Roman Aproape ieșit astăzi din uz ca prenume, dar cunoscut nume de familie, Róman reproduce cognomenul lat. Románus, fem. Romána, atestat tîrziu în izvoare (în epoca imperială), la început ceva mai frecvent, apoi din ce în ce mai rar. Numele are semnificație clară întrucît corespunde lui romanus „roman”, la origine un derivat adjectival de la Roma (pentru discuția referitoare la originea și semnificația acestuia → Romulus); la început cu valoare etnică distinctă, desemnînd pe un locuitor al Romei, cuvîntul devine foarte vag în ceea ce privește originea locală, căci după edictul împăratului Caracalla (sec. 3 e.n.) toți locuitorii vastului imperiu primesc cetățenia romană. Pătrunse în onomasticonul creștin prin cultul mai multor martiri și sfinți celebrați de biserică, atît în apusul cît și în răsăritul Europei, Romanus și Romana se răspîndesc prin intermediul calendarelor. Prin filieră grecească (Romanos) fostul cognomen ajunge la slavi, unde s-a bucurat de popularitate încă din sec. 12. Numele era frecvent mai ales la slavii răsăriteni și a fost purtat de mai mulți cnezi ai Haliciului, dintre care Roman I (1152 – 1173). Ajuns și la noi, Roman apare în documentele Țării Românești începînd cu anul 1389 (pînă la 1500 sînt atestați opt purtători ai numelui), dar se pare că mult mai frecvent a fost în Moldova și Transilvania. Interesantă este prezența numelui personal în toponimie alături de orașul Roman și de numeroasele sate Romănești sau Românești (cel din jud. Gorj este atestat din 1486), din aceeași familie face parte și numele fostului județ Romanați, formă de plural a lui Romanat, iar acesta de la Roman, ca și Vasilati de la Vasile etc. Dintre derivatele lui Roman care au circulat la noi, Romănel, Romancu, Romanca etc., Romașcu ne permite să explicăm cuv. romașcan „locuitor din Roman”; Romilă, astăzi nume de familie, nu este un derivat românesc sau slav, ci continuă lat. Romilus, cunoscut în onomasticonul creștin. Temei onomastice Rom-, care poate fi degajată și din alte nume de aceeași origine, îi aparțin cîteva nume de familie actuale sau toponime: Roma, Romotă, Romcea, Romca etc. Dacă fem. Romána nu apare decît sporadic în documente, iar astăzi este dispărut, derivatul diminutival Romanița se întîlnește în inventarul prenumelor actuale (ipoteza formării lui din romaniță „mușețel” ni se pare neconvingătoare, substantivul comun fiind un regionalism). ☐ Fr. Romain (rar), it. Romano, Romana, magh. Roman, Romana, bg. Roman, Romana, rus., ucr. Roman, Romana etc. ☐ Roman I, domn al Moldovei (1392-1394), tatăl lui Alexandru cel Bun; între 919-1071, în istoria Bizanțului sînt cunoscuți patru împărați cu numele Romanos.