ADUCE, aduc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vânt te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului său. ♦ A da unui lucru o anumită mișcare sau direcție. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a vorbi sau a scrie cu dibăcie; a se dovedi abil, diplomat într-o anumită împrejurare. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a îndrepta discuția asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a pricinui, a cauza. 4. Tranz. A face să ajungă într-o anumită situație, stare. 5. Intranz. A semăna întrucâtva cu cineva sau cu ceva. 6. Tranz. și refl. (în loc. vb.) A(-și) aduce aminte = a(-și) aminti. – Lat. adducere.

aduce [At: COD. VOR. 54/14/ Pzi: aduc / E: ml adducere] 1 vt A lua cu sine un lucru și a veni cu el la cineva (pentru a-l preda). 2 (Îe) Ce vânt te aduce? Se spune cuiva care a venit pe neașteptate. 3 (Îe) A ~ vorba de (sau despre) ceva A îndrepta discuția către un anumit subiect. 4 (Îae) A pomeni despre ceva. 5 vt (Jur; înv; îe) A ~ pâra A acuza în fața judecătorilor. 6 vt (Înv; îe) A ~ la mijloc A cita ceva în sprijinul unei afirmații. 7 vt (Îe) A ~ înainte A cita. 8 vr (Înv) A se referi la ceva. 9 vt (Cop „la îndeplinire”) A îndeplini. 10 vt (Cop „la cunoștință”) A înștiința. 11 vt (Cop „la capăt”) A sfârși. 12 (Înv; cop „în isprava”) A isprăvi. 13 vt (Înv; cop „la săvârșit”) A săvârși. 14 vt (Înv; cop „la mirare”) A se minuna. 15 vt (C. este o persoană) A conduce. 16 vi (Nob; numai la imperativ) Haide ! 17 (Fig) A decide. 18 vt A face. 19 (Îe) A ~ la brazda bună A îndrepta. 20 (Îe) A ~ la (sau în) sapă de lemn A sărăci. 21 vt A produce. 22 vt Acrea. 23 (Îe) Ce-i aduce? Ce-i pasă? 24 vt A apropia ceva de sine sau de o parte a corpului. 25 vt A da unei părți a corpului o anumită direcție. 26 vt A îndoi. 27 vt (C. este mâna, piciorul etc.) A mișca pentru a îndoi. 28 vt A face o mișcare cu mâna pentru a lovi cu putere. 29-30 vi (Îe) A (o) ~ (bine) din condei A vorbi sau a scrie cu artă. 31 vi (Îae) A se dovedi abil, diplomat într-o anumită împrejurare. 32 vi (Îe) A ~ din meșteșug A face ceva cu multă artă. 33 vt A procura. 34 vt A pricinui. 35 vt A face să ajungă într-o anumită stare, situație. 36-37 vtr (Îe) A(-și) ~ aminte A(-și) aminti. 38-39 vtr (Îae) A se aștepta la ceva. 40 vi A semăna puțin cu ceva sau cu cineva.

ADUCE (aduc) I. vb. tr. 1 A duce pe cineva undeva: mi-a adus oaspeți la masă; proverb: ce vînt te aduce (pe la noi)? se zice văzînd pe cineva sosind într’un loc unde nu te-ai fi așteptat să vie; pr. ext.: ~ martori ¶ 2 A duce ceva undeva, la cineva: ți-am adus toate cărțile; pr. ext.: ~ dovezi ¶ 3 fig.: ~ o veste; mai aduse vorba încă odată despre copiii lui cei pierduți (ISP.); proverb: vorba vorbă aduce; vorbind de soarte, de cele ce se pot întîmpla pe neașteptate: nu știm cum ne va mai aduce și pe noi Dumnezeu (ISP.); proverb: nu știi ce poate să aducă ziua de mîine, nu știi ce se poate întîmpla pînă mîine; proverb: nu aduce anul ce aduce ceasul, într’un timp scurt se poate întîmpla ceea ce nu se întîmplă în vreme îndelungată; unele lucruri vin pe neașteptate ¶ 4 A da un venit: munca lui d’abia aducea cu ce bruma să-și ție zilele (ISP.) ¶ 5 A produce, a face să dobîndească ceva: ~ rod, bucurie, cinste, folos; abs. proverb: vorba dulce mult aduce ¶ 6 A pricinui: ~ supărare; ~ stricăciune; ~ pagubă; ~ rușine ¶ 7 ~ la îndeplinire, a îndeplini, a împlini, a săvîrși; ~ la capăt, a sfîrși cu bine (o lucrare); ~ la cunoștință, a face cunoscut ¶ 8 A face să ajungă; proverb: l-a adus la (sau în) sapă de lemn, l-a sărăcit ¶ 9 A îndupleca: abia l-am adus să se mai lase de fumat ¶ 10 A îndoi, a pleca, a încovoia: aducîndu-l la pămînt, îi tăie capul ¶ 11 A răsuci o armă, a o ridica potrivind-o astfel ca să lovească mai bine: aducînd toroipanul mai iute decît fulgerul, păli pe unul la dreapta, pe altul Ia stînga (ISP.) ¶ 12 Imper. adu! ado! adă! dă-mi încoace: adu scrisoarea s’o citesc și eu ¶ 13 ➕ 👉 NUMITOR. II. vb. intr. 1 ~ cu (cineva, ceva), a-și ~ cu (cineva, ceva), a semăna întru cîtva, a avea puțină asemănare: am doi copilași... cari își aduc de departe cu Neagoe Basarab (ALECS.) ¶ 2 A(-și) aduce aminte, 👉 AMINTE 1. III. vb. refl. 1 A se ~ cu (cineva, ceva), a semăna întru cîtva, a avea puțină asemănare ¶ 2 A se îndoi, a se încovoia: se încleștară... și începură a se ~ unul pe altul (ISP.) [lat. adducĕre].

ADUCE, aduc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vânt te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului său. ♦ A da unui lucru o anumită mișcare sau direcție. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a vorbi sau a scrie cu dibăcie; a se dovedi abil, diplomat într-o anumită împrejurare. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a îndrepta discuția asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a pricinui, a cauza. 4. Tranz. A face să ajungă într-o anumită situație, stare. 5. Intranz. A semăna întrucâtva cu cineva sau cu ceva. 6. Tranz. și refl. (În expr.) A-și aduce aminte = a(-și) aminti. – Lat. adducere.

ADUCE, aduc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). M-am dus, am căutat în glugă și am adus cavalul. SADOVEANU, N. F. 18. Venise fata de-mpărat Cu alte fete, pe-nserat, S-aducă apă din izvor. COȘBUC, P. I 280. Da de prînz Ce mi-ai adus? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 271. ◊ (Cu privire la ființe) Ca să scapi de pedeapsă, alt chip nu e decît să te duci să-mi aduci pe fata lui Verdeș-împărat. ISPIRESCU, L. 42. Cu ce vei sătura lăcomia acestor cete de păgîni ce aduci cu măria-ta? NEGRUZZI, S. I 140. ◊ Fig. Nu știu însă cum și ce fel ne aduse vorba a pomeni despre grauri. ODOBESCU, S. III 23. ◊ Expr. Ce vînt te-aduce? se spune celui care vine pe neașteptate. Da ce vînt te-o adus pe la noi, soro dragă? ALECSANDRI, T. I 123. ♦ (La imper.) Dă-mi! (În forma regională adă) Adă la mine cele trei smicele de măr dulce! CREANGĂ, P. 273. O slugă... a adus acest bilet. – Adă, am zis. NEGRUZZI, S. I 53. 2. Tranz. A apropia (ceva) de sine sau de o parte a trupului său. De-abia putu aduce puțin mîna spre gură. CREANGĂ, P. 15. ♦ A da (unui lucru) o anumită mișcare sau direcție. Aduse paloșul cam pieziș și-i reteză capul. ISPIRESCU, L. 28. Miu Zglobiul Bine-l aducea, Cu sete-l trîntea. TEODORESCU, P. P. 499. ♦ Expr. A o aduce (bine) din condei sau a o aduce bine = a-și potrivi vorbele cu dibăcie, pentru a atinge scopul urmărit. A aduce vorba (de sau despre ceva) = a îndrepta vorbirea asupra unui obiect, a pomeni despre... Dacă se adunară la un loc, aduseră vorba iarăși despre broasca fratelui lor. ISPIRESCU, L. 36. 3. Tranz. A produce, a crea, a da naștere, a pricinui. A aduce beneficii. ◊ Omul neînvățat e ca un copac neîngrijit, care nici o roadă nu aduce. NEGRUZZI, S. I 8. Vița ce n-aduce rod se taie. Usturoiul, cînd îl strivești, lacrimi îți aduce. ◊ Expr. Ce-i aduce? = ce-i folosește? ce-i pasă? ce-l importă? De-oi petrece-ncă cu mițe și cu pureci și cu luna, Ori de nu – cui ce-i aduce? EMINESCU, N. 44. 4. Tranz. A face să ajungă (într-o anumită stare, într-o anumită situație). Iată în ce stare m-ai adus! NEGRUZZI, S. I 19. ◊ Expr. A aduce (pe cineva) la realitate = a face (pe cineva) să înțeleagă o anumită situație, să vadă un lucru sub aspectul lui real. Vartolomeu Diaconu încercă să-și aducă fata la realitate, de la distanță, cu tot soiul de schime elocvente, încruntîndu-se și făcîndu-i semn să înceteze. C. PETRESCU, A. 286. A aduce (pe cineva) la sapă de lemn v. sapă. A aduce pe (sau la) brazdă (bună) v. brazdă. ◊ (În legătură cu substantive abstracte introduse prin prep. «la», exprimă acțiunea corespunzătoare sensului substantivului) Am adus la îndeplinire ordinul. ◊ M-a trimis... să aduc la cunoștința măriei-voastre că el, cică, poate să vă facă podul.. CREANGĂ, P. 80. 5. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin. prep. «cu») A semăna (cu cineva sau cu ceva). Ai! ce mai cal! Al meu, tăiat din lemn de corn... Nici pe departe n-aducea cu-acela [al copiilor de bogătași]. BENIUC, V. 36. [Părintele Palamon] aduce puțin și cu poetul Costache Conachi. IBRĂILEANU, A. 129. Apoi mă mieram eu de ce vorbești așa de bine moldovenește și aduci la mers cu de-a noastre. CREANGĂ, P. 129. Aducea de departe cu un amic al maiorului. ALECSANDRI, T. I 352. 6. Refl. (În expr.) A-și aduce aminte = a-și aminti, v. aminte. – Forme gramaticale: imper. adu și (regional) adă, perf. s. adusei, part. adus.

ADUCE, aduc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vînt te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. ♦ (La imperativ) Dă-mi! 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului său. Aduce puțin mîna spre gură (CREANGĂ). ♦ A da unui lucru o anumită mișcare sau direcție. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a-și potrivi vorbele cu dibăcie. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a îndrepta discuția asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a crea; a pricinui. Un copac neîngrijit nici o roadă nu aduce (NEGRUZZI). 4. Tranz. A face să ajungă într-o anumită situație. ◊ Expr. A aduce la același numitor = a face ca mai multe fracții ordinare să aibă același numitor; fig. a uniformiza. 5. Intranz. A semăna cu cineva sau cu ceva. Aducea de departe cu un amic al maiorului (ALECSANDRI). 6. Tranz. și refl. (În expr.) A-și aduce aminte = a-și aminti. – Lat. adducere.

A ADUCE aduc 1. tranz. I. 1) (persoane sau lucruri) A lua ducând cu sine (undeva sau la cineva). 2) A apropia de corp sau de o parte a corpului. ~ mâna la cap. 3) A face să capete o anumită direcție sau înclinație. ~ vorba (despre ceva sau despre cineva) a pomeni (despre ceva sau despre cineva). 4) A face să se producă; a provoca; a pricinui; a cauza. ~ câștig. Norii negri aduc ploaie. 5) A face să ajungă într-o anumită stare sau situație. ~ (pe cineva) la sapă de lemn a sărăci cu totul pe cineva. 6) A înfățișa spre examinare. ~ un argument. II. (împreună cu unele substantive formează locuțiuni verbale, având sensul substantivului cu care se îmbină): ~ la cunoștință a înștiința. ~ mulțumiri a mulțumi. ~ jertfă a jertfi. A-și ~ aminte a-și aminti. 2. intranz. 1) pop. (urmat de un substantiv precedat de prepoziția cu) A avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a semăna; a se asemăna. 2) (urmat de un determinant precedat de prepoziția a) A emana un miros specific (de obicei, neplăcut). ~ a mucegai. ~ a dogorât. /<lat. adducere

aduce v. 1. a duce la cineva: sluga aduse o trăsură; 2. a produce, a raporta (folos sau pagubă); nu aduce anul, ce aduce ceasul; 3. a pricinui: a aduce bucurie părinților; a aduce vorba, a se exprima; 4. a încovoia, a învârti (de sus în jos): când aducea fata paloșul ISP.; 5. a-și aduce cu cineva, a se asemăna întru câtva: acest copil își aduce cu tat’său; 6. a aduce la împlinire, a executa. [Lat. ADDUCERE].

APA TURBURE BUȘTENI ADUCE (pr.) = Ca să produci ceva trebue să te trudești.

GEDULD BRINGT ROSEN (germ.) = Răbdarea aduce trandafiri. Cu răbdarea treci și marea.

NU ADUCE ANUL CE ADUCE CEASUL = Întîmplarea joacă mare rol în viața omului.

adúc, adús, a aduce v. tr. (lat. addúco, -dúcere; it. addurre, pv. vfr. aduire, sp. aducir, pg. adduzir. – Imper. ádă și adú: adu-țĭ [VR. 1925,7,34]. V. duc). Duc (considerîndu-mă pe mine ca centru saŭ locu despre care vorbesc): a aduce apă în casă, pîne copiilor, o scrisoare, o veste. Fac să vie: l-am adus acasă. Produc, fac: pomu aduce roade, munca aduce câștig. Pricinuiesc, fac: ploaĭa a adus marĭ pagube. Îndoĭesc, întorc (Rar): a adus copacu cu vîrfu’n jos. Fig. Fac să ajungă: aicĭ l-a adus beția. V. intr. Semăn puțin: copilu aduce cu tată-su. Aduc la îndeplinire, îndeplinesc. Aduc la cunoștință, comunic, spun. Aduc laude, laud. Aduc aminte, V. aminte. Prov. Nu aduce anu ce aduce ceasu. Vorba dulce mult aduce.

!aduce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aduc, 3 sg. aduce, perf. s. 1 sg. adusei, 1 pl. aduserăm, m.m.c.p. 1 pl. aduseserăm; conj. prez. 1 sg. să aduc, 3 să aducă; imper. 2 sg. afirm. adu / (fam.) adu; ger. aducând; part. adus

aduce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aduc, 1 pl. aducem, 2 pl. aduceți, imperf. 3 sg. aducea, perf. s. 1 sg. adusei, 1 pl. aduserăm; imper. 2 sg. adu (și: ad-o), neg. nu aduce, 2 pl. aduceți; ger. aducând; part. adus

aduce vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aduc, imperf. 3 sg. aducea, perf. s. 1 sg. adusei, 1 pl. aduserăm; imper. 2 sg. adu (dar: ad-o), neg. nu aduce; part. adus

aduce (imper. adu, negativ: nu aduce)

aduc, adu impr.

ADUCE vb. I. 1. v. duce. 2. v. îndoi. 3. a cauza, a pricinui, a produce, a provoca. ( A ~ mari daune statului.) 4. a crea, a produce, a realiza. (~ mari beneficii.) II. v. semăna.

ADUCE vb. 1. a duce. (I-a ~ pachetul acasă.) 2. a îndoi. (~ cuiul în jos.) 3. a cauza, a pricinui, a produce, a provoca. (A ~ mari economii statului.) 4. a crea, a produce, a realiza. (~ mari beneficii.) 5. a se apropia, a se asemăna, a se asemui, a semăna, (înv. și pop.) a se lovi, (reg.) a se cumpăni, (înv.) a arăduce, a se închipui, a se podobi, a răduce. (~ cu sora lui.)

A aduce ≠ a duce

aduce (aduc, adus), vb. – 1. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva. – 2. A produce, a da randament. 3. A încovoia, a arcui, a îndoi. 4. A se asemăna. – Mr. aduc (adușu, aduțire), megl. duc (duși), istr. aducu. < Lat. addūcĕre (Pușcariu 28; Candrea-Dens., 518; REW 160; DAR); cf. it. addurre, v. fr. aduir, cat. adur, sp. aducir, v. port. aduzir. Cf. duce. Der. aducător, adj. (care aduce, econom, păstrător); aducătoare, s. f. (înv., targă); aducătură, s. f. (înv., vrajă, magie); adus, s. n. (acțiunea de a aduce, aducere); adusătură, s. f. (contagiere).

CAVEANT CONSULES (NE QUID DETRIMENTI REIPUBLICAE CAPIAT!) (lat.) consulii să ia măsuri (ca republicii să nu i se aducă vreun prejudiciu!) – Formulă rostită în Senat prin care consulii erau învestiți cu puteri discreționare în momente de mare primejdie. Azi, avertisment, semnal de alarmă. (Și Cicero, „In Catilinam”, I, 2, 4).

CRESCENTEM SEQUITUR CURA PECUNIAM (lat.) creșterea avuției aduce după sine grija – Horațiu, „Ode”, III, 16, 17.

ET SEMEL EMISSUM VOLAT IRREVOCABILE VERBUM (lat.) un cuvânt o dată spus zboară fără să-l mai poți aduce înapoi – Horațiu, „Epistulae”, 1, 6, 31.

MEMENTO, HOMO, QUIA PULVIS ES ET IN PULVEREM REVERTERIS (lat.) adu-ți aminte, omule, că pulbere ești și în pulbere te vei întoarce – „Geneza”, 3, 19.

SENSUS, NON AETAS, INVENIT SAPIENTIAM (lat.) observația, nu vârsta, va aduce înțelepciunea – Publilius Syrus, „Sententiae”, 638. Observarea mediului înconjurător și a oamenilor dă cunoștințe și experiență care valorează mai mult decât anii trăiți.

TIMEO DANAOS ET DONA FERENTES (lat.) mă tem de danai chiar și când aduc daruri – Vergiliu, „Eneida”, II, 49. Cuvintele prin care marele preot troian, Laocoon, a încercat să-i convingă pe concetățenii săi să nu introducă în cetate calul de lemn lăsat de ahei pe țărm și în care se aflau Odiseu și luptătorii lui.

Necessità c’induce e non diletto (it. „Nevoia, nu plăcerea, ne-aduce aici”) – E un vers al lui Dante (al 87-lea din cîntul al XII-lea din Infern). Se citează cînd ne aflăm într-o stare de necesitate, cînd s-ar spune pe românește: „Nu de voie, de nevoie!” LIT.

Quid vesper ferat, incertum est. (lat. „Nu se știe ce poate să aducă seara”) -Titus Livius, în Istoria romană (cartea 45, 8, 6). Înțelesul este că: nu se știe în tot timpul zilei ce surprize pot surveni pînă seara. Cum spunem noi: „N-aduce anul ce-aduce ceasul”. LIT.

Timeo Danaos et dona ferentes (lat. „Mă tem de greci, chiar cînd aduc daruri”) – Vergiliu, Eneida (II, 49). Sînt vorbele preotului Laocoon, care încearcă astfel să-i convingă pe troieni să nu aducă în cetate calul de lemn (vezi: Calul troian) lăsat de greci ca o pretinsă ofrandă religioasă. Expresia și-a extins sensul: prin Danaos înțelegîndu-se orice dușmani în care nu trebuie să te încrezi. Versul lui Vergiliu începe cu: Quidquid id est, timeo Danaos etc. („Oricum ar fi, mă tem de greci etc.”), dar nu se citează decît ultima parte. E echivalentul cult al dictonului popular: Graeca fides, nulla fides (Credință greacă, nici o credință) – cuvîntul grec, tot cu înțelesul de vrăjmaș. Aceeași părere o aveau latinii și despre cartaginezi, expresia Punica fides (Credință punică) fiind sinonimă cu rea-credința, cu pertidia. Se pare că Vergiliu s-a inspirat din Sofocle, și anume din tragedia Aiax, versul 665: „Darul dușmanului nu-i dar, nu ne folosește niciodată”. Balzac utilizează expresia în romanul César Birotteau: ...„se temea instinctiv, căci toate mamele cunosc, fără să știe latinește, dictonul Timeo Danaos et dona ferentes”. (Opere, vol. V, ESPLA, 1959, pag. 507). LIT.

Veritas odium parit (lat. „Adevărul aduce ură”) – Terențiu, Andria (I, 1) – versul 41, care începe cu „obsequium amicos”. Înțelesul acestei replici este deci: sinceritatea aduce dușmănie, pe cînd complezența, prieteni. Se citează cu sensul zicalelor noastre: Adevărul ustură – și: Adevărul umblă cu capul spart. LIT.

a aduce la sapă de lemn expr. a ruina, a distruge din punct de vedere financiar

a o aduce bine din condei expr. 1. a se exprima cu ușurință în vorbire sau în scris 2. a se dovedi abil / diplomat într-o anumită împrejurare

a o aduce pe după piersic expr. (pop.) a spune (ceva) pe ocolite; a se eschiva, a căuta subterfugii