14 definiții pentru aprobare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva. – V. aproba.

APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva. – V. aproba.

aprobare sf [At: Antonescu D. / Pl: -bări / E: aproba] 1 Încuviințare a ceva. S: consimțire, (rar) aprobat2 (1), (înv) aprobație (1), aprobațiune (1), aprobăluire (1). 2 (Spc) Răspuns favorabil și oficial la o cerere, la o propunere etc. Si: (rar) aprobat2 (2), (înv) aprobație (2), aprobațiune (2), aprobăluire (3). 3 Autoapreciere pozitivă. Cf. aproba (3).

APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; încuviințare, consimțire. Proiectul va fi supus aprobării colectivului.Mulțimea se tălăzui în strigăte de aprobare. SAHIA, N. 36. Față de murmurul de aprobare dimprejur, Talabă întrebă aspru... REBREANU, R. I 193.

APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva.

APROBÁRE s.f. Faptul de a aproba; încuviințare; consimțire; permisiune. ♦ Act, document prin care se permite, se aprobă ceva. [< aproba].

APROBÁRE s. f. 1. faptul de a aproba. 2. act prin care se aprobă ceva. (< aproba)

APROBÁRE ~ări f. 1) v. A APROBA. 2) Act prin care se aprobă ceva. [G.-D. aprobării] /v. a aproba

aprobare f. 1. încuviințare, consimțire; 2. judecată sau mărturie favorabilă dată meritelor cuiva.

*aprobațiúne f. (lat. approbátio, -ónis). Acțiunea de a aproba. – Și -áție, dar ob. -áre.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

aprobare (încuviințare) (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprobării; pl. aprobări

aprobáre s. f. (sil. -pro-), g.-d. art. aprobării; pl. aprobări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

APROBÁRE s. 1. acceptare, admitere, consimțire, încuviințare. (~ scoaterii la concurs a unui post vacant.) 2. (fig.) lumină verde, undă verde. (A primit ~ pentru...) 3. v. încuviințare. 4. v. agrement.

APROBARE s. 1. acceptare, admitere, consimțire, încuviințare. (~ scoaterii la concurs a unui post vacant.) 2. acord, asentiment, aviz, consimțămînt, consimțire, încuviințare, îngăduință, învoială, învoire, permisiune, voie, voință, vrere, (înv. și reg.) poslușanie, slobozenie, (Mold. și Bucov.) pozvolenie, (înv.) concurs, pozvol, sfat, volnicie. (Cu sau fără ~ cuiva.) 3. (POLITICĂ) agrement, consimțămînt. (~ acordată unui diplomat străin.)

Aprobare ≠ dezaprobare, respingere

Intrare: aprobare
  • silabație: a-pro- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aprobare
  • aprobarea
plural
  • aprobări
  • aprobările
genitiv-dativ singular
  • aprobări
  • aprobării
plural
  • aprobări
  • aprobărilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

aprobare, aprobărisubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a aproba. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Proiectul va fi supus aprobării colectivului. DLRLC
    • format_quote Mulțimea se tălăzui în strigăte de aprobare. SAHIA, N. 36. DLRLC
    • format_quote Față de murmurul de aprobare dimprejur, Talabă întrebă aspru... REBREANU, R. I 193. DLRLC
    • 1.1. concretizat Act prin care se aprobă ceva. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:
  • vezi aproba DEX '09 DEX '98 DN

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.