IOBAG, iobagi, s. m. Țăran dependent de stăpânul feudal; șerb, rumân, vecin. – Din magh. jobbágy.

iobag sm [At: LEX. MARS. / V: ~giu, ~aj^[1], obaciu^[2], o~, obagiu^[3], ubagiu / Pl: ~agi / E: mg jobbágy] 1 Țăran legat de pământ, fără drept de strămutare, dependent de stăpânul feudal și obligat să-i facă acestuia prestații în muncă, în natură sau în bani Si: jeler, rumân, șerb, vecin. 2 (Reg; rar) Agricultor.

❍ IOBAG (IU) sm. Tr.-Carp. 🔎 Rumân, vecin, șerb, clăcaș (👉 2672): părintele Pamîil e fiu de țăran iobag (RET.); un proprietar silind în ziua de Precup pe un iobagiu al său ca să lucreze (FR.-CDR.) [ung. jóbbágy].

IOBAG, iobagi, s. m. Țăran dependent de stăpânul feudal, obligat să facă acestuia prestații în muncă, în natură sau în bani și legat de pământ (fără drept de strămutare); șerb, rumân, vecin. – Din magh. jobbágy.

IOBAG, iobagi, s. m. (În orînduirea feudală) Țăran aservit stăpînului feudal al pămîntului și obligat să facă acestuia prestații în muncă și în natură sau în bani. V. clăcaș, șerb. Iobagi și clăcași, maghiari și romîni – Dar același bici și aceiași stăpîni. TULBURE, V. R. 37. Două talismane ale neamului Vardarilor, de obîrșie clăcași din Gorj, iobagi și șerbi ai pămîntului boieresc. C. PETRESCU, A. R. 196. Acest act, – răscoala iobagilor ardeleni sub căpetenia lor Horia, – s-a petrecut... la granițele noastre. ODOBESCU, S. III 512.

IOBAG ~gi m. (în epoca feudală) Țăran care depindea cu tot ce avea de stăpânul feudal; șerb; serv. /<ung. jobbágy

iobag m. șerb (în Ardeal): iobagul și a lui lanțuri de aramă EM. [Ung. JÓBBÁGY (din JOB, răsboiu, și BÁG, căpetenie), desemna odinioară pe magnații sau baronii Ardealului și, în urma decăderii lor, pe șerbii din aceeaș țară].

ĭobág și ĭobágĭ m. (ung. jobbágy, serv. Forma iobag e posterioară). Român. serv (șerb) în Austro-Ungaria, cum aŭ existat pînă la 1784. V. rumân și vecin. – La Milescu obagĭ, la Bălc. hobagĭ.

hobag^[1] sm vz iobag

iobagiu sm vz iobag

obag sm vz iobag

ubagiu sm vz iobag

iobagiu n. V. iobag: Boliac cânta iobagiul EM.

iobag s. m., pl. iobagi

iobag s. m., pl. iobagi

iobag s. m., pl. iobagi

iobag.

iobag (iobagi), s. m. – Serv, persoană care, după dreptul din trecut, nu se bucura de libertate personală nici de dreptul de proprietate, și care trăia ca muncitor agricol pe pămînturile marilor moșieri. Această situație juridică s-a perpetuat în Ungaria și Transilvania, din 1514 la 1848. – Var. (înv.) iobagiu. Mag. jobbagy (Cihac, II, 509; Tiktin; DAR), sing. actual reconstituit pe baza pl. iobagi (Byck-Graur, BL, I, 24). Der. din lat. homagium (Laurian) nu este posibilă. – Der. iobăgie, s. f. (șerbie); iobăgiță, s. f. (soție sau fiică de iobag); iobăgime, s. f. (mulțime de iobagi); iobăgesc, adj. (servil); iobăgi, vb. (a trăi ca iobag).

IOBAG s. (IST.) rumân, șerb, vecin, (rar) serv, (înv.) prost. (Țăranul dependent se numea ~ în Transilvania, „rumân” în Țara Românească și „vecin” în Moldova.)

IOBAG s. (IST.) rumân, șerb, vecin, (rar) serv, (înv.) prost. (Țăranul dependent se numea ~ în Transilvania, „rumân” în Țara Românească și „vecin” în Moldova.)

OBAG s. m. v. iobag.