ROINIȚĂ², roinițe, s. f. Plantă erbacee perenă, cu flori albe ori liliachii cu miros plăcut, mult căutate de albine, cu frunze ovale întrebuințate în medicină pentru calitățile lor stimulente și antispasmodice; mătăcină, melisă (Melissa officinalis). – Roi¹ + suf. -niță.^[1]

roiniță² sf [At: DDRF / Pl: ~țe / E: ns cf roiniță] 1 Plantă erbacee din familia labialelor cu flori albe cu miros plăcut, cu frunze ovale cu calități stimulente și antispasmodice Si: melisă, (reg) buruiana-stupului, busuiocul-stupului, cătușnică, floarea-stupului, iarba-albinelor, izma stupilor, lămăiță, mătăcină, mierea-ursului, mintă-turcească, motoacă, poala-Sfintei-Marii, răstupească, roiște (1), stupelniță, voioșvită-de-albini {Melissa officinalis). 2 (Bot) Mătăcină (1) (Dracocephalum moldavicum). 3 Planta Amanita caesarea.

ROINIȚĂ², roinițe, s. f. Plantă erbacee perenă, cu flori albe ori liliachii cu miros plăcut, mult căutate de albine, cu frunze ovale întrebuințate în medicină pentru calitățile lor stimulente și antispasmodice; mătăcină, melisă (Melissa officinalis). – Roi² + suf. -niță.

ROINIȚĂ, roinițe, s. f. I. Plantă erbacee cu flori albe și miros plăcut, care crește prin păduri sau se cultivă, fiind căutată de albine; frunzele se întrebuințează în medicină pentru calitățile lor stimulente și antispasmodice (Melissa officinalis); melisă. II. Stup mic, portativ, cu care se prinde un roi de albine plecate să întemeieze un stup nou. Cînd se înălța zvonul cel mare al ieșirii roiului... dădea fuga după roiniță. SADOVEANU, P. M. 50.

ROINIȚĂ² ~e f. Plantă erbacee meliferă, cu flori mici, plăcut mirositoare, cu frunze ovale, folosită în medicină. /roi + suf. ~iță

roiniță f. 1. mic stup purtăreț în care se prinde noul roiu; 2. sau iarba stupului, plantă foarte aromatică, mult căutată de albine, cu care se freacă stupul când se roiește întâiu (Melissa).

roiniță (pop.) s. f., g.-d. art. roiniței; pl. roinițe

roiniță (pop.) s. f., g.-d. art. roiniței; pl. roinițe

roiniță (stup, plantă) s. f., g.-d. art. roiniței; pl. roinițe

ROINIȚĂ s. v. mătăcină.

ROINIȚĂ s. (BOT.; Melissa officinalis) melisă, (reg.) cătușnică, lămâiță, mătăcină, motoacă, răstupeașcă, roiște, stupelniță, buruiana-stupului, busuiocul-stopului, floarea-stupului, iarba-albinelor, iarba-roilor, iarba-stupului, izma-stupilor, mierea-ursului, mintă-turcească, poala-Sfintei-Mării, voioșniță-de-albini.

ROINIȚĂ s. (BOT.; Melissa officinalis) melisă, (reg.) cătușnică, lămîiță, mătăcină, motoacă, răstupească, roiște, stupelniță, buruiana-stupului, busuiocul-stupului, floarea-stupului, iarba-albinelor, iarba-roilor, iarba-stupului, izma-stupilor, mierea-ursului, mintă-turcească, poala-Sfintei-Mării, voioșniță-de-albini.

roiniță s. v. MĂTĂCINĂ.

RÓINIȚĂ² (< roi²) s. f. Plantă erbacee perenă, din familia labiatelor, cu rizom, orizontal, tulpină înaltă de 30-80 cm, cu frunze ovale și cu flori albe sau liliachii, plăcut mirositoare, așezate în verticile axilare (Melissa officinalis). Din frunze se extrage un ulei volatil, utilizat în ind. farmaceutică. Folosită de apicultori pentru atragerea în r. (1) a roiurilor de albine. R. este și o bună plantă meliferă.

MELISSA L., ROINIȚĂ, fam. Labiatae. Gen originar din regiuni mediteraneene și în Asia Centrală, 5 specii, erbacee, perene. Flori (caliciul tubulos-campanulat, bilabiat cu 13 nervuri, corola bilabiată, labiul superior puțin boltit cu 3 dinți, cel inferior cu 2 dinți, tub îndoit, 4 stamine sub labiul superior) albe sau roșietice, în verticile, în axa frunzei. Frunze ovate, serate, aproape cordate la bază, opuse.