2 intrări

33 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur.

ABURÍ, aburesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur.

ABURÍ, aburesc, vb. IV. 1. Refl. A se acoperi cu aburi (condensați în picături foarte fine). Fereastra se aburise iar, dar se făcea acum cenușie. DUMITRIU, B. F. 78. ◊ Tranz. Își luă ochelarii... îi aburi, îi șterset și-i puse. VLAHUȚĂ, O. A. III 10. Fig. Pe cei mai mărunței [pești]... îi aburesc cu sare și-i usuc în cuptor. SADOVEANU, N. F. 30. ◊ Fig. (Despre ochi) A se umezi. Lui Mitrea i s-a aburit dintr-o dată negreața ochilor [de bucurie]. SADOVEANU, M. C. 66. 2. Intranz. A scoate aburi. E o zi de primăvară timpurie. Pămîntul aburește sub picioare... Curînd-curînd, pe dezmorțită glie or să roiască tinere tractoare. DEȘLIU, N. 79. Apele aburesc somnoroase, vilele încep a-și deschide ferestrele. VLAHUȚĂ, O. A. III 33. ◊ Tranz. De-o săptămînă... zăpada se topise; mușcelele, acoperite d-o pojghiță verzuie, abureau un fum ce se-nălța alene. DELAVRANCEA, S. 51. ◊ Tranz. fact. A venit... primăvara, curățind apele de sloi, aburind țarinile, înflorind pămîntul, întinerindu-l. SANDU-ALDEA, U. P. 178. 3. Refl. Fig. A se roși, a se aprinde la față din pricina căldurii sau a unei emoții. Parcă te-ai cam aburit la față, nu știu cum; ce zici, așa-i că-ți vine la socoteală? CREANGĂ, P. 163. 4. Tranz. Fig., A atinge ușor (ca o suflare). Se simți aburit de o senzație dulce, ca și cum o mină caldă și mîngîietoare îi netezea fruntea. VLAHUȚA, O. A. 106. ♦ Intranz. (Despre vînt) A adia ușor. Pe Moldova și pe codri stăteau grămezi mari, alburii de nouri și nici un vînt nu aburea. SADOVEANU, O. I 98. Luminile răsăritului se lămureau și vîntul obosit abia aburea. SADOVEANU, O. I 151.

ABURÍ, aburesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. și tranz. A scoate aburi (1). Codrii aburesc ca după ploaie (VLAHUȚĂ). 3. Refl. Fig. A se aprinde la față; a se înroși. 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Despre vânt) A adia ușor. – Din abur.

aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă

aburí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 sg. și pl. abureáscă

aburí [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 38v/l / Pzi: -resc / V: abori / E: din abur] 1-2 vtr A(se) expune la aburi Si: abura (1-2). 3 vt (D. materiale, obiecte etc.) A exala. 4 vt (D. vânt) A adia. 5-6 vtr (Dom; fig; rar) A(se) îmbujora. 7 vt (Arg) A induce în eroare prin cuvinte multe și abile Si: a abura (7), a ameți, a vrăji. 8 vr (Pfm) A se ameți ușor Si: (pfm) a abura (8).

ABURÍ vb. a asuda. (Pereții se ~.)

A ABURÍ ~ésc 1. tranz. A face să se aburească. 2. intranz. 1) A scoate aburi. Câmpia ~ește. 2) rar (despre vânt) A sufla lin; a adia. /Din abur

A SE ABURÍ mă ~ésc intranz. 1) A se acoperi cu aburi; a asuda. 2) fig. (despre față, obraji) A se înroși ușor; a se îmbujora; a se rumeni. /Din abur

aburì v. 1. a expune la aburi: bolnavul se aburește; 2. a scoate aburi: râurile aburesc; 3. a sufla încetișor: un vânt dulce aburește; 4. a se acoperi cu aburi: geamurile se aburesc.

ÁBUR, aburi, s. m. 1. Vapori de apă. 2. Ceață rară. 3. (Rar) Adiere. 4. Fig. Suflare ușoară (a vântului), boare. – Cf. alb. avull.

ÁBUR, aburi, s. m. 1. Vapori de apă. 2. Ceață rară. 3. (Rar) Adiere. 4. Fig. Suflare ușoară (a vântului), boare. – Cf. alb. avull.

ÁBUR, aburi, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Vapori de apă. Afară... se ridica... pana albă de abur și șuieratul locomotivei. DUMITRIU, B. F. 9. În partea cealaltă a trenului e Jiul, o suprafață lichidă de pe întinderea căreia aburi se ridică neîncetat, ca și cum apele lui ar fi fierbinți. BOGZA, V. J. 44. Aburii fierbinți, creați din valurile de apă care cad peste sulurile de oțel să omoare temperatura, se ridică pînă sus. SAHIA, N. 33. [La răsăritul soarelui] cresc nori ca aburi grei dintr-o căldare. Un tunet, cînd și cînd, în depărtare încearc-o gamă, ca un bariton. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 16. 2. Ceață rară, pîclă ușoară. Peste tîrg, peste livezi negre, peste sat, odihneau aburi ușori. SADOVEANU, O, II 142. 3. Fig. Tărie, efluviu. Aburul basamacului se limpezise de pe creierul lui. PAS, L. I 15. Cum i se suie aburul băuturii la cap... plînge. SADOVEANU, N. F. 105. Și apoi, cînd aburii vinului și ochii crîșmăresei au produs efectul lor, încep horele, tropotele. NEGRUZZI, S. I 315. 4. Fig. (Cu aluzie la lipsa de consistență a aburului) Cantitate foarte mică. Pentru a avea un abur de căldură, tata reteza cîte un pom din curte. PAS, Z. I 131. Dă un abur de sare plăticilor și le așază în proțap. SADOVEANU, N. F. 70.

ÁBUR, aburi, s. m. 1. Vapori de apă. 2. Ceață rară. 3. Fig. Tărie; aromă. I se suie aburul băuturii la cap (SADOVEANU). ♦ Suflare (ușoară), adiere. 4. Fig. Cantitate foarte mică. Dă un abur de sare plăticilor (SADOVEANU). – Comp. alb. avull.

ábur sm [At: COD. VOR.2 65v/10 / Pl: -i / E: ns cf alb avull] 1 Vapori de apă. 2 Răsuflare. 3 (înv) Suflet. 4 (Pfm; îe) A scoate ~i pe gură A vorbi zadarnic.

ÁBUR s. vapori (pl.). (~ul este un agent termic.)

Intrare: aburi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) aburi aburire aburit aburind singular plural
aburește aburiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) aburesc (să) aburesc abuream aburii aburisem
a II-a (tu) aburești (să) aburești abureai aburiși aburiseși
a III-a (el, ea) aburește (să) aburească aburea aburi aburise
plural I (noi) aburim (să) aburim abuream aburirăm aburiserăm, aburisem*
a II-a (voi) aburiți (să) aburiți abureați aburirăți aburiserăți, aburiseți*
a III-a (ei, ele) aburesc (să) aburească abureau aburi aburiseră
Intrare: abur
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular abur aburul
plural aburi aburii
genitiv-dativ singular abur aburului
plural aburi aburilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)