22 de intrări

school Articole pe această temă:

86 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FLOÁRE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată și care are de obicei o corolă frumoasă și variat colorată. ◊ (La sg. cu înțeles colectiv) Salcâmi plini de floare.Loc. adj. În floare = (despre plante) înflorit, în perioada înfloririi; fig. (despre oameni) în toată strălucirea, în plină putere, frumos, zdravăn. În floarea vârstei = tânăr. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină importanță sau gravitate, foarte ușor de rezolvat. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, gratuit. Copil din flori = copil nelegitim, bastard. A strânge degetele floare = a strânge degetele cap la cap. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori (I 1) colorate. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu floare mare, galbenă, îndreptată spre soare, cultivată pentru semințele ei oleaginoase; sora-soarelui (Helianthus annuus); (reg.) floarea-brumei = brândușă; (reg.) floare-domnească = a) garoafă; b) garofiță-de-munte; floare-de-colț sau floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase și ascuțite, dispuse în jurul inflorescenței, care crește pe crestele stâncoase ale munților; albumeală, albumiță, edelvais (Leontopodium alpinum); floare-de-leac = plantă cu flori galbene-aurii, cultivată ca plantă decorativă (Ranunculus repens); floarea-Paștelui = mică plantă erbacee a cărei tulpină face o singură floare, de culoare albă sau roz (Anemone nemorosa); flori-de-paie = plantă originară din Australia, cu flori dispuse în capitule de diferite culori, care par uscate ca paiele; imortele (Helichrysum bracteatum). II. P. anal. 1. Desen, broderie, cusătură în formă de floare (I 1). 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, a laptelui acru etc. 3. (Chim.; în sintagma) Floare de pucioasă (sau de sulf) = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Extremitatea caracterelor tipografice care poartă semnul grafic ce urmează a fi imprimat. ♦ Extremitatea lățită a cuiului (care se lovește cu ciocanul). ♦ (În sintagma) Floarea cheii = partea cheii care intră în broască sau în lacăt. III. Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită, spumă, cremă. ◊ (Cu sens superlativ, prin repetarea cuvântului ca atribut) Era floarea florilor. IV. (Înv.) Culoare. – Lat. flos, -ris.

FLOÁRE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată și care are de obicei o corolă frumoasă și variat colorată. ◊ (La sg. cu înțeles colectiv) Salcâmi plini de floare.Loc. adj. În floare = (despre plante) înflorit, în perioada înfloririi; fig. (despre oameni) în toată strălucirea, în plină putere, frumos, zdravăn. În floarea vârstei = tânăr. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină importanță sau gravitate, foarte ușor de rezolvat. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, gratuit. Copil din flori = copil nelegitim, bastard. A strânge degetele floare = a strânge degetele cap la cap. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori (I 1) colorate. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu floare mare, galbenă, îndreptată spre soare, cultivată pentru semințele ei oleaginoase; sora-soarelui (Helianthus annuus); (reg.) floarea-brumei = brândușă; (reg.) floare-domnească = a) garoafă; b) garofiță-de-munte; floare-de-colț sau floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase și ascuțite, dispuse în jurul inflorescenței, care crește pe crestele stâncoase ale munților; albumeală, albumiță, edelvais (Leontopodium alpinum); floare-de-leac = plantă cu flori galbene-aurii, cultivată ca plantă decorativă (Ranunculus repens); floarea-Paștelui = mică plantă erbacee a cărei tulpină face o singură floare, de culoare albă sau roz (Anemone nemorosa); flori-de-paie = plantă originară din Australia, cu flori dispuse în capitule de diferite culori, care par uscate ca paiele; imortele (Helichrysum bracteatum). II. P. anal. 1. Desen, broderie, cusătură în formă de floare (I 1). 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, a laptelui acru etc. 3. (Chim.; în sintagma) Floare de pucioasă (sau de sulf) = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Extremitatea caracterelor tipografice care poartă semnul grafic ce urmează a fi imprimat. ♦ Extremitatea lățită a cuiului (care se lovește cu ciocanul). ♦ (În sintagma) Floarea cheii = partea cheii care intră în broască sau în lacăt. III. Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită, spumă, cremă. ◊ (Cu sens superlativ, prin repetarea cuvântului ca atribut) Era floarea florilor. IV. (Înv.) Culoare. – Lat. flos, -ris.[1]

  1. În original, greșit: Anemona nemorosa. cata

FLOÁRE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei, care cuprinde organele de reproducere sexuată, și care are de obicei o corolă frumos și variat colorată. Cîțiva flăcăi, pe din afara gardului, ocheau fetele și glumeau, lovindu-le cu cîte o floare. BUJOR, S. 95. În brațul drept Avea flori albe, dragi odoare, Și flori avea la-ncingătoare Și-n mînă flori, și flori la piept Și însăși ea era o floare. COȘBUC, P. II 258. Flori albastre tremur-ude în văzduhul tămîiet. EMINESCU, O. I 85. ◊ (Adesea la sg., cu înțeles colectiv) Salcîmii plini de floare Se uită lung spre sat. TOPÎRCEANU, S. A. 45. Mă sui încetișor în teiul care te adormea de mirosul floarei. CREANGĂ, A. 53. Cîmpul floare nu avea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 491. ◊ Fig. Veșnic floarea fericirii pe pămînt va fi în floare, Cînd în lumea cugetării, cugetarea va fi soare. BELDICEANU, P. 126. ◊ Loc. adj. În floare = a) înflorit, în perioada înfloririi. Un miros de salcîmi în floare venea dinspre grădină. SANDU-ALDEA, U. P. 31. Văzu struguri, unii copți... alții aguridă și alții tocmai în floare. ISPIRESCU, L. 146; b) (fig.) în plină strălucire, frumos, zdravăn, puternic. Mureau pe rînd, Cînd oameni în floare și cînd Micuții din fașe. TOMA, C. V. 327. Ci tu rămîi în floare, ca luna lui april. EMINESCU, O. I 128. Un voinicel în floare pe-un alb fugar călare. ALECSANDRI, O. 211. În floarea vîrstei = tînăr. Bătrîni sînt prea puțini, mai toți oamenii în floarea vîrstei. BART, S. M. 34. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină însemnătate, care nu produce îngrijorare. Ale noastre sînt flori la ureche pe lîngă cele ce spune în cărți. CREANGĂ, A. 22. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, fără nici un folos. Nu-i trebui lui Mercur să alerge mult, căci nu doară de florile mărului era el zeu alergător. ISPIRESCU, U. 7. Nu-l ducem noi la spînzurătoare numai așa de flori de cuc. CREANGĂ, P. 332. N-am crescut-o eu, n-am descîntat-o eu... de flori de cuc?... Adeluța-i a mea. ALECSANDRI, T. I 355. ◊ (Adverbial; în expr.) A strînge degetele floare = a strînge degetele cap la cap. Făceai mîna puică, strîngînd degetele floare. DELAVRANCEA, la TDRG. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori colorate. Să-și caute mireasă, Subțire ca o floare. GOGA, P. 97. Floarea cu coroana aurie se clătină ușor spre copilă, la adierea vîntului. IBRĂILEANU, S. 11. Jelui-m-aș florilor De dorul surorilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 192. ◊ (Poetic) Nastasia s-a întors la moară plină de încredere, ca și cum ar fi crescut în ea o floare. SADOVEANU, M. C. 154. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina înaltă pînă la 2 metri, cu floarea galbenă îndreptată spre soare; e cultivată pentru semințele ei oleaginoase (Helianthus annuus); sora-soarelui, răsărită. Orașul vechi, cu izul amărui, Azi, își întoarce fața spre uzină Ca, după soare, floarea-soarelui. CASSIAN, H. 50. Bolta și-a cernit năframa Ca o mamă întristată, Floarea-soarelui pe cîmpuri Pleacă fruntea-ngîndurată. GOGA, P. 64. Floarea-soarelui, bătrînă, De pe-acum se sperie C-au să-i cadă în țărînă Dinții, de mizerie. TOPÎRCEANU, S. A. 65; (Mold.) floarea-brumei = brîndușă. Leona are obicei de strînge, toamna, cepe de brîndușă, care la noi se cheamă «floarea-brumei». SADOVEANU, N. F. 35. În jurul lor răsăreau ici-colo din țărîna săracă brîndușe, florile-brumei. id. F. J. 364; (Transilv.) floare-domnească = garoafă, garofiță-de-munte. La ferești Cu flori-domnești, Dar în casă? Floare-aleasă. HODOȘ, P. P. 61; floare-de-colț sau (învechit) floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunzele albe, catifelate, ascuțite și dispuse în jurul inflorescenței; crește în regiunea alpină (Gnaphalium leontopodium); albumeală. Adela va rămînea pentru tine mereu stînca pe care crește floarea-reginei. IBRĂILEANU, A. 186; floarea-paștilor = breabăn. II. 1. Desen, pictură, broderie, ornament etc., în formă de floare (I). Vestmînt avea țesut în floare Și-un brîu purta pe-ncingătoare. COȘBUC, P. I 122. O năframă cusută frumos cu flori de mătasă. CREANGĂ, A. 92. ◊ Fig. Lumina zilei, florile de umbră și de lumină din poieni... toate cereau ceva sufletului ei. SADOVEANU, O. IV 484. Gerul... depune flori de iarnă pe cristalul înghețat. ALECSANDRI, P. A. 113. 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, borșului, laptelui acru etc. Iar de vreți în poloboace să nu prindă vinul floare, Faceți cum făceau străbunii: la arminden beți pelin! BELDICEANU, P. 54. 3. (Chim., în expr.) Floare de pucioasă = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Capul sau fața caracterelor tipografice (spre deosebire de suportul pe care sînt aplicate). ♦ Extremitatea lățită a cuiului unde se bate cu ciocanul. Floarea pironului. ◊ (În expr.) Floarea cheii = parte a cheii care intră în broască sau în lacăt. III Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită. Sînt douăzeci și șapte de ani încheiați, de cînd pieri floarea Moldovei la Războieni. DELAVRANCEA, A. 9. O, tu nici visezi, bătrîne, cîți în cale mi s-au pus! Toată floarea cea vestită a întregului Apus. EMINESCU, O. I 146. În poiana tăinuită, unde zbor luciri de lună, Floarea oaspeților luncii cu grăbire se adună. ALECSANDRI, O. 184. ◊ (Cu sens de superlativ prin repetarea cuvîntului ca atribut) Pînvineai, bade, la noi, Eram floarea florilor, Drăguța feciorilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. IV. (Învechit și arhaizant) Culoare. Vîntul îi sălta-n cosiță Și-i făcea floare-n obraz. COȘBUC, P. I 49. Și-apoi ce vin! De era roș, bătea-n floarea rubinului. CONTEMPORANUL, VI 385. Sînt acum trii polcuri de dragoni... îmbrăcați în roșu, afară de frac, care îi ca a ulanilor rusăști, iar floarea postavului ca a oștenilor moldovinești. KOGĂLNICEANU, S. 44. V. (În expr.) Copil din flori = copil nelegitim.

FLOÁRE flori f. 1) Organ de reproducere al plantelor superioare având o corolă frumoasă și viu colorată. ~ de tei.În ~ a) care se află în perioada înfloririi; b) frumos și puternic. A da în ~ a începe să înflorească. În ~ea vârstei tânăr. ~ la ureche se spune despre un lucru ușor de îndeplinit. De florile mărului (sau de flori de cuc) fără nici un folos; degeaba. 2) Plantă erbacee cu organul reproducerii frumos colorat și plăcut mirositor. ~ de câmp.Copil din flori copil născut în afara căsătoriei; bastard. ~ea-soarelui plantă erbacee agricolă cu flori mari galbene, cultivată pentru semințele ei, din care se extrage ulei comestibil. ~ea brumei brândușă. ~ea-grâului albăstriță. ~ -domnească garofiță de munte. 3) Orice plantă cultivată în scopuri ornamentale. Flori de cameră. 4) Imagine în forma organului de reproducere al plantelor (desenată, pictată etc.). Rochie cu flori. 5) Strat de mucegai care acoperă unele lichide (vin, moare, dulceață etc.). 6) Partea superioară mai lată a unui obiect alungit (cui, caracter tipografic etc.). 7) fig. Partea cea mai de frunte; elită. ~ea tineretului. 8) pop. Roșeața obrazului. 9) înv. Culoare frumoasă. [G.-D. florii] /<lat. flos, ~oris

floare f. 1. totalitatea organelor ce servă la reproducerea grăuntelui; 2. plantă de ornament; 3. podoabe de stil: flori de retorică; floare la ureche, bagatelă: necazurile noastre sunt flori la ureche pe lângă cele ce se spun în cărți CR.; de florile mărului (de flori de cuc), în zadar, fără folos; 4. ce-i pe d’asupra: floarea laptelui; floarea cheii, dinții cheii ce intră în broască; 5. ceeace-i mai frumos, mai bun: toată floarea cea vestită a întregului Apus EM.; 6. fig. se zice de lucruri cari sunt în toată puterea, frumusețea, strălucirea lor: floarea tinerețelor; 7. mucezeala pe pâine, caș, vin; 8. nume de plante; floare broștească, floare ce crește prin locuri umede (Ranunculus acris); floare de perină, întrebuințată de popor spre a colora în galben (Anthemis tinctoria); floarea călugărului, plantă verde albăstrie cu flori roșiatice (Vaccaria); floare frumoasă, bănuței; floarea grâului, albăstriță; floarea reginei, edelweis; floarea soarelui, sora-soarelui; floarea vântului, mică plantă ce crește prin păduri și tufișuri umbroase (Anemone nemorosa). [Lat. FLOREM].

floáre f., pl. florĭ (lat. flos, flóris m., it. fiore m. în sud și f. în nord; pv. cat. sp. pg. flor f., fr. fleur f. E rudă cu germ. blume). Acea parte dintr’un vegetal care conține unu saŭ amîndoŭă organele reproductoare și care de multe orĭ e ornată cu colorĭ strălucitoare și se deschide primăvara. Plantă care produce florĭ frumoase. Mucegaĭ pe un lichid orĭ și pe alt-ceva. Chim. Produs ușor și volatil obținut pin sublimare saŭ descompunere: floare de pucĭoasă. Ornament de metal orĭ de pele la gaura ușiĭ ca să n’o roadă cheia. Fig. Partea cea maĭ bună, elită: floarea armateĭ. Ornament poetic în vorbire: florĭ retorice. Floarea etățiĭ, tinereța; floarea cheiĭ, partea care intră în broască. Floare la ureche, lucru ușor, fleac: pentru mine e floare la ureche a trece Dunărea în not. De florile măruluĭ (saŭ cuculuĭ), degeaba, fără folos. Această basma e albă floare (saŭ curată floare) e ca floarea de albă. A fi în floare, a fi în timpu celeĭ maĭ marĭ strălucirĭ (cum e p. om tinereța, p. o societate bunu mers ș. a.). Copil din florĭ, bastard. Bot. Floarea călugăruluĭ, văcărică. Floare de ceară, ceară. Floare domnească (Trans.), garofă. Floarea grîuluĭ, albăstriță. Floarea regineĭ, tudeliță. Floarea soareluĭ (pin Mold. și soarea soareluĭ și răsărită), o mare plantă erbacee din familia compuselor, heliánthus anuus (ajunge pînă la o înălțime de doĭ metri, face florĭ foarte marĭ galbene cu o mulțime de semințe oleaginoase, care se mănîncă ca medicament contra vermeluĭ numit panglică. E originară din Perú și Mexic. V. eliotrop, eliant). Floarea vîntuluĭ, traducerea numeluĭ anemoneĭ. Floarea voĭniculuĭ, usturoiță. – În Cod. Vor. Și froare. – Florile-s organele reproductoare ale planteĭ, că’n ele se formează semințele. O floare se compune dintr’un cálice (format dintr’un număr variabil de sepale), dintr’o corolă (compusă și ĭa din petale), din stamine (care aŭ fiecare un săculeț numit anteră (plin de polen) și din pistil (ovar, stil și stigmate), care, dezvoltîndu-se, devine fruct. Coada floriĭ saŭ fructuluĭ se numește pedúncul.

flori1 sfp [At: COSTINESCU / E: ml fluores] (Pop) Menstruație.

BRÚMĂ1 s. f. 1. Rouă înghețată (care se așază pe plante, pe pămînt, pe suprafața corpurilor libere). Venise toamna... Erau nopți reci, cu brumă și cu neguri. PAS, L. I 122. La umbră însă-i frig și-acuma Și noaptea tot mai cade bruma. IOSIF, PATR. 80. Vezi, rîndunelele se duc, Se scutur frunzele de nuc, S-așază bruma peste viiDe ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii? EMINESCU, O. I 235. Lunca bătută de brumă acum pare ruginită. ALECSANDRI, P. A. 111. ◊ Expr. (Despre oameni) A fi bătut de brumă = a avea părul cărunt, a fi bătrîn. ◊ Compus: (regional) floarea-brumei = brîndușă. Leona are obicei de strînge, toamna, cepe de brîndușă, care la noi se cheamă «floarea- brumei». SADOVEANU, N. F. 35. În jurul lor răsăreau ici-colo, din țarina săracă, brîndușe, florile-brumei. SADOVEANU, F. J. 364. ♦ Fig. Răceală, îngheț. La tîmple mi s-a strîns părul cărunt... Dar tînăr sînt... Pe inima mea bruma nu se lasă. BENIUC, în POEZ. N. 65. 2. (Popular) Chiciură, promoroacă. Gerilă... trîntește o brumă pe pereți de trei palme de groasă. CREANGĂ, P. 254. Deodată, la gura cuptorului se făcu brumă. ISPIRESCU, P. 323. Primăvară, muma noastră, Suflă bruma din fereastră Și zăpada de pe coastă. ALECSANDRI, P. P. 287. 3. Strat alburiu ca o brumă (1) care acoperă unele fructe (prune, struguri etc.). Strugurii... îmflați stau în soare. Vineți cu brumă sînt unii, iar alții cu boabele galbene c-aurul. EMINESCU, O. IV 179. 4. Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Cantitate mică. Am secerat bruma asta de grîu. PREDA, Î. 19. În spatele casei-coșarul pentru vite, hambarul pentru ținut bruma de grîu. STANCU, D. 19. ◊ Expr. Ce bruma... sau bruma ce... sau ce brumă de... = puțin, nimica toată. Aha, d-aia aduseși și căruța de la conac?... Să încarci în ea și bruma ce mai avem? PAS, L. I 29. Să stați aici, să păziți casa și ce bruma mai avem. CARAGIALE, S. 26. Le-am plămădit cu ce brumă de știință am putut și eu să adun, din studie și călătorii. ODOBESCU, S.II 235.

COLȚ, (I, II 2) colțuri, s. n., (II 1, 3, III) colți, s. m. I. (Uneori urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. «de») 1. Punct unde se întîlnesc două (sau mai multe) laturi ale unui obiect sau ale unei figuri. Colțul mesei.Colțul gurii = fiecare dintre cele două extremități laterale ale gurii, unde se întîlnesc buzele. Ține țigara în colțul gurii.Zîmbea într-o parte cu un colț al gurii, arătîndu-și dintele cenușiu de tinichea. DUMITRIU, N. 159. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de două străzi care se întîlnesc; locul unde cotește o stradă sau unde se desface o altă stradă. Colțul străzii. ▭ (Determinarea «străzii» este subînțeleasă) Oameni ca el întîlnești... la toate colțurile. SAHIA, N. 93. După ce trecea colțul, vă vedeați mai departe de ale voastre. PAS, Z. I 60. Cald și-a rupt piciorul în colț, la Petrea bacalul. ALECSANDRI, T. 238. ◊ Expr. Colț cu... = în unghiul format de două străzi. Calea Victoriei, colț cu bulevardul 6 Martie. 2. Porțiune dintr-un obiect sau dintr-un loc cuprinsă între extremitățile reunite ale laturilor lui. V. unghi. Își ținea un colț al Arpei din cap, lipit de gură. DUMITRIU, N. 250. Întinse mîna spre buzunarul de la piept al brigadierului și-i aranjă un colț al batistei albe, scoase în afară. MIHALE, O. 501. Se găseau alături, luptînd cu-n colț de pînză care-i înfășură, zbătîndu-se în urletul furtunii. BART, E. 273. Lumea se răzlețește în toate colțurile ogrăzii. BUJOR, S. 10. ◊ Fig. (Eliptic) Caragiale e unul din, cei dintîi care, pe scenă, a ridicat un colț mic de pe marile suferinți țărănești. GHEREA, ST. CR. II 180. ♦ (În publicistică; totdeauna cu determinări) Rubrică rezervată unei anumite specialități. Colțid juridic. ♦ Margine, extremitate. Ia pe ciof, îl duce-n casă Și-l pune pe colț de vatră. ALECSANDRI, P. P. 384. Colț de pîine = fiecare dintre cele două capete ale unei pîini lungi (v. coltuc); p. ext. orice bucată de pîine (tăiată de la o margine). ♦ Porțiune dintr-o încăpere, cuprinsă între extremitățile reunite ale pereților. V. ungher. În celalt colț al automobilului, tînărul Vîrlan se frămînta în sufletul lin de tot ce auzise din gura lui moș Gheorghe. BUJOR, S. 167. Își mai aruncă ochii o dată prin grajd, și zărind într-un colț un cal răpciugos... se duse la dînsul. ISPIRESCU, L. 3. Ea pasul și-l îndreaptă Lingă fereastră, unde-n colț Luceafărul așteaptă. EMINESCU, O. I 167. ◊ Expr. A da din colț în colț = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a ieși dintr-o încurcătură. Slujitorii dedeau din colț în colț și nu mai știau ce să răspundă. ISPIRESCU, L. 44. (În sistemele pedagogice din trecut) A pune (un copil) la colț = a-l obliga să stea, drept pedeapsă, într-un ungher al camerei, cu fața la perete. Ia mai lasă-ne, domnule, că nu sîntem la școală. Atîta ar mai trebui: să ne pui la colț! PAS, Z. IV 161. ♦ Colț roșu = încăpere a unei instituții, anume amenajată, unde au loc diferite manifestări culturale sau profesionale. Sindicatele desfășoară o intensă activitate culturală de masă prin numeroase biblioteci, cluburi, colțuri roșii etc.în vederea continuei ridicări a nivelului politic și profesional al celor ce muncesc. SCÎNTEIA, 1951, nr. 2132. Alături de activitatea de zi cu zi ce trebuie să se desfășoare în căminele culturale și colțurile roșii, o atenție deosebită trebuie să fie acordată organizării de manifestări cultural-educative și artistice la locul de muncă. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 342, 1/2. 3. Loc îndepărtat, retras, dosnic; refugiu, ascunziș. În orice colț zîmbească veselia. CERNA, P. 52. Vederea lui nu poate străbate prin toate colțurile și afundăturile [pădurii]. ISPIRESCU, L. 57. Vesela artistă... Acum e pierdută într-un colț de lume, sub negrul pămînt. ALECSANDRI, P. I 229. ◊ Fig. Poate să primească bine și să înțeleagă sinceritatea cu care îți deschizi inima,dar poate să se și supere... Știu eu?... Sînt atîtea colțuri în sufletele omenești! D. ZAMFIRESCU, R. 150. Acești poeți caută să găsească colțuri noi în domeniul artei. DEMETRESCU, O. 146. ◊ Expr. În (sau din) toate colțurile = în (sau din) toate părțile. Și-n fiecare cuvînt Nu răsună glasul tuturor oamenilor Din toate colțurile lumii? BARANGA, V. A. 9. Dragele iubirile Cîntă ca paserile în toate colțurile. ALECSANDRI, P. P. 304. La colț de țară și la mijloc de masă = într-un loc ferit de primejdii. II. 1. (De obicei la pl.) Dinții animalelor (mai rar ai oamenilor), în special caninii. Colțun își descoperi colții într-un rînjet amenințător. SADOVEANU, N. F. 34. Scroafa se puse cu colții săi și sparse zidul, făcînd o gaură numai cît putea ea să treacă. ISPIRESCU, L. 129. [Mama zmeului] se pune, cu cei doi colți ce-i avea, a roade la zid. RETEGANUL, P. I 40. ◊ Expr. A-și arăta colții = a manifesta o atitudine agresivă, un caracter aprig. În Rusanda și-a arătat colții o făptură dîrză, care a vrut să trăiască și să-și apere inima. POPA, V. 309. A (se) lua la colți = a (se) certa, a fi gata să se încaiere. A avea colți = a fi dîrz, obraznic la răspunsuri, la replică. Aha... băietul are colți la răspunsuri. VISSARION, B. 287. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o măsea ruptă. 2. Fiecare dintre vîrfurile lungi și ascuțite ale greblei, furcii s-au ale altor instrumente asemănătoare; crăcană. O întoarse [furca] cu colții în sus. MIHALE, O. 218. 3. (Mai ales la pl.) Un fel de cui de fier care se aplică, iarna, pe talpa încălțămintei, ca să nu alunece pe gheață; țintă. 4. Vîrf ascuțit și proeminent de stîncă, de gheață etc. Colțuri de stîncă se îmbrăcau la rădăcină cu peria deasă, negricioasă, a tufelor țepoase. DUMITRIU, V. L. 6. Muma zmeului făcu ce făcu și trecu muntele, cățărîndu-se din colț în colț. ISPIRESCU, L. 25. Deodată se ridică din pămînt un colț sur, drept, neclintit. EMINESCU, N. 23. Așezînd genunchi și mînă cînd pe-un colț cînd pe alt colț, Au ajuns să rupă gratii ruginite-a unei bolți. EMINESCU. O. I 76. Un vultur cu durere țipa p-un colț de stîncă. BOLINTINEANU, O. 6. Să bei apă de pe piatră, Printre colțuri strecurată. TEODORESCU, P. P. 73. ◊ Compus: floare-de-colț = albumeală, floarea-reginei. 5. Vîrful plantelor (în special al ierbii) chiar la începutul dezvoltării lor, cînd încolțesc. Pe izlaz, iarba încă nu-și ridicase colțul într-atît, încît cirezile satului să meargă la păscut. MIHALE, O. 503. Nici nu-ți faci idee ce simțire de bucurie am cînd zăresc colțul unui fir de busuioc, al unei rozete; un sîmbure de viață, care crește, tinde cătră soare. SADOVEANU, O. IV 398. Mi se părea că fiecare pom, fiecare bulgăre, fiecare colț de iarbă au văzut... goana nebună a tatei. SAHIA, N. 62. Femeia trimite pe băiet cu vitele la cîmp, să pască colț de iarbă, să se mai înfiripe. ȘEZ. VII 137. (În legătură cu verbele, «a prinde», «a scoate», «a da» etc.) [Simion] se și auzea cîntînd din fluier... în timp ce oile pășteau repede iarba dată în colț. CAMILAR, TEM. 122. Începea a scoate colț porumbul. SADOVEANU, P. M. 275. III. 1. (Mai ales la pl.) Tăietură (sau șir de tăieturi) în formă mai mult sau mai puțin triunghiulară, făcută pe marginea unei stofe; dantelă împletită în formă de asemenea triunghiuri. 2. (Rar) Șuviță de păr ondulată, trasă pe frunte sau pe tîmple. Își drege colții de pe frunte. CARAGIALE, T. II 202.

PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.

pișcă’n-floare m. numele bucovinean al grangurului.

pișcă’n-floáre saŭ -florĭ m. fără pl. Buc. Gangur.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

floáre s. f., g.-d. art. flórii; pl. flori

floáre s. f., g.-d. art. flórii; pl. flori

!floáre-de-cólț (plantă) s. f., g.-d. art. flórii-de-cólț; pl. flori-de-cólț

!floáre-de-leác (plantă) s. f., g.-d. art. flórii-de-leác; pl. flori-de-leác

!floáre-domneáscă (plantă) s. f., g.-d. art. flórii-domnéști; pl. flori-domnéști

!floárea-brúmei (plantă) s. f. art., g.-d. art. flórii-brúmei

!floárea-doámnei (plantă) s. f. art., g.-d. art. flórii-doámnei

!floárea-Páștelui / floárea-Páștilor (plantă) s. f. art., g.-d. art. flórii-Páștelui / flórii-Páștilor

arată toate definițiile

Intrare: floare
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • floare
  • floarea
plural
  • flori
  • florile
genitiv-dativ singular
  • flori
  • florii
plural
  • flori
  • florilor
vocativ singular
  • floare
  • floareo
plural
  • florilor
Intrare: Floare
Floare nume propriu
nume propriu (I3)
  • Floare
Intrare: floare-de-ceapă
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • floare-de-cea
  • floarea-de-cea
plural
genitiv-dativ singular
  • flori-de-cea
  • florii-de-cea
plural
vocativ singular
plural
Intrare: floare-de-colț
floare-de-colț substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • floare-de-co
  • floarea-de-co
plural
  • flori-de-co
  • florile-de-co
genitiv-dativ singular
  • flori-de-co
  • florii-de-co
plural
  • flori-de-co
  • florilor-de-co
vocativ singular
plural
Intrare: floare-de-leac
floare-de-leac substantiv feminin compus
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • floare-de-leac
  • floarea-de-leac
plural
  • flori-de-leac
  • florile-de-leac
genitiv-dativ singular
  • flori-de-leac
  • florii-de-leac
plural
  • flori-de-leac
  • florilor-de-leac
vocativ singular
plural
Intrare: floare-de-trânji
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • floare-de-trânji
  • floarea-de-trânji
plural
genitiv-dativ singular
  • flori-de-trânji
  • florii-de-trânji
plural
vocativ singular
plural
Intrare: floare-domnească
floare-domnească substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • floare-domnească
  • floarea-domnească
plural
  • flori-domnești
  • florile-domnești
genitiv-dativ singular
  • flori-domnești
  • florii-domnești
plural
  • flori-domnești
  • florilor-domnești
vocativ singular
plural
Intrare: floarea-brumei
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • floarea-brumei
plural
genitiv-dativ singular
  • florii-brumei
plural
vocativ singular
plural
Intrare: floarea-doamnei
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • floarea-doamnei
plural
genitiv-dativ singular
  • florii-doamnei
plural
vocativ singular
plural
Intrare: floarea-găínii
floarea-găinii substantiv feminin compus
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • floarea-găinii
plural
  • florile-găinii
genitiv-dativ singular
  • florii-găinii
plural
  • florilor-găinii
vocativ singular
plural
Intrare: floarea-grâului
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • floarea-grâului
plural
genitiv-dativ singular
  • florii-grâului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: floarea-lui-Sântion
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • floarea-lui-Sântion
plural
genitiv-dativ singular
  • florii-lui-Sântion
plural
vocativ singular
plural
Intrare: floarea-Paștelui
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • floarea-Paștelui
plural
genitiv-dativ singular
  • florii-Paștelui
plural
vocativ singular
plural
Intrare: floarea-Paștilor
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • floarea-Paștilor
plural
genitiv-dativ singular
  • florii-Paștilor
plural
vocativ singular
plural
Intrare: floarea-reginei
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • floarea-reginei
plural
genitiv-dativ singular
  • florii-reginei
plural
vocativ singular
plural
Intrare: floarea-soarelui
floarea-soarelui substantiv feminin articulat
substantiv feminin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • floarea-soarelui
plural
  • florile-soarelui
genitiv-dativ singular
  • florii-soarelui
plural
  • florilor-soarelui
vocativ singular
plural
Intrare: floarea-stupului
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • floarea-stupului
plural
genitiv-dativ singular
  • florii-stupului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: flor (adj.)
flor1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A28)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • flor
  • florul
  • floru‑
  • floa
  • floara
plural
  • flori
  • florii
  • floare
  • floarele
genitiv-dativ singular
  • flor
  • florului
  • floare
  • floarei
plural
  • flori
  • florilor
  • floare
  • floarelor
vocativ singular
plural
Intrare: flori-de-Ierusalim
flori-de-Ierusalim substantiv feminin plural
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural
  • flori-de-Ierusalim
  • florile-de-Ierusalim
genitiv-dativ singular
plural
  • flori-de-Ierusalim
  • florilor-de-Ierusalim
vocativ singular
plural
Intrare: flori-de-paie
substantiv feminin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural
  • flori-de-paie
  • florile-de-paie
genitiv-dativ singular
plural
  • flori-de-paie
  • florilor-de-paie
vocativ singular
plural
Intrare: flori-mărunțele
flori-mărunțele substantiv compus
compus
  • flori-mărunțele
Intrare: pișcă-n-floare
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pișcă-n-floare
  • pișcă-n-floare
plural
genitiv-dativ singular
  • pișcă-n-floare
  • pișcă-n-floare
plural
vocativ singular
plural
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pișcă-n-flori
  • pișcă-n-flori
plural
genitiv-dativ singular
  • pișcă-n-flori
  • pișcă-n-flori
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

floarea-brumei

  • exemple
    • Leona are obicei de strînge, toamna, cepe de brîndușă, care la noi se cheamă «floarea-brumei». SADOVEANU, N. F. 35.
      surse: DLRLC
    • În jurul lor răsăreau ici-colo, din țarina săracă, brîndușe, florile-brumei. SADOVEANU, F. J. 364.
      surse: DLRLC

etimologie:

floarea-doamnei

etimologie:

floarea-grâului

floarea-Paștelui

  • 1. Mică plantă erbacee a cărei tulpină face o singură floare, de culoare albă sau roz (Anemone nemorosa).
    surse: DEX '09 sinonime: dedițel

etimologie:

floarea-Paștilor

etimologie:

floarea-reginei

etimologie:

floarea-soarelui

  • 1. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu floare mare, galbenă, îndreptată spre soare, cultivată pentru semințele ei oleaginoase (Helianthus annuus).
    exemple
    • Orașul vechi, cu izul amărui, Azi, își întoarce fața spre uzină Ca, după soare, floarea-soarelui. CASSIAN, H. 50.
      surse: DLRLC
    • Bolta și-a cernit năframa Ca o mamă întristată, Floarea-soarelui pe cîmpuri Pleacă fruntea-ngîndurată. GOGA, P. 64.
      surse: DLRLC
    • Floarea-soarelui, bătrînă, De pe-acum se sperie C-au să-i cadă în țărînă Dinții, de mizerie. TOPÎRCEANU, S. A. 65.
      surse: DLRLC

etimologie:

floarea-stupului

etimologie:

floare (bot.)

  • 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată și care are de obicei o corolă frumoasă și variat colorată.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX diminutive: floricea / floricică attach_file 8 exemple
    exemple
    • Flori de tei.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX
    • Cîțiva flăcăi, pe din afara gardului, ocheau fetele și glumeau, lovindu-le cu cîte o floare. BUJOR, S. 95.
      surse: DLRLC
    • În brațul drept Avea flori albe, dragi odoare, Și flori avea la-ncingătoare Și-n mînă flori, și flori la piept Și însăși ea era o floare. COȘBUC, P. II 258.
      surse: DLRLC
    • Flori albastre tremur-ude în văzduhul tămîiet. EMINESCU, O. I 85.
      surse: DLRLC
    • (la) singular (cu sens) colectiv Salcîmii plini de floare Se uită lung spre sat. TOPÎRCEANU, S. A. 45.
      surse: DLRLC
    • (la) singular (cu sens) colectiv Mă sui încetișor in teiul care te adormea de mirosul floarei. CREANGĂ, A. 53.
      surse: DLRLC
    • (la) singular (cu sens) colectiv Cîmpul floare nu avea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 491.
      surse: DLRLC
    • (la) singular (cu sens) colectiv figurat Veșnic floarea fericirii pe pămînt va fi în floare, Cînd în lumea cugetării, cugetarea va fi soare. BELDICEANU, P. 126.
      surse: DLRLC
    • 1.1. locuțiune adjectivală În floare = (despre plante) înflorit, în perioada înfloririi.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: înflorit attach_file 2 exemple
      exemple
      • Un miros de salcîmi în floare venea dinspre grădină. SANDU-ALDEA, U. P. 31.
        surse: DLRLC
      • Văzu struguri, unii copți... alții aguridă și alții tocmai în floare. ISPIRESCU, L. 146.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. expresie A da în floare = a începe să înflorească.
        surse: NODEX
    • 1.2. locuțiune adjectivală figurat În floare = (despre oameni) în toată strălucirea, în plină putere, frumos, zdravăn.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX attach_file 3 exemple
      exemple
      • Mureau pe rînd, Cînd oameni în floare și cînd Micuții din fașe. TOMA, C. V. 327.
        surse: DLRLC
      • Ci tu rămîi în floare, ca luna lui april. EMINESCU, O. I 128.
        surse: DLRLC
      • Un voinicel în floare pe-un alb fugar călare. ALECSANDRI, O. 211.
        surse: DLRLC
    • 1.3. locuțiune În floarea vârstei = tânăr (adj.)
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX attach_file un exemplu
      exemple
      • Bătrîni sînt prea puțini, mai toți oamenii în floarea vîrstei. BART, S. m. 34.
        surse: DLRLC
    • 1.4. expresie Floare la ureche = lucru de puțină importanță sau gravitate, foarte ușor de rezolvat.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX attach_file un exemplu
      exemple
      • Ale noastre sînt flori la ureche pe lîngă cele ce spune în cărți. CREANGĂ, A. 22.
        surse: DLRLC
    • 1.5. expresie De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: degeaba gratuit attach_file 3 exemple
      exemple
      • Nu-i trebui lui Mercur să alerge mult, căci nu doară de florile mărului era el zeu alergător. ISPIRESCU, U. 7.
        surse: DLRLC
      • Nu-l ducem noi la spînzurătoare numai așa de flori de cuc. CREANGĂ, P. 332.
        surse: DLRLC
      • N-am crescut-o eu, n-am descîntat-o eu... de flori de cuc?... Adeluța-i a mea. ALECSANDRI, T. I 355.
        surse: DLRLC
    • 1.6. expresie Copil din flori = copil nelegitim.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: bastard, -ă (persoană)
    • 1.7. expresie A strânge degetele floare = a strânge degetele cap la cap.
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Făceai mîna puică, strîngînd degetele floare. DELAVRANCEA, LA tdrg.
        surse: DLRLC
  • 2. Orice plantă (erbacee) care face flori colorate.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX attach_file 5 exemple
    exemple
    • Flori de câmp.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX
    • Să-și caute mireasă, Subțire ca o floare. GOGA, P. 97.
      surse: DLRLC
    • Floarea cu coroana aurie se clătină ușor spre copilă, la adierea vîntului. IBRĂILEANU, S. 11.
      surse: DLRLC
    • Jelui-m-aș florilor De dorul surorilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 192.
      surse: DLRLC
    • poetic Nastasia s-a întors la moară plină de încredere, ca și cum ar fi crescut în ea o floare. SADOVEANU, M. C. 154.
      surse: DLRLC

etimologie:

floare (culoare)

  • 1. învechit arhaizant Culoare (frumoasă).
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX attach_file 2 exemple
    exemple
    • Și-apoi ce vin! De era roș, bătea-n floarea rubinului. CONTEMPORANUL, VI 385.
      surse: DLRLC
    • Sînt acum trii polcuri de dragoni... îmbrăcați în roșu, afară de frac, care îi ca a ulanilor rusăști, iar floarea postavului ca a oștenilor moldovinești. KOGĂLNICEANU, S. 44.
      surse: DLRLC
  • 2. popular Roșeața obrazului.
    exemple
    • Vîntul îi sălta-n cosiță Și-i făcea floare-n obraz. COȘBUC, P. I 49.
      surse: DLRLC

etimologie:

floare-de-ceapă

etimologie:

floare-de-colț

etimologie:

floare-de-leac

etimologie:

floare-domnească regional

etimologie:

floare (figurat)

  • 1. figurat Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă.
    exemple
    • Floarea tineretului.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX
    • Sînt douăzeci și șapte de ani încheiați, de cînd pieri floarea Moldovei la Războieni. DELAVRANCEA, A. 9.
      surse: DLRLC
    • O, tu nici visezi, bătrîne, cîți în cale mi s-au pus! Toată floarea cea vestită a întregului Apus. EMINESCU, O. I 146.
      surse: DLRLC
    • În poiana tăinuită, unde zbor luciri de lună, Floarea oaspeților luncii cu grăbire se adună. ALECSANDRI, O. 184.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (Cu sens superlativ, prin repetarea cuvântului ca atribut)
      surse: DLRLC DEX '09 attach_file un exemplu
      exemple
      • Pîn’ vineai, bade, la noi, Eram floarea florilor, Drăguța feciorilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158.
        surse: DLRLC

etimologie:

floare (prin analogie)

  • 1. prin analogie Desen, pictură, broderie, cusătură, ornament în formă de floare.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX attach_file 5 exemple
    exemple
    • Rochie cu flori.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX
    • Vestmînt avea țesut în floare Și-un brîu purta pe-ncingătoare. COȘBUC, P. I 122.
      surse: DLRLC
    • O năframă cusută frumos cu flori de mătasă. CREANGĂ, A. 92.
      surse: DLRLC
    • figurat Lumina zilei, florile de umbră și de lumină din poieni... toate cereau ceva sufletului ei. SADOVEANU, O. IV 484.
      surse: DLRLC
    • figurat Gerul... depune flori de iarnă pe cristalul înghețat. ALECSANDRI, P. A. 113.
      surse: DLRLC
  • 2. prin analogie Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, borșului, a laptelui acru etc.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX attach_file un exemplu
    exemple
    • Iar de vreți în poloboace să nu prindă vinul floare, Faceți cum făceau străbunii: la arminden beți pelin! BELDICEANU, P. 54.
      surse: DLRLC
  • 3. prin analogie chimie (în) sintagmă Floare de pucioasă (sau de sulf) = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului.
    surse: DEX '09 DLRLC
  • 4. prin analogie Extremitatea caracterelor tipografice care poartă semnul grafic ce urmează a fi imprimat.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX
  • 5. prin analogie Extremitatea lățită a cuiului (care se lovește cu ciocanul).
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX attach_file un exemplu
    exemple
    • Floarea pironului.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX
  • 6. prin analogie (în) sintagmă Floarea cheii = partea cheii care intră în broască sau în lacăt.
    surse: DEX '09 DLRLC

etimologie:

flori-de-Ierusalim

etimologie:

flori-de-paie

etimologie:

pișcă-n-floare pișcă-n-flori

  • surse: DLRLC Șăineanu, ed. VI Scriban attach_file un exemplu
    exemple
    • Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.
      surse: DLRLC

etimologie: