1) *román n., pl. e (fr. roman, vfr. romanz, d. lat. pop. *románice, în limba romană saŭ în latina populară [adv.]; it. romanzo, sp. romance. V. romantic). În evu mediŭ, povestire adevărată orĭ imaginară, în proză orĭ în versurĭ, scrisă în limba pe care o vorbea poporu din țările latine; astăzĭ, povestire închipuită (mult maĭ mare de cît nuvela) în care se descriŭ aventurĭ, moravurĭ și pasiunĭ: romanele istorice ale luĭ Dumas tatăl îs pline de interes. Fig. Povestire care pare de necrezut: ceĭa ce spuĭ tu e curat roman. Aventură: maĭ lasă-te de romane, măĭ prietene! – Forma cea maĭ bună ar fi romanț, pl. urĭ saŭ e, cum s’a și zis la început (după it. romanzo) și se maĭ zice și azĭ ironic. Asemenea s’a zis și se maĭ zice rar pin Moldova și romans, pl. e (după rus. románs, romanță).