2 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

obi sf [At: CORESI, L. 85/21 / Pl: ~de și (reg) ~izi / E: vsl обида] 1 (Înv) Nedreptate. 2 (Înv) Jignire. 3 (Înv) Durere sufletească Si: amărăciune, mâhnire, necaz. 4 (Înv) Mânie. 5 (Reg) Compătimire. 6-7 (Mol) (Om sau) animal slab și mic Si: stârpitură.

OBÍDĂ, obide, s. f. 1. (Pop.) întristare adâncă, durere sufletească; mâhnire, amărăciune, jale; necaz; ciudă, mânie. 2. (Înv.) Nedreptate, asuprire; jignire, insultă, umilire. – Din sl. obida.

OBÍDĂ, obide, s. f. 1. (Pop.) Întristare adâncă, durere sufletească; mâhnire, amărăciune, jale; necaz; ciudă, mânie. 2. (Înv.) Nedreptate, asuprire; jignire, insultă, umilire. – Din sl. obida.

OBÍDĂ, (rar) obide, s. f. 1. Întristare adîncă, mîhnire, durere sufletească, chin, amărăciune, păs. S-a întors cătră zid, singur, descărcîndu-și într-acolo obida. SADOVEANU, Z. C. 235. Fără nici o mustrare privea la suferințele și obida supușilor săi. VLAHUȚĂ, O. A. I 218. Și-a adus aminte cu dor și cu obidă de ea. CARAGIALE, N. S. 55. 2. (Învechit) Nedreptate, strîmbătate; asuprire. Slugerul Tudor, care a ridicat noroadele țării din obidă, să-și ceară dreptate. C. PETRESCU, A. R. 191.

OBÍDĂ ~e f. 1) Amărăciune provocată de o nedreptate. 2) înv. Faptă nedreaptă, reprobabilă; nedreptate. /<sl. obida

obidă f. întristare adâncă: coprins de mâhnire și de obidă ISP. [Slav. OBIDA, injurie].

obídă f., pl. e saŭ izĭ (vsl. obida, nedreptate). Rar azĭ. Nedreptate. Mare întristare: cu obida’n inimă. Fig. Iron. Pop. Mold. sud. Oghidă (rev. I. Crg. 3, 187). Om prea mic, stîrpitură: o oghidă de femeĭe.

obidi1 [At: PSALT. HUR. 28v/9 / V: (îrg) ~da, ~dui / Pzi: ~desc / E: obidă] 1 vt(a) (Înv) A asupri. 2 vt(a) A ocărî. 3 vt(a) (Reg; îf obida) A alunga. 4 vr (Pop) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii Si: a se amărî, a se necăji. 5 vr (Îrg) A se văita. 6 vt (Înv; îf obida) A deplânge.

obidi2 vt(a) [At: GR. BĂN. / Pzi: ~desc / E: srb obiditi] (Ban) 1 A ispiti. 2 A iscodi. 3 A căuta. 4 A afla.

OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă.

OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă.

OBIDÍ, obidesc, vb. IV. (Învechit, astăzi mai ales popular) 1. Intranz. și refl. Ase lăsa pradă deznădejdii sau durerii, a se necăji, a se amărî. Dacă tu ești vinovat (obidindu-se treptat și arătîndu-și moalele capului) de ce mi-a făcut mie bubă aici? CARAGIALE, O.I 264. Ziua Stau și obidesc, Noaptea Nu mă odihnesc. TEODORESCU, P. P. 528. 2. Tranz. A deplînge, a jeli. (Atestat în forma obida) Unu-ncepu să ofteze Și moartea să-și obideze. PANN, P. V. II 39. 3. Tranz. A asupri, a împila.- Variantă: obidá, obidez (HODOȘ, P. P. 203), vb. I.

OBIDÁ vb. I. v. obidi.

A SE OBIDÍ mă ~ésc intranz. înv. A fi cuprins de obidă. /Din obidă

A OBIDÍ ~ésc tranz. înv. A face să se obidească. /Din obidă

obidésc v. tr. (vsl. obidĭeti, a nedreptăți. V. obijduĭesc, podidesc). Rar azĭ. Nedreptățesc. V. intr. Sufer tristeță. V. refl. Mă mîhnesc: fețe obidite. – Vechĭ și obiduĭesc și -dnuĭesc (vsl. obidovati, -duĭon). La Pan și -dez în rimă cu oftez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

obídă (pop.) s. f., g.-d. art. obídei; pl. obíde

obídă s. f., g.-d. art. obídei; pl. obíde

arată toate definițiile

Intrare: obidă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obi
  • obida
plural
  • obide
  • obidele
genitiv-dativ singular
  • obide
  • obidei
plural
  • obide
  • obidelor
vocativ singular
plural
Intrare: obidi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • obidi
  • obidire
  • obidit
  • obiditu‑
  • obidind
  • obidindu‑
singular plural
  • obidește
  • obidiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • obidesc
(să)
  • obidesc
  • obideam
  • obidii
  • obidisem
a II-a (tu)
  • obidești
(să)
  • obidești
  • obideai
  • obidiși
  • obidiseși
a III-a (el, ea)
  • obidește
(să)
  • obidească
  • obidea
  • obidi
  • obidise
plural I (noi)
  • obidim
(să)
  • obidim
  • obideam
  • obidirăm
  • obidiserăm
  • obidisem
a II-a (voi)
  • obidiți
(să)
  • obidiți
  • obideați
  • obidirăți
  • obidiserăți
  • obidiseți
a III-a (ei, ele)
  • obidesc
(să)
  • obidească
  • obideau
  • obidi
  • obidiseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • obida
  • obidare
  • obidat
  • obidatu‑
  • obidând
  • obidându‑
singular plural
  • obidea
  • obidați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • obidez
(să)
  • obidez
  • obidam
  • obidai
  • obidasem
a II-a (tu)
  • obidezi
(să)
  • obidezi
  • obidai
  • obidași
  • obidaseși
a III-a (el, ea)
  • obidea
(să)
  • obideze
  • obida
  • obidă
  • obidase
plural I (noi)
  • obidăm
(să)
  • obidăm
  • obidam
  • obidarăm
  • obidaserăm
  • obidasem
a II-a (voi)
  • obidați
(să)
  • obidați
  • obidați
  • obidarăți
  • obidaserăți
  • obidaseți
a III-a (ei, ele)
  • obidea
(să)
  • obideze
  • obidau
  • obida
  • obidaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

obidă

etimologie:

obidi obidare obida

etimologie:

  • obidă
    surse: DEX '09 DEX '98