14 definiții pentru aprobare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva. – V. aproba.

APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva. – V. aproba.

aprobare sf [At: Antonescu D. / Pl: -bări / E: aproba] 1 Încuviințare a ceva. S: consimțire, (rar) aprobat2 (1), (înv) aprobație (1), aprobațiune (1), aprobăluire (1). 2 (Spc) Răspuns favorabil și oficial la o cerere, la o propunere etc. Si: (rar) aprobat2 (2), (înv) aprobație (2), aprobațiune (2), aprobăluire (3). 3 Autoapreciere pozitivă. Cf. aproba (3).

APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; încuviințare, consimțire. Proiectul va fi supus aprobării colectivului.Mulțimea se tălăzui în strigăte de aprobare. SAHIA, N. 36. Față de murmurul de aprobare dimprejur, Talabă întrebă aspru... REBREANU, R. I 193.

APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva.

APROBÁRE s.f. Faptul de a aproba; încuviințare; consimțire; permisiune. ♦ Act, document prin care se permite, se aprobă ceva. [< aproba].

APROBÁRE s. f. 1. faptul de a aproba. 2. act prin care se aprobă ceva. (< aproba)

APROBÁRE ~ări f. 1) v. A APROBA. 2) Act prin care se aprobă ceva. [G.-D. aprobării] /v. a aproba

aprobare f. 1. încuviințare, consimțire; 2. judecată sau mărturie favorabilă dată meritelor cuiva.

*aprobațiúne f. (lat. approbátio, -ónis). Acțiunea de a aproba. – Și -áție, dar ob. -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

aprobáre (încuviințare) (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprobắrii; pl. aprobắri

aprobáre s. f. (sil. -pro-), g.-d. art. aprobării; pl. aprobări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

APROBÁRE s. 1. acceptare, admitere, consimțire, încuviințare. (~ scoaterii la concurs a unui post vacant.) 2. (fig.) lumină verde, undă verde. (A primit ~ pentru...) 3. v. încuviințare. 4. v. agrement.

APROBARE s. 1. acceptare, admitere, consimțire, încuviințare. (~ scoaterii la concurs a unui post vacant.) 2. acord, asentiment, aviz, consimțămînt, consimțire, încuviințare, îngăduință, învoială, învoire, permisiune, voie, voință, vrere, (înv. și reg.) poslușanie, slobozenie, (Mold. și Bucov.) pozvolenie, (înv.) concurs, pozvol, sfat, volnicie. (Cu sau fără ~ cuiva.) 3. (POLITICĂ) agrement, consimțămînt. (~ acordată unui diplomat străin.)

Aprobare ≠ dezaprobare, respingere

Intrare: aprobare
  • silabație: a-pro-
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aprobare
  • aprobarea
plural
  • aprobări
  • aprobările
genitiv-dativ singular
  • aprobări
  • aprobării
plural
  • aprobări
  • aprobărilor
vocativ singular
plural

aprobare

  • 1. Faptul de a aproba.
    exemple
    • Proiectul va fi supus aprobării colectivului.
      surse: DLRLC
    • Mulțimea se tălăzui în strigăte de aprobare. SAHIA, N. 36.
      surse: DLRLC
    • Față de murmurul de aprobare dimprejur, Talabă întrebă aspru... REBREANU, R. I 193.
      surse: DLRLC
    • 1.1. concretizat Act prin care se aprobă ceva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

  • vezi aproba
    surse: DEX '09 DEX '98 DN