acordare sf [At: DA / Pl: ~dări / E: acorda] 1 Realizare a unui acord gramatical Si: acordat¹ (1). 2 (Muz) Aducere a tonurilor unui instrument muzical la înălțimea corectă Si: acordaj, acordat¹ (2). 3 Oferire.

ACORDÁRE, acordări, s. f. Acțiunea de a acorda. ♦ Punere a coardelor unui instrument muzical în situația de a reda corect tonalitatea specifică a instrumentului. – V. acorda.

ACORDÁRE, acordări, s. f. Acțiunea de a acorda. ♦ Punere a coardelor unui instrument muzical în situația de a reda tonalitatea specifică a instrumentului. – V. acorda.

ACORDÁRE, acordări, s. f. Acțiunea de a acorda. 1. Atribuire; aprobare, îngăduire. Acordare de credite. Acordarea unui răgaz. 2. Aducerea tonurilor unui instrument sau ale unui ansamblu de instrumente la aceeași înălțime (pa baza diapazonului). Acordarea instrumentelor din orchestră.

ACORDÁRE, acordări, s. f. Acțiunea de a acorda; atribuire; aprobare, îngăduire. ♦ Aducerea tonurilor unui instrument muzical sau ale unui ansamblu de instrumente la aceeași înălțime (pe baza diapazonului).

acordáre s. f., g.-d. art. acordắrii; pl. acordắri

acordáre s. f., g.-d. art. acordării; pl. acordări

ACORDÁRE s. 1. v. conferire. 2. (FIZ.) sintonizare. (~ unui aparat.). 3. v. înstrunare.

Acordare ≠ dezacordare

ACORDÁRE s.f. Acțiunea de a acorda; ♦ Variere a frecvenței proprii a unui sistem oscilant pentru a o face egală cu o altă frecvență; acordaj. [< acorda].

*acordáre f. Acțiunea de a acorda.

acorda [At: HASDEU, I. C. 6 / Pzi: acord (1,3), ~dez (2) / E: fr accorder] 1 vr A realiza acordul gramatical. 2 vt (Muz) A aduce tonurile unui instrument muzical la înălțimea corectă. 3 vt A oferi.

ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce tonurile unui instrument muzical la aceeași înălțime. – Din fr. accorder.

ACORDÁ, (1, 2) acórd și (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu concesie, cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință). Oamenii muncii privesc cu dragoste pe oamenii de știință legați de popor. Ei acordă o călduroasă prețuire strădaniilor depuse de aceștia de a-și pune energia și capacitatea creatoare în slujba poporului. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 345, 1/1. Toți ceilalți profesori am socotit că se poate acorda unui elev eminent alt termen pentru teza de mai. SADOVEANU, N. F. 175. 2. A stabili concordanța (în persoană, în număr, în gen sau în caz) între cuvinte legate prin raporturi de determinare. ◊ (Refl.) Predicatul se acordă cu subiectul în număr și în persoană. 3. A da unui instrument muzical (pe baza diapazonului) o anumită înălțime a sunetului, prin întinderea coardelor, prin așezarea tuburilor etc. Violonistul își acordează instrumentul, a în sfîrșit am acordat-o! (Cercînd ghitara) Sună bine acum. ALECSANDRI, T. I 78.

ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință). 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce tonurile unui instrument muzical la aceeași înălțime. – Fr. accorder.

acordá¹ (a ~) (a da, a face acordul gramatical) vb., ind. prez. 3 acórdă

acordá² (a ~) (a regla un instrument muzical) vb., ind. prez. 3 acordeáză

acordá (a da, a face acordul gramatical) vb., ind. prez. 1 sg. acórd, 3 sg. și pl. acórdă

acordá (un instrument, sistem etc.) vb., ind. prez. 1 sg. acordéz, 3 sg. și pl. acordeáză