OBIDI (-desc), ‼OBIDA (-dez) 1. vb. tr. 1 ‡A obijdui ¶ 2 A jeli, a tîngui: Una’ncepu să ofteze Și moartea să-și obideze (PANN). II. vb. refl. A se tîngui amar; a arăta o întristare adîncă: a avut și el un frate și l-a pierdut, și acu... plînge și se obidește de atîta amar de vreme (R.-COD.) [o b i d ă].