ajuns la ~.) 4. administrare, administrație, cîrmuire, gospodărire, (înv. și pop.) oblăduire, (înv.) chiverniseală, chivernisire, isprăvnicie, ocîrmuire. (~ a treburilor publice.) 5. comandă, șefie, (înv.) povață, povățuire. (Unitatea se află sub ~ lui.) 6. prezidare. (~ a unei ședințe.) 7. dirijare, (rar) diriguire. (Cine are ~ uzinei?) 8. direcție, șefie. (Deține ~ unei instituții.) 9. călăuzire, dirijare, ghidare, îndreptare, îndrumare, orientare. (~ cuiva pe drumul cel bun.) 10. acompaniere, însoțire, întovărășire, petrecere. (~ cuiva pînă la poartă, la plecare.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CONDUCERE. Subst. Conducere, direcție, îndrumare, dirijare, cîrmuire, administrare, guvernare; putere. Conducere politică, conducere de partid, conducere de stat. Conducere colectivă; conducere personală; conducere unică. Autoconducere, autoguvernare. Îndreptare, călăuzire (rar), ghidare, orientare, dirijare, dirigere (înv.). Administrare, gospodărire, administrație, autoadministrare. Comandă, șefie, responsabilitate, funcție, rang, post, post de conducere; dirigenție; prezidare, președinție. Formă de conducere, formă de guvernare, formă de guvernămînt. Frînele puterii. Arta conducerii; știința conducerii. Conducător, diriguitor (rar), îndrumător, cîrmuitor, comandant, guvernator, șef; corifeu; călăuză. Adj. Conducător, îndrumător, diriguitor (rar), călăuzitor. Vb. A conduce, a îndruma, a călăuzi, a dirija, a dirigui (rar), a dirige înv.), a cîrmui, a administra, a guverna; a exercita o funcție de conducere, a fi conducător, a fi șef, a fi în frunte, a fi la putere, a fi la cîrma țării, a ține frînele țării. A veni la putere, a veni la conducere, a veni la cîrma țării; a lua frînele în mînă. A comanda, a da directive, a da indicații, a decide, a hotărî, ordona, a impune, a dicta, a domina, a dispune; a administra, a gospodări. V. conducător, conducător de stat, forme de guvernare.

CONDUCEREA ZBORULUI totalitatea măsurilor și acțiunilor organizate de către comandantul unei unități de aviație și statul major al acesteia, comandantul unui aeroport sau al unui aeroclub pentru desfășurarea zborului pe un aerodrom într-o zi sau noapte de zbor sau numai pentru un start de zbor. Conducerea zborului este asigurată de către un conducător de zbor numit dintre personalul navigant, bun cunoscător al tehnicii pilotării tipurilor de aeronave cu care se execută zborul în condițiile meteorologice respective, fiind ajutat de o echipă de serviciu la start.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

VIOLENTA NEMO IMPERIA CONTINUIT DIU (lat.) nu poate ține mult o conducere bazată pe violență – Seneca, „Troades”, 2, 259.

Intrare: conducere
conducere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conducere
  • conducerea
plural
  • conduceri
  • conducerile
genitiv-dativ singular
  • conduceri
  • conducerii
plural
  • conduceri
  • conducerilor
vocativ singular
plural