5 intrări

roman (din Roma)

  • 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN substantiv masculin și feminin 2 exemple
    exemple
    • Cucerirea Daciei de către romani.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • Sînt roman din Dacia Transcarpatină. ALECSANDRI, T. I 247.
      surse: DLRLC
  • 2. Locuitor al Romei (antice sau moderne).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN substantiv masculin și feminin admite vocativul
  • 3. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN adjectiv un exemplu
    exemple
    • Ard albastrele armure ale zeilor romani. EMINESCU, O. IV 136.
      surse: DLRLC
    • 3.1. (Despre caractere tipografice) Format din linii perpendiculare și unghiuri drepte.
      surse: DN
    • 3.2. Cifre romane = cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin (și folosite astăzi mai ales pentru redarea numeralelor ordinale).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 3.3. Arta romană = arta dezvoltată în Roma antică și apoi în Imperiul roman între secolele IV î.e.n. și IV e.n., care se caracterizează în arhitectură prin edificii grandioase de o mare diversitate, în sculptură cultivând cu precădere portretul puternic individualizat, iar în pictură prin ansambluri de frescă și de mozaic cu tematică bogată.
      surse: DN
    • 3.4. Biserica romană = Biserica catolică.
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: catolicism
    • 3.5. Balanță romană = balanță formată dintr-o pârghie cu brațe neegale, mobilă în jurul unui ax orizontal, pe brațul mai lung și gradat alunecând o greutate care echilibrează obiectul de cântărit.
      surse: DLRLC DN
    • 3.6. Limbă romană = limbă romanică populară vorbită de vechii francezi (înainte de secolul IX).
      surse: MDN '00

etimologie:

româncă

  • 1. Femeie care aparține populației României sau este originară din România.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX diminutive: româncuță
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC popular un exemplu
    exemple
    • Și să țese pînzele, precum țes romîncele. MAT. FOLK. 1238.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Român + sufix -că.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

român

  • 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX substantiv masculin admite vocativul diminutive: românaș
  • exemple
    • Oh ! va plînge obștea-ntreagă-a țării noastre, din romîn pîn' la boier. DAVILA, V. V. 187.
      surse: DLRLC
    • Să iasă tot satul pentru ca să-mi culeagă pînea de pe cîmp. – Oare ? Dacă-i așa, cucoane, grăiește d-ta cu romînii, că eu degeaba m-am cercat să-i scot azi la lucrul boierescului. ALECSANDRI, T. I 249.
      surse: DLRLC
    • Noroc bun ! pe cîmpul neted ies romînii cu-a lor pluguri ! ALECSANDRI, P. III 41.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Femeia zice: rumînu meu (bărbatul meu), rumîne hăi ! (măi bărbate !). I. CR. III 53.
        surse: DLRLC
    • 2.2. Om (în general), bărbat.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Am intrat în vorbă cu unul din cărăuși, un romîn oacheș și sprinten. SADOVEANU, E.103.
        surse: DLRLC
      • De la deal un romîn c-o traistă-n băț, scobora la vale pe poteca strîmtă. HOGAȘ, M. N. 73.
        surse: DLRLC
  • 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali.
    exemple
    • Mihai Viteazul fu cel dintîi domn care legiui... că fiecare țăran, pe a cui moșie se va afla atunci, acolo să rămîie rumîn veșnic. BĂLCESCU, O. I 139.
      surse: DLRLC
  • 4. Care aparține României sau românilor, referitor la România ori la români.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX adjectiv sinonime: românesc 3 exemple
    exemple
    • Limba romînă este continuarea limbii latine vorbite acum peste un mileniu și jumătate în părțile de răsărit ale imperiului roman. IORDAN, L. R. 199.
      surse: DLRLC
    • A trecut armata romînă în cîmpiile Bulgariei în ziua de 20 august 1877. VLAHUȚĂ, R. P. 15.
      surse: DLRLC
    • Atît de pariziană în spiritul său, atît de romînă în inima sa. ALECSANDRI, O. P. 128.
      surse: DLRLC

etimologie:

120 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ROMÁN1, romane, s. n. Specie a genului epic, de întindere mare, cu conținut complex, care se desfășoară de-a lungul unei anumite perioade și angajează mai multe personaje, presupunând un anumit grad de adâncime a observației sociale și analizei psihologice. ◊ Operă narativă în proză sau în versuri scrisă, în Evul Mediu, într-o limbă romanică. ♦ Fig. Împletire de întâmplări cu multe episoade care par neverosimile. [Var.: (înv.) románț s. n.] – Din fr. roman.

ROMÁN1, romane, s. n. Specie a genului epic, de întindere mare, cu conținut complex, care se desfășoară de-a lungul unei anumite perioade și angajează mai multe personaje, presupunând un anumit grad de adâncime a observației sociale și analizei psihologice. ◊ Operă narativă în proză sau în versuri scrisă, în evul mediu, într-o limbă romanică. ♦ Fig. Împletire de întâmplări cu multe episoade care par neverosimile. [Var.: (înv.) románț s. n.] – Din fr. roman.

ROMÁN1, romane, s. n. Narațiune epică în proză, de întindere mare, cu conținut complex și dezvoltat, care reflectă evenimente, episoade, fenomene ale vieții în dezvoltare și, de obicei, într-un interval mare de timp. Ți-a căzut cumva în mînă vreunul din romanele mele? C. PETRESCU, C. V. 24. Pe mescioara de lîngă patul lui era un roman. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 36. Atîta negligență nu se pomenește nici in romane, nici într-o piesă de teatru. CARAGIALE, O. I 129. ♦ Fig. Împletire de întîmplări cu multe episoade care par neverosimile. Viața fiecăruia e un roman. PAS, Z. I 86. – Pl. și: (rar) romanuri (GANE, N. III 181). – Variantă: (învechit) románț, romanțuri (ODOBESCU, S. III 20), s. n.

román2 (operă literară) s. n., pl. románe

román (operă literară) s. n., pl. románe

ROMÁN s. v. crizantemă, dumitriță, granat, margaretă, mușețel, romaniță neadevărată, romaniță nemirositoare, spilcuță, tufănică.

ROMÁN s., adj. 1. s. (înv.) râmlean, rumân. (Împăratul Dioclețian era ~.) 2. adj. (înv.) râmlean, râmlenesc, romaicesc, romanesc, romanicesc. (General ~; consul ~.) 3. s., adj. latin. 4. adj. v. catolic.

ROMÁN s.n. 1. Narațiune epică în proză de mari proporții, care oglindește evenimente, episoade ale vieții unei societăți etc. 2. (Fig.) Împletire de întâmplări cu multe episoade care par neverosimile. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. roman].

ROMÁN1 s. n. lucrare, operă literară epică în proză, de mari proporții, care oglindește evenimente, episoade ale vieții unei societăți etc. ◊ (fig.) împletire de întâmplări cu multe episoade care par neverosimile; serie de aventuri extraordinare. (< fr. roman)

ROMÁN1 ~e n. 1) Specie a genului epic în proză (mai rar în versuri), de proporții mari, cu acțiune complexă, pe mai multe planuri, la care participă un număr mare de personaje. 2) pop. Aventură amoroasă. /<fr. roman

roman a. 1. ce ține de Roma antică: senatul roman; 2. ce ține de Roma modernă, centru al catolicismului: Biserica romană; 3. cifre romane, litere întrebuințate de Romani pentru a indica numere; 4. se zice de stilul medieval ce a precedat pe cel gotic, caracterizat prin bolți pe deplin arcate. ║ m. locuitor din vechea Roma: Romanii stăpâneau lumea întreagă.

roman n. 1. narațiune închipuită în care interesul e excitat prin pictura moravurilor, prin jocul pasiunilor sau prin bizareria aventurilor: roman istoric, filozofic, social; 2. fig. povestire lipsită de probabilitate: asta e un roman.

Ròman n. 1. județ așezat aproape în centrul Moldovei; 128.000 loc.; 2. cap. județului cu acelaș nume; 18.400 loc. Oraș fundat de Roman-Vodă cu o pozițiune frumoasă. Scaunul episcopiei (Romașcan).

Ròman n. numele mai multor Domni ai Moldovei: ROMAN I, v. Mușat; ROMAN II, fiul lui Petru Mușat, el întemeiă cetatea lui Roman-Vodă, Romanul de astăzi (1399-1400); ROMAN III, fiul lui Ilias (1444-1447).

Ròman (Ronetti) m. poet și autor dramatic: Radu, Manasse (mort 1907).

ròman m. Tr. Bot. romoniță mare. [Rut. ROMAN, lit. roman].

róman m. (rut. rus. róman, sîrb. raman, nsl. roman, rman, d. lat. romanus, de unde și germ. römische kamille și ung. romai szegfü, camomilă romană. Cp. cu pógan, d. paganus). Trans. Buc. Varietățĭ de romăniță. – Și rómon (Trans.).

1) *román n., pl. e (fr. roman, vfr. romanz, d. lat. pop. *románice, în limba romană saŭ în latina populară [adv.]; it. romanzo, sp. romance. V. romantic). În evu mediŭ, povestire adevărată orĭ imaginară, în proză orĭ în versurĭ, scrisă în limba pe care o vorbea poporu din țările latine; astăzĭ, povestire închipuită (mult maĭ mare de cît [!] nuvela) în care se descriŭ aventurĭ, moravurĭ și pasiunĭ: romanele istorice ale luĭ Dumas tatăl îs pline de interes. Fig. Povestire care pare de necrezut: ceĭa ce spuĭ tu e curat roman. Aventură: maĭ lasă-te de romane, măĭ prietene ! – Forma cea maĭ bună ar fi romanț, pl. urĭ saŭ e, cum s´a și zis la început (după it. romanzo) și se maĭ zice și azĭ ironic. Asemenea s´a zis și se maĭ zice rar pin [!] Moldova și romans, pl. e (după rus. románs, romanță).

2) *román, -ă adj. (lat. romanus, d. orașu Roma. V. român). Al vechiĭ Rome: republica romană. Al vechĭuluĭ imperiŭ roman: Dacia a fost provincie romană. Demn de vechiĭ Romanĭ: virtute romană. Catolic: biserica romană. Al Romeĭ actuale: primăria romană. Cifre romane, cifre latine (I, V, X, L, C, D, M = 1, 5, 10, 50, 100, 500, 1000). Arhitectură romană, stilu cu bolte deplin arcate (toscan și compus), care a precedat stilu gotic în evu mediŭ. Școala romană (în pictură), școala luĭ Perugino († 1524). Limbile romane, limbile romanice. S. m. și f. (lat. Romanus). Locuitor din Roma saŭ din imperiu roman: Romaniĭ aŭ stăpînit întreaga lume cunoscută de ceĭ vechĭ.Arta Romană, arta care, derivată direct din arta latină, se inspiră din stilu bazilicilor și orașelor latine. Edificiile fură maĭ întîĭ acoperite c´o construcțiune de lemn; bolta n´a apărut de cît [!] în seculu [!] X, și maĭ întîĭ în Achitania. Afară de elementele antice, în arta romană se află și elemente orientale și bizantine. Preocupaâĭ să ușureze suporturile să facă echilibru împingeriĭ boltelor pe zidurile laterale, arhitecțiĭ dădură tot maĭ multă importanță stîlpuluĭ (coloaneĭ) și arculuĭ, inventară împărțirea bolteĭ în treĭ (așa numitu trifórium, adică „cu treĭ ușĭ”) și admit și cúpola bizantină pe așa numitele „pendentive”, adică partea bolțiĭ sferice dintre marile arcurĭ ale domeĭ. Zidurile, foarte groase și cu puține ferestre, îs sprijinite de alte zidurĭ construite ca niște proptele. Spațiu interior e strîmt, ĭar planu bazilicilor romane ĭa forma uneĭ crucĭ. Ușile și ferestrele îs de ordinar în semicerc orĭ semicerc cu prelungirĭ paralele. Maĭ ales în detaliile decorațiuniĭ interioare fantazia îșĭ dădu drumu. Arta romană se dezvoltă, începînd din seculu [!] XI, maĭ ales grație ordinelor călugăreștĭ. Principalele școale de arhitectură aŭ fost: cele din Cluny saŭ Burgundia (biserica din Vézelay), din Auvernia (Sfîntu Sernin din Tuluza, Sfîntu Trofim din Arles), din Périgord (Sfîntu Front din Périgueux), din Poitou (bisericile din Poitiers) și din Normandia (bisericile din Caen, Evreux, Rouen, Bayeux).

ROMÂN s., adj. 1. s. (în evul mediu) valah. 2. adj. românesc, (în evul mediu) valah.

Intrare: roman (din Roma)
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular roman romanul roma romana
plural romani romanii romane romanele
genitiv-dativ singular roman romanului romane romanei
plural romani romanilor romane romanelor
vocativ singular romanule, romane romană, romano
plural romanilor romanelor
Intrare: Roman (n.pr.)
Roman (n.pr.)
nume propriu (I3)
Intrare: roman (operă)
roman (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular roman romanul
plural romane romanele
genitiv-dativ singular roman romanului
plural romane romanelor
vocativ singular
plural
roman (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular roman romanul
plural romanuri romanurile
genitiv-dativ singular roman romanului
plural romanuri romanurilor
vocativ singular
plural
Intrare: Român
Român
nume propriu (I3)
Intrare: român
român (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular român românul româ româna
plural români românii române românele
genitiv-dativ singular român românului române românei
plural români românilor române românelor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M1) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular român românul
plural români românii
genitiv-dativ singular român românului
plural români românilor
vocativ singular românule, române
plural românilor
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular româ româna
plural
genitiv-dativ singular române românei
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular româncă românca
plural românce româncele
genitiv-dativ singular românce româncei
plural românce româncelor
vocativ singular româncă, românco
plural româncelor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular rumân rumânul
plural rumâni rumânii
genitiv-dativ singular rumân rumânului
plural rumâni rumânilor
vocativ singular rumânule, rumâne
plural rumânilor

39 de definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

ROMÁN2, -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

ROMÁN2, -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația de bază a statului roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

ROMÁN2, -Ă, romani, -e, adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma. Ard albastrele armure ale zeilor romani. EMINESCU, O. IV 136. ◊ Cifre romane (spre deosebire de cifre arabe) – cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin (și folosite astăzi mai ales pentru redarea numeralelor ordinale). Biserică romană = biserică catolică; catolicism. Balanță romană v. balanță.

ROMÁN3, -Ă, romani, -e, s. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația statului roman și care se bucura de drepturile de cetățenie. Cucerirea Daciei de către romani.Sînt roman din Dacia Transcarpatină. ALECSANDRI, T. I 247. 2. Locuitor al Romei (antice sau moderne).

román1 (referitor la Roma) adj. m., s. m., pl. románi; adj. f., s. f. románă, pl. románe

román s. m. (persoană), adj. m., pl. románi; f. sg. románă, g.-d. art. románei, pl. románe

ROMÁN, -Ă adj. Propriu Romei antice sau Imperiului roman. ♦ (Despre caractere tipografice) Format din linii perpendiculare și unghiuri drepte. ♦ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere. ♦ Arta romană = arta dezvoltată în Roma antică și apoi în Imperiul roman între sec. IV î.e.n. și IV e.n., care se caracterizează în arhitectură prin edificii grandioase de o mare diversitate, în sculptură cultivând cu precădere portretul puternic individualizat, iar în pictură prin ansambluri de frescă și de mozaic cu tematică bogată. ♦ Balanță romană = balanță formată dintr-o pârghie cu brațe neegale, mobilă în jurul unui ax orizontal, pe brațul mai lung și gradat alunecând o greutate care echilibrează obiectul de cântărit. // s.m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația de bază a statului roman. 2. Locuitor al Romei. [< lat. romanus, cf. fr. romain, it. romano].

ROMÁN2, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) al Romei antice. II. adj. 1. din Imperiul Roman. ◊ (despre caractere tipografice) din linii perpendiculare și unghiuri drepte. ♦ cifre ~e = cifre prin litere sau combinații de litere; biserica ~ă = biserica catolică; catolicism. 2. limbă romanică populară vorbită de vechii francezi (înainte de sec. IX). 3. arta ~ă = arta dezvoltată în Roma antică și apoi în Imperiul Roman, caracterizată în arhitectură prin edificii grandioase de o mare diversitate, în sculptură cultivând cu precădere portretul puternic individualizat, iar în pictură prin ansambluri de frescă și de mozaic cu tematică bogată. (< lat. romanus)

ROMÁN2 ~i m. 1) ist. Persoană care făcea parte din populația de bază a Imperiului Roman. 2) Locuitor al Romei. /<lat. romanus, fr. roman

ROMÁN3 ~ă (~i, ~e) 1) ist. Care aparținea Imperiului Roman sau populației lui; din Imperiul Roman. ◊ Cifre ~e cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin. Biserică ~ă biserică catolică. 2) Care aparține Romei; din Roma. /<lat. romanus

ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

ROMẤNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.

RUMẤN s. m. v. român1.

ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care aparține populației de bază a României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în evul mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România sau la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromână. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

ROMẤNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației de bază a României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.

ROMÎ́N1, -Ă, romîni, -e, adj. Propriu romînilor, al romînilor, de romîn; romînesc. Limba romînă este continuarea limbii latine vorbite acum peste un mileniu și jumătate în părțile de răsărit ale imperiului roman. IORDAN, L. R. 199. A trecut armata romînă în cîmpiile Bulgariei în ziua de 20 august 1877. VLAHUȚĂ, R. P. 15. Atît de pariziană în spiritul său, atît de romînă în inima sa. ALECSANDRI, O. P. 128. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de romîni ca limbă maternă. Profesor de romînă.

ROMÎ́N2, romîni, s. m. 1. Bărbat aparținînd populației de bază a Republicii Populare Romîne. 2. (Popular) Țăran. Oh ! va plînge obștea-ntreagă-a țării noastre, din romîn pîn' la boier. DAVILA, V. V. 187. Să iasă tot satul pentru ca să-mi culeagă pînea de pe cîmp.Oare ? Dacă-i așa, cucoane, grăiește d-ta cu romînii, că eu degeaba m-am cercat să-i scot azi la lucrul boierescului. ALECSANDRI, T. I 249. Noroc bun ! pe cîmpul neted ies romînii cu-a lor pluguri ! id. P. III 41. ♦ (Popular) Bărbat, soț. (Atestat în forma rumîn) Femeia zice: rumînu meu (bărbatul meu), rumîne hăi ! (măi bărbate !). I. CR. III 53. ♦ Om (în general). Am intrat în vorbă cu unul din cărăuși, un romîn oacheș și sprinten. SADOVEANU, E.103. De la deal un romîn c-o traistă-n băț, scobora la vale pe poteca strîmtă. HOGAȘ, M. N. 73. 3. (În forma rumîn, în orînduirea feudală a Țării Romînești) Șerb, iobag, vecin, clăcaș. Mihai Viteazul fu cel dintîi domn care legiui... că fiecare țăran, pe a cui moșie se va afla atunci, acolo să rămîie rumîn veșnic. BĂLCESCU, O. I 139. – Variantă: rumî́n s. m.

ROMÎ́NCĂ, romînce, s. f. 1. Femeie aparținînd populației de bază a Republicii Populare Romîne. 2. (Popular) Țărancă. Și să țese pînzele, precum țes romîncele. MAT. FOLK. 1238.

romấn adj. m., s. m., pl. romấni; adj. f. romấnă, pl. romấne

romấnă (limbă) s. f., g.-d. art. romấnei

romấncă s. f., g.-d. art. romấncei; pl. romấnce

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

român s. m., adj. m., pl. români; f. sg. română, pl. române

română (limba) s. f., g.-d. art. românei

româncă s. f., g.-d. art. româncei; pl. românce

rumân (iobag) s. m., pl. rumâni

ROMÂNĂ s. (LINGV.) 1. (înv.) românie. (Text scris în ~.) 2. română comună = protoromână, străromână.

ROMÂNCĂ s. v. săteancă, țărancă.

ROMÁNĂ adj. balanță ~ (și s. f.) = balanță dintr-o pârghie cu brațe neegale, mobilă în jurul unui ax orizontal, pe brațul mai lung și gradat. (< fr. romaine)

ROMÂN1 ~ă (~i, ~e) Care aparține României sau populației ei; din România. /<lat. romanus

ROMÂN2 ~i m. Persoană care face parte din populația de bază a României sau este originară din România. /<lat. romanus

ROMÂNĂ f. mai ales art. Limbă vorbită de români. [G.-D. românei] /<lat. romanus

ROMÂNCĂ ~ce f. Femeie care face parte din populația de bază a României sau este originară din România. [G.-D. româncei] /român + suf. ~că


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ROMẤNĂ s. (înv.) româníe. (Text scris în ~.)

romấncă s. v. SĂTEANCĂ. ȚĂRANCĂ.