FLOARE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată și care are de obicei o corolă frumos și variat colorată. ♦ (La sg. cu înțeles colectiv) Salcîmi plini de floare (TOPÎRCEANU). ♦ Loc. adj. În floare = înflorit, în perioada înfloririi ; fig. în toată strălucirea, în plină putere, frumos, zdravăn. În floarea vîrstei = tînăr. ♦ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină însemnătate, care nu produce îngrijorare. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba. A strînge degetele floare = a strînge degetele cap la cap. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori (I 1) colorate. 3. Compuse : floarea-soarelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu floarea mare, galbenă, îndreptată spre soare; se cultivă pentru semințele ci oleaginoase (Helianthus annuus) ; sora-soarelui ; (reg.) floarea-brumei = brîndușă ; (reg.) floare-domnească = garoafă, garofiță-de-munte ; floare-de-colț sau floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase și ascuțite, dispuse în jurul inflorescenței ; crește pe crestele stîncoase ale munților (Gnaphalium leontopodium) ; albumeală ; floare-de-leac = plantă cu flori galbene-aurii, cultivată ca plantă decorativă (Ranunculus repens) ; floarea-paștelui = mică plantă erbacee a cărei tulpină face o singură floare, de culoare albă sau roz (Anemone nemorosa) ; flori-de-paie = plantă originară din Australia, cu flori frumoase de diferite culori, care par uscate ca paiele (Helichrysum bracteatum). II. 1. Desen, broderie, cusătură etc. în formă de floare (I 1). 2. Strat de mucegai, care se formează la suprafața vinului, a laptelui acru etc. 3. (Chim., în expr.) Floare de pucioasă = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Extremitatea caracterelor tipografice care poartă semnul grafic ce urmează a fi imprimat. ♦ Extremitatea lățită a cuiului (care se lovește cu ciocanul). ♦ (În expr.) Floarea cheii = partea cheii care intră în broască sau în lacăt. III. Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită. Floarea Moldovei (DELAVRANCEA). ♦ (Cu sens de superlativ prin repetarea cuvîntului ca atribut) Eram floarea florilor, Drăguța feciorilor (JARNIK-BÎRSEANU). IV. (Înv. și arh.) Culoare. Vîntul îi sălta-n cosiță Și-i făcea floare-n obraz (COȘBUC). V. (În expr.) Copil din flori = copil nelegitim. – Lat. flos, -ris.